FGA appeal dismissed based on res judicata from prior bankruptcy decision upholding vehicle loss-of-use compensation

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Cabinet Medical Individual Dr. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 10634 din 6.11.2017, în sensul obligării pârâtului şi la plata sumei restante de 99 602 Ron solicitată prin cererea de plata formulata in termenul legal si înregistrată la pârât sub nr. x/08.09.2016.

- Cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat, taxa de timbru si cheltuieli de deplasare la instanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 10634/6.11.2017, în ce priveşte pct. 2, de respingere parţială a cererii de plată şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.850 RON, suplimentar faţă de suma iniţial acordată de 9.378 RON.

Totodată, a menţinut, în rest, decizia şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat, proporţional cu pretenţiile admise

Împotriva sentinţei civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs principal pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi recurs incident reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A..

Prin Decizia nr. 3443 din data de 08.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat recursul incident declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., a admis recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În urma declaraţiei de abţinere formulată în cauză, dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu numărul x/2021 la data de 15 octombrie 2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 259 pronunţată la 17 februarie 2022 în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 10634/6.11.2017, în ce priveşte pct. 2, de respingere parţială a cererii de plată, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.850 RON, suplimentar faţă de suma iniţial acordată de 9.378 RON, a menţinut, în rest, decizia şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat, proporţional cu pretenţiile admise.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 259 pronunţate la 17 februarie 2022 în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a apreciat că, în rejudecare după casare, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a condiţiilor contractuale aferente poliţei RCA şi a dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

Astfel, în privinta perioadei pentru care poate fi solicitata despăgubire pentru lipsa de folosinţă, instanţa de fond retine in mod corect ca odată înstrăinat autovehiculul, reclamanta nu mai avea atributul posesiei, în ce priveşte însă argumentul cuprins în chiar actul administrativ contestat ca nu se datorează sume pentru lipsa de folosinţă câtă vreme autovehiculul este dauna totală şi reclamanta primeşte cu titlu de despăgubire valoarea de piaţă a autovehiculului în vederea achiziţionării unui nou vehicul, instanţa de fond nu înţelege sa efectueze vreo analiza.

Reclamanta a formulat cerere de plata şi către FGA, ce a făcut obiectul dosarului nr. x preluând totodată şi dosarul nr. x de la asiguratorul în faliment. Potrivit art. 12 alin. (2) teza finala din Legea nr. 213/2015 "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Raportat la data încheierii contractului de asigurare, respectiv la data producerii riscului asigurat, 13.08.2010, sunt incidente in cauza dispoziţiile Ordinului CSA nr. 5/2010 - norma specială care a intrat în vigoare la data de 25.05.2010. În cadrul instrumentării dosarului de dauna a rezultat ca se justifica acordarea sumei de 9.378 RON reprezentând despăgubiri pentru vehiculul cu numărul de înmatriculare x, aceasta fiind valoarea maxima de despăgubire ce se putea acorda pentru autovehiculul în speţă conform prevederilor art. 50 alin. (13) din Ordinul CSA 5/2010, in vigoare la data evenimentului.

Cu privire la cererea de plata a petentei pentru suma de 50.250 RON reprezentând lipsa de folosinţă acesta a fost respinsă în conformitate cu art. 45 alin. (1) din Ordinul CSA 5/2010, în vigoare la data evenimentului.

Instanţa de fond a anulat în parte decizia FGA susţinând că sunt datorate sume pentru lipsa de folosinţă ignorând însă împrejurarea că reclamanta nu îşi realizează obiectul de activitate cu ajutorul mijlocului de transport, respectiv nu deţine licenţa în acest sens. Esenţa serviciilor prestate de reclamantă este actul medical, ori lipsa autovehiculului nu împiedica realizarea actului medical = obiect de activitate reclamantă.

Cazul de excepţie la care se refera art. 45 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 5/2010, este de exemplu cazul taximetrelor, când autovehiculul este efectiv folosit pentru realizarea obiectului de activitate = transport public si când poate fi cuantificata uşor suma datorata cu titlu de lipsa de folosinţă, respectiv prin raportare la tariful practicat de firma respectiv si timpul normat necesar in vederea efectuării reparaţiilor - figurează pe devizul de reparaţii numărul total de ore de manopera necesare pentru efectuarea reparaţiei.

Astfel, în acest caz fiind vorba de o dauna totala, reclamanta nu a făcut dovada reparării autovehiculului, nu mai poate fi vorba de un alt prejudiciu suferit.

Câtă vreme textul de lege prevedea posibilitatea acordării lipsei de folosinţă dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaţiei pagubelor produse la mijloacele de transport, în mod evident in cazul in care autovehiculul este dauna totala si nu se face reparaţia acestuia nu se cuvine nicio suma pentru perioada in care autovehiculul este in reparaţii şi în care reclamanta nu se poate folosi de bun.

Din punct de vedere legal despăgubirea a fost gândită ca un cost de înlocuire al bunului persoanei păgubite, apreciat ca şi valoare patrimonială, cuantumul indemnizaţiei trebuind sa fie suficient astfel încât să se facă o reparaţie prin echivalent. Apreciază că potrivit art. 53 din Legea nr. 136/1995 coroborat cu art. 27 şi art. 53 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea.

Totodată, intimata nu face dovada ca s-ar fi efectuat reparaţia, sau a timpului normat pentru efectuarea acesteia, dar a depus contracte de închiriere a autovehiculului încheiat cu domnul B., sotul doamnei A., titulara cabinetului medical individual dr. A., si nu cu o societate comerciala specializata în închirierea autoturismelor.

Apreciază că trebuie avut în vedere împrejurarea că asiguratorul şi-a asumat prin contractul încheiat să acopere doar anumite riscuri asigurate, in speţa, raportat la dispoziţiile Ordinului CSA nr. 5/2010 nefiind posibilă acordarea lipsei de folosinţă pentru timpul normat necesar reparaţiilor, din moment ce autovehiculul a fost declarat dauna totală.

Susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, fiind desconsiderate şi prev. art. 45 din Ordinul CSA nr. 5/2010, fiind aşadar incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pentru motivele învederate, solicită admiterea recursului si casarea sentintei si respingerea contestaţiei ca neîntemeiate.

II. Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte reţine că prin motivele de recurs nu se aduc critici ale argumentului instanţei de fond care a întemeiat admiterea acţiunii, respectiv existenţa în cauză a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în sensul că prin decizia civilă nr. 524A/15.03.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a fost admis apelul reclamantei, a fost dispusă înscrierea contestatorului creditor în tabelul creanţelor debitoarei şi cu suma de 1.850 RON, în categoria creanţelor de asigurări, conform art. 267 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, sub condiţia rezolutorie a plăţii de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În cuprinsul deciziei menţionate s-a constatat "(...) că pretenţiile constând în contravaloarea lipsei de folosinţă sunt întemeiate în privinţa intervalului 14.08.2010 - 20.09.2010, cât timp apelantul contestator a exercitat dreptului de proprietate asupra autovehiculului cu număr de înmatriculare x şi, implicit, avea dreptul de a folosi bunul proprietatea sa, imposibilitatea utilizării fiind consecinţa faptei prejudiciabile şi culpabile a asiguratului debitoarei."

Astfel, având în vedere cele statuate prin decizia pronunţată în procedura falimentului, Curtea de apel a reţinut că, în mod greşit, prin Decizia nr. 10634/6.11.2017, FGA a respins la punctul 2 cererea de plată formulată de reclamant, având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului avariat, aceasta fiind întemeiată în parte, pentru suma de 1.850 RON.

În speţă, Înalta Curte constată că instituţia recurenta critică soluţia şi sub aspecte ce ţin de fondul raportului juridic litigios.

Aceste critici sunt, însă lipsite de relevanţă în condiţiile în care temeiul admiterii acţiunii l-a constituit efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, aspect necriticat de recurent.

În rejudecare, judecătorul fondului a analizat şi verificat dacă decizia nr. 10634/2017 a fost legal emisă, dacă instituţia pârâtă a interpretat şi respectat dispoziţiile legale la momentul întocmirii actului contestat în raport de prevederile Legii nr. 213/2015, Normele ASF nr. 16/2015 şi Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010

Instanţa de recurs constată că în rejudecare instanţa de fond a examinat cauza în raport de cele statuate prin decizia de casare, astfel că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 259 pronunţate la 17 februarie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024.