Exclusive territorial jurisdiction for contesting border police entry bans based on the issuing authority's seat under O.U.G. 194/2002

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.12.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, a formulat plângere împotriva măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, având nr. x din data de 03.12.023, dispusă pentru o perioadă de 8 luni, prin care a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, iar în subsidiar, reducerea la jumătate a perioadei de interzicere a intrării pe teritoriul României, ori reducerea la minimul legal a perioadei de interzicere a intrării pe teritoriul României.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 87 din data de 23.01.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

În considerentele sentinţei a reţinut că prin adresa nr. x/03.12.2023, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră-Inspectoratul Teritorial, s-a adus la cunoştinţa reclamantei că în temeiul dispoziţiilor art. 1063 alin. (4) din O.U.G nr. 194/2002, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsura interzicerii intrării în România, conform art. 1063 alin. (2), pentru depăşirea termenului de şedere pe teritorul României. Potrivit dispoziţiilor art. 1064 alin. (1) lit. b) din O.U.G nr. 194/2002 măsura interzicerii pe teritoriul României a fost dispusă pentru o perioadă de 8 luni, în intervalul 03.12.2023-02.08.2024.

În acest sens, a reţinut dispoziţiile art. 1063 alin. (1) din O.U.G nr. 194/2002 referitoare la interdicţia de intrare pe teritoriul României, care se dispune de către Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent cu emiterea deciziei de returnare, precum şi pe cele ale alin. (2) din acelaşi articol, reţinând că măsura a fost dispusă, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, potrivit dispoziţiilor art. 1063 alin. (2) din O.U.G nr. 194/2002 interdicţia de intrare dispunându-se de către Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliţiei de frontieră şi în situaţia în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare.

În cauză, nu există la dosarul cauzei alte înscrisuri care să ateste că măsura a fost dispusă de un alt organ decât organele poliţiei de frontieră, respectiv de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

A mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1063 alin. (5) din O.U.G nr. 194/2002:

"Măsura de interdicţie de intrare poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură", iar potrivit acestor dispoziţii, coroborate cu art. 1063 alin. (2), este competentă să soluţioneze contestaţia de faţă curtea de apel în a căreia rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură, respectiv Curtea de Apel Iaşi, măsura fiind dispusă de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

2.2. Prin sentinţa nr. 73/2024 din data de 28 februarie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronuna această hotărâre a reţinut că măsura interzicerii intrării pe teritoriul României a fost dispusă de Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, nu de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

În drept, potrivit art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, competenţa de judecare în fond a contestaţiei aparţine curţii de apel "în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură".

Astfel, prin dispoziţiile art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, pentru verificarea legalităţii măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României şi, implicit pentru stabilirea existenţei dreptului reclamantei de a intra pe teritoriul României, legiuitorul a instituit o regulă de competenţă teritorială exclusivă, raportându-se de sediul autorităţii publice care a dispus măsura interzicerii intrării în România.

Aşa cum rezultă din înscrisurile înaintate de pârât, măsura de interzicere a intrării reclamantei pe teritoriul României a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, cu sediul în Bucureşti, la propunerea P.T.F Sculeni din cadrul ITPF Iaşi . Relevantă este nota raport a şefului PTF Sculeni-rutier prin care se solicită Inspectorului General al IGPF aprobarea instituirii măsurii de interzicere a intrării în România, notă raport aprobată de conducătorul ITPF, structura centrală a Poliţei de Frontieră.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea măsurii interzicerii intrării reclamantei pe teritoriul României, dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei Frontieră, cu sediul în Bucureşti, conform normelor de competenţă materială şi teritorială relevate mai sus, trebuie soluţionată de către Curtea de Apel Bucureşti, prin secţia de contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, prin care a contestat măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, dispusă pentru o perioadă de 8 luni, iar în subsidiar, reducerea la jumătate a perioadei de interzicere a intrării pe teritoriul României ori reducerea acestei perioade la minimul legal.

În ceea ce priveşte măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 1063 din O.U.G. nr. 194/2002, aceasta "(1) ... se dispune, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent cu emiterea deciziei de returnare.

(2) Interzicerea intrării în România se dispune, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliţiei de frontieră şi în situaţia în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum şi împotriva străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b) -d) şi art. 8 alin. (2) lit. a) -b1) sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).

(3) Interzicerea intrării în România nu se dispune dacă străinul cu şedere ilegală face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a părăsi teritoriului României din motive umanitare sau din alte motive obiective independente de voinţa sa.

(4) Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura şi conţine motivarea în fapt şi în drept, precum şi informaţiile privind căile de atac posibile.

(5) Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este definitivă."

Astfel, dispoziţiile art. 1063 alin. (5) stabilesc o regulă de competenţă teritorială exclusivă, în funcţie de sediul autorităţii publice care a dispus măsura interzicerii intrării în România.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei se observă că, prin Nota Raport întocmită de Seful PTF Sculeni-rutier s-a solicitat Inspectorului General al IGPF aprobarea instituirii măsurii de interzicere a intrării în România în ceea ce o priveşte pe reclamanta A., nota fiind aprobată de conducătorul ITPF, structura centrală a Poliţei de Frontieră.

Aprobarea instituirii măsurii de interzicere a intrării în România împotriva reclamantei B. a fost stabilită pentru o perioadă de 8 luni.

După aprobare, măsura a fost adusă la cunoştinţa reclamantei prin intermediul adresei înregistrate sub nr. x din 03.12.2023, emisă de P.T.F. Sculeni .

Din conţinutul acestei adrese rezultă că măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, iar reclamanta a fost îndrumat să se adreseze Curţii de Apel Bucureşti în cazul în care doreşte să conteste măsura astfel dispusă.

Coroborând aceste aspecte cu prevederile legale incidente, respectiv O.U.G. nr. 194/2002, rezultă că măsura interzicerii intrării în România a fost propusă de pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, dar a intrat în vigoare şi a început să producă efecte doar în urma aprobării de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Aşadar, măsura contestată a fost dispusă de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, organ care îşi are sediul în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, instanţă căreia îi revine şi competenţa soluţionării prezentei cauze.

Este fără relevanţă, sub aspectul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei, faptul că adresa de comunicare a măsurii către reclamantă a fost întocmită de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Sectorul Poliţiei de Frontieră Sculeni, câtă vreme prin aceasta, aşa cum rezultă în mod neechivoc din conţinutul său, doar s-a procedat la informarea cetăţeanului străin cu privire la măsura interzicerii intrării în România dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră-Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.