Jurisdictional conflict over magistrate salary recalculation: characterization as labor dispute versus administrative litigation under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.10.2022 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Ministerul Justiţiei, obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 26. 10.2019 şi totodată, la plata începând cu aceeaşi dată, la zi şi în continuare până la plata efectivă, a noii indemnizaţii de încadrare astfel stabilite, a diferenţei dintre venitul salarial în raport de care consideră că este îndreptăţit şi cel efectiv încasat, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective a sumelor cuvenite.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 667/2023 din 1 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bacău invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei - litigii de muncă, promovată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi şi Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele acestei sentinţe, tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa soluţionării primului capăt de cerere, aceasta se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, întrucât cererea vizează obligarea Ministerului Justiţiei la recunoaşterea şi stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantului cu utilizarea unei alte valori de referinţă sectorială, pentru considerentul că necesarul bugetării oricăror cheltuieli şi repartizarea acestora la nivelul instanţelor îi revine în exclusivitate acestui pârât, în calitate de ordonator principal de credite, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002.

Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţă, nu se confundă calitatea de plătitor efectiv al drepturilor salariale cu cea de angajator, iar angajatorul trebuie să ţină cont de dispoziţiile legale atunci când aplică legea şi stabileşte salariile personalului. Faptul că plata efectivă se face prin ordonatorul terţiar de credite, nu induce acestuia obligaţii în modalitatea de calcul şi stabilire a drepturilor salariale, în lipsa actului de putere al angajatorului, respectiv al Ministrului Justiţiei. În consecinţă, această instituţie are calitate procesuală pasivă în primul capăt de cerere, nu doar pentru a vira sumele necesare efectuării plăţilor către ordonatorii secundar şi terţiar, ci şi pentru a dispune calculul sumelor cuvenite reclamantului cu titlu de salariu.

În considerentele Deciziei RIL nr. 13/2016 (§ 44) s-a statuat că, în cazul în care reclamantul formulează acţiune pentru recunoaşterea şi valorificarea drepturilor sale, determinarea calităţii procesuale pasive presupune identificarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, respectiv titularul obligaţiei de plată a drepturilor salariale, iar prin Decizia nr. 28/21.09.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din C. proc. civ., stabilind că explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă.

Prin urmare, a reţinut că cererea reclamantului de recalculare a indemnizaţiei sale de încadrare cuprinde o cerere implicită de obligare a ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiţiei, de a proceda la o reîncadrarea a drepturilor salariale cuvenite, or, această cerere nu poate fi soluţionată decât de instanţa de contencios administrativ, în raport cu dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 10 din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte competenţa materială, tribunalul a reţinut că prin dispoziţiile cuprinse în Anexa V Cap. VIII art. 7 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul competenţei materiale, se stabileşte competenţa curţii de apel în soluţionarea litigiilor privind drepturile salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie", iar potrivit art. 127 C. proc. civ., care reprezintă, de asemenea, o derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sub aspectul competenţei teritoriale, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

În consecinţă, tribunalul a constatat că este competentă să soluţioneze primul capăt de cerere, Curtea de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că cererea de obligare a pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale recalculate are caracter accesoriu, fiind de competenţa Curţii de Apel Bacău potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Prin sentinţa nr. 15/2024 din 15 februarie 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut că obiectul cauzei este reprezentat de o cerere formulată de un magistrat, privind recalcularea indemnizaţiei sale de încadrare prin raportare la VRS 605,225 RON, pretenţie care se circumscrie unui litigiu de muncă, întrucât, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 46/2008, raporturile sociale în care se află magistraţii sunt raporturi de muncă sui generis.

Astfel, reţinând că există un raport de muncă în baza căruia se nasc şi drepturile salariale şi celelalte drepturi cuvenite magistraţilor, legea aplicabilă specifică magistraţilor se completează cu legea comună în materia dreptului muncii, în ipoteza în care cea dintâi nu conţine dispoziţii cu privire la competenţa de soluţionare a acestor acţiuni.

De altfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Codul muncii, acesta se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, însă, numai în măsura în care nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

Curtea de Apel a remarcat, contrar opiniei exprimate de pârâtul Ministerul Justiţiei în ce priveşte competenţa, faptul că litigiul nu se circumscrie nici ipotezei prevăzute de art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea cadru nr. 284/2010, întrucât obiectul prezentei cereri nu vizează contestaţie la un ordin de stabilire a drepturilor salariale ale magistratului reclamant.

Prin urmare, în materie de competenţă materială în situaţia acţiunilor promovate de magistraţi cu privire la drepturile salariale ale acestora, devin aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (1) raportate la art. 208 din Legea nr. 62/2011 potrivit cărora "Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bacău, secţia I civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul reclamantul A., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Ministerul Justiţiei, obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 26. 10.2019, plata drepturilor astfel cuvenite şi a diferenţei dintre venitul salarial încasat şi cel stabilit conform valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Înalta Curte constată că obiectul cauzei cu privire la care s-a constatat ivit conflictul de competenţă îl constituie cererea reclamantului de recalculare a indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, precum şi plata diferenţelor aferente perioadei pentru care emite aceste pretenţii, iar nu o plângere formulată cu privire la un act administrativ de salarizare emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, care a avut calitatea de ordonator principal de credite pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", în perioada dedusă judecăţii, nefiind criticat conţinutul vreunui ordin de salarizare emis de această autoritate publică centrală.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 7 Capitolul VIII Anexa VI la Legea cadru nr. 284/2010, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că această normă specială de competenţă se aplică numai în cazul în care se formulează o plângere împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin care s-a soluţionat o contestaţie administrativă cu privire la un act administrativ tipic prin care s-au stabilit drepturi salariale personalului din sistemul Justiţie, în cauză, în raport de obiectul acţiunii reţinut anterior, aceste prevederi legale nefiind incidente.

De asemenea, atât timp cât nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative este un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi din Legea nr. 304/2004 (abrogată şi înlocuită cu Legea nr. 303/2022), motiv pentru care Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii.

Dând eficienţă principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă în limitele învestirii, având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate şi obiectul acţiunii de faţă, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă secţia specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Bacău, respectiv secţia civilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii Tribunalul Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.