Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2092/2024 AI generated

Jurisdiction over annulment of executive title for recovery of undue contract payments: Administrative vs. Civil Competence

Case Number Decizia nr. 2092/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, Administrative and Fiscal Section, determining that this instance was competent to hear the matter in the first instance, thereby reversing the trial court’s declination and affirming that the administrative court system retains jurisdiction despite the civil contract context. The dispute involved a claim by a private party to annul an executive title issued by the General Secretariat of the Government for a debt of 15,000 RON, arising from alleged undue receipt of payments outside the contractual period for media services under a public procurement contract. The decisive legal basis was Article 10(1) of Law No. 554/2004, which assigns jurisdiction over acts issued by central public authorities to the administrative-fiscal sections of the Courts of Appeal, as the court held that the challenged executive title constituted a typical administrative act for the recovery of budgetary claims under Emergency Ordinance No. 63/2020, rather than a mere civil dispute over contract performance, and the debt did not qualify as a tax or customs duty subject to the value-based jurisdictional threshold.

Legislator headnote

AI generated

art. 8 alin. (2) Legea nr. 554/2004, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 1 C. proc. civ, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 135 din C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Jurisdiction over annulment of executive title for recovery of undue contract payments: Administrative vs. Civil Competence: The dispute involved a claim by a private party to annul an executive title issued by the General Secretariat of the Government for a debt of 15,000 RON, arising from alleged undue receipt of payments outside the contractual period for media services under a public procurement contract. The decisive legal basis was Article 10(1) of Law No. 554/2004, which assigns jurisdiction over acts issued by central public authorities to the administrative-fiscal sections of the Courts of Appeal, as the court held that the challenged executive title constituted a typical administrative act for the recovery of budgetary claims under Emergency Ordinance No. 63/2020, rather than a mere civil dispute over contract performance, and the debt did not qualify as a tax or customs duty subject to the value-based jurisdictional threshold.

Keywords

AI generated
administrative contract annulment of contract civil jurisdictional conflict emergency government ordinance executive competence recovery of debts

Cited Legislation

AI generated
art. 8 alin. (2) Legea nr. 554/2004
În considerentele sentinţei a reţinut că potrivit art. 8 alin. (2) Legea nr. 554/2004, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.
art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ
În aceste condiţii, Curtea de Apel, având în vedere valoarea obiectului cererii, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, instanţă în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.
art. 96 pct. 1 C. proc. civ
Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că în reglementarea art. 96 pct. 1 C. proc. civ., instanţa de drept comun în materia contenciosului administrativ este Curtea de Apel.
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
În considerentele sentinţei a reţinut că potrivit art. 8 alin.
art. 135 din C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Prin urmare, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal se stabileşte în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:
art. 135 alin. (4) din C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive to establish the competent jurisdiction for resolving the negative conflict of jurisdiction.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to establish the competent jurisdiction for resolving the negative conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, anularea, în tot, a înscrisului nr. x/M.N./14.12.2022 emis de Secretariatul General al Guvernului României pentru constatarea unui debit în valoare de 15.000 RON, conform O.U.G 63/2020, în legătură cu executarea contractului de prestări servicii nr. x/A.T/2020.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1252 din data de 18 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În considerentele sentinţei a reţinut că potrivit art. 8 alin. (2) Legea nr. 554/2004, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

Făcând aplicarea dispoziţiilor mai sus expuse şi reţinând că debitul în cuantum de 15.000 RON, ce formează obiectul cauzei, a fost stabilit în legătură cu executarea contractului de prestări servicii nr. x/A.T/2020, a constatat că revine instanţelor civile competenţa de soluţionare a cauzei.

În aceste condiţii, Curtea de Apel, având în vedere valoarea obiectului cererii, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, instanţă în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 434/2024 din data de 01.02.2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că în reglementarea art. 96 pct. 1 C. proc. civ., instanţa de drept comun în materia contenciosului administrativ este Curtea de Apel.

De altfel, prin acţiunea introductivă s-a solicitat suspendarea efectelor titlului executoriu de creanţă nr. x/M.N./14.12.2022, emis de Secretariatul General al Guvernului României, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului administrativ menţionat, iar în raport de aceasta, Curtea de Apel Bucureşti a socotit că este competentă să soluţioneze cauza, prin încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2022 la data de 12.01.2023.

A mai reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competenţa materială de soluţionare a cauzelor cu acest specific în funcţie de valoarea obligaţiei principale, în măsura în care obiectul actului administrativ este reprezentat de o creanţă fiscală.

Prin actul administrativ nr. x/M.N./14.12.2022, s-a stabilit o creanţă în sarcina reclamantei în valoare de 15.000 de RON plus T.V.A., instanţa reţinând că nu poate fi vorba de o creanţă fiscală, având în vedere fundamentul juridic al acesteia (astfel cum a fost constatat de către pârâtă), respectiv valoarea încasată de reclamantă în mod necuvenit, în afara perioadei contractuale (17.10.2020-23.11.2020), în vederea prestării unor servicii media, potrivit contractului de prestări servicii nr. x/A.T./2020T.

Astfel, a reţinută că în speţă competenţa se determină în raport cu rangul autorităţii, respectiv prin raportare la emitentul actului administrativ, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun", având în vedere chiar petitul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv anularea actului administrativ reprezentat de titlul de creanţă nr. x/14.12.2022, emis de Secretariatul General al Guvernului României.

Reţinând că obiectul cererii nu îl reprezintă executarea unui contract administrativ, ci anularea notificării emise către pârâtă, a apreciat că nu este competentă din punct de vedere material, ci, raportat la emitentul actului administrativ - Secretariatul General al Guvernului, competenţa materială aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, de anulare a înscrisului nr. x/M.N./14.12.2022, emis de Secretariatul General al Guvernului României pentru constatarea unui debit în valoare de 15.000 RON, conform O.U.G 63/2020, în legătură cu executarea contractului de prestări servicii nr. x/A.T/2020.

În fapt, reclamanta a încheiat cu Secretariatul General al Guvernului contractul de prestări servicii nr. x/A.T./05.06.2020, cu o durată de prestare a serviciilor de 120 de zile de la data semnării contractului, acesta fiind ulterior prelungit.

După finalizarea perioadei de executare a contractului, s-a emis de către pârât titlul executoriu constând în înscrisul nr. x/M.N./14.12.2022, emis de Secretariatul General al Guvernului României pentru constatarea unui debit în valoare de 15.000 RON, încasat necuvenit, în afara perioadei contractuale, în vederea prestării unor servicii media.

Având în vedere circumstanţele factuale ale litigiului, Înalta Curte constată că în cauză nu este vorba despre un simplu litigiu rezultat din executarea contractului, cum a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În realitate, peste raporturile obligaţionale dintre părţi s-a suprapus un act emis de către pârât în regim de putere publică, titlul executoriu având ca obiect creanţa de recuperat, în baza art. 7 alin. (9) şi (10) din O.U.G. nr. 63/2020.

Potrivit acestor dispoziţii:

"(9) Creanţele de recuperat rezultate din derularea contractelor de prestări servicii sunt creanţe bugetare a căror recuperare se efectuează de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

(10) Creanţele de recuperat se stabilesc de către Secretariatul General al Guvernului şi se individualizează într-un înscris care constituie titlu executoriu, ce se transmite organului fiscal competent în vederea recuperării potrivit alin. (9).

Astfel, ce se deduce judecăţii în prezenta cauză nu este un raport juridic reprezentat de drepturile şi obligaţiile rezultate din executarea contractului, ci unul fundamentat pe un act administrativ tipic şi reprezentat de titlul executoriu constând în înscrisul nr. x/M.N./14.12.2022 emis de Secretariatul General al Guvernului României, având ca obiect recuperarea unor sume încasate presupus necuvenit de reclamantă.

Prin urmare, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal se stabileşte în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Regulile privind competenţa sunt de strictă interpretare şi, în raport cu obiectul acţiunii, Înalta Curte apreciază că sumele stabilite prin titlul executoriu contestat nu se încadrează în cele expres prevăzute pentru atragerea aplicării criteriului valoric, având în vedere că nu privesc taxe şi impozite, contribuţii ori datorii vamale, ci se referă la recuperarea unor sume încasate presupus necuvenit de către reclamantă, în afara perioadei contractuale.

Prin urmare, în raport cu actul administrativ vătămător, respectiv titlul executoriu contestat, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine, în primă instanţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în raport cu rangul autorităţii emitentului actului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.