Revision of EU agricultural subsidy recovery barred where post-judgment criminal dismissal does not alter contractual eligibility and insolvency findings.

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.05.2021 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 1 pct. 1 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 18528 emise în data de 14.12.2020 de către pârâtă, de soluţionare a contestaţiei formulate de A. S.R.L. împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 07.10.2020, înregistrat la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/08.10.2020, respectiv anularea procesului-verbal contestat şi a măsurilor stabilite în cuprinsul acestuia.

A mai solicitat suspendarea efectelor Deciziei, în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 178 din 20 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 18528/14.12.2020 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 07.10.2020, înregistrat sub nr. x/08.10.2020, ambele emise de Agenţia pentru Finanţare Investiţii Rurale.

3. Recursul formulat

Împotriva a sentinţei civile nr. 178 din 20 octombrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, a solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată.

Recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Hotărârea instanţei de recurs, a cărei revizuire se solicită

Prin decizia nr. 2930 din 30 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 178 din 20 octombrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată, şi rejudecând cauza, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esenţă, instanţa de recurs a reţinut că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale era îndreptăţită la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor care nu respectă criteriile de eligibilitate asumate, obligaţie pe care reclamanta a îndeplinit-o prin demararea controlului şi emiterea procesului-verbal contestat, în condiţiile în care societatea nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate pe întreaga perioadă de derulare a contractului de finanţare.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2930 din 30 mai 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire revizuenta A. S.R.L., întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire şi schimbarea deciziei atacate, în sensul respingerii recursului formulat de AFIR ca neîntemeiat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 178, pronunţate în data de 20.10.2021 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de revizuire arată că la data de 22.12.2023 i s-a comunicat de către Parchetul European o copie a Ordonanţei de clasare nr. x/2022 din data de 21.12.2023, împreună cu Decizia Camerei Permanente nr. 5 din data de 04.12.2023.

Prin Ordonanţa de clasare nr. x/2022 din data de 21.12.2023 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect două infracţiuni prevăzute de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (aferente anilor 2019 şi 2021), două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (aferente anilor 2019 şi 2021) şi două infracţiuni de spălare a banilor (aferente anilor 2019 şi 2021).

Susţine că Ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/21.12.2022 şi Decizia Camerei Permanente nr. 5 din data de 04.12.2023 reprezintă înscrisuri doveditoare în prezenta cauză, întrucât chiar în şedinţa publică din data de 16.05.2023, înainte ca instanţa de recurs să declare deschise dezbaterile şi să acorde cuvântul părţilor asupra recursului, reprezentantul recurentei-pârâte AFIR a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, constând în raportul emis de Oficiul European de Luptă Antifraudă prin care s-a concluzionat că intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a respectat cerinta de eligibilitate, iar instanţa de recurs a încuviinţat-o.

Astfel, consideră că prezenta cerere de revizuire este admisibilă, întrucât instanţa de recurs în motivarea deciziei a cărei revizuire se solicită s-a bazat şi pe raportul emis de Oficiul European de Luptă Antifraudă, reţinând că ar fi încălcat criteriul de eligibilitate EG2, respectiv demonstrarea îmbunătăţirii performanţei generale, în condiţiile în care a reţinut că societatea a înregistrat datorii restante, certe, exigibile la bugetul de stat şi local, respectiv că ar fi încălcat criteriul de selecţie S7 ca urmare a faptului că nu ar fi procesat în abatorul propriu cel puţin 50% capete animale obţinute în ferma de reproducţie; că a fost informată din data de 09.05.2019 asupra extinderii epidemiei de PPA, astfel că nu se justifică invocarea cazului de forţă majoră pentru intrarea în stare de insolvenţă din data de 25.06.2020; că a semnat contractul de finanţare fără obiecţiuni, în care se prevede că se reţine ca neregulă declararea beneficiarului în stare de incapacitate de plată sau declanşarea procedurii insolvenţei.

Din înscrisurile invocate în cererea de revizuire reiese că respectivele cazuri de pestă porcină africană au fost reale, iar buletinele de analiză corespundeau adevărului.

Precizează că societatea a întâmpinat probleme foarte grave în ultimii ani, care s-au datorat unor factori ce exced voinţei sale, cum ar fi incendiul de la fermă din noaptea de 13/14.08.2016, când au ars toate animalele de reproducţie şi toţi purceii aflaţi în hala de maternitate; pesta porcină africană, care a determinat exterminarea tuturor porcilor în anul 2019, conform Avizului de existenţă a cazului de forţă majoră nr. 4671 din 21.11.2019 şi pandemia de Covid-19, care a scăzut semnificativ producţia.

Consideră că în mod eronat instanţa de recurs a reţinut că nu este îndeplinită condiţia de eligibilitate EG2, respectiv demonstrarea îmbunătăţirii performanţei generale, câtă vreme la data controlului nu avea datorii scadente la bugetul de stat, având în vedere emiterea Deciziei nr. 24691 din 03.09.2018 de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale pentru o perioadă de 60 de luni.

Pe de altă parte, arată că B. nu deţine împotriva sa o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ci aceasta a fost contestată de către revizuentă şi face obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa.

Arată că nu a prejudiciat bugetul Uniunii Europene ca urmare a intrării în procedura insolvenţei, neexistând vreo dovadă în acest sens, cât timp proiectul a fost finalizat şi perioada de monitorizare de către AFIR a proiectului s-a încheiat în 01.04.2023, deşi despăgubirile încasate în urma apariţiei pestei porcine africane, în valoare de 2.703.948,21 RON, au fost insuficiente faţă de cheltuielile suportate pentru repopularea fermei, de aproximativ 6.701.763,64 RON.

Susţine că nu se poate reţine culpa sa pentru datoriile la buget, câtă vreme a achitat sumele eşalonate.

Învederează că în mod greşit a reţinut recurenta faptul că nu a precizat valoarea reală a cheltuielilor şi nu a prezentat documentele justificative, câtă vreme în răspunsul la întâmpinare depus în faţa instanţei de fond a detaliat cheltuielile pe care a trebuit să le suporte din cauza incendiului şi a pestei porcine.

Pe de altă parte, consideră că în mod eronat instanţa de recurs a constatat neîndeplinirea criteriului de selecţie S7 ca urmare a faptului că nu a procesat în abatorul propriu cel puţin 50% capete animale obţinute în ferma de reproducţie.

Sub acest aspect, susţine că în urma controlului din ianuarie 2020, organul de control a reţinut că nu au fost aplicate sancţiuni financiare beneficiarului, deoarece acesta a făcut dovada demarării acţiunilor de remediere prin prezentarea Planului de remediere/acţiune nr. 363/11.02.2020, întocmit conform prevederilor art. 8 (3) din Anexa I la contractul de finanţare.

Totodată, arată că în perioada 04.02.2020 - 04.08.2020, Contractul de finanţare a fost suspendat conform Notificării de acceptare a suspendării Contractului de finanţare nr. x din 04.02.2020, astfel încât în această perioadă nu exista în sarcina sa obligaţia de a procesa în activitatea de carmangerie 50% din carnea provenită din producţia proprie.

Revizuenta prezintă aspecte de fapt din derularea contractului de finanţare şi problemele întâmpinare în perioada în discuţie.

De asemenea, susţine că, deşi avea obligaţia de a folosi în activitatea de carmangerie 50% din materia primă din producţia proprie, acest procent viza media activităţii totale efectuate pe întreaga perioadă de implementare şi monitorizare a contractului de finanţare şi, cum perioada de monitorizare a contractului de finanţare nu s-a încheiat, este prematur şi eronat să se considere că nu a respectat această condiţie.

Mai arată că, întrucât prin Actul adiţional nr. x/11.08.2020 s-a aprobat prelungirea perioadei de monitorizare până la dala de 01.04.2023, rezultă că la acel moment AFIR nu a apreciat că se impune denunţarea contractului de finanţare, ci doar prelungirea perioadei de monitorizare, având în vedere tocmai situaţia de fapt din fermă şi dificultăţile prin care societatea revizuentă a trecut, însă ulterior, prin Decizie, a revenit asupra aceleiaşi situaţii de fapt şi a solicitat restituirea întregului sprijin.

Critică cele reţinute de către instanţa de recurs în sensul că, întrucât a fost informată încă din data de 09.05.2019 asupra extinderii epidemiei de PPA, nu se justifică invocarea cazului de forţă majoră pentru intrarea în insolvenţă din data de 25.06.2020, în condiţiile în care răspândirea pestei porcine africane se produce foarte rapid, fiind o boală contagioasă.

Pe de altă parte, critică argumentul instanţei de recurs în sensul că a semnat în calitate de beneficiar contractul de finanţare fără obiectiuni, prin care şi-a asumat posibilitatea încetării valabilităţii contractului, de plin drept, fără nicio formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheiere ori executarea acestuia, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei.

Susţine că aceste contracte de finanţare sunt contracte - tip, prestabilite, astfel încât beneficiarii nu au posibilitatea legală de a elimina anumite clauze sau de a impune includerea altora, iar în ipoteza existenţei unor obiectiuni din partea beneficiarilor, singurul rezultat posibil este nesemnarea contractului.

Consideră că se impune revizuirea deciziei de recurs, întrucât instanţa de recurs a reţinut în mod eronat că a semnat contractul de finanţare, în calitate de beneficiar, fără obiecţiuni, întrucât posibilitatea de a formula eventuale obiecţiuni nu există în mod efectiv în cadrul contractelor de finanţare.

Critică şi aspectul reţinut de către instanţa de recurs şi de către autoritatea intimată în sensul că după intrarea în insolvenţă, societatea nu mai îndeplineşte criteriile care au stat la baza selectării proiectului în vederea finanţării, întrucât o entitate aflată în dificultate economică nu respectă indicele de profitabilitate, înregistrează pierderi, nu are profit, ceea ce conduce la nerespectarea criteriilor de eligibilitate şi selecţie.

Mai arată că de la momentul semnării contractului de finanţare, în anul 2014, şi până în prima parte a anului 2020, nu s-a pus problema intrării societăţii în insolvenţă şi nu s-a constatat nicio neconformitate în derularea contractului.

Consideră că nu putea fi denunţat contractul de finanţare, câtă vreme societatea şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale, a implementat proiectul şi a manifestat transparenţă şi dorinţă de a respecta obligaţiile faţă de AFIR.

Invocă dezlegările date de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 342/24.09.2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Susţine că intimata nu a făcut dovada faptului că urmare a intrării în procedura generală a însolvenţei a fost prejudiciat bugetul Uniunii Europene şi că s-ar fi efectuat vreo cheltuială necuvenită.

Pe de altă parte, arată că principiul proporţionalităţii a fost încălcat prin emiterea Deciziei de către autoritatea intimată.

6. Apărările formulate în revizuire

Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Susţine că înscrisurile invocate în susţinerea cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. trebuie să fie noi, să aibă forţă probantă prin ele însele şi să fi existat la data pronunţării hotărârii.

De asemenea, arată că înscrisurile respective trebuie să nu fi putut fi invocate în procesul anterior ca urmare a faptului că au fost reţinute de partea potrivnică sau dintr-o împrejurarea mai presus de voinţa părţilor şi să fie determinante pentru soluţionarea cauzei.

Consideră că nu sunt îndeplinite aceste condiţii şi că revizuenta nu a arătat în concret în ce mod înscrisurile invocate ar fi determinat instanţa să pronunţe o altă soluţie.

7. Procedura de soluţionare a cererii de revizuire

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 26 ianuarie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 10.04.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

8. Considerentele şi soluţia asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:[…] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor."

Cu referire la acest caz de revizuire, este necesar să fie îndeplinite cel puţin patru condiţii: înscrisul să fie descoperit după darea hotărârii, dar să fi fost întocmit anterior pronunţării hotărârii, să fi fost reţinut de partea potrivnică şi să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Înscrisurile invocate de către revizuentă prin cererea de revizuire ca fiind noi constau în Ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/21.12.2022 al Parchetului European şi Decizia Camerei Permanente de închidere a cazului nr. 5 din data de 04.12.2023 din acelaşi dosar penal al Parchetului European.

Înalta Curte constată, însă, că înscrisurile invocate de către revizuentă nu îndeplinesc condiţiile pentru a fundamenta cazul de revizuire invocat.

Astfel, sub un prim aspect, înscrisurile de mai sus nu îndeplinesc condiţia de a fi fost emise anterior pronunţării hotărârii de către instanţa de recurs, în condiţiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată la data de 30 mai 2023, iar înscrisurile invocate în susţinerea cazului de casare au fost emise la data de 04.12.2023, respectiv la data de 21.12.2023.

Un înscris emis ulterior pronunţării hotărârii atacate prin revizuire nu îndeplineşte condiţiile cerute de către legiuitor, întrucât prin instituirea acestei căi de atac, în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit posibilitatea retractării unei hotărâri în situaţia în care la pronunţarea acesteia nu s-a ţinut cont de un înscris determinant pentru soluţia pronunţată şi la care instanţa nu a avut în mod obiectiv cum să se raporteze, în condiţiile în care, deşi acesta a fost emis anterior hotărârii, a fost reţinut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Aceasta pentru că hotărârea judecătorească trebuie să reflecte situaţia de fapt şi de la drept de la momentul pronunţării acesteia, nefiind permis ca o hotărâre definitivă să fie retractată în baza unui înscris emis ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Cu alte cuvinte, înscrisurile ulterioare pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere nu îndeplinesc condiţia de a fi încrisuri noi în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., legiuitorul urmărind prin această normă, pe de o parte, revizuirea unei hotărâri care a reţinut o situaţie diferită, determinată de faptul că la momentul pronunţării instanţa nu a avut în vedere toate înscrisurile existente la acel moment, iar pe de altă parte, a urmărit păstarea securităţii raporturilor juridice de la momentul pronunţării hotărârii, în condiţiile în care soluţia trebuie să se întemeieze pe normele de drept şi pe probele exitente la acel moment.

Înscrisurile invocate de către revizuentă nu îndeplinesc această condiţie, de a fi existat la momentul pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită şi, ca atare, nu pot fundamenta cazul de revizuire invocat.

Pe de altă parte, prin noţiunea de "înscris doveditor" trebuie înţeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunţării hotărârii atacate cu revizuire, ar fi putut conduce la o altă soluţie pe fond decât cea adoptată.

Nici această condiţie nu este îndeplinită de cele două înscrisuri invocate, respectiv de Ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/21.12.2022 al Parchetului European şi Decizia Camerei Permanente de închidere a cazului nr. 5 din data de 04.12.2023, date în acelaşi dosar penal al Parchetului European, având în vedere că prin acestea s-a dispus clasarea cauzei penale cu nr. x, pentru cele şase infracţiuni cu care a fost sesizat, concluzionându-se, pe baza probelor administrate în cauză că în speţă cazurile de pestă porcină africană au fost reale, iar buletinele de analiză corespundeau adevărului. În plus, s-a reţinut că niciun element nu sugerează că numărul animalelor ucise, înregistrat în documente nu ar fi fost cel real, astfel că nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 178/2000 şi de art. 322 C. pen., iar în lipsa acestor infracţiuni, nu poate exista nici infracţiunea de spălare de bani.

Însă, obiectul cererii de chemare în judecată din cauza pendinte a constat în anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 07.10.2020, înregistrat la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/08.10.2020 şi a Deciziei nr. 18528 din data de 14.12.2020, de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal contestat, prin care s-a reţinut că intimata-reclamantă, în calitate de beneficiar, a încălcat condiţiile de eligibilitate şi obligaţiile asumate prin contractul de finanţare nr. x/06.01.2014 - x, respectiv criteriile de eligibilitate EG 2 şi selecţie S7 pe toată durata contractului, reprezintă nereguli şi, în plus, s-a reţinut că prin intrarea în insolvenţă, urmare a imposibilităţii susţinerii financiare a activităţii cofinanţate, beneficiarul nu poate demonstra menţinerea criteriilor generale de eligibilitate în baza cărora proiectul a fost declarant eligibil, selectat şi contractat.

Astfel fiind, soluţia dată pe fondul litigiului nu a fost consecinţa faptului că pesta porcină africană a fost reală sau nu, ci respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată s-a făcut în considerarea faptului că societatea revizuentă nu mai respecta criteriile de eligibilitate pe care şi le-a asumat prin contractul de finanţare mai sus arătat, ce trebuiau menţinute pe întreaga perioadă de derulare a contractului de finanţare, ceea ce a condus la retragerea finanţării.

Prin urmare, în raport cu soluţia pronunţată, înscrisurile invocate de către revizuentă nu aveau capacitatea de a fi determinante în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, astfel că nu îndeplinesc nici această condiţie prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel spus, din perspectiva conţinutului înscrisurilor invocate de către revizuentă, acestea nu îndeplinesc nici condiţia de a fi determinante, în sensul că, în situaţia în care acestea ar fi fost cunoscute de instanţa a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii, motiv pentru care nu sunt de natură să justifice admiterea cererii de revizuire şi reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de către instanţa de recurs.

În acest context, analizând criticile formulate prin cererea de revizuire, Înalta Curte constată că revizuenta tinde în realitate să obţină o rejudecare a cauzei, obiectiv inadmisibil prin acest demers judiciar.

Condiţia impusă de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, trebuie amintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotarârile judecatoreşti irevocabile ori principiul securităţii raporturilor juridice.

Astfel, în Hotărârea din 29 iulie 2008 pronunţată în Cauza Mitrea împotriva României (Cererea nr. 26105/03) şi în Hotărârea din 07.10.2009 dată în Cauza Stanca Popescu împotriva României (Cererea nr. 8.727/03), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în lipsa unei circumstanţe substanţiale ori imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil (definitiv), admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la aceeaşi chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat şi asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea trebuie să răspundă inclusiv imperativului respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei.

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuţie a unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Şerbănescu împotriva României - Cererea nr. 33.945/04).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reţinut că "instanţele superioare nu trebuie să-şi folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99)."

Aceasta este şi raţiunea pentru care legiuitorul român a impus nişte condiţii cu caracter de excepţie pentru formularea căii extraordinare de atac a revizuirii, condiţii ce nu sunt îndeplinite în cauza de faţă.

Prin urmare, în cauză nu se poate reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care înscrisurile invocate de către revizuentă nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a conduce la retractarea hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat.

9. Temeiul legal al soluţiei adoptate cu privire la cererea de revizuire

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar C.. şi prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 2930 din 30 mai 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar C.. şi prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 2930 din 30 mai 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.