Appeal against refusal to reinstate suspended FOIA contract case rejected as unfounded.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed the claimant's appeal (recurs) as unfounded, thereby upholding the challenged interlocutory order of the Bucharest Court of Appeal of 10 May 2023, which had rejected the claimant's request to reinstate the case on the court roll and maintained the suspension of the appeal proceedings; this order remains in force. The underlying dispute was an administrative action seeking to compel a local police authority to respond to a petition for copies of legal services outsourcing contracts (2017–2020), which the first-instance tribunal had rejected. The appeal court had suspended the case under Article 411(1)(2) of the Civil Procedure Code because neither party, though properly cited, appeared at the hearing or requested judgment in absentia, and the contested order maintained that suspension after the claimant's reinstatement request. The High Court found the appeal unfounded, holding that the order was properly reasoned per Article 425(1)(b) C. proc. civ., and that the conditions of Articles 223(3) and 411(1)(2) C. proc. civ. were correctly applied—the claimant had never requested judgment in absentia, and there was no procedural error in denying the motion for adjournment, as sufficient time existed after the cited other case. The decision was rendered definitive on 10 April 2024, based on Article 20 of Law No. 554/2004 and Article 496(1) C. proc. civ.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 223 din C. proc. civ; Appeal against refusal to reinstate suspended FOIA contract case rejected as unfounded: The underlying dispute was an administrative action seeking to compel a local police authority to respond to a petition for copies of legal services outsourcing contracts (2017–2020), which the first-instance tribunal had rejected. The appeal court had suspended the case under Article 411(1)(2) of the Civil Procedure Code because neither party, though properly cited, appeared at the hearing or requested judgment in absentia, and the contested order maintained that suspension after the claimant's reinstatement request. The High Court found the appeal unfounded, holding that the order was properly reasoned per Article 425(1)(b) C. proc. civ., and that the conditions of Articles 223(3) and 411(1)(2) C. proc. civ. were correctly applied—the claimant had never requested judgment in absentia, and there was no procedural error in denying the motion for adjournment, as sufficient time existed after the cited other case. The decision was rendered definitive on 10 April 2024, based on Article 20 of Law No. 554/2004 and Article 496(1) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground invoked to reject the appeal as unfounded.
Procedural basis for rejecting the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.01.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Poliţia Locală Sector 1 Bucureşti de a da curs petiţiei înregistrate sub nr. x/05.01.2021, respectiv să îi pună la dispoziţie copii de pe contractele privind externalizarea serviciilor juridice, încheiate cu case/birouri de avocatură începând cu anul 2017 şi până în anul 2020.
Prin sentinţa nr. 2709 din 22.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Poliţia Locală Sector 1 Bucureşti, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs recurenta-reclamantă A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La data de 22.06.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părţilor legal citate şi faptul că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea din 10 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere pe rol, ca nefondată şi a menţinut suspendarea judecăţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2709/22.04.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Poliţia Locală Sector 1 Bucureşti.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 10 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului, arată că suspendarea judecării recursului este neîntemeiată şi că instanţa nu a motivat această măsură.
Mai arată că prezenta cauză a fost înregistrată în urmă cu 2 ani, astfel că nu se poate reţine ideea de celeritate în acordarea termenelor de judecată.
Susţine că până la primul termen de judecată, instanţa nu i-a comunicat întâmpinarea pârâtei, astfel că nu poate verifica dacă argumentul instanţei, reţinut prin încheierea din 22.06.2022, cum că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, este real sau nu.
În acest sens, consideră că nu i-au fost respectate drepturile procesuale.
Precizează că după suspendarea judecării cauzei, dispuse prin încheierea din 22.06.2022, următorul termen a fost acordat în cauză după 6 luni, iar prin citaţia emisă pentru noul termen nu s-a menţionat pe citaţie:
"în vederea discutării repunerii pe rol a cauzei".
De asemenea, susţine că pentru termenul din 10.05.2023 a solicitat luarea cauzei la final sau amânarea acesteia, prezentând citaţia dintr-o altă cauză, criticând argumentul instanţei cu privire la respingerea cererii de amânare, că putea să îşi angajeze un apărător, în condiţiile în care obiectul supus judecăţii în contencios administrativ nu necesită angajarea unui apărător.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Poliţia Locală Sector 1 Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea încheierii recurate ca temeinică şi legală, apreciind că argumentele recurentei privind nelegalitatea încheierii recurate sunt nefondate.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 februarie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs au fost formulate critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că subsumat acestuia, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa nu a motivat măsura suspendării judecării recursului.
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât prin încheierea recurată au fost expuse în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, aceea de respingere a cererii de repunere pe rol şi de menţinere a suspendării judecării cauzei, în condiţiile în care instanţa a constatat lipsa nejustificată a părţilor legal citate şi faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, aspecte ce atrag incidenţa dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin urmare, încheierea recurată este motivată în mod legal în ceea ce priveşte soluţia dispusă, argumentul recurentei-reclamante sub acest aspect fiind nefondat.
Referitor la argumentele subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin cererea de recurs reclamantul îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia de suspendare a judecării cauzei.
Înalta Curte constată că potrivit art. 223 din C. proc. civ.:
"(1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă."
În conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.:
"Judecătorul va suspenda judecata: (…) 2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei."
Înalta Curte constată că în dosarul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, prin încheierea de şedinţă din 22.06.2022 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că părţile legal citate nu s-au prezentat la strigarea pricinii şi niciuna din acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Ulterior, prin încheierea din 10.05.2023, ce face obiectul prezentei cereri de recurs, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere pe rol, formulată de recurenta-reclamantă şi a menţinut suspendarea judecăţii recursului, dispusă prin încheierea din 22.06.2022.
Examinând dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, se constată că în mod corect prima instanţă, prin încheierea din 10.05.2023 a reţinut că părţile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, motiv pentru care a apreciat că sunt incidente în continuare dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., sens în care a respins cererea de repunere pe rol şi a menţinut măsura suspendării.
De asemenea, tot în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de amânare a judecăţii, în condiţiile în care dosarul invocat în susţinerea cererii de amânare, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, a avut oră fixată 10:30, astfel că până la ora 14:50, când a fost apelat dosarul de faţă, exista timp suficient pentru ca recurenta-reclamantă să se prezinte în şedinţa de judecată.
Referitor la acest aspect, se constată că instanţa a apelat cauza la finalul şedinţei de judecată, astfel cum, de altfel, a solicitat recurenta-reclamantă prin cererea de amânare şi cum a arătat şi prin cererea de recurs de faţă.
Prin urmare, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă nici prin cererea de recurs şi nici ulterior prin cererea de repunere pe rol ori prin cererea de amânare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins în mod corect cererea, menţinând măsura suspendării judecăţii.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 10 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 10 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.