Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2081/2024 AI generated

Refusal of foreign national work permit due to expiration of residence right during 90-day grace period after employment termination

Case Number Decizia nr. 2081/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal filed by the employer, upholding the lower court's decision to reject the challenge against the immigration authority's refusal to issue an employment permit, thereby leaving the initial refusal in force. The dispute centered on the validity of the administrative refusal to grant an employment permit for a foreign national, with the employer arguing that the authority incorrectly assessed the applicant's legal status and failed to issue a preliminary decision, while the authority contended the applicant did not meet statutory residency requirements. The decisive legal basis was the determination that, at the time the application was registered, the foreign national’s right of residence had ceased by operation of law because the previous employer had terminated the labor contract and no new permit was obtained within the mandatory 90-day grace period, violating the general conditions for issuing an employment permit under Article 4(2)(f), Article 17, and Article 56 of Emergency Ordinance No. 25/2014, in conjunction with the entry conditions of Emergency Ordinance No. 194/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Refusal of foreign national work permit due to expiration of residence right during 90-day grace period after employment termination: Arată că a depus online pe site-ul pârâtei cererea de acordare a avizului de angajare în muncă la data de 28.04.2023, cu număr de înregistrare x şi programare pentru soluţionare la data de 30.06.2023. La data de 19.07.2023 pârâta i-a comunicat refuzul de eliberare a avizului de angajare pe motiv că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. f) coroborat cu art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014, pentru nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014 şi a prevederilor art. 56 alin. (9) din O.G. nr. 25/2014.

Keywords

AI generated
work permit termination of employment right of residence statutory grace period foreign nationals previous legal status

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
7 din Legea 554/2004, în contextul în care potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004
7 din Legea 554/2004, în contextul în care potrivit art. 2 alin.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 10.08.2023 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, anularea refuzului privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B., emis de către pârâtă; obligarea pârâtului de a emite un nou act de soluţionare favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 655 din 31 octombrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, ca neîntemeiată;

A respins cererea de intervenţie în favoarea reclamantei, formulată de intervenienta C..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 655 din 31 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii, respectiv anulării actului de refuz şi obligării emiterii unui nou act prin care să soluţioneze favorabil cererea de acordare a avizului de angajare pentru dl. B., cetăţean al statului Bangladesh.

Precizează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În motivarea recursului arată că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, având în vedere că instanţa i-a respins acţiunea deşi a depus la dosar toate actele necesare în vederea soluţionării favorabile a contestaţiei.

Arată că a depus online pe site-ul pârâtei cererea de acordare a avizului de angajare în muncă la data de 28.04.2023, cu număr de înregistrare x şi programare pentru soluţionare la data de 30.06.2023. La data de 19.07.2023 pârâta i-a comunicat refuzul de eliberare a avizului de angajare pe motiv că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. f) coroborat cu art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014, pentru nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014 şi a prevederilor art. 56 alin. (9) din O.G. nr. 25/2014.

Susţine că, deşi a încărcat documentele la data de 28.04.2023 pe portalul IGI, nici pârâta şi nici instanţa de fond nu au ţinut cont de acest aspect, reţinând că cetăţeanul străin B. s-ar fi aflat la data de 28.04.2023 în şedere ilegală pe teritoriul României de 156 zile.

Arată că tot eronat s-a reţinut e către instanţa de fond că ar fi depus cererea privind emiterea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin B. în data de 27.10.2022, când, de fapt, conform înscrisurilor de la dosar, respectiv a print-screen-ului depus, reiese că cererea a fost depusă la data de 28.04.2023.

Susţine că pârâta a invocat cu rea-credinţă excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, deşi cunoaştea că sunt aplicabile dispoziţiile alin. (5) al art. 7 din Legea 554/2004, în contextul în care potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Precizează că în cauză este vorba de un refuz nejustificat al autorităţii de a soluţiona o cerere a unei persoane vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe.

Mai arată că cetăţeanul străin a fost recuperat de pe stradă de către voluntarii Asocatiei Europene pentru Dreptate şi Protecţie Socială, în cadrul căreia i s-au oferit cazare şi masă, suport medical şi psihologic de specialitate, în condiţiile în care acesta nu avea asupra sa niciun fel de act emanând de la prima societate angajatoare, care nu i-a înmânat decizia de încetare a raporturilor de munca.

Consideră că cererea sa se impunea a fi admisă, iar dacă pârâta ar fi apreciat că dosarul nu este complet, avea obligaţia să-i pună în vedere să-l completeze, conform art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014.

4. Apărările formulate în recurs

Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 februarie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul acţiunii formulate de reclamantă este reprezentat de contestaţia împotriva refuzului privind eliberarea avizului de angajare, solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B., emis de către pârât.

Prin sentinţa de fond, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a analizat legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, cuprinse în O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, norme speciale aplicabile în materie, şi a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de societatea reclamantă, reţinând în esenţă că cetăţeanul străin B. nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea avizului de angajare în muncă, câtă vreme raporturile de muncă ale acestuia încetaseră de 156 de zile, fiind în şedere ilegală pe teritoriul României din data de 07.04.2023.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală, împărtăşind punctul de vedere ale acesteia.

Astfel, prin adresa din 19.07.2023, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcţia Migraţie-Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin către societatea recurentă, s-a arătat că cetăţeanul străin B. nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea avizului de angajare solicitat, respectiv nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. f), coroborat cu art. 6 alin. (4), art. 17 alin. (1) şi (4), art. 56 alin. (9) din O.G. nr. 25/2014, în condiţiile în care la data depunerii cererii de obţinere a avizului, 19.06.2023, străinul în cauză nu mai avea drept de şedere în scop de muncă valabil pe teritoriul României.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente următoarele dispoziţii legale:

Art. 4 din O.G. nr. 25/2014:

(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute la alin. (2) şi condiţiile speciale prevăzute de prezenta ordonanţă în funcţie de tipul de lucrător.

(2) Condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: (...)

f) străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze în muncă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h), art. 11 şi art. 27 alin. (2) lit. c) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi alin. (2) lit. a) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă."

Art. 17 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 25/2014:

"(1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepţia celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la acelaşi angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărţii albastre a UE. (...)

(4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condiţiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a)-d) şi f), după caz, cu îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9."

Art. 56 alin. (9) din O.G. nr. 25/2014:

"(9) Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberat permisul unic sau Cartea albastră a UE, acestea rămân valabile până la expirarea perioadei pentru care au fost eliberate, dar nu mai mult decât perioada în care străinul beneficiază de indemnizaţie de şomaj potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sau nu mai mult de 60 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă dacă străinul nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj."

De asemenea, potrivit art. 6 din Ordonanţa de urgenţă nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România:

"(1) Intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român; (...)

e) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul informatic naţional de semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român; (...)

g) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul de informaţii Schengen în scopul refuzului intrării; (...)

h) nu prezintă pericol pentru apărarea şi securitatea naţională, ordinea şi sănătatea publică."

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale de mai sus reiese că recurenta-reclamantă a înregistrat cererea pentru emiterea avizului de muncă al cetăţeanului străin la data de 28.04.2023, sub nr. x.

Însă, la data înregistării acestei cereri, cetăţeanul străin B. nu mai îndeplinea condiţiile de şedere pe teritoriul României, întrucât permisul de şedere al acestuia îşi pierduse valabilitatea de drept, deoarece la data de 04.01.2023, societatea D. S.R.L., unde acesta a beneficiat de prelungirea dreptului de şedere, i-a încetat contractul individual de muncă nr. x din 26.07.2022 şi nu şi-a găsit în perioada de 90 de zile un angajator care să obţină pentru cetăţeanul străin un nou aviz de angajare.

Prin urmare, la data înregistrării cererii societăţii recurente pe site-ul IGI-CS - 28.04.2023 - termenul de 90 de zile (cu începere de la data de 04.01.2023) expirase, iar dreptul de şedere al cetăţeanului străin B. încetase de drept.

Astfel fiind, se constată că la momentul depunerii cererii pentru eliberarea avizului de muncă, nu mai era îndeplinită condiţia prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. f), coroborat cu art. 17 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-pârâte în sensul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ar fi depus cererea privind emiterea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin B. în data de 27.10.2022, în loc de 28.04.2023, Înalta Curte constată că este nefondată.

Astfel, data la care face referire recurenta-reclamantă, respectiv 27.10.2022 nu apare menţionată nicăieri în considerentele hotărârii recurate, ci instanţa de fond a menţionat-o ca fiind invocată prin întâmpinarea depusă de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, şi nu de către inastanţă în propriile considerente.

În aceste condiţii, critica nu poate fi reţinută de către instanţa de recurs, dat fiind faptul că instanţa de fond nu s-a raportat la această dată în argumentarea respingerii cererii de chemare în judecată, ci a reţinut în mod corect că cererea reclamantei pentru obţinerea avizului de muncă al cetăţeanului străin s-a depus la data de 28.04.2023, astfel cum reiese din probele de la dosar.

În consecinţă, se constată că respingerea cererii de acordare a avizului de muncă pentru cetăţeanul străin s-a dispus de către autorităţile de resort în mod corect, în condiţiile în care nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea acestuia.

În consecinţă, Înalta Curte constată că refuzul intimatului-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin nu este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci, dimpotrivă, a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.

Prin urmare, actul contestat a fost emis în aplicarea prevederilor legale incidente şi în deplin acord cu acestea, fiind respectate condiţiile prevăzute de lege în situaţii precum cea dedusă judecăţii în prezenta cauză, astfel că soluţia instanţei de fond este legală şi va fi menţinută ca atare, nefiind identificate elemente de nelegalitate a acesteia din perspectiva motivului de casare invocat de recurentă.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 655 din 31 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 655 din 31 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.