Exclusivity of stamp duty reexamination route and inadmissibility of appeals against jurisdictional rulings

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând obligarea pârâtului la comunicarea către reclamant a următoarelor înscrisuri: Referatul nr. x/2013, întocmit de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 473/2013 a secţiei pentru procurori; Nota nr. x/2017, întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare - Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 212/2017 a secţiei pentru procurori; Nota nr. x/2018, întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare - Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 389/2018 a secţiei pentru procurori.

2. Hotărârile atacate

Prin sentinţa nr. 3521/23.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 1557/17 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 947 din 7 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia netimbrării şi s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca netimbrată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3521/23.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a deciziei nr. 1557/17 martie 2023 a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei nr. 947 din 7 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului, arată că în ceea ce priveşte sentinţa nr. 947 din 7 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a anulat în mod greşit cererea de chemare în judecată, pronunţând hotărârea cu încălcarea regulilor de procedură, în condiţiile în care cererea sa a fost întemeiată pe dispoziţiile jurisdicţiei muncii, întrucât dosarul priveşte raporturile de serviciu.

În acest sens, invocă dispoziţiile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., arată că prezenta cauză s-a soluţionat cu încălcarea principiului disponibilităţii şi a cadrului procesual stabilit de reclamant, ce privea jurisdicţia muncii, fiindu-i încălcat dreptul de acces la instanţa competentă.

În acest sens, precizează că a formulat prezenta cerere de recurs şi împotriva sentinţei civile nr. 3521 din data de 23.05.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi împotriva Deciziei nr. 1557 din data de 17.03.2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.

Consideră că modul în care, prin aceste hotărâri, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei cu încălcarea principiului disponibilităţii i-a cauzat o vătămare şi i-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi de acces la instanţă, în condiţiile în care competenţa de soluţionare a litigiului de faţă revine tribunalului şi jurisdicţiei muncii, având în vedere că gestionarea carierei şi întocmirea de înscrisuri referitoare la parcursul profesional ţin de dreptul muncii, fiind aplicabile dispoziţiile Codului muncii, Legea nr. 53/2003, referitoare la demnitatea în muncă, principiul bunei credinţe, obligaţia de informare reciprocă, drepturile salariatului - dreptul la demnitate în muncă, dreptul la informare şi obligaţiile angajatorului.

În cazul judecătorilor şi procurorilor, faptul că gestionarea înscrisurilor privind parcursul profesional sunt externalizate şi se află în competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, nu înseamnă că această categorie de personal nu trebuie să beneficieze de protecţia şi drepturile care derivă din legislaţia muncii.

Precizează că dreptul său de a fi informat pe aspecte ce ţin de muncă este prevăzut şi consacrat în următoarele dispoziţii legale: art. 39 din Codul muncii, Partea I, pct. 21, Partea II, art. 21 din Carta socială europeană revizuită, art. 15 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 şi art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Sub acest aspect, invocă şi art. 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Principiile nr. 5 şi 7 ale Pilonului european al drepturilor sociale.

Mai arată că prin Decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a reţinut că magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voinţă, un contract nenumit, încheiat cu Statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Consideră că, întrucât în baza dispoziţiilor art. 267 lit. a) din Codul muncii, pot fi părţi în conflictele de muncă nu doar salariaţii, ci orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul codului, în speţă se impune raportarea la drepturile invocate de recurentul-reclamant, acestea fiind dreptul la informare, obligaţia de informare reciprocă, dreptul la demnitate în muncă, drepturile salariatului referitoare la demnitatea în muncă, principiul bunei credinţe, obligaţia de informare reciprocă.

În acest sens, invocă jurisprudenţa CJUE în Cauza 66/85, prin care s-a stabilit că noţiunea de lucrător trebuie interpretată în sens larg şi că trebuie avută în vedere relaţia de subordonare efectivă, indiferent de natura juridică a acestei relaţii şi de obiectivul urmărit.

Mai arată că în cauza Kovesi c. României, CEDO a consacrat obligaţia de protecţie efectivă a statutului judecătorilor şi procurorilor.

Susţine că obligaţia intimatului CSM, potrivit legii şi Constituţiei, este să asigure un mediu de muncă adecvat, predictibil, agreabil, în care cariera este guvernată, între altele, de transparenţă, cunoscut fiind că independenţa sistemului este afectată în mod negativ de modul de gestionare a resurselor umane.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii recursului formulat împotriva sentinţei nr. 3521/23.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, având în vedere că această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, precum şi a recursului formulat împotriva deciziei nr. 1557/17 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte, secţia contencios administrativ şi fiscal, decizie care este definitivă.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei nr. 947 din 7 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că în ceea ce priveşte această hotărâre nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., astfel cum au fost invocate de către recurentul reclamant.

În ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei de fond şi calificarea naturii juridice a litigiului, arată că aceste aspecte nu mai pot fi supuse cenzurii instanţei de control judiciar, întrucât aceste aspecte au fost tranşate cu caracter definitiv în cadrul regulatorului de competenţă pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Arată că în condiţiile în care dezlegarea instanţei supreme cu privire la competenţa materială a instanţei de fond şi la natura juridică a litigiului este definitivă şi obligatorie pentru instanţa în favoarea căreia s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, acest aspect nu mai poate fi supus ulterior dezbaterilor în calea de atac a recursului, o soluţie contrară echivalând cu încălcarea puterii de lucru judecat a unei hotărâri definitive şi, implicit, a principiului securităţii juridice.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, ulterior cauza fiind amânată, la solicitarea recurentului-reclamant pentru termenul din 10 aprilie 2024.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată şi reţine următoarele aspecte:

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care solicitat obligarea Consiliul Superior al Magistraturii să îi comunice Referatul nr. x/2013, întocmit de Direcţia Resurse Umane şi Organizare - Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 473/2013 a secţiei pentru procurori; Nota nr. x/2017, întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare - Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 212/2017 a secţiei pentru procurori; Nota nr. x/2018, întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare - Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 389/2018 a secţiei pentru procurori.

În urma stabilirii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a competenţei de soluţionare în primă instanţă a cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia netimbrării şi a anulat acţiunea ca netimbrată.

Împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, dar şi a sentinţei de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi a deciziei pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în regulatorul de competenţă, a declarat recurs recurentul-reclamant, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ.

6.1. În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei nr. 3521/23.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că este inadmisibil.

Astfel, cererea de recurs a fost formulată împotriva unei sentinţe prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ.:

"Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent."

În consecinţă, hotărârea de declinare a competenţei nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs şi nici cu orice altă cale de atac, legiuitorul urmărind în acest mod accelerarea procedurii de soluţionare a cauzelor de către instanţa în favoarea căreia se declină competenţa.

Dincolo de acest aspect, în cauză se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Prin urmare, părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

6.2. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 1557/17 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că şi acest recurs este inadmisibil.

Astfel, Înalta Curte are în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată, cu caracter general, de dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.

Reţinând dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., redate la pct. 6.1. din prezenta decizie, Înalta Curte că din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pot face obiect al recursului doar hotărârile primei instanţe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanţei de apel, fiind delimitată astfel, expres şi limitativ, categoria hotărârilor judecătoreşti supuse acestei căi de atac.

În aceste condiţii, părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Raportat la datele speţei de faţă, Înalta Curte constată recursul privind decizia nr. 1557/17 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive, pronunţate în soluţionarea regulatorului de competenţă, respectiv a unei hotărâri care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, fiind definitivă, un asemenea demers judiciar fiind inadmisibil.

6.3. Cu privire la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 947 din 7 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis excepţia netimbrării şi s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca netimbrată, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Criticile formulate de către recurentul-reclamant cu privire la sentinţa de mai sus au fost întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., susţinând că prima instanţă a anulat în mod greşit cererea de chemare în judecată, pronunţând hotărârea cu încălcarea regulilor de procedură, în condiţiile în care cererea sa a fost întemeiată pe dispoziţiile jurisdicţiei muncii, întrucât dosarul priveşte raporturile de serviciu, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta vizează încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Recurentul-reclamant a susţinut faptul că în privinţa sentinţei nr. 947 din 7 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este incident motivul de casare referitor la încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.

Or, un asemenea argument nu poate fi reţinut, în condiţiile în care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat în mod legal hotărârea recurată, ca urmare a stabilirii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea sa.

Cu alte cuvinte, după pronunţarea regulatorului de competenţă, nu se poate pune în discuţie din nou competenţa de soluţionare a cauzei în fond, câtă vreme acest aspect a fost tranşat cu caracter definitiv prin hotărârea ce a soluţionat conflictul negativ de competenţă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestuia, casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În speţă, însă, ceea ce se critică este soluţia dată de către instanţa de fond cu privire la excepţia netimbrării, apreciind că instanţa a apreciat în mod greşit normele de drept aplicabile, şi nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepţie.

De altfel, recurentul-reclamant nici nu a arătat în concret care au fost normele de procedură pe care le apreciază a fi fost încălcate de către instanţa de fond.

Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de aspectele evocate de recurent în calea de atac exercitată, ce vizează modul de stabilire în sarcina sa, de către instanţa de fond, a obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că, din examinarea dosarului de fond, reiese că hotărârea instanţei de fond este legală, în condiţiile în care reclamantul nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în sarcina sa, astfel că acesta trebuia să se conformeze obligaţiei de a timbra cererea de chemare în judecată.

În calea de atac a recursului nu se poate critica taxa judiciară de timbru stabilită de către instanţa de fond, în condiţiile în care reclamantul avea posibilitatea de a formula o cerere de reexaminare adresată instanţei ce a stabilit respectiva taxă de timbru, conform dispoziţiilor art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta reprezentând o cale de atac specială în privinţa taxelor de timbru stabilite de către instanţe, cale de atac de care recurentul-reclamant nu a uzat.

În acest sens, prin Decizia nr. 7/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului."

În considerentele deciziei de mai sus s-a reţinut intenţia clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului, precum şi faptul că:

"limitarea posibilităţii părţii în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părţii în sarcina căreia s-a impus obligaţia de timbrare să supună contestaţia sa unei instanţe imparţiale şi independente, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie."

Ca atare, s-a reţinut prin aceeaşi decizie că prevederile ce instituie obligaţia de plată de taxei judiciare de timbru aferente etapei procesuale anterioare, nu pot reprezenta o bază legală prin prisma căreia instanţa de control judiciar, în apel sau în recurs, să poată examina criticile părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a unei taxe de timbru în faza procesuală anterioară, critici care au ca scop diminuarea sau înlăturarea acestei obligaţii.

Cu alte cuvinte, recurentul-reclamant nu poate formula în recurs critici cu privire la taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, în condiţiile în care acesta avea la îndemână formularea unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ce reprezintă o cale de atac specială în privinţa modului de stabilire a taxelor de timbru, reglementată de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pe care, însă, nu a parcurs-o.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs îndreptată împotriva sentinţei nr. 947 din 7 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea hotărârii recurate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi cu art. 457 alin. (1) şi art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 3521/23.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a deciziei nr. 1557/17 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

De asemenea, în baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 947 din 7 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 3521/23.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a deciziei nr. 1557/17 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 947 din 7 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.