Securitate collaborator status confirmed; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 535 din 29 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii, ca nefondată;

A admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 535 din 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs recurentul-pârât A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca tardiv formulată, în condiţiile în care acţiunea a fost înregistrată cu depăşirea termenului de 30 de zile, prevăzut de lege, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Solicită, de asemenea, obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, arată că instanţa de fond în mod nelegal a respins excepţia tardivităţii ca nefondată şi a admis acţiunea.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, critică faptul că instanţa de fond a reţinut că termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a CNSAS este un termen de recomandare.

Arată că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare, reglementat de art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008, astfel că se impunea a fi respinsă.

Precizează că în cauză, Nota de constatare nr. x/27.09.2021 a fost aprobată de CNSAS, la data de 13.04.2022, iar acţiunea în constatarea calităţii de colaborator a fost introdusă la data de 16.05.2022.

Pe fond, arată că prima instanţă a reţinut în mod neîntemeiat că probele prezentate de reclamant dovedesc îndeplinirea condiţiilor pentru constatarea calităţii sale de colaborator al Securităţii.

Astfel, arată că din puţinele informaţii furnizate în perioada de referinţă reiese că acestea nu au vizat comentarii negative la adresa nivelului de trai şi a conducerii de partid şi de stat, la ascultarea şi colportarea posturilor de radio interzise, la condiţiile de trai sau la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv nu au îngrădit dreptul la viaţă privată sau liberă circulaţie.

De asemenea, susţine că nu a denunţat informativ stări de fapt care să fie potrivnice regimului totalitar comunist, ci prin informaţiile date a urmărit înlăturarea tendinţelor abuzive faţă de normele de etică şi conduită socială, urmărind să aducă o contribuţie personală şi cu determinare patriotică în vederea combaterii şi prevenirii comiterii unor fapte antisociale de natură să aducă un prejudiciu imediat, direct şi nemijlocit României şi poporului român.

Susţine că a urmărit să aducă o contribuţie proprie în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale care erau de natură să lezeze drepturile şi libertăţile fundamentate ale persoanei, avutul public şi privat, precum şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional de care ar fi putut lua cunoştiinţă prin natura meseriei în mod nemijlocit.

Invocă presiunile verbale la care era supus de către ofiţerul de securitate şi ameninţările la adresa sa pentru faptul că de la semnarea angajamentului nu a furnizat nicio informaţie care să incrimineze vreo persoană, astfel că a dat o singură informaţie cu privire la o persoană vârstnică în ceea ce priveşte ascultarea de către aceasta a postului de radio B..

De asemenea, susţine că informaţiile respective nu au fost validate de către ofiţerul de securitate, motiv pentru care apreciază că activitatea informativă desfăşurată a fost superficială, nu a adus atingere persoanei, nu a produs efecte şi nu a creat niciun prejudiciu moral, material sau fizic.

Menţionează că sunt, de asemenea, informaţii referitoare la vizitele familiale realizate între părinţii de la ţară şi copii lor plecaţi la oraş, evenimente petrecute cu ocazia nunţii fiicei unui dintre concetăţeni, despre aprovizionarea populaţiei cu produse a unui gestionar din comună, în general informaţii privind etica şi conduita socială.

Susţine că informaţiile furnizate aveau un conţinut ineficient, ceea ce a determinat nemulţumiri ale ofiţerului de securitate, care se exterioriza agresiv verbal faţă de recurent.

Consideră că pentru pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale, instanţa de fond era în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii în scris şi să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu au fost menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. Or, instanţa de fond avea posibilitatea să facă demersuri în baza rolului activ, să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond s-a pronunţat cu exces de putere asupra excepţiei tardivităţii, fără a reţine o probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Arată că obligaţia instanţei de fond era de a-şi motiva hotărârea adoptată, conform art. 425 C. proc. civ., ce prevede stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, iar pe de altă parte, pentru a se lămuri cu privire la înscrisuri, instanţa trebuia să solicite să se depună la dosar dovezi privind completarea dosarului.

Mai arată că aceste cerinţe legale sunt impuse de înfăptuirea justiţiei, în condiţiile în care judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, întrucât fără arătarea motivelor şi a probelor, nu se poate exercita controlul judiciar; motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei.

Solicită ca instanţa de recurs să reanalizeze întregul material probator de care instanţa de fond nu a ţinut cont sau a făcut-o cu superficialitate.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Arată că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii, în condiţiile în care termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CNSAS este un termen administrativ inter, cu caracter de recomandare, prevăzut în vederea coordonării activităţii.

Susţine că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, arată că hotărârea recurată respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în ceea ce priveşte motivarea hotărârii, iar pe de altă parte, recurentul-pârât a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului comunist.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 august 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 decembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată la termenul de judecată din data de 10 aprilie 2024.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Prin sentinţa instanţei de fond, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii, ca nefondată; a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat recurs recurentul-pârât A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reţine că, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a invocat în esenţă faptul că obligaţia instanţei de fond era de a-şi motiva hotărârea adoptată, conform art. 425 C. proc. civ., ce prevede stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Pe de altă parte, din modalitatea de formulare a motivelor de recurs, reiese că recurentul-pârât a avut în vedere şi o motivare insuficientă a soluţiei instanţei de fond.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluţia adoptată şi care fac posibilă examinarea de către instanţa de control judiciar.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.

Sub o primă critică critică, subsumată acestui motiv de casare, recurentul-pârât a criticat soluţia instanţei de fond de respingere, ca nefondată, a excepţiei tardivităţii acţiunii, în condiţiile în care acţiunea a fost înregistrată cu depăşirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al CNSAS, având în vedere că Nota de constatare nr. x/27.09.2021 a fost aprobată de CNSAS, la data de 13.04.2022, iar acţiunea în constatarea calităţii de colaborator a fost introdusă la data de 16.05.2022.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S.:

"(1) Pentru categoriile de persoane precizate la art. 3 lit. b) - z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, acţiunea în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se introduce la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare, fiind scutită de taxa de timbru. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs, în condiţiile legii".

Astfel, din textul de lege de mai sus reiese că termenul la care face referire acest text de lege este un termen de recomandare, care nu presupune aplicarea unei sancţiuni în caz de nerespectare.

De altfel, acest termenul nu este prevăzut în O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, ci doar în Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S., având rolul de a organiza activitatea diferitelor compartimente şi structuri din cadrul acestei instituţii.

Pe de altă parte, Regulamentul CNSAS este un act administrativ care nu poate deroga de la legea în temeiul căreia a fost emis; astfel fiind, chiar dacă prin regulament s-a prevăzut un termen de 30 de zile pentru introducerea acţiunii, acesta nu poate avea decât natura unui termen administrativ de recomandare, în raport de care autoritatea să îşi adapteze conduita, nefiind stipulată nicio sancţiune pentru nerespectarea sa.

De altfel, nici în fond şi nici în recurs, recurentul-pârât nu a prezentat raţionamentul pentru care a apreciat că termenul respectiv ar fi unul de decădere, iar nu unul de recomandare, în condiţiile în care termenele pentru efectuarea unor proceduri pot avea regimuri juridice diferite, iar natura acestora se apreciază în funcţie de izvorul lor, de modul de redactare a normei, de consecinţele produse prin nerespectare şi alte criterii, după caz.

Pe fond, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii, conform angajamentului dat de acesta şi nedatat, depus la dosarul de fond, a raportului cu propunerea de recrutare, depus la dosar fond, precum şi a raportului cu privire la modul cum a decurs recrutarea recurentului-pârât, din cuprinsul căruia reiese că această recrutare a avut loc la data de 25.07.1986, dată la care a fost dat şi angajamentul de colaborare cu Securitatea.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Analizând actele de la dosar, Înalta Curte constată că pentru reţinerea calităţii de colaborator a recurentului-pârât este relevantă Nota informativă din 22.03.1989, întocmită şi semnată olograf cu numele conspirativ atribuit recurentului-pârât, "C.", în care au fost menţionate informaţii despre numitul D. din com. Poboru, jud. Olt, cu care recurentul-pârât s-a întâlnit în cadrul fermei nr. 4 Albeşti pentru a-şi lua cerealele şi din discuţiile cu care a reieşit că acesta este un bun ascultător al emisiunilor de radio E. şi F.. De asemenea, a mai relatat prin aceeaşi notă că respectiva persoană era nemulţumită cu privire la modul cum se fac măsurătorile pe teren pentru delimitarea loturilor personale şi a celor dimprejurul caselor; că o duce greu cu alimentele, iar copii săi din Bucureşti o duc şi mai greu.

La dosar a mai fost depusă o notă informativă din 26.04.1989, dată de către recurentul-pârât, în care menţionează, cu privire la numitul G., că acesta a fost internat în spital şi că o duce bine cu sănătatea, precum şi faptul că persoana în discuţie nu ridică probleme în ce priveşte comentarea situaţiei social-politice din ţară.

De asemenea, prin Nota informativă din 20.11.1988, recurentul-pârât a menţionat că în ceea ce îl priveşte pe H. din satul Cornăţelu, com. Poboru, nu a observat la acesta o atitudine duşmănoasă la adresa organelor locale de partid şi de stat.

Prin Nota informativă din 16.06.1989, recurentul-pârât a relatat despre numitul I., că are o poziţie bună în familie şi în societate şi că nu pare să aibă nemulţumiri sau să discute probleme legate de situaţia economică a ţării.

Prin Nota informativă din 07.01.1988, recurentul-pârât a furnizat informaţii cu privire la J., arătând că acesta este un cetăţean liniştit, fără vicii, cu un comportament bun în familie şi în societate.

De asemenea, recurentul-pârât a mai dat şi următoarele note informative: din 07.01.1988, arătând că numitul K. are o comportare bună şi că apreciază că politica partidului este bună; din 15.05.1989, arătând că numitul L. din satul Cornăţelu, com. Poboru, a avut nuntă cu fiica sa şi este un cetăţean cinstit, ce nu creează probleme; din 22.08.1987, prin care a arătat că numitul M. este un muncitor liniştit, îşi vede de treabă, este bun gospodar, are relaţii bune în familie şi societate; din 14.10.1988, prin care a arătat că numitul N. vrea să se căsătorească şi să se mute într-o casă nouă, fiind mulţi fraţi.

Totodată, prin Nota de analiză a activităţii informatorului "C.", se menţionează că acesta a avut: întâlniri planificare - 12, întâlniri realizare - 12 şi cu material informativ - 12.

Analizând aspectele relevate mai sus, reiese că la dosar nu au fost depuse toate notele informative date de către recurentul-pârât, consemnate în nota de analiză a activităţii acestuia.

Pe de altă parte, faptul că la dosar nu se regăsesc toate notele informative date de către acesta reiese şi din faptul că rapoartele date de către persoanele de legătură sau de către superiorii acestuia fac referire şi la alte situaţii şi note informative date de către recurentul-pârât, dar care nu se regăsesc la dosar.

Cu toate acestea, examinând notele informative de mai sus şi celelalte înscrisuri de la dosar, instanţa de recurs apreciază ca fiind nefondate susţinerile recurentului-pârât în sensul că informaţiile date nu s-au referit la acţiuni şi atitudini potrivnice puterii comuniste şi că nu sunt de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Este adevărat că, deşi majoritatea notelor informative nu conţin informaţiile referitoare la acţiuni şi atitudini potrivnice puterii comuniste, prin Nota informativă din 22.03.1989, întocmită şi semnată olograf cu numele conspirativ atribuit recurentului-pârât, "C.", recurentul-pârât a dat informaţii cu privire la faptul că numitul D. este un bun ascultător al emisiunilor de radio E. şi F.. De asemenea, a mai relatat prin aceeaşi notă că respectiva persoană era nemulţumită cu privire la modul cum se fac măsurătorile pe teren pentru delimitarea loturilor personale şi a celor dimprejurul caselor; că o duce greu cu alimentele, iar copii săi din Bucureşti o duc şi mai greu.

Astfel, este de notorietate faptul că ascultarea posturilor de radio B. şi E., diseminarea informaţiilor auzite la aceste posturi şi exprimarea acordului cu acestea erau considerate de către regimul politic din perioada comunistă drept atitudini potrivnice, întrucât prezentau opinii critice la adresa regimurilor comuniste, fiind aduse în discuţie atât aspecte ideologice, cât şi nivelul scăzut de trai al cetăţenilor români, interdicţiile şi limitările severe ale unor drepturi fundamentale.

De asemenea, şi informaţiile referitoare la nemulţumirea persoanelor cu privire la nivelul de trai era de natură să atragă urmări negative la adresa respectivelor persoane, întrucât reprezentau opinii critice la adresa nivelului de trai din perioada comunistă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-pârât în sensul că aspectele menţionate în notele informative date nu au consemnat atitudini potrivnice regimului comunist, câtă vreme autorităţile comuniste de la acel moment o percepeau astfel, iar informările de acest gen conduceau inevitabil la îngrădirea drepturilor persoanelor vizate, prin urmărirea şi supravegherea acestora de către autorităţile regimului comunist.

Celelalte note existente în cadrul aceluiaşi material informativ vizează diferite aspecte, la o primă vedere nerelevante pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Cu toate acestea, în contextul în care respectivele note vizau aspecte cu privire la condiţiile de trai din perioada comunistă, se poate aprecia, cu suficient temei, că şi acele persoane puteau fi supravegheate, urmărite sau să sufere anumite repercusiuni, cu atât mai mult cu cât respectivele note conţin observaţii cu privire la continuarea măsurilor de supraveghere.

De altfel, pe marginea celor mai multe dintre notele date de către recurentul-pârât au fost făcute menţiuni de către superiorii acestuia cu privire la identificarea lucrărilor în care persoanele vizate erau cercetate şi în care se adunau materialele referitoare la acestea, s-au dispus măsuri pentru observarea şi identificarea în continuare a persoanelor vizate prin notele informative, identificarea persoanelor care vin pe raza comunei şi care nu-şi pot justifica prezenţa în localitate (nota din 26.04.1989), identificarea persoanelor care intenţionau să treacă fraudulos frontiera de stat şi pe cele care audiază şi colportează ştirile transmise la posturile de radio străine (nota din 16.06.1989), să continue discuţiile cu persoana vizată şi cu alţi cetăţeni pe marginea evenimentelor de la Braşov şi să observe comentariile care se fac (nota din 07.01.1988), etc.

Pe de altă parte, se reţine că recurentul-pârât nu a negat furnizarea notelor informative şi, mai mult, a recunoscut activitatea sa, apreciind în mod nefondat că prin notele informative date nu a adus atingere persoanelor vizate, informaţiile date nu au produs efecte şi nu au creat niciun prejudiciu moral, material sau fizic acestora.

Or, reprezintă o ingerinţă în viaţa intimă, privată a persoanei urmărite, solicitarea şi obţinerea organizată de informaţii despre convingerile intime ale unei persoane, despre preocupările acesteia, despre anturajul sau acţiunile acesteia, prin intermediul unor persoane instruite, inclusiv în sensul provocării deliberate de discuţii cu persoana urmărită pentru a cunoaşte convingerile, intenţiile şi acţiunile acesteia.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că este nerelevant faptul că unele dintre informaţiile date vizau probleme de familie sau traiul greu, câtă vreme recurentul-pârât a dat respectivele note, iar acestea au stat la baza intensificării măsurilor de supraveghere a persoanelor vizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca persoana să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii; a doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate, în sensul denunţării de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Or, în cauză, din analiza coroborată a materialelor informative prezentate de intimatul-reclamant, rezultă că activitatea recurentului-pârât se încadrează aceleia de colaborator al securităţii.

Se reţin a fi nefondate şi susţinerile recurentului-pârât în sensul că ar fi fost supus unor presiuni verbale şi ameninţări de către ofiţerul de securitate la adresa sa, câtă vreme recurentul-pârât nu a făcut dovada acestor susţineri.

În acelaşi sens, se reţine că, raportat la textul de lege mai sus arătat, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii nu este condiţionată de elementul intenţional, ci priveşte doar aspecte de fapt, respectiv furnizarea de informaţii care au avut drept consecinţă îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acel moment.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice, cât şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului fuseseră ratificate de România la momentul desfăşurării activităţii informative.

În consecinţă, recurentul-pârât, prin activităţile desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate chiar de legislaţia din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informaţii cu privire la anumite persoane, dar şi cu privire la persoane din proximitatea acestora, furnizând informaţii despre discuţiile purtate de aceştia şi de intenţiile lor.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 535 din 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 535 din 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.