Territorial jurisdiction for public utility operators as assimilated public authorities under Art. 10(3) Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta Compania de A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor si Proiectelor Europene - Direcţia Generală Program Dezvoltare Durabilă, a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivelor de convergenţă nr. 163172/02.10.2023 întocmit de pârât, referitor la contractul de lucrări nr. x/05.02.2021 - Extinderea sistemului de alimentare cu apă în zona Şimleu Silvaniei- Bobota şi extinderea sistemului de canalizare în aglomerarea Sărmăşag-CL23, din cadrul proiectului "Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj în perioada 2014-2020", cod SMIS 108858, beneficiar Compania dc A. S.A., prin care s-a stabilit că suma de 86.940,78 RON nu este eligibilă.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2518 din data de 21 decembrie 2023, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârât, prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Cluj a reţinut, în esenţă, raportat la subiectele raportului juridic litigios, competenţa teritorială exclusivă revine Tribunalului Bucureşti, fiind aplicabilă teza finală a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Raportându-se la decizia nr. 28/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Tribunalul a concluzionat că reclamanta nu poate fi asimilată unei persoane juridice de drept privat, chiar dacă este constituită în societate pe acţiuni. Mai exact, reclamanta este autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică, respectiv serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare. Prin urmare, este o persoană juridică de drept public, respectiv o autoritate publică asimilată în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel cum s-a reţinut şi prin decizia nr. 28/2017.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 273 din data de 7 februarie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoariale, a constat ivit conflictul negativ de competenţă cu Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări Social, a suspendat cauzaşi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în calitate de regulator de competenţă, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivare, Tribunalul Bucureşti a făcut referire la dispoziţiile art. 5 lit. jj) din Codul Administrativ care definesc regimul de putere publică ca fiind ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public. În esenţă, a considerat insuficient faptul că reclamanta furnizează servicii de apă şi canalizare şi întreţine, respectiv dezvoltă reţeaua utilitară, pentru a concluziona că exercită prerogative prin care se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public, în condiţiile în care reclamanta nu poate să aplice amenzi, să efectueze verificări, să stabilească unilateral condiţii contractuale, să emită reglementări aplicabile la nivel local, etc. Numai într-o astfel de ipoteză o persoană juridică de drept privat, cum este reclamanta, poate fi asimilată unei autorităţi publice.

Pe cale de consecinţă, constatând că reclamanta nu prestează serviciul de utilitate publică în regim de putere publică, aşa cum impune art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, a apreciat ca fiind competent să soluţioneze prezenta cauză Tribunalul Cluj.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

În speţă, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta Compania de A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor si Proiectelor Europene - Direcţia Generală Program Dezvoltare Durabilă, a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivelor de convergenţă nr. 163172/02.10.2023 întocmit de pârât, referitor la contractul de lucrări nr. x/05.02.2021 - Extinderea sistemului de alimentare cu apă în zona Şimleu Silvaniei- Bobota şi extinderea sistemului de canalizare în aglomerarea Sărmăşag-CL23, din cadrul proiectului "Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj în perioada 2014-2020", cod SMIS 108858, beneficiar Compania dc A. S.A., prin care s-a stabilit că suma de 86.940,78 RON nu este eligibilă.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage încadrarea reclamantului autoritate publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente teritorial să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Înalta Curte apreciază că reclamanta Compania de A. S.A. are calitatea de autoritate publică asimilată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care prevede că:

"autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică". Pentru a reţine astfel, Înalta Curte are în vedere că reclamanta, deşi este o societate înfiinţată în temeiul Legii nr. 31/1990, are capital integral public şi prestează un serviciu de utilităţi publice dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, precum şi de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, încadrându-se în definiţia operatorului de servicii de utilităţi publice dată de art. 2 lit. g) din această lege privind serviciile comunitare de utilităţi publice.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de autoritate publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă, pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti.

Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de autoritate publică.

Deşi, în prezenta cauză, reclamanta Compania de A. S.A. acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o altă autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o autoritate publică are calitatea de reclamant într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului autoritate publică, fără a face distincţie între situaţiile în care se acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care se acţionează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calităţii de autoritate publică a reclamantei Compania de A. S.A. şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Compania de A. S.A. şi pe pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene-Direcţia Generală Program Dezvoltare Durabilă-Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.