Disciplinary liability of judicial bailiff for transferring enforcement costs directly to attorney without proof of payment

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 februarie 2023 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Executor judecătoresc A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, admiterea contestaţiei, în principal, modificarea în parte a Hotărârii nr. 30 din 09.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cu privire la respingerea contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 2 din 16.09.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022 de către Consiliul de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii disciplinare nr. 11/67760/500/E/2021/21.07.2022, formulate de pârâtul Ministrul Justiţiei cu privire la săvârşirea faptei de "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 107 din 28 iunie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi, pe cale de consecinţă, a respins contestaţia formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

A admis în parte contestaţia formulată de reclamantul Executor judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Comisia Superioară de Disciplină;

A modificat în parte Hotărârea nr. 30/09.12.2022 a Comisiei Superioare de Disciplină, în sensul admiterii în parte a contestaţiei formulate de reclamant împotriva Hotărârii nr. 2/16.09.2022 a Consiliului de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi înlocuirii sancţiunii disciplinară aplicate cu sancţiunea "mustrare";

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 50 de RON.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 107 din 28 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recursuri recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. şi recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.

3.1. Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. a solicitat, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecare, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină, modificarea în parte a hotărârilor atacate, în sensul admiterii contestaţiei şi respingerii în totalitate a acţiunii disciplinare nr. 11/67760/500/E/2021/21.07.2022, formulate de Ministrul Justiţiei cu privire la săvârşirea faptei de "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000.

În motivarea recursului arată că în mod nelegal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină, instanţa de fond interpretând greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b), c), f) din Legea nr. 554/2004, conform cărora calitatea de parte a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti este intrinsec legată de calitatea de emitent a actului administrativ contestat, astfel că se impune respingerea excepţiei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că lipsesc considerentele ce au stat la baza soluţiei pronunţate, iar în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, respectiv art. 670 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 659 din Hotărârea UNEJ nr. 19/2010 privind Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc.

Referitor la lipsa motivării, invocă aspectele sesizate la pag. 2 ultimele 2 alineate şi pag. 3 din nota internă nr. 7/67760/500/E/2021/25.05.2022 emisă de Ministrul Justiţiei privind includerea în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a onorariului avocaţial doar în baza facturii emis de avocatul reclamantei, în lipsa unei chitanţe sau ordin de plată şi eliberarea sumei direct în contul cabinetului avocatului creditoarei; pag. 2 şi 3 din acţiunea disciplinară nr. 11/67760/500/E/2021/21.07.2022 formulată de Ministrul Justiţiei, în care sunt reluate constatările din nota internă, iar la pag. 5 ultimul alineat şi pag. 6 alin. (1) se arată expres că executorul judecătoresc şi-a invocat propria culpă, întrucât fiind o cheltuială de executare, onorariul avocaţial nu putea fi adăugat în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în lipsa dovezii plăţii; pag. 10 din Hotărârea nr. 2 din 16.09.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către Consiliul de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în care arată că pentru recuperarea onorariului avocaţial este necesar să fie depusă dovada plăţii acestuia; pag. 19 alin. (3) din Hotărârea nr. 30 din 09.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti în care se susţine că în dosarul verificat este evident cine are calitatea de creditor şi în patrimoniul cui trebuiau să fie virate cheltuielile de executare datorate cu titlu de onorariu de avocat, dacă erau dovedite prin chitanţă sau ordin de plată.

Precizează că a supus analizei instanţei de judecată existenţa abaterii disciplinare de "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, care, contrar interpretării instanţei de fond, constă atât în stabilirea şi recuperarea cheltuielii nedovedite reprezentate de onorariul avocaţial, cât şi eliberarea sumei de 1.000 RON direct în contul avocatului.

Susţine că instanţa de fond a reţinut că abaterea disciplinară nu a vizat includerea sumei respective în sfera cheltuielilor de executare şi urmărirea respectivului onorariu, aşa încât criticile referitoare la necesitatea achitării prealabile de către creditor a onorariului avocaţial sunt lipsite de relevanţă.

Astfel, cu privire la prima componentă a abaterii disciplinare, constată lipsa oricăror considerente.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa a intepretat greşit art. 670 alin. (4) C. proc. civ., cu referire la art. 670 alin. (5) şi art. 864 C. proc. civ., precum şi 6559 din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, arată că este permisă convenţia dintre executor şi creditor de recuperare a onorariului avocaţial aferent fazei de executare silită, cheltuială ce cade în sarcina debitorului, precum şi de plată directă în contul avocatului, al cărui serviciu nu a fost încă achitat.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, invocă dispoziţiile art. 670 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii", precum şi dispoziţiile art. 670 alin. (2) şi alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit", respectiv doar "În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie."

Recurenta-reclamantă interpretează textele de lege de mai sus în sensul că nu se prevede că sumele trebuie plătite de creditor anterior emiterii încheierii din moment ce se precizează expres că vor fi plătite de acesta abia după ce executarea silită a debitorului nu s-a putut realiza.

Consideră că în caz contrar ar fi încălcat dreptul creditorilor cu venituri modeste de acces la executarea silită, iar o parte din dispoziţiile art. 670 şi ale art. 864 din C. proc. civ. ar rămâne fără aplicare.

În acest sens, arată că: sintagma cheltuielile "vor fi plătite de creditor" din cuprinsul art. 670 alin. (5) C. proc. civ., ar fi inutilă în situaţia în care sumele stabilite potrivit alin. (4) ar fi deja achitate în avans de către creditor; încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nu ar putea reprezenta titlu executoriu pentru executor conform art. 670 alin. (6) C. proc. civ. dacă toate sumele ar fi plătite înainte de emiterea acesteia; sintagma "după reţinerea cheltuielilor de executare" din cadrul art. 864 C. proc. civ. ar fi inutilă dacă toate cheltuielile de executare ar fi în prealabil achitate de către creditor, fiind evident că nu i se acordă organului de executare dreptul de beneficia de o dublă plată.

Susţine că din textele legale arătate rezultă că nu este necesară plata prealabilă a onorariului avocaţial şi că, doar atunci când nu poate fi recuperat de la debitor, creditorul plăteşte din patrimoniul propriu onorariul cuvenit reprezentantului convenţional, urmând a-l recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, în termenul de prescripţie.

Invocă Decizia nr. 15/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că:

"Nimic nu împiedică, însă, executorul judecătoresc să convină cu creditorul ca toate cheltuielile executării (deci şi cele care ar trebui avansate de acesta) să fie suportate de către debitor, acesta fiind, de altfel, cel care finalmente va suporta, pe criteriul culpei în declanşarea procedurii executionale, toate cheltuielile ocazionate de această procedură. Nu este vorba aici despre un interes public, ca să se poată pretinde derogarea de la o normă imperativă".

Cât priveşte cerinţa de prezentare a dovezilor privind sumele ce urmează a fi plătite, în speţă este dovedită prestarea serviciilor avocaţiale constând în redactarea, pregătirea înscrisurilor, depunerea cererii şi reprezentarea în faza de executare silită, fiind probat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pentru care a fost emisă factura.

În acest sens, invocă paragraful 66 din Hotărârea din 28.09.2004 pronunţată de CEDO în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, conform căruia pentru cheltuielile cu procedura trebuie să se stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că au fost necesare şi că au o valoare rezonabilă.

În ceea ce priveşte faptul că reclamanţii nu au achitat încă onorariile datorate avocatei, CEDO a subliniat că acordarea de despăgubiri pentru onorarii nu trebuie să se limiteze doar la sumele achitate deja, întrucât o asemenea interpretare ar constitui un element de descurajare pentru avocaţi şi că, deşi convenţia de asistenţă a fost încheiată după decizia de admisibilitate, nimic nu conduce la concluzia că aceasta ar fi simulată, fiind invocate în acest sens, mai multe hotărâri ale aceleiaşi instanţe europene.

În concluzie, arată că art. 670 alin. (4) din C. proc. civ. permite, chiar şi în lipsa dovedirii achitării prealabile de către creditor, emiterea de încheieri privind cheltuielile de executare şi că în mod legal a fost stabilită şi recuperată cheltuiala certă de executare.

În ceea ce priveşte susţinerea că eliberarea onorariului s-a făcut cu încălcarea art. 659 din Statutul UNEJ, recurenta-reclamantă apreciază că nu se află în ipoteza textului de lege invocat, câtă vreme suma recuperată de la debitor nu era o sumă datorată creditorului, iar pe de altă parte, în condiţiile în care toate sumele cuvenite creditorului au fost eliberate acestuia, şi nu avocatului, virarea directă a onorariului avocaţial în contul avocatului, al cărui serviciu nu a fost încă achitat, nu reprezintă o ilegalitate.

Consideră că legiuitorul nu face diferenţă între cheltuielile de executare din art. 670 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 864 C. proc. civ., astfel că executorul judecătoresc poate reţine orice cheltuieli neachitate în avans de către creditor, motiv pentru care apreciază că nu există o neglijenţă în îndeplinirea atribuţiei de eliberare a sumei.

Referitor la cheltuielile aferente soluţionării contestaţiilor, invocă dispoziţiile art. 77 din Ordinul nr. 210/05.02.2001, potrivit cărora toate cheltuielile efectuate în legătură cu soluţionarea cauzei vor fi suportate de Camera executorilor judecătoreşti în cazul în care acţiunea este respinsă sau de executorul judecătoresc, dacă acţiunea este admisă, precum şi art. 21 din Regulamentul de funcţionare a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ potrivit căruia toate cheltuielile efectuate în legătură cu soluţionarea contestaţiei vor fi suportate de executorul judecătoresc, dacă acţiunea disciplinară este admisă, sau vor rămâne în sarcina U.N.E.J., care va suporta cheltuielile efectuate în legătură cu constituirea şi funcţionarea completului de judecată, în cazul în care aceasta este respinsă.

În situaţia în care acţiunea disciplinară va fi respinsă în totalitate, susţine că se impune înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de 1.170,28 RON de către recurentă, acestea rămânând în sarcina emitenţilor hotărârilor contestate.

3.2. Prin recursul formulat, recurentul-pârât Ministrul Justiţiei a solicitat în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate, iar în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii ca neîntemeiate. În subsidiar, solicită reducerea proporţională cheltuielilor de judecată pe care pârâtul a fost obligat să le achite reclamantei în măsura în care se reţine că pârâtul ar fi căzut în pretenţii.

În motivarea recursului arată că prin Hotărârea nr. 2/16.09.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava a admis în parte acţiunea disciplinară exercitată de Ministrul Justiţiei împotriva executorului judecătoresc A., membru al CEJ Suceava, admiţând capătul de cerere referitor la reţinerea nelegală în încheierea privind cheltuielile de executare a onorariului de avocat în lipsa dovezii plăţii acestuia şi virarea acestui onorariu, ulterior recuperării de la debitor, direct în contul avocatului creditoarei, cu încălcarea interdicţiei exprese prevăzute de art. 659 din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc.

Consiliul de Disciplină a respins, însă, capătul de cerere din acţiunea disciplinară referitor la stabilirea prin aceeaşi încheiere nr. 130/2020 din 22.06.2020, a cheltuielilor cu efectuarea actelor de executare silită, necesare declanşării procedurii executării mobiliare în sumă de 600 RON.

Astfel, s-a dispus sancţionarea executorului judecătoresc pentru abaterea prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, în conformitate cu art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000.

În cauză s-au formulat contestaţii împotriva Hotărârii nr. 2/16.09.2022, pronunţate de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava de către contestatoare şi de către Ministerul Justiţiei, ambele fiind respinse prin Hotărârea nr. 30 din 09.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., consideră că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 49 din Legea nr. 188/2000, care enumeră sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate executorului judecătoresc, faţă de situaţia concretă reţinută.

Arată că instanţa de fond a constatat că în mod corect au fost reţinute de către organismele profesionale condiţiile pentru atragerea răspunderii disciplinare, fiind dovedită vinovăţia executorului judecătoresc, sub forma neglijenţei în îndeplinirea atribuţiilor specifice şi relevând neînţelegerea de către executor a acestor atribuţii, însă, ulterior a reţinut că, sub aspectul individualizării sancţiunii, în lipsa unor consecinţe juridice faţă de debitoarea urmărită silit şi a unor prejudicii aduse părţilor, este suficientă aplicarea unei sancţiuni cu mustrare.

Consideră că nu poate fi reţinut considerentul instanţei de fond în sensul că organismele profesionale au făcut o greşită aplicare şi individualizare a sancţiunii faţă de lipsa unor consecinţe vătămătoare, tocmai pentru considerentele avute în vedere la respingerea capătului principal de cerere privind importanţa respectării întocmai a formalismului urmăririi silite şi întrucât executorul a susţinut, pe tot parcursul procedurii disciplinare, că nu a săvârşit nicio abatere, denotă faptul că acesta nu a înţeles nici atribuţiile care îi revin şi nici să-şi asume răspunderea pentru neglijenţa de care a dat dovadă.

Mai mult, prin acţiunea formulată, executorul judecătoresc nici nu a afirmat că s-ar fi aflat la prima abatere disciplinară, această trimitere a instanţei la caracterul primar al faptei apărând pentru prima dată în motivarea hotărârii judecătoreşti.

Susţine că argumentul primei instanţe în sensul că este vorba de o primă abatere este neprobat şi nici nu a fost invocat prin acţiune, recurentul-pârât susţinând că în mod obiectiv, sub acest aspect, nu a avut posibilitatea de a face proba contrară.

Contrar acestui aspect, arată că prin Hotărârea CSD CEJ Suceava nr. 8 din 13.01.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin epuizarea căilor de atac, a fost admisă acţiunea disciplinară formulată împotriva aceluiaşi executor judecătoresc care a fost sancţionat pentru aceeaşi abatere disciplinară, prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, cu mustrare.

În acest sens, susţine că sancţiunea aplicată anterior nu şi-a atins scopul şi nu a fost corect receptată de executorului judecătoresc, care nu se afla la prima abatere disciplinară.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arată că, deşi prima instanţă a admis numai în parte acţiunea, a acordat în totalitate cheltuielile de judecată constând în taxa de timbru de 50 de RON, încălcând dispoziţiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, recurentul-pârât solicită acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, respectiv taxa de timbru.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului formulat de Ministerul Justiţiei.

4.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare faţă de recursul recurentului-reclamant, solicitând respingerea acestui recurs ca neîntemeiat.

Pe fond, solicită să se constate întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, câtă vreme interdicţia virării, eliberării sau predării oricărei sume datorate creditorului către avocatul său este menţionată în mod expres în Statut, excepţia permisă în mod strict fiind existenţa autorizaţiei de efectuare a operaţiunii fiduciare, cu respectarea normelor legale care reglementează aceste activităţi ori a procurii autentice de încasare, care nu era incidentă în speţă.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 17 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată şi reţine cele ce succed.

În cauză, reclamantul Executor judecătoresc A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, admiterea contestaţiei; în principal, modificarea în parte a Hotărârii nr. 30 din 09.12.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cu privire la respingerea contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 2 din 16.09.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022 de către Consiliul de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii disciplinare formulate împotriva sa, cu privire la săvârşirea faptei de "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000.

Prin sentinţa instanţei de fond, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis în parte contestaţia şi s-a modificat în parte Hotărârea nr. 30/09.12.2022 a Comisiei Superioare de Disciplină, în sensul admiterii în parte a contestaţiei formulate de reclamant împotriva Hotărârii nr. 2/16.09.2022 a Consiliului de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi înlocuirii sancţiunii disciplinară aplicate cu sancţiunea "mustrare".

Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat recursuri recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. şi recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.

6.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A., Înalta Curte constată că este nefondat.

6.1.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că lipsesc considerentele instanţei de fond ce au stat la baza soluţiei pronunţate, invocând o serie de aspecte din nota internă nr. 7/67760/500/E/2021/25.05.2022 emisă de Ministrul Justiţiei, din acţiunea disciplinară nr. 11/67760/500/E/2021/21.07.2022 formulată de Ministrul Justiţiei, din hotărârile atacate prin acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă, precum şi faptul că prin hotărârea recurată sunt reluate constatările din nota internă, iar la pag. 5 ultimul alineat şi pag. 6 alin. (1) se arată expres că executorul judecătoresc şi-a invocat propria culpă, întrucât fiind o cheltuială de executare, onorariul avocaţial nu putea fi adăugat în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în lipsa dovezii plăţii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să răspundă acestora prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul, dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, însă doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În realitate, nemulţumirile recurentului-reclamant privesc atât soluţia pronunţată, cât şi modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situaţia în speţă, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

6.1.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.

Astfel, se constată că în urma sesizării înregistrate sub nr. x/2021, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a dispus efectuarea de verificări cu privire la aspectele sesizate, ulterior fiind exercitată acţiunea disciplinară împotriva executorului judecătoresc A..

Acţiunea disciplinară a fost admisă în parte prin hotărârea nr. 2/16 septembrie 2022 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti pe de lângă Curtea de Apel Suceava, executorul judecătoresc fiind sancţionat cu avertisment. Acţiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiţiei sub nr. x/25.07.2022 a fost admisă în parte şi s-a dispus sancţionarea disciplinară a executorului judecătoresc pentru săvârşirea abaterii disciplinare de "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, în conformitate cu prevederile art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000.

În concret, prin hotărârile atacate în prezent cauză s-a reţinut că pentru recuperarea onorariului de avocat în faza de executare silită, sub formă de cheltuială de executare în sensul art. 670 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ., era necesar ca la dosarul de executare să fie depusă dovada plăţii acestuia, sub forma chitanţei, ordinului de plată sau extrasului de cont, şi nu doar factura, cum a procedat recurentul-reclamant în cauza de faţă.

De asemenea, s-a reţinut că Executorul Judecătoresc A., în dosarul nr. x/2020 a eliberat suma de 1.000 RON direct avocatului, conform încheierii de eliberare a sumelor de executare din data de 09.09.2020 şi ordinului de plată din data de 15.09.2020, cu care a virat respectiva sumă, încălcând în acest mod art. 659 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc.

Sancţiunea aplicată prin hotărârea nr. 2/16 septembrie 2022 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti pe de lângă Curtea de Apel Suceava, aceea de avertisment, a fost menţinută prin hotărârea nr. 30/19.12.2022 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

În ceea ce priveşte eliberarea sumelor recuperate fără existenţa la dosarul de executare a dovezii de plată a onorariului de avocat, respectiv a chitanţei, ordinului de plată sau extrasului de cont, prin cererea de recurs recurentul-reclamant a susţinut că legiuitorul nu face diferenţă între cheltuielile de executare din art. 670 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 864 C. proc. civ. şi a invocat dispoziţiile art. 670 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor depuse.

Or, aceste aspecte nu sunt de natură să conducă la concluzia că executorul judecătoresc ar fi procedat în mod legal, câtă vreme acesta a eliberat suma doar în baza facturii şi nu a unui document care să facă dovada efectivă a plăţii, în condiţiile în care sintagma "pe baza dovezilor depuse" nu poate fi interpretată în sensul afirmat de către recurentul-reclamant, respectiv în lipsa chitanţei care să ateste plata efectivă a sumei.

Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute nici argumentele recurentului-reclamant referitoare la achitarea directă a onorariului de avocaţial în contul avocatului.

Procedând în acest mod, executorul judecătoresc a încălcat dispoziţiile art. 659 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, conform cărora:

"Este interzisă virarea, eliberarea sau predarea către avocatul oricăreia dintre părţi, în baza împuternicirii avocaţiale ori a contractului de asistenţă juridică, a oricărei sume datorate de executorul judecătoresc creditorilor sau debitorilor, cu excepţia cazului când acesta este autorizat potrivit legii să efectueze operaţiuni fiduciare, cu respectarea strictă a normelor legale care reglementează aceste activităţi, ori dacă acesta deţine procură autentică de încasare."

Potrivit art. 55 din acelaşi statut:

"(1)Executorul judecătoresc răspunde pentru modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile, disciplinar sau civil, în condiţiile legii, regulamentului şi ale prezentului statut."

Prin urmare, executorul judecătoresc a încălcat interdicţia expresă din art. 659 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, ceea ce constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestuia în condiţiile art. 47 lit. e) teza a II-a, potrivit căruia:

"Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: e) (...) neglijenţa în efectuarea lucrărilor."

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a susţinut că nu este incident textul de lege mai sus arătat, câtă vreme suma recuperată de la debitor nu era o sumă datorată creditorului, iar pe de altă parte, toate sumele cuvenite creditorului au fost eliberate acestuia, şi nu avocatului, iar virarea directă a onorariului avocaţial în contul avocatului, al cărui serviciu nu a fost încă achitat, nu reprezintă o ilegalitate.

Înalta Curte constată că aceste argumente nu pot fi reţinute, în condiţiile în care există un text de lege care interzice în mod expres o asemenea practică (art. 659 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc), pe care recurentul-reclamant era obligat să îl respecte.

Mai mult, respectivul text de lege, şi anume art. 659 din Statut nu face nicio diferenţă după cum sumele erau sau nu datorate creditorului, astfel cum afirmă recurentul-reclamant, ci instituie o interdicţie imperativă ca executorul judecătoresc să vireze orice fel de sume avocaţilor părţilor, fără a prezenta relevanţă sursa acesteia, obligaţie pe care recurentul-reclamant nu a respectat-o.

Din această perspectivă, justificările recurentului-reclamant nu sunt relevante, câtă vreme acesta a încălcat o dispoziţie imperativă din Statutul profesiei de executor judecătoresc şi nu a făcut dovada că s-ar fi aflat în situaţia de excepţie prevăzută de acelaşi text de lege, aceea a cazului când executorul este autorizat, potrivit legii, să efectueze operaţiuni fiduciare, cu respectarea strictă a normelor legale care reglementează aceste activităţi, ori dacă acesta deţine procură autentică de încasare.

Celelalte argumente aduse de către recurentul-reclamant în susţinerea punctului său de vedere, inclusiv în ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 15/2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exced chestiunii litigioase din speţă şi nu vizează în concret abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentului-reclamant în sensul că art. 670 alin. (4) din C. proc. civ. permite, chiar şi în lipsa dovedirii achitării prealabile de către creditor, emiterea de încheieri privind cheltuielile de executare şi că în mod legal a fost stabilită şi recuperată cheltuiala certă de executare, în condiţiile în care cheltuielile de executare pot fi stabilite doar în condiţiile legii, respectiv în baza documentelor ce fac dovada unei asemenea plăţi.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare constatate, în condiţiile în care interdicţia virării, eliberării sau predării oricărei sume datorate creditorului către avocatul părţii este înscrisă în mod expres şi neîndoielnic în norma statutară în discuţie, pe care executorul judecătoresc era dator să o respecte şi să o aplice, nefiind în ipoteza excepţiei permise de norma juridică.

Pe de altă parte, tot în mod corect a reţinut instanţa de fond că eliberarea sumei s-a făcut în mod nelegal, în lipsa documentului doveditor al plăţii efective a sumei, respectiv a chitanţei, ordinului de plată sau extrasului de cont.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de casare invocate, iar aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

6.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că acesta este fondat în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, se constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că în cauză se identifică cele două abateri disciplinare în sarcina recurentului-reclamant, însă a apreciat în mod eronat că s-a făcut o individualizare greşită a sancţiunii disciplinare aplicate, motiv pentru care a considerat în mod nejustificat că este suficientă aplicarea unei sancţiuni cu mustrare, ce reflectă pe deplin gradul de pericol social relativ redus al faptei reţinute, precum şi caracterul primar al abaterii.

Or, în cauză, recurentul-reclamant nu este la prima abatere.

Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 8 din 13.01.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiţiei împotriva aceluiaşi executor judecătoresc, care a fost sancţionat cu mustrare pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv pentru întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor.

În respectivul dosar s-au reţinut încălcări ale Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti în completarea registrelor şi în instrumentarea dosarelor de executare.

Prin urmare, nu se justifică aplicarea unei sancţiuni mai reduse, cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant nu este la prima abatere, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, acesta dovedind neînţelegerea repetată a mecanismelor procedurale pe care trebuia să le respecte în desfăşurarea activităţii.

Cu alte cuvinte, o soluţie de aplicare a aceleiaşi sancţiuni (mustrare) nu este echitabilă câtă vreme recurentul-reclamant a mai primit o sancţiune de acelaşi tip, tot pentru neglijenţă în efectuarea lucrărilor, dar şi pentru întârzieri sistematice.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care va admite recursului recurentului-pârât, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., subsumat căruia recurentul-pârât a susţinut că în raport cu soluţia de admitere în parte a acţiunii, se impunea acordarea în parte şi a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, în raport cu soluţia de casare în parte a sentinţei recurate şi de respingere a cererii de chemare în judecată în totalitate, constată că pronunţarea asupra acestuia este de prisos.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. împotriva sentinţei nr. 107 din 28 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

De asemenea, în baza aceloraşi temeiuri de drept, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge contestaţia formulată de reclamantul Executor Judecătoresc A. împotriva Hotărârii nr. 30 din 9 decembrie 2022 a Comisiei Superioare de Disciplină privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant împotriva Hotărârii nr. 2 din 16 septembrie 2022 a Consiliului de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. împotriva sentinţei nr. 107 din 28 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge contestaţia formulată de reclamantul Executor Judecătoresc A. împotriva Hotărârii nr. 30 din 9 decembrie 2022 a Comisiei Superioare de Disciplină privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant împotriva Hotărârii nr. 2 din 16 septembrie 2022 a Consiliului de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.