Validity of Health Insurance Framework Contract Clauses on Late-Payment Penalties and Medication Prescribing Limits vs. Professional Freedom and Private Interest Standing

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.03.2023 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022*, conform dispoziţiilor Deciziei nr. 483/1.02.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei, reclamantele A. S.R.L. şi Dr. B., în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernului României prin Prim-ministru Nicolae-Ionel Ciucă/Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii prin Ministrul Sănătăţii, Prof. Univ. Dr. C. şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin preşedinte D.:

A. Anularea în parte a Hotărârii nr. 696/26.06.2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 633 din 28.06.2021, precum şi a Notei de fundamentare, emise de către Guvernul României, respectiv a:

- Anexei nr. 1: Pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază: Capitolul II: Pachetul de servicii de bază Secţiunea 1: A. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară,

Pct. 1.1. Servicii medicale curative, alin. (2), pct. 1.1.2.1:

"Consultaţiile pentru bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare pot fi acordate şi la distanţă, în condiţiile prevăzute în norme."

- Anexei nr. 2: Contract-cadru din 26.06.2021 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, Capitolul I: Asistenţa medicală primară Secţiunea 1: Condiţii de eligibilitate: art. 1 alin. (1) lit. c); art. 2 alin. (1) şi alin. (4); art. 3; art. 4 alin. (1) şi (2); art. 6 alin. (1) lit. f) şi h).

Secţiunea 3: Obligaţiile şi drepturile furnizorilor de servicii medicale: art. 7 lit. e), f), g), h), i), k), 1, o, p, q, r, ş, v, w, x, y, z; art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), şi alin. (2);

Secţiunea 4: Obligaţiile caselor de asigurări de sănătate: art. 9 lit. b), h), o).

Secţiunea 5: Condiţii specifice: art. 10 alin. (2) teza 2; art. 12 alin. (1).

Secţiunea 6: Decontarea serviciilor medicale: art. 14 alin. (1), (2); art. 141; art. 16 alin. (1).

Secţiunea 7: Sancţiuni, condiţii de suspendare, reziliere şi încetare a contractelor de furnizare de servicii medicale: art. 17; art. 19 lit. d), g); art. 20 pct. 4 a4.

B. Anularea în parte a Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 642 bis din data de 30 iunie 2021, precum şi a referatelor de aprobare nr. IM 4.661 din 29.06.2021 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 1.945 din 28.06.2021 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, emise de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi obligarea pârâţilor la modificarea/completarea:

- Anexei nr. 1: Condiţiile acordării pachetului de servicii minimal şi de bază în asistenţa medicală primară; Secţiunea 2: B. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară

Pct. 1.1.2. Consultaţia în caz de boală pentru afecţiuni acute, subacute şi acutizări ale unor afecţiuni cronice, pct. 1.1.3. Consultaţii periodice pentru îngrijirea generală a asiguraţilor cu boli cronice şi 1.3. Consultaţiile la domiciliu - nu sunt incluse în per capita dacă se depăşeşte limita de 20/consultaţii/zi: art. 1.1.1;

Secţiunea 1:A. Pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară: art. 1.2.; art. 1.3.; art. 1.6.

Secţiunea 2: B. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară

Art. 1.1. Servicii medicale curative; 1.1.1.; art. 1.1.1.1.; art. 1.1.2.1.; art. 1.1.3.2.; art. 1.1.4.2.; art. 1. 1.4.3.; art. 1.1.4.4.; art. 1.2.1.; art. 1.2.3.; art. 1.2.3.2.; art. 1.2.4.1.; art. 1.2.4.2; art. 1.2.4.3.; art. 1.3.3.; art. 1.4.; art. 1.5.;

- Actul din 29 iunie 2021 - Modalităţile de plată în asistenţa medicală primară pentru furnizarea de servicii medicale prevăzute în pachetele de servicii medicale, Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.068/627/2021: art. 1 alin. (1), (2); art. 5 alin. (1); art. 5 alin. (2); art. 6; art. 8; art. 8 alin. (1), (2); art. 12; art. 13, art. 15;

- Contractului din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară - model - Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1.068/627/2021;

Capitolul V: Obligaţiile părţilor

Secţiunea 1: A. Obligaţiile casei de asigurări de sănătate: art. 6.

Secţiunea 2: B. Obligaţiile furnizorului de servicii medicale: art. 7.

- Convenţiei din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară - model - Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 1.068/627/2021: art. 4

Secţiunea 2: B. Obligaţiile furnizorului de servicii medicale: art. 5; art. 12;

- Normelor Contractului cadru în ceea ce priveşte asistenţa medicală primară:

Actul din 29 iunie 2021 - Modalităţile de plată în asistenţa medicală primară pentru furnizarea de servicii medicale prevăzute în pachetele de servicii medicale - Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.068/627/2021: art. 1 alin. (2) lit. a) pct. 1;

C. Au solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 26.04.2022, reclamantele au depus la dosar o precizare de acţiune, în completarea şi pentru clarificarea capetelor de cerere şi motivelor indicate în acţiune (pentru fiecare articol, secţiune/anexă a cărei anulare se indică motivele specifice de nulitate), şi arată că prin acţiunea formulată şi precizată solicită:

I. Anularea în parte a Hotărârii nr. 696/26.2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în MO nr. 633 din data de 28 iunie 2021, emisă de către Guvernul României, respectiv a următoarelor texte:

- Anexa nr. 1: Pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază, Capitolul II: Pachetul de servicii de bază Secţiunea 1: A. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară: pct. 1.1. Servicii medicale curative, alin. (2). pct. 1.1.2.1

- Anexa nr. 2: Contract-cadru, Capitolul I: Asistenţa medicală primară: Secţiunea 1: Condiţii de eligibilitate: art. 1 alin. (1) lit. c); art. 2 alin. (1) şi alin. (4); art. 6 alin. (1) lit. f) şi h); Secţiunea 3: Obligaţiile şi drepturile furnizorilor de servicii medicale: art. 7 lit. e). f, g, h, i, k, l, o, p, q, r, ş, v, w, x, y, z; art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), c) şi alin. (2); Secţiunea 4: Obligaţiile caselor de asigurări de sănătate: art. 9 lit. b), h), o); Secţiunea 5: Condiţii specifice: art. 10 alin. (2) teza 2; art. 12 alin. (1); Secţiunea 6: Decontarea serviciilor medicale: art. 14 alin. (1), (2) şi completarea cu art. 14 indice 1- conform celor arătate în cererea de chemare în judecată, art. 16 alin. (1); Secţiunea 7: Sancţiuni, condiţii de suspendare, reziliere şi încetare a contractelor de furnizare de servicii medicale: art. 17, art. 19 lit. d), g), art. 20 pct. 4 a4,

Reclamanţii au solicitat şi anularea art. 155 şi următoarele, art. 155 pct. 1-4, art. 156 alin. (1)-(9), având în vedere că nu intră în curricula de pregătire a medicului de familie contorizarea numărul de medicamente prescrise, calculul financiar al reţetei şi interogarea pacientului privind veniturile personale pentru a alege categoria de asigurat. Se încalcă legea drepturilor pacientului prin limitarea prescrierii. Se intervine în libertatea profesională a medicului şi este lipsită de etică îngrădirea prescrierii medicaţiei necesare pacientului a mai mult de 7 medicamente.

Totodată, au solicitat şi anularea Notei de fundamentare la H.G. nr. 696/2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 208 din 25 aprilie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi dr. B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernului României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantelor de intervenientul Colegiul Medicilor din România;

A dispus anularea parţială a art. 9 lit. b) din Contractul cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) şi a obligat autoritatea pârâtă emitentă la adoptarea unei reglementări care să respecte cerinţa impusă de art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, respectiv să adopte un contract-cadru (contract care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 - 2022) care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale;

A dispus anularea art. 156 alin. (1) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021);

A dispus anularea parţială a art. 6 lit. b) din contractul - model din Anexa 3 la Ordinul nr. 1.068/627/2021 şi a obligat autoritatea pârâtă emitentă la adoptarea unei reglementări care să respecte cerinţa impusă de art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, respectiv să adopte un model de contract de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicalea;

A dispus anularea parţială a art. 4 lit. b) din Anexa 6 la Ordinul nr. 1.068/627/2021 şi a obligat autoritatea pârâtă emitentă la adoptarea unei reglementări care să respecte cerinţa impusă de art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, respectiv să adopte un model de Convenţie de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale;

A respins în rest acţiunea reclamantelor şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România în interesul reclamantelor;

A luat act că reclamantele au precizat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei nr. 208 din 25 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs recurentele-reclamante A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, respectiv menţinerea acesteia în partea ce a fost admisă de către instanţa de fond, rejudecare cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată, precum şi admiterea cererii de intervenţie accesorie a Colegiului Medicilor din România.

De asemenea, solicită, în rejudecare, în principal, anularea textelor de lege de mai sus, iar în subsidiar, obligaţi pârâţilor să modifice actele atacate, conform solicitărilor din cererea de chemare în judecată, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în toate instanţele.

În motivarea recursului arată, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care a fost respins motivul de nelegalitate referitor la depăşirea termenului prevăzut de art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, anume depăşirea termenului de 60 de zile calculat de la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract-cadru. Legea bugetului de stat pe anul 2021 a intrat în vigoare la 12.03.2021, iar contractul-cadru a fost publicat la 30.06.2021. Recurentele-reclamante pretind că au fost vătămate prin aceea că nu au avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de prevederile contractului decât după intrarea lui în vigoare.

Arată că instanţa de fond nu a analizat acest motiv de anulare a actelor atacate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au preluat parţial susţinerile din faţa instanţei de fond.

Astfel, în esenţă, s-a pretins o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 în aprecierea invocatului exces de putere manifestat de autorităţile intimate-pârâte la emterea celor două acte normative atacate, precum şi a dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens, recurentele-reclamante se referă la procedura de negociere a contractului cadru, pe care o apreciază a fi fost derulată doar formal, în condiţiile în care nu au fost luate în considerare şi solicitările Colegiului Medicilor din România, pârâţii-intimaţi impunând un contract de adeziune cu clauze prestabilite şi refuzând nemotivat propunerile Colegiului Medicilor din România, deşi dispoziţiile legale prevăd obligaţia imperativă ca acordul cadru să fie rezultatul unei negocierii efective şi anterioare între părţi, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 229 din Legea nr. 95/2006.

S-a mai pretins că lipseşte studiul de impact, şi motivarea actelor normative atacate, iar nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern şi referatele de aprobare ale ordinului nu realizează analiza impactului social-economic, financiar, etc. De asemenea, nu s-a avut în vedere o documentare sau analiză ştiinţifică preliminară. Or, nemotivarea actelor nu permite efectuarea controlului legalităţii şi oportunităţii.

Mai arată că atât Nota de fundamentare a H.G. nr. 696/2021, cât şi referatele de aprobare ale Ordinului nr. 1068/627/2021 prezintă simple naraţiuni; că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că motivarea unui act administrativ urmăreşte o dublă finalitate, îndeplinind o funcţie de transparenţă în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, iar pe de altă parte, permite instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional; că lipsa studiului de impact în procedura de adoptare a actelor normative atacate, a cărui obligativitate este reglementată de prevederile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 24/2000, atrage nulitatea acestora, întrucât studiile de impact au rolul de a fundamenta actele administrative cu caracter normativ.

Susţine că nemotivarea actelor atacate nu permite aprecierea in concreto a legalităţii şi oportunităţii măsurilor adoptate prin acestea în domeniul asistenţei medicale primare.

În continuare, partea recurentă-reclamantă a susţinut o încălcare şi aplicare greşite a art. 229 alin. (2), art. 439 alin. (17) din Legea nr. 95/2006, art. 1167, art. 1170, art. 1175, art. 1176, art. 1183 alin. (2) şi (3), art. 1023 C. civ., afirmând o lipsă a negocierilor reale, lipsa acceptării exprese şi în scris a clauzei neuzuale, iar clauzele standard nu produc efecte dacă nu sunt acceptate în scris de cealaltă parte.

Mai susţine că instanţa de fond a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material cuprinse în art. 85 din Legea nr. 95/2006, care stabilesc categoriile de venituri ce pot fi realizate de către cabinetul de medicină de familie, în condiţiile în care art. 8 alin. (1) lit. c) din Contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021:

"În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au următoarele drepturi: (...) c) să negocieze, în calitate de parte contractantă, clauze suplimentare la contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate, conform şi în limita prevederilor legale în vigoare", or, din documentele de la dosar rezultă clar că acest drept a fost refuzat de către casele de asigurări de sănătate judeţene.

De asemenea, invocă încălcarea art. 10 alin. (1) şi (2) din Contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021, referitor la încheierea unui singur contract cu casa de asigurări de sănătate, invlusiv în ipoteza în care un medic este angajat şi în alte cabinete medicale individuale, condiţia fiind ca toate cabinetele medicale individuale să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate.

Sub acest aspect, arată că în aplicarea dispoziţiilor Contractului cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021 şi a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 1068/627/2021, nu au posibilitatea de a determina conţinutul contractului, clauzele prestabilite generând în sarcina lor obligaţii excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Pe de altă parte, pacienţii asiguraţi înscrişi pe listele medicilor de familie nu pot beneficia de drepturile ce li se cuvin în baza asigurării de sănătate deţinute, dacă medicul lor de familie nu încheie contractul de furnizare de servicii medicale, iar pacienţilor neasiguraţi şi înscrişi pe listele medicilor de familie, teoretic, li se poate pretinde plata serviciilor medicale prestate, deşi sunt din categoriile defavorizate, motiv pentru care a le acorda servicii medicale contra-cost înseamnă în fapt a-i priva de asistenţa medicală primară.

Susţin că venitul care poate fi realizat de către medicii de familie în baza contractului încheiat cu casele de asigurări de sănătate este diminuat semnificativ prin clauze abuzive, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1169 din C. civ. privind libertatea contractuală.

De asemenea, susţin că instanţa de fond a încălcat şi a făcut aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 7 din Codul administrativ, în condiţiile în care atât medicii specialişti de medicină de familie, cât şi medicii din unităţile sanitare publice îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceluiaşi sistem, iar serviciile reclamanţilor sunt suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, însă veniturile obţinute urmare a exercitării profesiei sunt major diferite, deoarece veniturile salariale ale medicilor din sistemul public de sănătate sunt stabilite prin lege, respectiv prin Legea-cadru nr. 153/2017, în timp ce medicii de familie activează în mediul privat. Astfel, contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021 instituie o reală subordonare pentru medicii de familie, specifică mai mult dreptului muncii.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut eronat că art. 180 din Anexa 2 a H.G. nr. 696/2021 nu încalcă aplicarea legii civile în timp.

Totodată, s-a susţinut încălcarea şi aplicarea greşită a art. 7 din Codul administrativ, contractul-cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021 instituind o reală subordonare pentru medicii de familie, specifică dreptului muncii.

Recurentele afirmă încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1 şi art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, întrucât nu s-a organizat o dezbatere publică, astfel cum s-a solicitat de către organizaţiile legal constituite.

Se mai susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că instanţa de fond a constatat că este nefondată solicitarea de obligare a autorităţilor pârâte la modificarea şi completarea actelor contestate (H.G. nr. 696/26.06.2021 şi Ordinul nr. 1068/627/2021), în condiţiile în care nu au indicat temeiul legal în baza căruia acestei autorităţi aveau obligaţia de a emite actele în discuţie în conţinutul pretins de reclamanţi. Instanţa a respins cererile de modificare şi completare a actelor contestate (H.G. nr. 696/26.06.2021 şi Ordinul nr. 1068/627/2021), apreciind ca inadmisibilă solicitarea de modificare a dispoziţiilor legale sau completare a unor dintre aceste dispoziţii.

Referitor la încălcarea/aplicarea greşită a art. 30 indice 1 - indice 11 din Legea nr. 95/2006, se arată că măsurile adoptate în contextul epidemiei Covid sunt în vigoare în această formă şi în prezent, astfel că limitarea consultaţiilor la distanţă contravine Legii nr. 95/2006 şi O.U.G. nr. 196/2020.

Recurentele-reclamante invocă faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, prevăzute de art. 280 alin. (1) lit. K) şi alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în condiţiile în care furnizorii de servicii medicale nu primesc contravaloarea serviciilor validate cu erori, deşi C.N.A.S. asigură şi răspunde de organizarea sistemului informatic şi informaţional unic integrat pentru înregistrarea asiguraţilor, iar pe de altă parte, organizează şi administrează Platforma informatică din asigurările de sănătate.

Se mai susţine încălcarea/aplicarea greşită a art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017, întrucât păstrarea posibilităţii ca unii dintre furnizori să intre în contract cu casele de asigurări de sănătate prin acreditare contravine legii.

Cât despre încălcarea/aplicarea greşită a art. 1170 C. civ., se critică folosirea alternativă a noţiunilor de "persoane asigurate" şi "persoane înscrise pe listă".

Partea recurentă reiterează criticile privind art. 6 alin. (1) lit. f) şi h), art. 7 lit. e), f) g), i), k), p), r), ş), 10, art. 10 alin. (2) teza a doua, art. 12 alin. (1) din contractul cadru, precum şi sub aspectul încălcării/aplicării greşite a art. 280 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 95/2006, reiterând motivele de nelegalitate ale art. 7 lit. h), l), o), q), v), w), x) şi y), art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), art. 8 alin. (2), art. 9 lit. h) şi o) din contractul cadru.

În final, se susţine încălcarea/aplicarea greşită a art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, reiterându-se motivele vizând art. 9 lit. b), h) o) din Contractul cadru, respectiv o încălcare/aplicare greşită a art. 381 din Legea nr. 95/2006, reluându-se din fond criticile privind art. 155 alin. (1) - (4), art. 156 alin. (1) - (9) din contractul cadru.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată şi precizată.

În motivarea recursului arată că, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., există contradicţie între considerente şi dispozitiv, întrucât prin afirmaţiile de la pagina 63 paragrafele 2 - 5, instanţa de fond şi-a contrazis propriile afirmaţii, în condiţiile în care desi instanţa a reţinut că reclamanţii nu au indicat temeiul legal în baza căruia aceste autorităţi aveau obligaţia de a emite actele în discuţie în conţinutul pretins, totuşi a anulat parte dintre măsurile indicate de reclamanţi, fără a exista vreo reglementare legală care să susţină soluţia şi, deşi existau alte patru dosare identice.

De asemenea, arată că există şi alte afirmaţii contradictorii din considerentele hotărârii în raport cu soluţia pronunţată, după cum urmează: la pagina 64 din sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii nu au invocat nicio reglementare în temeiul căreia Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate aveau obligaţia de a adopta măsurile pe care reclamanţii le doresc; a dat eficienţă solicitării reclamanţilor şi, erijându-se autorităţilor legiuitoare, în locul acestora, a admis o parte din măsurile solicitate de reclamanţi; la pagina 65, penultimul paragraf, instanţa a constatat că este nefondată solicitarea de obligare a autorităţilor pârâte la modificarea şi completarea actelor contestate (H.G. nr. 696/2021 şi Ordinul nr. 1068/2021), în condiţiile în care reclamanţii nu au indicat temeiul legal în baza căruia aceste autorităţi aveau o asemenea obligaţie, dar ulterior a procedat la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată şi obligarea la anularea şi modificarea anumitor prevederi legale din actele normative contestate; la pagina 69 a reţinut în mod eronat că pârâta CNAS a dat eficienţă dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, iar pe pagina 70, paragraful 2 a reţinut că nu există niciun temei legal care să oblige CNAS să adopte reglementările solicitate de Colegiul Medicilor din România, argument care este în contradicţie cu dispozitivul hotărârii prin care s-a admis cererea de intervenţie formulată de Colegiul Medicilor din România.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată, sub un prim aspect că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile ce reglementează asigurările sociale de sănătate, respectiv art. 9 lit. b) şi art. 156 alin. (1) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021, dispoziţii referitoare la decontarea către furnizorii de servicii medicale, la termenele prevăzute în contract, a contravalorii serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate, respectiv la modalităţile de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu.

Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, este necesar a se avea în vedere că bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se aprobă de Parlament la propunerea Guvernului şi că Legea privind finanţele publice stabileşte la art. 1 alin. (1) şi (2) principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, iar la art. 4 alin. (3) şl (4) reglementează faptul că angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 se face numai în limita creditelor de angajament şi în scopurile pentru care au fost aprobate.

Consideră că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că art. 156 alin. (1) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021 limitează modul de prescriere a medicamentelor şi contravine dispoziţiilor art. 381 din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, consideră că în acest cadru legislativ nu se poate reţine existenţa vreunei necorelări legislative sau adăugări la lege, de vreme ce actele normative contestate se coroborează în mod succesiv şi logic între ele, neexistând contradicţii între acestea.

Mai arată că reglementările art. 156 pun în aplicare dispoziţiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 720/2008, referitoare la eliberarea şi decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublistele A, B, secţiunile C1 şi C3 din sublista C şi sublista D.

Susţine că legiuitorul a înţeles să stabilească anumite limite cu privire la condiţiile de prescriere a medicamentelor pentru bolile cronice ce pot fi prescrise/lună.

Astfel, întreprinderea oricăror măsuri ce presupun influenţe financiare suplimentare negative asupra bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate conduce automat la diminuarea atât a pachetului de servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât şi a calităţii serviciilor medicale acordate acestora.

Referitor la stabilirea în sarcina pârâţilor a obligaţiei de adoptare a unui model de contract de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale, s-a arătat în recurs că o astfel de prevedere se regăseşte în modelul de contract de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, art. 11 de la punctul VIII - Răspunderea contractuală statuând în mod expres faptul că "pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, partea în culpa datorează celeilalte părţi daune-interese".

Totodată, în modelul de convenţie de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară prevăzut în Anexa 6 din Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021, la art. 9 de la punctul VIII - Răspunderea contractuală se menţionează că "pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează celeilalte părţi daune-interese".

Precizează că, în speţă, nu se poate reţine ipoteza că reclamanţii, care se află în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, ar fi fost forţaţi să accepte anumite clauze contractuale, de restricţionare a unor drepturi, deoarece clauzele acestui contract sunt stabilite prin acte normative imperative emise de către autorităţile abilitate în acest sens, în exercitarea serviciului public, iar încheierea contractelor de furnizare de servicii medicale, medicamente, şi/sau dispozitive medicale, între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, reprezintă acceptarea din partea celor din urmă, a desfăşurării activităţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, şi totodată asumarea respectării clauzelor contractuale, pentru exercitarea activităţilor specifice serviciului public în acest domeniu.

3.3. Prin recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva aceleiaşi hotărâri, întemeiat pe motivele de casare prvăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii în măsura în care aceasta a fost admisă.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond nu a făcut distincţia pe care o face Legea nr. 95/2006 între contractul-cadru şi contractul încheiat de casele de asigurări de sănătate cu furnizorul de servicii medicale şi că Legea nr. 95/2006 lasă stabilirea penalităţilor de întârziere la nivelul contractului pe care îl încheie casele judeţene de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale.

Mai arată că art. 9 lit. b) din H.G. nr. 696/2021 face referire la contractul încheiat între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale şi prevede obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a deconta contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate, în termenele prevăzute în contract, iar când termenul contractual nu este respectat, casele de asigurări de sănătate au obligaţia plăţii penalităţilor de întârziere stabilite cu furnizorul de servicii medicale la momentul încheierii contractului.

Astfel, dacă Legea nr. 95/2006 lasă libertatea stabilirii penalităţilor de întârziere la nivelul contractului încheiat între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale, stabilirea acestor penalităţii nu poate fi făcută prin contractul-cadru, deoarece abia în acest fel, art. 9 lit. b) din H.G. nr. 696/2021 ar contraveni prevederilor art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens, invocă art. 6 lit. b) şi art. 4 lit. b) din contractul model din Anexa 3 la Ordinul nr. 1068/627/2021, susţinând că instanţa de fond a dispus în mod nelegal anularea parţială a actelor atacate în baza art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Referitor la dispoziţia de anulare a prevederilor art. 156 alin. (1) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021, menţionează că instanţa în mod eronat a considerat că acest text de lege limitează modul de prescriere a medicamentelor şi contravine art. 381 din Legea nr. 95/2006, fără a avea în vedere că dispoziţiile art. 229 alin. (1)-(3) şi art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 reglementează faptul că asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază, în condiţiile stabilite de Legea nr. 95/2006, de Contractul-cadru şi de normele de aplicare (H.G. nr. 696/2021 şi OMS/CNAS nr. 1068/627/2021). Aceste reglementări se coroborează cu art. 256 din Legea nr. 95/2006, fără a fi vorba de o necorelare legislativă sau adăugare la lege.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit anumite limite cu privire la condiţiile de prescriere a medicamentelor pentru bolile cronice, respectiv numărul de medicamente ce pot fi prescrise/lună în funcţie de sublista în care se regăsesc acestea, care să nu depăşească cumulativ 7 medicamente diferite pe toate prescripţiile aferente unei luni, pentru a se încadra în limita sumelor alocate din bugetul FNUASS, urmărindu-se asigurarea accesului în mod echitabil şi nediscriminatoriu a oricărui asigurat la serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază.

În acest sens, susţine că în condiţiile eliminării regulilor de prescripţie menţionate la art. 156, sistemul de asigurări sociale de sănătate se va afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini obiectivele prevăzute de lege, respectiv de a asigura, în condiţiile utilizării eficiente a bugetului FNUASS, accesul echitabil şi nediscriminatoriu al tuturor asiguraţilor cu boli cronice la tratament şi la momentul la care aceştia au nevoie de medicamente, creând premisele pentru diminuarea sumelor alocate altor domenii de asistenţă medicală.

4. Apărările formulate în recurs

Deşi părţile au fost legal citate, acestea nu au formulat întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 17 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată şi reţine cele ce succed.

În cauză, reclamante A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care, în urma precizării, au solicitat anularea în principal a:

- Anexei nr. 1: Pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază, Capitolul II: Pachetul de servicii de bază Secţiunea 1: A. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară: pct. 1.1. Servicii medicale curative, alin. (2), pct. 1.1.2.1;

- Anexei nr. 2: contract-cadru din 26 iunie 2021 ce reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, Capitolul I: Asistenţa medicală primară: Secţiunea 1: Condiţii de eligibilitate: art. 1 alin. (1) lit. c), art. 2 alin. (1) şi alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1) lit. f) şi h); Secţiunea 3: Obligaţiile şi drepturile furnizorilor de servicii medicale: art. 7 lit. e), f), g), h), i), k), 1, o, p, q, r, ş, v, w, x, y, z, art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), şi alin. (2); Secţiunea 4: Obligaţiile caselor de asigurări de sănătate: art. 9 lit. h), o); Secţiunea 5: Condiţii specifice art. 10 alin. (2) teza 2, Art. 12 alin. (1), Secţiunea 6: Decontarea serviciilor medicale: art. 14 alin. (1), (2) şi completarea cu art. 14 indice 1- conform celor arătate în cererea de chemare în judecată, art. 16 alin. (1), Secţiunea 7: Sancţiuni, condiţii de suspendare, reziliere şi încetare a contractelor de furnizare de servicii medicale art. 17, art. 19 lit. d), g), art. 20 pct. 4 a4, art. 155 şi următoarele, art. 155 pct. 1-4, art. 156 alin. (2)-(9) din Hotărârea nr. 696 din 26 iunie 2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în MO nr. 633 din data de 28 iunie 2021;

- Anexei nr. 1: Condiţiile acordării pachetului de servicii minimal şi de bază în asistenţa medicală primară, Secţiunea 2: B. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară, Pct. 1., art. 1.1.1, Pct. 1.1.2, Art. 1.1.1, Anexa nr. 1: Condiţiile acordării pachetului de servicii minimal şi de bază în asistenţa medicală primară, Secţiunea 1: A. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară, Art. 1.2. Completarea cu pct. 1.2.2., 1.2.3, Art. 1.3. Completarea cu 1.3.3, Art. 1.6., Anexa nr. 1: Condiţiile acordării pachetului de servicii minimal şi de bază în asistenţa medicală primară, Secţiunea 2:B. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară, Art. 1.1. Servicii medicale curative, 1.1.1., Art. 1.1.1.1, Art. 1.1.2.1, Art. l.1.3.2, Art. l.1.4.2, Art. 1.1.4.3, Art. 1.1.4.4.

Au solicitat anularea prevederilor Art 1.1.4.2, 1.1.4.3, 1.1.4.4, Art. 1.2.1, Art. 1.2.3, 1.2.3.1, Art. 1.2.3.2, Art. 1.2.4.1.; completarea pct. 1.2.4.2 şi pctl. 2.4.3, Art. 1.3.3, 1.3.4, 1.3.5. - se introduc: maxim 20 consultaţii/lună, Art. 1.4., 1.4.1., 1.4.2, Art. 1.5, Actul din 29 iunie 2021 - Modalităţile de plată în asistenţa medicală primară pentru furnizarea de servicii medicale prevăzute în pachetele de servicii medicale, Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.068/627/2021, Art. 1, art. 5 alin. (1), art. 5 alin. (2), Art. 6., Art. 8., Art. 12. La art. 12 se introduce un alineat nou: 12.1, Art. 13, Art. 15, Contract din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară - model - Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1.068/627/2021, Capitolul V: Obligaţiile părţilor, Secţiunea 1: A. Obligaţiile casei de asigurări de sănătate, Art. 6 lit. a) şi c)-o; Secţiunea 2: B. Obligaţiile furnizorului de servicii medicale, Art. 7 lit. a), b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), 1, m, n, o, p, q, r, s, ş, t, ţ, u, v, w, x, y, z, art. 8, art. 9, art. 14 lit. g), h), i), Convenţie din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară - model - Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 1.068/627/2021, art. 4 lit. a), c), d), e), f), g), h), i), j), k), 1, art. 5 lit. a), b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), 1, m, n, o, p, q, r, s, ş, t, ţ, u, v, w, x, y, z, art. 6, art. 7, art. 12, art. 13, din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi dr. B. şi a respins în rest acţiunea reclamantelor, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România în interesul reclamantelor.

De asemenea, prin încheierea din 4.04.2023, Curtea de Apel Timişoara a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România în favoarea reclamantelor; a respins excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României; a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, invocată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; a respins excepţia lipsei interesului reclamantelor în promovarea acţiunii, invocată de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au formulat recursuri recurentele-reclamante A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B. şi recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

6.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând sentinţa atacată, Înalta Curtea constată existenţa raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată şi, în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţia pronunţată.

Astfel, de principiu, instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În concret, Curtea de Apel Timişoara a soluţionat acţiunea cu care a fost învestită, detaliind în principiu motivele de fapt şi de drept pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care partea recurentă-reclamantă apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească în proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie pentru faptul că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Referitor la acest motiv de casare/nelegalitate, partea recurentă-reclamantă impută curţii de apel omisiunea de analiză a argumentului prin care a susţinut nelegalitatea actelor litigioase prin prisma aprobării acestora cu nerespectarea termenului de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat. Critica amintită nu este de natură să determine admiterea căii de atac şi casarea sentinţei recurate, întrucât motivul în discuţie nu este fondat.

Astfel, din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond a arătat cu ocazia analizei legalităţii actelor contestate că, în cauză, au fost respectate cerinţele impuse de art. 229 din Legea nr. 95/2006, procedând aşadar, în mod implicit, la verificări sub toate aspectele privitoare la etapele ce trebuiau parcurse, pentru a se aprecia îndeplinită condiţia negocierii.

Deşi nu se identifică în concret în conţinutul sentinţei referiri explicite la nerespectarea termenului de 60 de zile la care face trimitere teza finală a alin. (2) al art. 229 din Lege, nu se poate presupune că instanţa fondului, constatând totuşi procedura respectată, nu ar fi verificat în mod implicit toate aspectele reglementate prin Lege în legătură cu această procedură de negociere, consemnarea rezultatului ei şi efectele depăşirii termenului de 60 de zile.

Pe de altă parte, potrivit textului invocat de recurentele-reclamante "(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare CMSR, Colegiul Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor, denumit în continuare OBBC, precum şi în urma consultării cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical. Proiectul se avizează de către Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract cadru.".

Instanţa de recurs observă că Legea nu instituie o sancţiune pentru nerespectarea termenului de 60 de zile pentru aprobarea proiectului prin hotărâre de Guvern şi nu se poate susţine în mod valid că legiuitorul ar fi instituit un termen limită de decădere, a cărui depăşire ar conduce la imposibilitatea emiterii hotărârii de Guvern/nelegalitatea actului emis peste termen, în condiţiile în care sensul normei este acela de a garanta încheierea contractelor dintre casele de asigurări şi furnizorii de servicii medicale, în scopul prestării activităţilor reglementate prin actul normativ, iar nu de a împiedica încheierea acestor contracte, fără de care serviciile medicale nu ar mai fi putut fi prestate.

Aşadar, textul amintit instituie un termen de recomandare în sarcina Ministerului Sănătăţii şi a Guvernului României, în interiorul căruia aceştia sunt îndrumaţi să finalizeze procedura de adoptare a hotărârii de Guvern, la un moment cât mai apropiat de data intrării în vigoare a legii bugetului de stat, însă nerespectarea acestui termen nu este de natură a atrage sancţiunea anulării actului administrativ, astfel cum a pretins recurentul-reclamant.

În sfârşit, motivul de casare/nelegalitate invocat de partea recurentă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a afirmat aplicarea greşită a art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ce defineşte "excesul de putere".

În acest sens, după consideraţii proprii cu privire la modalitatea în care ar fi trebuit să se deruleze procedura de negociere, recurenul a arătat că, în realitate, excesul de putere ce trebuia cenzurat de instanţa de fond s-a manifestat prin aceea că actele contestate, în forma lor finală, nu ar fi avut în vedere obiecţiunile formulate de Colegiul Medicilor din România, cu ocazia negocierilor purtate cu autorităţile publice implicate şi, totodată, au fost adoptate fără o motivare corespunzătoare a soluţiilor impuse şi fără a exista un acord final asupra conţinutului, din partea participanţilor la negocieri.

Înalta Curte observă că art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 defineşte "excesul de putere" ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Textul legal recunoaşte în sarcina autorităţii publice dreptul de apreciere, anume oportunitatea în adoptarea unei soluţii, ceea ce contrazice teza avansată de reclamant, potrivit căreia conţinutul actelor administrative adoptate în urma negocierii nu ar putea fi decât cel agreat de toate părţile participante la negociere.

Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

Deşi legea impune în sarcina părţii intimate-pârâte o obligaţie de negociere şi stabileşte o procedură în acest sens, nu condiţionează emiterea actului de rezultatul negocierii, în exercitarea propriului drept de apreciere autoritatea publică fiind cea care dispune asupra acestui conţinut, fiind limitată în acest sens doar de respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi de respectarea competenţelor prevăzute de lege.

Aşadar, prin invocarea de către partea recurentă-reclamantă a lipsei unui acord final asupra tuturor măsurilor adoptate prin actele contestate se urmăreşte o cenzurare a dreptului de apreciere al autorităţii publice prin raportare la oportunitatea anumitor măsuri, iar nu încălcarea limitelor impuse de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, astfel încât criticile de nelegalitate invocate sunt nefondate.

Referirile recurentului-reclamant la incidenţa prevederilor art. 1169 C. civ. urmează a fi de asemenea înlăturate, întrucât procedura de adoptare a actelor administrative privind aprobarea modelelor de contracte - convenţii cu furnizorii este guvernată de norme de drept public, iar nu de norme de drept privat. Natura contractelor încheiate ulterior de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale, în temeiul actelor administrative cu caracter normativ contestate, nu prezintă relevanţă în analiza legalităţii procedurii reglementate de Legea nr. 95/2006, care va fi realizată prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar nu în considerarea normelor de drept civil ce guvernează raporturi juridice de drept privat.

În consecinţă, prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 şi în considerarea dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 95/2006, faptul că autorităţile publice aveau obligaţia de a demara proceduri de negociere, de a finaliza, de a asculta participanţii la aceste proceduri cu privire la obiecţiunile formulate nu echivalează cu obligaţia de a adera la respectivele propuneri, astfel cum au fost înaintate. Dimpotrivă, la elaborarea actelor administrative contestate autorităţile publice beneficiau de un drept propriu de apreciere exercitat în considerarea necesităţii realizării interesului public, iar nu a celui privat (al furnizorilor de servicii medicale), în limitele competenţelor recunoscute prin lege şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.

Aşadar, în mod legal instanţa de fond a reţinut că în cauză nu se identifică excesul de putere al autorităţilor publice intimate-pârâte, cu ocazia emiterii actelor administrative contestate, prin aceea că acestea nu ar fi preluat în conţinutul actelor obiecţiunile formulate de Colegiul Medicilor din România, că nu ar fi dat relevanţă acestor obiecţiuni ori că nu ar fi motivat în mod distinct respingerea lor, în cauză acţionând oportunitatea autorităţii publice în adoptarea soluţiilor litigioase.

Referitor la lipsa unei motivări a actelor administrative contestate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile formulate de recurenţii-reclamanţi, nota de fundamentare a H.G. nr. 696/2021 şi referatele de aprobare a Ordinului nr. 1068/627/2021 conţinând argumente suficiente în justificarea soluţiilor adoptate.

Ceea ce critică de fapt recurentele-reclamante este pertinenţa motivelor avute în vedere la emiterea actelor administrative contestate, lipsa de substanţă a motivelor invocate, însă toate acestea sunt fundamentate pe neînsuşirea obiecţiunilor formulate de Colegiul Medicilor din România cu ocazia negocierilor. Or, astfel cum în mod corect au arătat intimaţii-pârâţi, prin emiterea actelor administrative contestate este protejat un interes legitim public, mai exact funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate şi protejarea beneficiarilor acestui sistem, respectiv asiguraţii contributori, iar nu interesele private ale furnizorilor de servicii medicale.

În concret, Nota de fundamentare la H.G. nr. 696/2021, precum şi Referatul de aprobare a Ordinului nr. 1068/627/2021 conţin menţiuni cu privire la toate modificările operate prin actele administrative contestate şi cu privire la soluţiile propuse prin proiectele de hotărâre de Guvern şi de ordin privind aprobarea normelor metodologice, precum şi în legătură cu raţiunea care stă la baza acestor propuneri. În plus, toate propunerile au fost aduse la cunoştinţa participanţilor la negociere, la cunoştinţa emitenţilor avizelor privind aprobarea actelor contestate, fiind analizate şi motivate inclusiv soluţiile autorităţilor publice implicate, conţinute în avizele emise de acestea.

În consecinţă, nu se poate susţine în mod valid că actele administrative ar fi afectate de viciul nemotivării, autorităţile emitente neavând obligaţia de a motiva separat fiecare argument formulat de participanţii la negocieri, cu privire la fiecare clauză contractuală, în parte.

În orice caz, o dezvoltare punctuală a criticii amintite nu se regăseşte în cererea introductivă de instanţă şi nici în cererea adiţională formulată în termen legal, iar, potrivit art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.

A mai invocat recurentul-reclamant, prin cererea de recurs formulată, greşita aplicare a prevederilor art. 1 şi art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (9) din actul normativ amintit "Prezenta lege stabileşte regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alese sau numite, precum şi al altor instituţii publice care utilizează resurse financiare publice, în raporturile stabilite între ele cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora (...)", respectiv "Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică".

Instanţa de recurs observă că recurentele-reclamante nu justifică o calitate de "asociaţie legal constituită" sau de "altă autoritate publică", singurele entităţi îndreptăţite a invoca şi ulterior a proba existenţa unei vătămări pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003.

De altfel, recurentele-reclamante nici nu rezultă a fi solicitat organizarea unei întâlniri pentru dezbaterea proiectului de act normativ şi, în plus, nici nu se regăsesc printre entităţile prevăzute de lege pentru a formula această solicitare. Pe de altă parte, Colegiul Medicilor din România, intervenient accesoriu în faţa instanţei de fond, nu a promovat recurs prin care să invoce nelegalitatea aplicării prevederilor art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003.

Pe cale de consecinţă, critica de nelegalitate formulată urmează a fi respinsă, ca nefondată.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 7 din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), instanţa de recurs va observa că şi acestea sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor legale invocate "Beneficiarii activităţii autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice au dreptul de a fi trataţi în mod egal, într-o manieră nediscriminatorie, corelativ cu obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice de a trata în mod egal pe toţi beneficiarii, fără discriminare pe criteriile prevăzute de lege".

Textul amintit reprezintă aplicarea principiului egalităţii în drepturi reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări (...)", încălcarea acestuia fiind justificată în cererea de recurs prin efectuarea unei comparaţii între situaţia medicilor specialişti de medicină de familie şi a medicilor din unităţile sanitare publice, sub aspectul veniturilor realizate.

Prin argumentele invocate recurentele-reclamante critică modul de aplicare a clauzelor din contractele încheiate cu furnizorii de servicii, de natură, în opinia sa, a limita cuantumul veniturilor, nu şi diferenţa dintre situaţia medicilor specializaţi în medicina de familie şi situaţia medicilor din unităţile sanitare publice.

Or, pentru a conchide asupra încălcării principiului egalităţii de tratament, trebuie să se probeze, cu prioritate, faptul că cele două categorii între care se realizează comparaţia se află în situaţii identice sau asemănătoare.

În cauză, comparaţia ce se urmăreşte a fi realizată priveşte veniturile salariale lunare, deşi modul de determinare a acestora este unul diferit. Astfel, medicii specializaţi în medicina de familie încasează venituri prin raportare la numărul pacienţilor ori la valoarea serviciilor medicale furnizate, indicator care nu este aplicabil pentru determinarea veniturilor medicilor din sistemul public. De asemenea, statul nu poate fi obligat să asigure un anumit nivel al veniturilor pentru medicii din mediul privat, acesta fiind determinat în regim concurenţial, aspect esenţial ce diferenţiază situaţiile celor două categorii de medici.

Pe cale de consecinţă, nefiind vorba despre situaţii identice sau asemănătoare, nu se poate concluziona în sensul încălcării principiului egalităţii, reglementat de dispoziţiile art. 7 din Codul administrativ, sentinţa primei instanţe fiind legală şi din această perspectivă.

Lipsită de pertinenţă este şi critica referitoare la pretinsul efect retroactiv al art. 180 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021.

Astfel, norma juridică invocată nu încalcă reglementarea privind aplicarea legii civile în timp, întrucât stabileşte o soluţie de funcţionare a serviciului de asistenţă medicală primară până la semnarea noilor contracte vizând anii 2021-2022.

Modul în care a fost pusă în aplicare norma respectivă reprezintă un aspect ulterior intrării sale în vigoare, neconstituind deci o împrejurare anterioară sau concomitentă adoptării sale spre a reprezenta o cauză de nevalabilitate din perspectiva sancţiunii nulităţii.

Referitor la o pretinsă aplicare greşită a mai multor norme de drept civil, prin raportare la natura juridică a contractelor de furnizare a serviciilor medicale, astfel cum s-a menţionat anterior, Înalta Curte reaminteşte că procedura finalizată cu emiterea actelor administrative contestate este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 95/2006 şi ale Legii nr. 554/2004, neintrând sub incidenţa normelor juridice invocate, ce guvernează derularea raporturilor juridice de drept privat.

În ceea ce priveşte aspectele referitoare la refuzul caselor judeţene de sănătate de a negocia clauze contractuale suplimentare potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din contractul-cadru, acestea nu prezintă relevanţă în cenzurarea legalităţii actelor contestate, având legătură cu executarea ulterioară a contractului, iar nu cu legalitatea actului administrativ.

Urmează a fi înlăturate şi susţinerile privitoare la nerespectarea drepturilor pacienţilor înscrişi pe listele medicilor de familie, în condiţiile în care partea recurentă nu deţine calitatea de organ împuternicit să reprezinte interesele acestora, nejustificând o vătămare în sensul art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Relativ la criticile vizând o pretinsă aplicare greşită a dispoziţiilor art. 30 indice 1-11 din Legea nr. 95/2006, se constată că textele au fost introduse în corpul legii prin O.U.G. nr. 196/2020, care la art. II a prevăzut că "(1) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Sănătăţii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. (2) Prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) se reglementează şi: a) specialităţile medicale şi lista serviciilor care fac obiectul serviciilor de telemedicină; b) condiţiile de organizare şi funcţionare a telemedicinei; c) responsabilitatea stabilirii calităţii serviciului de telemedicină şi a verificării respectării acesteia, în condiţiile Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare; d) modalitatea de acordare a serviciilor de telemedicină."

Legiuitorul a recunoscut dreptul la acordarea consultaţiilor prin serviciul de telemedicină, condiţionat de adoptarea Normelor metodologice de punere în aplicare a acestor dispoziţii, prin care urmau a se detalia atât specialităţile medicale şi lista serviciilor ce pot face obiectul consultaţiilor de o asemenea manieră, cât şi modalitatea efectivă de desfăşurare a serviciului de telemedicină.

Potrivit art. 1.1.2.1. din Pachetul minimal de servicii şi Pachetul de servicii de bază (Anexa nr. 1 la H.G. nr. 696/2021) "consultaţiile pentru bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare pot fi acordate şi la distanţă, în condiţiile prevăzute de norme."

Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 30 indice 1-11 au fost adoptate abia în anul 2022, prin H.G. nr. 1133/2022, astfel că la data adoptării celor două acte administrative contestate nu exista un drept suficient de bine conturat în conţinutul Legii, cu privire la acordarea consultaţiilor medicale prin servicii de telemedicină. Abia ulterior adoptării Normelor metodologice de punere în aplicare a dispoziţiilor legale menţionate prin H.G. nr. 1133/2022 se poate susţine că furnizorii de servicii medicale au dobândit în patrimoniu un drept suficient conturat, de prestare a serviciilor prin telemedicină, sub rezerva însă a îndeplinirii condiţiilor de verificare şi autorizare şi a prestării doar a serviciilor aferente acelor specialităţi medicale determinate prin Norme.

Aşadar, la analiza legalităţii menţiunilor din contractul cadru se au în vedere prevederile legale în vigoare la data adoptării acestora, dar şi considerentele care au stat la baza modificărilor legislative operate prin O.U.G. nr. 196/2020, constând în urgenţa sanitară deosebită reprezentată de epidemia de COVID 19, măsurile fiind benefice pentru medici sau pacienţi, la acel moment, doar în scopul evitării răspândirii virusului.

Într-un astfel de context legislativ, în care nu fuseseră adoptate încă Normele metodologice care să stabilească procedura de acordare a consultaţiilor prin servicii de telemedicină ori specialităţile medicale care se pretează la acest serviciu, dreptul pretins de reclamante nu era suficient conturat la nivelul actului de rang superior, pentru a se impune respectarea întocmai a acestuia, în procedura de adoptare a actului de rang inferior.

Pe de altă parte, menţinerea, la elaborarea actelor administrative contestate, a raţiunilor iniţiale avute în vedere de legiuitor la adoptarea O.U.G. nr. 196/2020, respectiv evitarea răspândirii bolilor înalt contagioase, nu poate fi apreciată ca măsură adoptată cu exces de putere, aceasta urmărind întocmai motivele evidenţiate în preambulul actului modificator al Legii nr. 95/2006.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017, se constată că potrivit acestei norme legale (forma în vigoare la data actelor contestate):

"Acreditarea este o condiţie obligatorie pentru unităţile sanitare care prestează sau nu servicii în relaţie cu sistemul public de asigurări de sănătate, cu excepţia cabinetelor de medicină de familie, a cabinetelor medicale dentare şi a cabinetelor medicale din ambulatoriul de specialitate organizate conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a laboratoarelor de analize medicale şi de anatomie patologică. Prezenta lege nu se aplică unităţilor farmaceutice - farmacii şi oficine de circuit deschis."

Totodată, potrivit art. 249 din Legea nr. 95/2006 "(3) Casele de asigurări de sănătate încheie, potrivit legii, contracte cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale care respectă următoarele condiţii: a) sunt autorizaţi şi evaluaţi potrivit art. 253, pentru furnizorii exceptaţi de la obligativitatea acreditării sau care nu intră sub incidenţa prevederilor referitoare la acreditare, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare; b) sunt autorizaţi şi acreditaţi sau înscrişi în procesul de acreditare, pentru furnizorii obligaţi să se acrediteze şi, respectiv, sunt autorizaţi şi acreditaţi, pentru furnizorii care au optat să parcurgă voluntar procesul de acreditare".

Instanţa de recurs observă, contrar susţinerilor părţilor recurente, că inclusiv după modificarea prevederilor Legii nr. 187/2017, în Legea nr. 95/2006 a fost menţinută posibilitatea acreditării voluntare, pentru furnizorii care au optat să parcurgă procesul de acreditare.

Această opţiune nu este însă de natură a invalida dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 187/2017 şi pe cele ale art. 3 lit. a) din Legea nr. 95/2006, în sensul că acreditarea, pentru cabinetele de medicină de familie, în continuare nu este obligatorie şi nu reprezintă condiţie pentru a se intra în raporturi contractuale cu casele de asigurări, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii din lege.

Menţiunile contractului cadru referitoare la condiţia acreditării pentru a intra în relaţii contractuale cu casele de asigurări priveşte exclusiv pe furnizorii de servicii medicale care au obligaţia acreditării, potrivit Legii nr. 95/2006 şi pe cei care au optat să parcurgă procesul de acreditare. Astfel de menţiuni nu îi privesc însă pe furnizorii de servicii medicale exceptaţi de la acreditare sau care nu au optat pentru acreditare, astfel că în mod corect instanţa fondului a concluzionat că art. 1 alin. (1) lit. c) din contractul cadru - H.G. nr. 969/2021 - nu încalcă prevederile actelor normative de rang superior.

Tot astfel, nici cerinţa alternativă din textul art. 1 alin. (1) lit. c) din contractul cadru, potrivit căreia "sunt acreditaţi furnizorii care au optat să parcurgă voluntar procesul de acreditare" nu este aplicabilă cabinetelor de medicină de familie, decât în măsura în care au optat să parcurgă voluntar procesul de acreditare, astfel că nici cu privire la aceasta nu se poate constata nelegalitatea.

Înalta Curte urmează a înlătura şi criticile recurentelor-reclamante privind o pretinsă încălcare/aplicare greşită de către instanţa fondului a dispoziţiilor art. 1170 C. civ., text potrivit căruia "Părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie".

Referitor la criticile amintite, instanţa de recurs constată că legalitatea actului administrativ cu caracter normativ - H.G. nr. 696/2021 - nu se verifică prin prisma normelor de ordine privată invocate, nefiind în prezenţa unui act juridic civil - contract civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (1) din Anexa 2 la H.G. nr. 696/2021 "Raporturile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate prevăzute la art. 190 alin. (1) sunt raporturi juridice civile care vizează acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract. În situaţia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale. Angajamentele legale din care rezultă obligaţii nu pot depăşi creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate.".

În proces nu este analizat însă raportul juridic dintre casa de asigurări de sănătate şi furnizorul de servicii medicale, ce ia naştere în baza contractului încheiat între aceştia, ci este analizată legalitatea unor acte administrative de aprobare a conţinutului contractului cadru, în baza căruia se încheie ulterior contractul de natură civilă, astfel că verificările instanţei de contencios vor avea în vedere conformarea actelor contestate cu Legea nr. 554/2004 şi cu actul de rang superior, reprezentat de Legea nr. 95/2006.

De altfel, instanţa de recurs va observa că în faţa instanţei de fond reclamantele au invocat încălcarea prevederilor art. 1170 C. civ. drept critici în legătură cu procedura de negociere a contractului cadrul, iar nu în legătură, punctual, cu clauze ale acestui contract.

Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut în mod corect că aceasta vizează exclusiv Colegiul Medicilor din România, iar nu şi organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, astfel că nu se poate reţine încălcarea de către C.N.A.S. a dispoziţiilor art. 229 din Legea nr. 95/2006 prin refuzul negocierii cu reclamantele a clauzelor contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice la acest contract.

Înalta Curte constată că în speţă au avut loc negocieri efective cu reprezentanţii medicilor de familie, că aceştia au avut posibilitatea de a formula puncte de vedere cu privire la toate clauzele propuse, iar faptul că rezultatul negocierii nu reflectă întocmai propunerile formulate nu conduce la concluzia potrivit căreia negocierile s-ar fi purtat cu rea-credinţă, astfel cum se susţine în recurs.

De altfel, cu privire la niciuna dintre clauzele contractului cadru, criticate de recurentele-reclamante, nu se identifică un text de lege care să impună autorităţii publice emitente a H.G. nr. 696/2021 adoptarea unei anumite soluţii. Înscrisurile administrate în proces atestă că solicitările participanţilor la negociere au fost ascultate şi în mod efectiv analizate, astfel că negocierile au fost efectiv derulate, însă rezultatul acestora, potrivit Legii nr. 95/2006, trebuie să urmărească în primul rând protejarea interesului public, iar nu a interesului privat al particularilor. Or, maniera în care autorităţile publice implicate în negocieri au înţeles să procedeze la protejarea interesului public, respectiv soluţiile adoptate de acestea în scopul menţionat, nu pot face obiectul cenzurii instanţei de contencios administrativ, decât în ipoteza demonstrării excesului de putere, ceea ce în speţă nu a fost probat.

Aşadar, sunt corecte şi se impun a fi menţinute concluziile instanţei de fond referitoare la lipsa, din cuprinsul actelor de rang superior, a unor dispoziţii legale contrare menţiunilor din art. 2 alin. (4), art. 3 şi art. 4, alin. (1) şi (2) din contractul cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), a dispoziţiilor art. 6, art. 7, art. 10 şi art. 12 din contractul cadru, în limita alineatelor indicate de recurentele-reclamante, de natură a atrage anularea acestor menţiuni, astfel că toate criticile formulate în legătură cu aceste clauze sunt nefondate.

Prin cererea de recurs, subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a mai invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu ocazia evaluării legalităţii clauzelor de la art. 7 lit. h), l), o), q), v), w), x), y) din acelaşi contract cadru, art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), art. 8 alin. (2), art. 9 lit. h) şi o) din contractul cadru, aprobat prin Anexa 2 la H.G. nr. 696/2021.

Potrivit art. 280 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 95/2006, "Atribuţiile CNAS sunt următoarele: (...) k) asigură organizarea sistemului informatic şi informaţional unic integrat pentru înregistrarea asiguraţilor şi pentru gestionarea şi administrarea fondului. Indicatorii folosiţi în raportarea datelor în sistemul de asigurări de sănătate sunt unitari şi se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii, la propunerea CNAS, CMR şi CMSR;", respectiv "CNAS organizează şi administrează Platforma informatică din asigurările de sănătate, care cuprinde: sistemul informatic unic integrat, sistemul naţional al cardului de asigurări sociale de sănătate, sistemul naţional de prescriere electronică şi sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului care cuprinde datele şi se constituie în condiţiile stabilite prin titlul IX1, asigurând interoperabilitatea acestuia cu soluţiile de e-Sănătate la nivel naţional, în condiţiile legii, pentru utilizarea eficientă a informaţiilor în elaborarea politicilor de sănătate şi pentru managementul sistemului de sănătate.".

Clauzele contractuale litigioase se referă la obligaţiile furnizorilor de servicii medicale de a utiliza sistemul de raportare în timp real, existând însă şi derogări în ipoteza în care nu poate fi realizată comunicaţia cu sistemul informatic; să completeze/să transmită datele pacientului în dosarul electronic de sănătate al acestuia; să actualizeze lista proprie cuprinzând persoanele înscrise ori de câte ori apar modificări în cuprinsul acesteia, în funcţie de mişcarea lunară, comunicând aceste modificări caselor de asigurări de sănătate; să actualizeze lunar lista proprie în funcţie de informaţiile preluate din SIUI; să utilizeze prescripţia medicală electronică on-line şi în situaţii justificate prescripţia medicală electronică off-line pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare; asumarea prescripţiei electronice de către medicii prescriptori se face prin semnătură electronică extinsă/calificată potrivit legislaţiei naţionale/europene în vigoare privind serviciile de încredere; să introducă în sistemul informatic toate prescripţiile medicale electronice prescrise off-line în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data prescrierii; să folosească on-line sistemul naţional al cardului de asigurări sociale de sănătate din platforma informatică din asigurările de sănătate, fiind prevăzute inclusiv situaţiile în care nu se poate realiza comunicaţia cu sistemul informatic, urmând a se utiliza sistemul off-line, precum şi asumarea serviciilor medicale acordate prin semnătură electronică extinsă/calificată, cu menţiunea că serviciile medicale înregistrate off-line se transmit în platforma informatică din asigurările de sănătate în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciului medical, pentru serviciile acordate în luna pentru care se face raportarea; să transmită în platforma informatică din asigurările de sănătate serviciile medicale din pachetul de bază şi pachetul minimal furnizate - altele decât cele transmise în platforma informatică din asigurările de sănătate în condiţiile lit. x), în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor medicale acordate în luna pentru care se face raportarea.

De asemenea, prevederile art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), art. 8 alin. (2), art. 9 lit. h) şi o) din contractul cadru, aprobat prin Anexa 2 la H.G. nr. 696/2021, privesc drepturile furnizorilor de servicii şi obligaţiile caselor de asigurări în raporturile contractuale cu aceşti furnizori, printre care inclusiv obligaţia pentru casele de asigurări de a recupera de la furnizorii, care au acordat servicii medicale, sumele reprezentând contravaloarea acestor servicii în situaţia în care asiguraţii nu erau în drept şi nu erau îndeplinite condiţiile să beneficieze de aceste servicii la data acordării şi furnizorul a ignorat avertizările emise de Platforma informatică din asigurările de sănătate (art. 9 lit. h) şi de a actualiza în format electronic - SIUI, la începutul contractului anual, lista persoanelor asigurate şi a persoanelor neasigurate înscrise pe listă, iar lunar, în vederea actualizării listelor proprii, să actualizeze în format electronic - SIUI lista cu persoanele care nu mai îndeplinesc condiţiile de persoane asigurate şi persoane nou-asigurate intrate pe listă, în condiţiile legii (lit. o).

Se observă că, în esenţă, recurentele-reclamante invocă faptul că, deşi potrivit Legii, intimata-pârâtă CNAS este cea care organizează şi administrează Platforma informatică din asigurările de sănătate, clauzele contractuale menţionate încalcă aceste prevederi legale, transferând responsabilitatea nefuncţionării sistemului informatic în sarcina medicilor de familie.

Înalta Curte urmează a înlătura aceste susţineri, observând că ele au legătură directă cu executarea contractului încheiat cu casele de asigurări, iar nu cu legalitatea contractului, vizând situaţii punctuale în care neexecutarea obligaţiilor contractuale ar fi rezultatul culpei autorităţii care administrează sistemele informatice şi care ar face imposibilă îndeplinirea propriilor obligaţii de către medicii de familie.

În realitate, nu se poate susţine în mod valid că instituirea prin art. 280 din Legea nr. 95/2006 a responsabilităţii CNAS de administrare şi asigurare a funcţionalităţii sistemului informatic ar atrage de plano inadmisibilitatea instituirii de obligaţii în sarcina furnizorilor de servicii medicale, în legătură cu manipularea/introducerea de date în sistemul informatic şi cu ţinerea propriilor evidenţe.

Orice neîndeplinire a propriilor obligaţii contractuale de către furnizorii de servicii medicale, ca urmare a culpei autorităţii în neasigurarea funcţionalităţii sistemului informatic, trebuie analizată de la caz la caz, atunci când o astfel de nefuncţionalitate este eventual invocată, ocazie cu care înlăturarea răspunderii furnizorului de servicii medicale pentru nerespectarea propriilor obligaţii ar putea reprezenta motiv pentru invocarea excepţiei de neexecutare.

Aceste aspecte însă, în legătură cu executarea efectivă a obligaţiilor contractuale, nu au legătură cu încălcarea prevederilor din actul de rang superior şi nu pot conduce la modificarea clauzelor în sensul solicitat, situaţiile invocate de recurent fiind unele eventuale, iar nu certe, ce se vor analiza/verifica şi soluţiona punctual, în cazul apariţiei lor.

În concluzie, criticile privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 95/2006 sunt nefondate, urmând a fi respinse cu motivarea anterior expusă.

În plus, majoritatea aspectelor invocate de recurente în critică fie sunt cu caracter vag (referitor la art. 2), fie privesc marja de apreciere manifestată de autoritatea publică la emiterea actelor administrative litigioase, deci oportunitatea, iar nu legalitatea lor propriu-zisă (referitor la art. 6 lit. f) şi h), art. 7 lit. l), q).

Cât despre criticarea art. 9 lit. h) şi o) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021 prin prisma art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, Înalta Curte nu identifică vreun raţionament logico-juridic dezvoltat în acest sens, spre a constitui un veritabil motiv de recurs.

Instanţa de control judiciar reţine că aspectele invocate prin memoriul de recurs cu privire la situaţii punctuale derivând din executarea contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate nu prezintă relevanţă în prezentul litigiu, ele având legătură cu executarea contractului, iar nu cu legalitatea actelor administrative litigioase.

În ceea ce priveşte caracterul pretins excesiv al clauzelor penale inserate în contractele cu casele de asigurări de sănătate, Înalta Curte observă că nici în recurs recurentele-reclamante nu au fost în măsură să indice un text de lege încălcat, care să permită realizarea unui examen de proporţionalitate.

Cât despre faptul că hotărârea ar fi fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 280 alin. (1) lit. k) şi alin. (2), critica a fost invocată pur formal, câtă vreme recurentele-reclamante nu au adus niciun argument în susţinerea acesteia, ci s-au rezumat la a reitera împrejurările invocate în faţa instanţei.

Referitor la critica constând în pretins greşita aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 se observă că acestea vizează soluţia dată unui capăt de cerere accesoriu, astfel încât pertinenţa acesteia subzistă doar sub condiţia definitivării soluţiei de admitere parţială a acţiunii, chestiune ce urmează a se stabili în urma analizei recursurilor recurenţilor-pârâţi.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentele-reclamante prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

6.1. Cu privire la recursurile recurenţilor-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte urmează a le analiza împreună, deoarece conţin critici de nelegalitate comune şi vizează aceeaşi parte a hotărârii atacate, prin care s-a dispus anularea parţială a actelor administrative contestate.

Cu titlu preliminar, se constată că recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, deşi a invocat în mod expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, a invocat şi argumente ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat în raport cu toate criticile formulate.

Referitor la criticile de nelegalitate invocate de recurenţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, privind depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, subsumate motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

În acest sens, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, constatând nelegalitatea actului administrativ, instanţa de judecată este îndreptăpţită "(...) să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă."

Totodată, potrivit art. 18 alin. (4) din acelaşi act normativ, "(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate: a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte; b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit; c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii; d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere; e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale."

Va observa instanţa de recurs că reclamanţii au solicitat obligarea autorităţii publice emitente la modificarea actului administrativ/emiterea unui act de modificare, în scopul aducerii conţinutului acestuia în acord cu normele juridice de rang superior ce reglementează obligaţia de stabilire a penalităţilor de întârziere.

Or, având în vedere că prin dispoziţiile legale anterior citate se instituie un contencios de plină jurisdicţie, instanţa de contencios administrativ putând dispune nu doar anularea actului, ci şi emiterea/modificarea actului administrativ, pentru a fi în acord cu norma care a stat la baza emiterii acestuia, nu se poate susţine în mod valid că sentinţa recurată ar depăşi aceste limite reglementate de Legea contenciosului administrativ.

În privinţa criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (deşi partea a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ., se constată că, în susţinerea acestuia recurenta a invocat existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, în sensul în care o parte a motivării conduce la concluzia contrară soluţiei din dispozitiv; or. această susţinere corespunde cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 5 C. proc. civ., iar nu de art. 488 alin. (6) C. proc. civ.. referitor la contradicţii între considerentele hotărârii atacate), Înalta Curte urmează a se constata caracterul nefondat al acestora.

Aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care considerentele la care se referă recursul au în vedere soluţia instanţei de fond, dată asupra cererilor reclamanţilor privind modificarea/completarea actelor administrative, sub alte aspecte decât cele anulate prin dispozitiv.

Astfel, se observă din cererea de chemare în judecată faptul că reclamanţii au solicitat anularea/modificarea/completarea mai multor clauze ale Contractului cadru, respectiv ale actului de aprobare a Contractului cadru, iar paragrafele invocate din perspectiva acestui motiv de casare vizează fie cererea de modificare/completare, fie cererea de anulare în partea de acţiune ce a fost respinsă, instanţa fondului apreciind că poate dispune doar anularea (ceea ce s-a şi întâmplat), dacă prevederile atacate încalcă norme de rang superior, nu şi cenzurarea actelor sub aspectul oportunităţii, ceea ce ar atrage modificarea/completarea.

Prin urmare, aspectele invocate nu sunt de natură a contrazice dispozitivul, în condiţiile în care au fost aplicate exclusiv cu privire la acele solicitări ale reclamanţilor privind oportunitatea actului administrativ, care în final au fost respinse, iar nu admise.

În ceea ce priveşte contradicţia rezultând din aceea că, pe de o parte, s-a reţinut imposibilitatea modificării/completării, pentru neindicarea temeiului legal, iar pe de altă parte actele atacate au fost totuşi anulate, în parte, deşi nu există temei legal, Înalta Curte va reţine că aceste considerente la care recurenta CNAS se referă în recurs privesc, de asemenea, criticile de nelegalitate ale reclamanţilor care au fost respinse prin dispozitiv, iar nu criticile care au fost validate şi care au condus la anularea parţială a actelor administrative.

Concluzionând, nu se poate reţine eventualitatea unei contradicţii între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia, de natură a atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la criticile de nelegalitate întemeiate de recurenţii-pârâţi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ., se constată că acestea sunt fondate, hotărârea recurată fiind dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006 raportate la cele ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a prevederilor art. 381 din Legea nr. 95/2006.

În ceea ce priveşte prima dintre aceste susţineri, Înalta Curte reţine că necesitatea stabilirii prin contract a penalităţilor era reglementată la data emiterii actelor contestate de art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, care prevedea în sarcina caselor de asigurări de sănătate obligaţia "b) să deconteze furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale contractate şi prestate asiguraţilor, la termenele prevăzute în contractul-cadru, în caz contrar urmând să suporte penalităţile prevăzute în contract".

Aşadar, în raport de reglementarea existentă la data emiterii actelor litigioase, în sarcina caselor de asigurări era stabilită obligaţia legală de plată a daunelor interese moratorii, tot astfel cum era prevăzută şi obligaţia legală de inserare, în contractele încheiate cu furnizorii de servicii medicale, a menţiunilor privitoare la penalităţi.

Potrivit art. 277 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 (forma în vigoare la data emiterii celor două acte administrative contestate):

"Casele de asigurări sunt instituţii publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS", iar potrivit art. 281 lit. b) din acelaşi act, printre atribuţiile caselor de asigurări figurează şi administrarea bugetelor proprii. Aşadar, nu se poate argumenta că destinaţia stabilită prin lege bugetului FNUASS, distinct de bugetul propriu al instituţiei publice, ar împiedica asumarea oricăror alte obligaţii de plată, inclusiv a despăgubirilor derivând din contractele încheiate cu furnizorii de servicii.

De asemenea, va mai reţine instanţa de recurs că potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Anexa 2 la H.G. nr. 696/2021 "În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au următoarele drepturi: (…) c) să negocieze, în calitate de parte contractantă, clauze suplimentare la contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate, conform şi în limita prevederilor legale în vigoare".

Înalta Curte va observa că, deşi actul de rang superior impunea inserarea în modele de contracte/convenţii a obligaţiei de plată a penalităţilor, totuşi omisiunea de completare în acest mod a articolului corespunzător din contractul cadru nu este de natură a atrage anularea actelor administrative, în lipsa dovedirii tuturor condiţiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a se putea dispune o astfel de măsură.

Condiţia suplimentară, ce se impunea a fi analizată, era reprezentată de justificarea de către părţile recurente a vătămării unui drept/interes legitim privat, ca urmare a omisiunii de inserare litigioase vizând obligaţia de plată a penalităţilor pentru nedecontarea la termen a contravalorii serviciilor medicale.

Potrivit art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, justificarea vătămării reprezintă condiţie de fond pentru introducerea acţiunii în anularea actului administrativ, reclamantul fiind chemat să probeze că actul/menţiunile din act pe care le contestă sunt de natură a-i leza drepturi sau interese legitime private.

Cu toate acestea, recurentele-reclamante nu au probat faptul că lipsa din conţinutul clauzelor contractuale menţionate a menţiunilor privitoare la plata de penalităţi a fost/este de natură a le cauza o vătămare.

Astfel, din studiul înscrisurilor administrate în proces nu a rezultat că acestora le-ar fi fost decontată cu întârziere contravaloarea serviciilor medicale, că ar exista o practică a caselor de asigurări de sănătate în acest sens în ceea ce îl priveşte ori că părţile amintite ar fi solicitat în prealabil angajarea răspunderii contractuale a caselor de asigurări, prin cereri administrative sau cereri adresate instanţelor de judecată, întemeiate direct pe dispoziţiile art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Totodată, observând inclusiv menţiunile din art. 11, pct. VIII din modelul de contract de furnizare de servicii medicale adoptat prin Anexa 3 la Ordinul nr. 1068/627/2021 şi art. 9 pct. VIII din modelul de convenţie de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, adoptat prin Anexa 6 la acelaşi Ordin, potrivit cărora "pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează celeilalte părţi daune interese", nu rezultă din actele dosarului că recurentele-reclamante ar fi fost împiedicate ori nu ar fi avut posibilitatea să pretindă plata de daune interese, pentru nedecontarea la termen a contravalorii serviciilor medicale.

Potrivit dispoziţiilor art. 1516 C. civ., creditorul "are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei", iar în cazul în care, prin neexecutarea la timp, fără justificare sau culpabilă a obligaţiei, acestuia i se cauzează un prejudiciu, acesta are dreptul la daune-interese.

Noţiunea de daune-interese din cuprinsul normei are în vedere atât daunele interese compensatorii, cât şi la daunele interese moratorii, iar sub acest aspect vătămarea care ar putea fi invocată de recurentele-reclamante, în condiţiile în care modelele de contract şi convenţie aprobate prin actele administrative contestate recunosc dreptul acestora la daune interese, ar putea privi, eventual, necuantificarea în mod distinct a daunelor interese moratorii.

În proces însă recurentele-reclamante nu au pretins că ar fi vătămate pentru necuantificarea chiar prin contract a daunelor interese moratorii, ci doar faptul că, din modul de redactare a contractului/convenţiei cadru, nu ar rezulta însăşi obligaţia de despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin nedecontarea la termen a contravalorii serviciilor medicale.

Conchizând, Înalta Curte va reţine, contrar celor constatate de judecătorul fondului că omisiunea de inserare, în conţinutul articolelor criticate, a obligaţiei de plată a penalităţilor pentru nedecontarea la termen a contravalorii serviciilor medicale, potrivit art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, nu este de natură a justifica anularea parţială a actelor administrative atacate, în cauză nefiind probată condiţia vătămării intereselor legitime private ale părţii recurente-reclamante, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa celei de-a doua critici, Înalta Curte reţine că potrivit art. 381 din Legea nr. 95/2006, "(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical. (2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. (3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului."

Recurenţii-pârâţi au afirmat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 156 din contractul cadru încalcă prevederile actului de rang superior.

Într-adevăr, contrat celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte observă că nu se încalcă nicio dispoziţie legală prin instituirea obligaţiei medicilor de familie de a contoriza numărul de medicamente prescrise, de a efectua calculul financiar al reţetei şi de a interoga pacientul cu privire la veniturile personale, pentru a alege categoria de asigurat. Totodată, prevederile art. 156 din contractul cadru nu impun restricţii cu privire la tipul de medicamente prescrise sau a recomandărilor cu caracter medical, dreptul medicului nefiind din această perspectivă îngrădit, ci doar stabilesc condiţii în privinţa procedurii de prescriere a medicaţiei de către medicul de familie.

Astfel, dispoziţiile art. 156 din contractul cadru au în vedere prescrierea medicamentelor eliberate cu sau fără contribuţie personală, iar nu interdicţia de a se prescrie un anumit medicament, în respectarea drepturilor conferite de art. 381 din Legea nr. 95/2006. Altfel spus, ceea ce se reglementează prin contractul cadru are legătură cu prescrierea unui medicament din Listă, în regim de compensare, care în mod evident are la bază inclusiv considerente patrimoniale, stabilirea medicamentelor eliberate în acest regim ţinând de politica statului în materia asigurărilor sociale de sănătate. Însă, obligaţia respectării regimului de compensare deja stabilit nu echivalează cu interdicţia prescrierii medicamentelor în regim de plată din contribuţie personală, în măsura în care medicul specializat în medicina de familie apreciază că o astfel de prescriere este necesară pentru protejarea sănătăţii pacientului.

Aşadar, contrar celor reţinute de prima instanţă, reglementarea modului de eliberare a prescripţiilor medicale pentru medicamente eliberate în regim de compensare nu este de natură a încălca dispoziţiile art. 381 din Legea nr. 95/2006, deoarece nu instituie interdicţii ale dreptului de a prescrie medicamente pacientului, în funcţie de afecţiunile de care acesta suferă.

În plus, alegerea unei soluţii dintre mai multe posibile intră în marja de apreciere a autorităţii publice, fără a putea interveni o cenzurare a acesteia atunci când legea nu reiese a fi fost încălcată în legătură cu actul administrativ litigios.

Prin urmare, cu privire la recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte constată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în consecinţă, va admite recursurile promovate de cei doi recurenţi-pârâţi, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge ca neîntemeiată, în tot, acţiunea reclamantelor.

Corelativ, având în vedere soluţia dată recursului formulat de către reclamante precum şi respingerea definitivă, pe fond, a acţiunii introductive a acestora va respinge şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Colegiul Medicilor din România în interesul recurentelor-reclamante A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B..

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B. împotriva sentinţei nr. 208 din 25 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

De asemenea, în baza aceloraşi temeiuri de drept şi a considerentelor anterior expuse, Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiaşi sentinţe; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge în tot acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Guvernul României, ca neîntemeiată. În raport cu soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România în favoarea reclamantelor A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B., ca neîntemeiată. Totodată, va menţine în rest sentinţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B. împotriva sentinţei nr. 208 din 25 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge în tot acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Guvernul României, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România în favoarea reclamantelor A. S.R.L. prin Dr. B. şi Dr. B., ca neîntemeiată.

Menţine în rest sentinţa.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.