Conflict of jurisdiction: labor salary claims by judges versus administrative-judicial competence under salary dispute statutes

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2022, pe rolul Tribunalului Covasna, secţia Civilă, părţile reclamante A. şi B. - judecători în cadrul Judecătoria Târgu Bujor au chemat în judecată pe părţile pârâte MINISTERUL JUSTIŢIEI, Tribunalul Galaţi, Curtea de apel Galaţi, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la:

- reîncadrarea părţilor reclamante şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare 19,000 stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. a) pct. 6-13, în raport cu funcţiile deţinute sau cu care suntem asimilaţi potrivit Legii, începând cu 15-11-2019 pentru partea reclamantă A. şi în continuare, pentru viitor şi începând cu data de 24.12.2019 pentru partea reclamantă B. şi în continuare, pentru viitor;

- obligarea pârâţilor la calcularea, plata şi alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă cure va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la dalta exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Covasna, secţia Civilă

Prin sentinţa civilă nr. 291 de la data de 2 martie 2023, Tribunalul Covasna, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei soluţionării acţiunii civile în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut incidenţa în cauză dispoziţiilor art. 7 din Secţiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii-cadrul nr. 153/2017, apreciind că cererea cu obiectul anterior precizat este de competenţa instanţei de contencios administrativ respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Pe de altă parte, Tribunalul Covasna unde a fost înregistrată iniţial cererea părţilor reclamante este în fapt un complet specializat în litigii de dreptul muncii şi asigurări sociale al Tribunalului Covasna.

Având în vedere aceste considerente, instanţa, raportându-le şi la dispoziţiile art. 95, art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (3) şi art. 136 alin. (1) Noul C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1782 de la data de 27 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII a de contencios administrativ.

A declinat cauza privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL GALAŢI, în favoarea Tribunalului Covasna.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Bucureşti a reţinut faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii nu contestă ordinul de salarizare, nu cer anularea acestuia, ci doar solicită ca instanţa să se pronunţe cu privire la pretenţiile lor salariale, la dreptul material dedus judecăţii, chiar dacă se face referire in motivele cererii, la ordinele de salarizare.

Astfel, nu poate fi atrasă competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti fără schimbarea obiectului cererii de chemare in judecată, ceea ce nu poate fi efectuat, fără încălcarea principiului disponibilităţii.

Curtea a mai reţinut că prezentul litigiu este unul ce cade în competenţa de soluţionare a secţiilor de litigii de muncă, cum şi reclamanţii au înţeles să învestească Tribunalul Covasna, cu alegerea acestei instanţe, în temeiul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel că apreciat se impune admiterea excepţiei necompetentei materiale, cu declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Covasna, secţia civilă - Complet specializat în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanţii A. şi B., magistraţi în activitate la Judecătoria Târgu Bujor au solicitat, în principal, obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006).

Înalta Curte constată că reclamanţii nu supun judecăţii examinarea legalităţii unui act administrativ, aceştia, deşi fac referire la ordinele de salarizare nu le contestă din perspectiva naturii lor de acte administrative(nefiind vorba de o acţiune în anulare) ci reclamanţii solicită recalcularea drepturilor salariale stabilite de angajator, din perspectiva dreptului material la acţiune, fiind aplicabil în speţă Codul Muncii.

De asemenea, acţiunea formulată nu prezintă configuraţia unei contestaţii promovate potrivit art. 7 din capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sau potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reclamanţii nu s-au prevalat de existenţa unei hotărâri a colegiului de conducere al curţii de apel, prin care să le fi fost analizată contestaţia formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri." ori dispoziţiile art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz.

Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti" şi nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 ori la art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele dreptului muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului, secţia specializată în conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă pe care, de altfel, reclamanţii au ales să o învestească iniţial, având în vedere şi dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă - complet specializat în specimateria conflictelor de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Galaţi, în favoarea Tribunalului Covasna, secţia Civilă - Complet specializat în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.