Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1981/2024 AI generated

Petition for administrative response nullified for failure to develop statutory cassation grounds

Case Number Decizia nr. 1981/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of nullity raised ex officio and declared the appellant's appeal null for lack of proper legal motivation, thereby leaving the lower court's decision, which dismissed the claim as inadmissible, as the final and definitive outcome. The dispute arose from an administrative law suit wherein the plaintiff sought to compel the State, through the Ministry of Public Finance, to respond to various petitions within thirty days and to pay moral damages, a request that the Court of Appeal Alba Iulia previously rejected as inadmissible due to the plaintiff's refusal to join other public institutions as necessary defendants. The appellate decision was upheld because the plaintiff's appeal failed to satisfy the statutory requirements of Article 486(1)(d) and Article 488 of the Civil Procedure Code, specifically by omitting specific grounds for cassation and limiting its arguments to generic constitutional complaints rather than developing concrete legal criticisms regarding the illegality of the appealed judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Petition for administrative response nullified for failure to develop statutory cassation grounds: The dispute arose from an administrative law suit wherein the plaintiff sought to compel the State, through the Ministry of Public Finance, to respond to various petitions within thirty days and to pay moral damages, a request that the Court of Appeal Alba Iulia previously rejected as inadmissible due to the plaintiff's refusal to join other public institutions as necessary defendants. The appellate decision was upheld because the plaintiff's appeal failed to satisfy the statutory requirements of Article 486(1)(d) and Article 488 of the Civil Procedure Code, specifically by omitting specific grounds for cassation and limiting its arguments to generic constitutional complaints rather than developing concrete legal criticisms regarding the illegality of the appealed judgment.

Keywords

AI generated
grounds for cassation administrative complaint statutory requirement Civil Procedure Code plea of nullity public-law institution

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Cited in the dispositive's operative grounds to justify the declaration of nullity of the appeal.

art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cited in the dispositive's operative grounds as the procedural basis for declaring the appeal null due to lack of valid grounds for cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată şi parcursul procesual al dosarului

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.09.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea intimatului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să soluţioneze în termen de 30 de zile petiţiile pe care i le-a adresat. Totodată, petentul a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 2.000.000 RON daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost succesiv modificată în ceea ce priveşte cuantumul daunelor solicitate.

Prin decizia civilă nr. 4438/11.12.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27.03.2019 sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 201/31.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 16 de la data de 1 februarie 2023, Curtea de Apel Alba -Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibil capătul 1 al cererii precizate formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, prin MFP. A respins capătul 2 al cererii precizate formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, prin MFP.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 16 de la data de 1 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Alba -Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul A., care a enumerat o serie de texte constituţionale arătând că prin acţiunile sale a urmărit casarea unor documente juridice şi plata unor daune morale.

Prin cererile formulate a dorit să stopeze fenomenul de infracţionalitate a celor care au apreciat că cererea sa este inadmisibilă, care este un refuz de a judeca cererea cu care aceştia au fost sesizaţi.

A mai arătat că a solicitat şi sesizarea organelor penale, lucru care nu s-a realizat.

A precizat că cei care i-au respins cererea ca inadmisibilă s-au folosit de acest lucru pentru a-i încălca drepturile constituţionale.

A susţinut că sunt îndeplinite cerinţele legale de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 pentru a se dispune casarea hotărârii atacate şi modificarea soluţiilor din cele 6 dosare componente, cu majorarea daunelor morale solicitate.

3. Apărările formulate în cauză

Deşi a fost legal citat cu copie a motivelor de recurs, intimatul - pârât Statul Român, prin MFP, nu a formulat întâmpinare în faza procesuală a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul - reclamant A. este nemotivat.

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din susţinerile recurentului - reclamant A. prin comparaţie cu argumentaţia expusă în faţa Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal rezultă că aceasta a reluat în cadrul căii de atac o serie de elemente înscrise în cererea de chemare în judecată regăsită la filele x ale dosarului Înaltei Curţi de Casaţie care a fost declinat spre soluţionare curţii de apel, fără a aduce nicio critică de nelegalitate sentinţei civile atacate, care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate hotărârii recurate, respectiv o minimă argumentare a criticii de nelegalitate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale de drept procesual sau de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia atât să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege, cât şi să dezvolte criticile sale de nelegalitate prin prisma acelui motiv de casare/nelegalitate.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită legal doar cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, raportat la motivele de casare/nelegalitate expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În sfârşit, Înalta Curte arată că potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Recurentul - reclamant A. nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă de a fi circumscrisă motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea sentinţei recurate.

După cum s-a arătat în precedent, susţinerile din cererea de recurs constau în referiri succinte şi cu caracter general la o pretinsă parţialitate a judecătorilor care au respins cererea sa ca inadmisibilă, care nu pot fi asimilate însă cu îndeplinirea cerinţei de motivare a recursului.

În concret, Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut în motivare că potrivit art. 78 din C. proc. civ. şi art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a celor două instituţii publice, Administraţia Prezidenţială a României şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca autorităţi cărora li s-au trimis petiţii şi care s-ar impune a fi prezente în acest dosar, ca pârâţi, pentru a-şi exprima poziţia cu privire la petitul 1 al cererii reclamantului, refuz nejustificat de soluţionare a petiţiilor şi obligare de a răspunde la petiţii.

Reclamantul nu a optat pentru introducerea în cauză a acestor pârâţi, ceea ce corespunde principiului disponibilităţii. Pe de altă parte, judecata nu poate avea loc decât într-un cadru procesual pasiv complet, astfel cum acesta a fost adus la cunoştinţă reclamantului.

Necesitatea stabilirii unui cadru procesual complet este generată de chiar cererea reclamantului atât timp cât acesta solicită să i se "răspundă la petiţii în termen de 30 de zile, în conformitate cu legea", este firesc ca instituţiile cărora le-a expediat aceste petiţii să fie chemate în judecată în calitate de pârâte, întrucât doar cel căruia i-a fost comunicată o cerere poate fi obligat, urmare a administrării probaţiunii specifice, să furnizeze un răspuns.

În ciuda dezvoltării argumentative a Curţii de Apel Alba Iulia, recurentul - reclamant nu a prezentat un raţionament critic faţă de considerentele sentinţei civile recurate, ci s-a limitat la a relua afirmaţiile generice în sensul că drepturile sale constituţionale i-au fost încălcate, că judecătorii se află în stare de incompatibilitate şi că toate documentele întocmite în cadrul dosarului întrunesc condiţiile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, o asemenea neregularitate a cererii de recurs este sancţionată de lege cu nulitatea căii de atac formulate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 16/2023 din 1 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu.

Constată nul pentru nemotivare recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 16/2023 din 1 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.