Judicial inspection complaint appeal null for lack of developed cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant’s appeal null for lack of proper motivation, thereby upholding the appeal court’s earlier judgment that dismissed the plaintiff's challenge against the Judicial Inspection. The case involved a dispute where the plaintiff contested the legality and merit of resolutions issued by the Judicial Inspection regarding a complaint against a panel of judges, alleging bad faith and gross negligence in their judicial activities. The court held that the appeal failed to meet formal requirements under Article 486(1)(d) and Article 489(2) of the Civil Procedure Code because it merely reiterated generic allegations and factual complaints from the initial petition without developing specific grounds for cassation or identifying errors in the application of law as mandated by Article 488. Consequently, the appellate court refused to review the merits of the lower court’s decision, which had validated the Inspection’s objective and legally compliant analysis of the complaint.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Judicial inspection complaint appeal null for lack of developed cassation grounds: Faţă de toată această motivaţie, a solicitat instanţei de control judiciar să constate nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei civile atacate, invocând ca şi temei de drept art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.11.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, secţia Judecători, nr. lucrare C22-1589 din 09.11.2022 prin care a solicitat sa se constatate temeinicia si legalitatea sesizărilor la aceste foruri, avându-se in vedere întrucât în mod nelegal nu s-au ţinut cont de nici un fel de datele si motivele plângerii împotriva completului de judecata care a dat sentinţa nr. 839/A/2022 din data de 03 mai 2022 compus din preşedinte B., judecători C., grefier D. de la Curtea de Apel Cluj.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 720 de la data de 28 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 720 de la data de 28 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs către reclamantul A., care a susţinut că prin cererea de chemare în judecată a criticat refuzul judecătorilor de a da curs solicitărilor sale.
A precizat că judecătorii au efectuat lucrările dând dovadă de rea credinţă şi de gravă neglijenţă, aceştia nesocotind neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept material şi procesual.
A mai reluat recurentul o serie de argumente din dosarele care au generat plângerea pe care a formulat-o împotriva magistraţilor şi care a fost soluţionată de Inspecţia Judiciară.
Faţă de toată această motivaţie, a solicitat instanţei de control judiciar să constate nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei civile atacate, invocând ca şi temei de drept art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
3. Apărările formulate în cauză
Legal citată cu copie a motivelor de recurs, intimata - pârâta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat să de constate, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, iar dacă se va trece peste excepţia invocată să se respingă cererea de recurs ca nefondată, cu menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile atacate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul - reclamant A. este nemotivat.
Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 499 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din susţinerile recurentului - reclamant A. prin comparaţie cu argumentaţia expusă în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal rezultă că aceasta a reluat în cadrul căii de atac o serie de elemente înscrise în cererea de chemare în judecată regăsită la filele x ale dosarului de fond, fără a aduce nicio critică de nelegalitate sentinţei civile atacate, care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate hotărârii recurate, respectiv o minimă argumentare a criticii de nelegalitate.
Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale de drept procesual sau de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Or, simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia atât să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege, cât şi să dezvolte criticile sale de nelegalitate prin prisma acelui motiv de casare/nelegalitate.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită legal doar cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, raportat la motivele de casare/nelegalitate expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În sfârşit, Înalta Curte arată că potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.
Recurentul - reclamantul A. nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă de a fi circumscrisă motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea sentinţei recurate.
După cum s-a arătat în precedent, susţinerile din cererea de recurs constau în referiri succinte şi cu caracter general la o pretinsă parţialitate a judecătorilor care au respins toate solicitările reclamantului de acordare a unor drepturi băneşti pe motiv că dispoziţiile legale incidente speţelor deduse judecăţii nu au fost respectate de magistraţii împotriva cărora a fost făcută plângerea la Inspecţia Judiciară, care nu pot fi asimilate însă cu îndeplinirea cerinţei de motivare a recursului.
În concret, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a reţinut în motivare că din lecturarea rezoluţiei de clasare şi a rezoluţiei Inspectorului-şef rezultă legala soluţionare a sesizării formulate, a fost realizată o verificare obiectivă şi temeinică având în vedere dispoziţiile Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, întrucât actele atacate conţin prezentarea în detaliu a situaţiei de fapt, precum şi argumentele soluţiei dispuse, inclusiv raportat la dispoziţiile legale.
În acest sens, este de precizat că instanţele nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de inspectorii judiciari dacă aceste argumente sunt pertinente şi complete.
Prin urmare, se constată că punând de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecinţele desprinse din operaţiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile, inspectorii judiciari au analizat, în mod corect, materialul documentar disponibil, raportându-se la conţinutul sesizării formulate de către reclamant.
În ciuda dezvoltării argumentative a Curţii Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a de contencios administrativ şi fiscal, recurentul - reclamant nu a prezentat un raţionament critic faţă de considerentele sentinţei civile recurate, ci s-a limitat la a relua afirmaţiile generice în sensul că drepturile sale i-au fost încălcate de către judecători care au efectuat lucrările cu rea - credinţă sau care au dat dovadă de gravă neglijenţă în efectuarea acestora.
Or, o asemenea neregularitate a cererii de recurs este sancţionată de lege cu nulitatea căii de atac formulate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 720 din 28 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare.
Constată nul pentru nemotivare recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 720 din 28 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.