Religious property retrocession: insufficiency of title proof rebutted by statutory presumption of abusive taking under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 02 iunie 2022 sub nr. dosar x/2022, reclamanta Parohia Militari III a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României- Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 9924/25.11.2021 emise de pârâtă.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1937(indicată eronat în antetul curţii de apel şi preluată cu acelaşi număr de recurentă în declaraţia de recurs) de la data de 3 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Militari III, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei cu numărul indicat la pct. 1.2. a declarat recurs reclamanta Parohia Militari III, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În esenţă, în motivare, a arătat că în mod eronat a reţinut prima instanţă că ar fi dat dovadă de pasivitate în probarea dreptului de proprietate.

A precizat că, ataşat cererii de retrocedare, a depus înscrisuri încă din anul 2006 iar intimata, pe lângă faptul că nu a procesat la soluţionarea acesteia, a solicitat în mod periodic lămuriri suplimentare.

A mai arătat că derularea dosarului retrocedării pe o perioadă extinsă de timp nu -i poate fi imputată, nici intimata nu a dat dovadă de celeritate în soluţionarea cererilor care i-au fost adresate de-a lungul timpului.

Totodată, nu este de acord cu ceea ce prima instanţă referitor la faptul că, deşi este evident că terenul i-a aparţinut, recurenta nu a făcut dovada preluării abuzive, fiind de notorietate atitudinea statului în perioada de referinţă precum şi faptul că fără o justă despăgubire sau în lipsa unei motivaţii umanitare nicio persoană nu ar renunţa la bunul său, iar în cauză nu a fost demonstrat că s-a plătit nicio sumă de bani şi nu a existat un motiv pentru a dona bunul, chiar şi în scop umanitar.

Pentru toate aceste motive, a apreciat că se impune admiterea recursului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 5 aprilie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă Parohia Militari III a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 9924 de la data 25 noiembrie 2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, în dosarul nr. x de la data de 24 ianuarie 2006.

Prin această decizie s-a respins în integralitate cererea reclamantei de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 125 mp situat în mun. Bucureşti, str. x, reţinându-se că reclamanta nu a clarificat obiectul cererii şi nici nu a depus o identificare a imobilului solicitat, realizată printr-o lucrare de un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie şi cadastru cu stabilirea vechiului amplasament al imobilului - teren şi nici nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.

Soluţionând cauza, prima instanţă a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă şi a respins acţiunea.

Prin recursul declarat în cauză, recurenta-reclamantă Parohia Militari III a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a criticat modul în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat normele prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 în sensul în care a stabilit că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate al reclamantei şi nici a preluării abuzive a imobilului în cauză.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente cauzei, circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 pusă în aplicare prin H.G. nr. 1164/17.10.2002 modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/15.09.2005 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000 "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Totodată, pct. 13 din Normele anexă la H.G. nr. 1164/2002 prevede următoarele:

"Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înţelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate);

d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

În speţă, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar, analizate în mod coroborat, sunt insuficiente pentru a stabili dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului notificat.

Astfel, adresa către Departamentul Cultelor, existentă la dosarului de fond, arată că în vederea realizării ansamblelor de locuinţe, Armata poporului placare etapa II-a şi Bulevardul x etapa I, urmează a se ocupa imobilele aflate în proprietatea următoarelor parohii: Parohia Biserica Militari III(teren în suprafaţă de 125 mp, situat în str. x, Sector 7) şi Parohia Sfânta Treime Tei(teren în suprafaţă de 3069mp şi construcţii în suprafaţă de 109.85mp situate în str. x).

Totodată, la dosarul cauzei, la fila x, se află ataşat Decretul prezidenţial privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în Mun. Bucureşti, care la Art. 8 prevede "În scopul construirii în municipiul Bucureşti a 10 blocuri de locuinţe cu 3.490 apartamente se expropriază şi se trec în proprietatea statului, dîndu-se în administrarea municipiului Bucureşti, terenurile în suprafaţă de 61.000,20mp şi construcţiile aferente în suprafaţă de 12.293,62 mp, situate în municipiul Bucureşti, identificate potrivit planurilor de situaţie nr. 11-14 anexate, aparţinând locuitorilor prevăzuţi în tabelul anexa nr. 8 la prezentul decret."

De asemenea, din cuprinsul Anexei nr. 8 la Decretul prezidenţial anterior amintit, care se află ataşat la dosarul de fond, rezultă că la poziţia 142 este înscrisă Parohia Militari III ca fiind proprietară a suprafeţei de teren de 125 mp situată pe str. x.

Înalta Curte apreciază, din coroborarea acestor probe, că se creează indicii în sensul că imobilul, situat în str. x, s-a aflat în proprietatea recurentei-reclamante, aspect care a fost reţinut şi de prima instanţă, în mod ipotetic, însă judecătorul fondului a apreciat, cu toate acestea, că pretenţiile reclamante nu pot fi admise în condiţiile în care reclamanta nu a făcut şi dovada preluării abuzive.

În ceea ce priveşte dovada formală a preluării imobilului, Înalta Curte reţine că, prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România publicată în Monitorul Oficial nr. 221/18.03.2020, la articolul 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"(6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispoziţiilor alin. (2)."

Prin dispoziţiile legale anterior menţionate, se instituie o prezumţie legală relativă de preluare abuzivă a bunului, în situaţia în care nu se poate face dovada formală a preluării acestuia, cu scopul de a uşura dovada naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanţial.

Decizia contestată în cauză cu nr. 9924 a fost emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, la data de 25 noiembrie 2021 (ulterior modificărilor aduse art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 prin Legea nr. 22/2020), sens în care instanţa de control judiciar reţine că, în baza art. 6 din C. civ., prezumţia instituită prin acest text de lege se aplică pentru viitor în raporturile juridice născute după intrarea ei în vigoare.

În acest context, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în speţa dedusă judecăţii.

Raţionamentul juridic al instanţei de fond, criticat prin cererea de recurs, a fost dezvoltat prin prisma faptului că textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 impune îndeplinirea a două condiţii cumulative pentru admisibilitatea cererilor de retrocedare şi anume: 1) bunurile să fi fost preluate abuziv de către Statul român şi 2) la momentul actual, bunurile să fie în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (regie autonomă, societate sau companie naţională, societate comercială la care statul sau autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar).

Instanţa de fond a reţinut că niciuna dintre aceste condiţii cumulative nu este îndeplinită în persoana reclamantei pentru retrocedarea în natură a imobilelor şi, pentru că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către Statul român nu pot fi acordate nici despăgubiri prin echivalent, în condiţiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că prima instanţă şi-a format convingerea exprimată în soluţia pronunţată pornind de la o situaţie premisă fără corespondent în probatoriul administrat în cauză, procedând la o analiză superficială a pretenţiilor deduse judecăţii şi a înscrisurilor depuse la dosar referitoare la situaţia juridică a imobilului construcţie şi teren în suprafaţă de 125 mp, situat în str. x, care face obiect al cererii de retrocedare.

Pentru considerentele arătate, respectând principiul disponibilităţii şi cel al dublului grad de jurisdicţie, precum şi în vederea asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea stabilirii în concret a dreptului de proprietate şi situaţiei reale a imobilului ce a făcut obiectul cererii de retrocedare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va ţine cont de chestiunile dezlegate prin prezenta decizie de casare şi va avea în vedere suplimentarea probatoriului administrat în cauză, în vederea lămuriri tuturor aspectelor de fapt şi de drept necesare dezlegării judicioase a raportului juridic litigios.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Militari III împotriva sentinţei civile nr. 1933 din 3 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.