Judicial assistants' salary-recalculation suit quashed and remanded after partial limitation upheld.

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a la data de 19.05.2022, sub nr. x/2022, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând:

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1, în sensul recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01.08.2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat;

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 413/C/2022 din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1 (anexa 6 nr. crt. 1 şi 2), în sensul recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 08.07.2017 (data recunoaşterii dreptului la recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin luarea în considerarea a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 - menţionată în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 371/17.02.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2264/18.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020), iar nu cu data de 30.12.2021 - data emiterii Ordinului nr. 6245/C/2021;

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 413/C/2022 din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1 (anexa 6 nr. crt. 1 şi 2), în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în măsura în care rezultă drepturi salariale superioare acestui plafon ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 371/17.02.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2264/18.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020;

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 413/C/2022 din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1 (anexa 6 nr. crt. 1 şi 2), în sensul recalculării (stabilirii) şi plăţii drepturilor salariale rezultate din punerea în executare a sentinţei civile nr. 1813/03.12.2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 1723/01.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, prin care au fost obligaţi pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la un coeficient de multiplicare de 19,00, începând cu data de 06.12.2016 şi, în continuare, precum şi la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată din noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 413/C/2022 din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1 (anexa 6 nr. crt. 1 şi 2), în sensul recalculării (stabilirii) şi plăţii drepturilor salariale rezultate din punerea în executare a sentinţei civile nr. 767/23.03.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1934/21.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, prin care au fost obligaţi pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.G. nr. 10/2007, începând cu 21.10.2017 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% şi 11% conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective; să plătească, începând cu data de 21.01.2017, diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile salariale plătite şi salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% şi 11%, conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 140 din 31 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile (lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, inadmisibilităţii, lipsei de interes şi prescripţiei dreptului material la acţiune), ca neîntemeiate; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei; a anulat parţial art. I din Ordinul de salarizare nr. 404/C/07.02.2022, emis de pârât în ceea ce le priveşte pe reclamante, referitor la data de la care drepturile salariale ale acestora se stabilesc raportat la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON; a obligat pârâtul să emită reclamantelor un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 08.07.2017, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea nr. 153/2017; a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 140 din 31 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamantele B. şi A., cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei (continuat de succesorul lui în drepturi şi obligaţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

3.1. Prin recursul formulat, recurentele- reclamante A. şi B. au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., susţinând nelegalitatea sentinţei instanţei de fond sub două aspecte: a) nerespectarea titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 371/17.02.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2264/18.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti; b) încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ale Legii nr. 153/2017.

Recurentele - reclamante au susţinut că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu pot constitui un temei suficient pentru ca pârâtul să ignore opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti menţionate mai sus, întrucât aceste norme legale nu pot fi desprinse de contextul în care au fost adoptate, de celelalte prevederi ale art. 38 din Legea nr. 153/2017 şi de interpretarea dată de Curtea Constituţională.

Limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează numai drepturile stabilite prin această lege, respectiv creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform prevederilor art. 38 alin. (2) - (5) din lege, iar nu reducerea drepturilor salariale sau neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, care au putere de lucru judecat.

Au mai arătat recurentele - reclamante că salarizarea asistenţilor judiciari este reglementată prin trimitere la salarizarea judecătorilor de la judecătorii.

De asemenea, salarizarea prin utilizarea VRS 605,225 RON fără a fi afectată de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 a fost stabilită prin ordin al ordonatorului principal de credite şi în favoarea procurorilor şi grefierilor de la PÎCCJ, devenind o modalitate de salarizare unitară în sistemul judiciar.

Au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei recurate şi, în rejudecare, să se dispună înlăturarea plafonării impuse de respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea nr. 153/2017, astfel încât pârâtul să fie obligat la emiterea un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei VRS de 605,225 începând cu data de 08.07.2017.

3.2. Prin recursul formulat, recurentul - pârât Ministerul Justiţiei a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii criticate, iar în rejudecare, respingerea ca inadmisibile a petitelor nr. 1 şi nr. 2 prin care se solicită modificarea parţială a Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021; respingerea ca lipsite de interes a capetelor de cerere nr. x, 5 şi 6; respingerea acţiunii ca prescrisă pentru perioada anterioară datei de 19.05.2019 şi, ca neîntemeiată, pentru perioada ulterioară acestei date.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură, recurentul - pârât a susţinut că, în cadrul întâmpinării la cererea introductivă de instanţă, a invocat inadmisibilitatea petitelor nr. 1 şi 2, motivat de împrejurarea că reclamantele au atacat şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021, ordin care nu stabileşte drepturi salariale, ci modifică modul de calcul pentru unele categorii salarizate prin ordine ale ministrului justiţiei din cadrul Familiei ocupaţionale "Justiţie".

Prima instanţă a respins această apărare, reţinând în mod eronat ca ipoteza de la care a pornit pârâtul Ministerul Justiţiei pentru a invoca această excepţie este neatacarea actelor individuale de salarizare, cu toate că reclamantele au supus cenzurii instanţei şi Ordinului ministrului justiţiei nr. 413/C/07.02.2022.

Ori, ceea ce a susţinut pârâtul este faptul că ordinul criticat nu este un act individual de salarizare, care să poată fi contestat în procedura prevăzuta de art. 7 alin. (2) din Cap. VII, Secţiunea 1 al Anexei V din Legea-cadru nr. 153/2017.

De altfel, instanţa nu a dispus nimic în privinţa Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 şi nici cu privire la aceste două capete de cerere.

O altă critică subsumată acestui motiv de casare vizează soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes a acţiunii reclamantelor, prima instanţă reţinând eronat faptul că prin prezentul demers judiciar, acestea tind la obţinerea unui folos practic distinct, şi anume anularea actelor de salarizare prin care ordonatorul de credite ar fi nesocotit realitatea juridică consfinţită de cele două titluri executorii deja pronunţate.

Or, câtă vreme finalitatea este identică, sunt lipsite de interes pretenţiile privind recunoaşterea, încă o dată, a unei salarizări prin raportare la valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON şi coeficientului de multiplicare 19,000.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că aceasta nu vizează însăşi acţiunea formulată în temeiul art. 7 alin. (2) din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, ci constituie o apărare de fond şi nu un incident procesual.

Coroborând dispoziţiile art. 2500, art. 2517 şi art. 2524 C. civ. cu prevederile art. 171 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu data introducerii acţiunii (19.05.2022), orice pretenţie anterioară datei de 19.05.2019 este prescrisă.

A mai arătat recurentul - pârât că prima instanţă a admis în parte acţiunea motivat de faptul că reclamantele se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti, definitive, care este opozabilă Ministerului Justiţiei, chiar dacă nu a fost parte în dosar, hotărâre prin care li s-a recunoscut cu autoritate de lucru judecat îndreptăţirea la recalcularea indemnizaţiei şi plata referentelor salariale cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 08.07.2017.

Raportat la data de la care s-a dispus prin hotărârea criticată încadrarea cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, recurentul a susţinut că, în măsura în care prima instanţă reţinea existenţa unui refuz nejustificat de emitere a unui act, putea avea în vedere exclusiv data de 03.03.2022, la care ambele reclamante s-au adresat Ministerului Justiţiei prin plângeri separate.

În opinia recurentului, data de 08.07.2017 are relevanţă doar din perspectiva executării hotărârii, fără ca aceasta să oblige la emiterea unor noi ordine de salarizare.

4. Aspecte procesuale

La data de 07.08.2023, Ministerul Justiţiei a depus note scrise prin care a solicitat introducerea în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în contextul modificărilor legislative survenite. În acest sens, a susţinut că potrivit Legii bugetului nr. 368, publicată la 19.12.2022 în Monitorul Oficial nr. 1214, la data de 22.12.2022, au intrat în vigoare prevederile art. 142 şi art. 162 din Legea nr. 304/2002 privind organizarea judiciară, în temeiul cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie devine gestionar al bugetului pentru plata drepturilor salariale ale tuturor judecătorilor, indiferent de nivelul instanţei la care funcţionează, fiind, totodată, şi emitent al actelor administrative de salarizare, urmând ca această instituţie să preia drepturile procesuale şi obligaţiile corelative ce decurg din litigiile cu acest obiect.

Totodată, a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, având în vedere că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 959/12.04.2023, privind acordarea VRS 605,225 neplafonat.

Recurentele - reclamante au depus scurte concluzii, prin care au solicitat respingerea excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii, arătând că ordinul invocat de recurentul - pârât priveşte o altă perioadă de timp decât cea solicitată a fi avută în vedere.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 01.04.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, citată în cauză în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al pârâtului Ministerul Justiţiei, a arătat că, în temeiul art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, înţelege să se subroge Ministerului Justiţiei cu privire la toate drepturile şi obligaţiile acestuia. De asemenea, a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, având în vedere împrejurarea emiterii Ordinului nr. 959/12.04.2023 de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurentele-reclamante şi de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, continuat de succesorul lui în drepturi, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

II.1 Precizări prealabile din punct de vedere al legitimării procesuale active în cadrul recursului

Prin dispoziţiile art. 142 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, precum şi cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanţe de judecată, transmiterea calităţii de ordonator principal de credite pentru aceste bugete şi transmiterea competenţelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe.

Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

În conformitate cu art. 38 din C. proc. civ., "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii."

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are legitimare procesuală activă în cadrul recursului, atât faţă de prevederile generale din C. proc. civ., cât şi faţă de dispoziţiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.

II.2 Analiza motivelor de recurs

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a soluţionat, pe de o parte, excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârât prin întâmpinare, pe care le-a respins ca neîntemeiate, iar, pe de altă parte, a soluţionat pe fond cauza.

Sentinţa de fond a fost criticată atât sub aspectul soluţiilor pronunţate asupra excepţiilor invocate, cât şi asupra fondului cauzei.

II.2.1. În ceea ce priveşte recursul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Justiţiei)

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; aşadar, premisa aplicării textului legal menţionat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă.

Referitor la motivul de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta intervine în cazul încălcării sau aplicării greşite a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Dintre cele două motive de casare/nelegalitate, prioritate de analiză prezintă cel de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., punând în discuţie o cauză de nulitate procesuală a sentinţei recurate.

Argumentele evocate de recurentul-pârât în susţinerea tezei incidenţei motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează, în esenţă, următoarele chestiuni: pe de o parte, soluţia dată de instanţa de fond excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi, pe de altă parte, pretinsa lipsă de interes a reclamantelor în promovarea acţiunii.

În ceea ce priveşte criticile vizând soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii petitelor nr. 1 şi 2, contrar alegaţiilor recurentei în sensul că Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 nu reprezintă un act individual de stabilire a drepturilor salariate ale reclamantelor care să poată fi contestat în procedura prevăzută de ar. 7 alin. (2) Cap. VII, Secţiunea 1 Anexa V din Legea nr. 153/2017, Înalta Curte constată că acţiunea recurentelor-reclamante este admisibilă, întrucât în baza acestui ordin cu cadru general a fost emis Ordinul nr. 413/C/2022 prin care s-a dispus că, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale asistenţilor judiciari din cadrul tribunalelor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, prevăzuţi în Anexele 1-6 la ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, acest ordin fiind, de asemenea, contestat prin acţiunea de faţă.

Prin urmare, nu se poate reţine inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, în sensul invocat de recurenta-pârâtă.

Examinând, în continuare, criticile prin care recurenta-pârâtă a criticat soluţia dată excepţiei lipsei de interes a reclamantelor în promovarea acţiunii, argumentat de faptul că acestora le-au fost acordate diferenţele salariale prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia dreptului muncii, Înalta Curte le găseşte nefondate.

Înalta Curte nu poate constata lipsa de interes a demersului reclamantelor, având în vedere finalitatea diferită a celor două acţiuni. Astfel, prin titlul executoriu obţinut anterior în faţa unei instanţe de litigii de muncă, s-a acordat plata efectivă a unor diferenţe băneşti rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, începând cu data de 08.07.2017 şi în continuare; prin prezenta acţiune, reclamantele au solicitat emiterea unui nou ordin, prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi asupra sporurilor şi celorlalte drepturi aferente ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Or, emiterea efectivă a unui ordin salarial produce efecte juridice diferite de cele ale acordării diferenţelor băneşti, din perspectiva consecinţelor referitoare la încadrarea salarială şi efectele viitoare ale unui ordin de salarizare.

Ca urmare, faptul că recurentele-reclamante beneficiază deja de recunoaşterea drepturilor salariale potrivit hotărârii judecătoreşti invocate în susţinerea acţiunii, pronunţate în materia litigiilor de muncă nu înlătură folosul material al acţiunii în obligarea la emiterea eventualului ordin de salarizare care să includă aceste drepturi salariale considerate a fi datorate de către reclamante; aceste drepturi băneşti, recunoscute prin hotărâre judecătorească definitivă, echivalente cu diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale calculate conform solicitării reclamantelor, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectiva hotărâre judecătorească nu este de natură a modifica/completa legea şi nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizaţia de încadrare, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară şi constatat pe cale jurisprudenţială; or, atât timp cât reclamantele se consideră vătămate prin neemiterea ordinelor, acestea justifică un interes procesual, privit ca folosul practic urmărit prin declanşarea prezentei proceduri judiciare.

II.2.2. În ceea ce priveşte recursul recurentelor - reclamante B. şi A. - motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs invocat de către recurente nu este fondat. Cât timp a fost admisă definitiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Ploieşti, titlul obţinut de către reclamante nu este opozabil Ministerului Justiţiei, care nu a fost parte. Din această perspectivă, cât timp Ministerul Justiţiei nu a fost parte în acel dosar, faţă de acesta nu se poate invoca opozabilitatea hotărârii ce reprezintă titlul executoriu, din perspectiva prevederilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, din perspectiva invocării efectului pozitiv al hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate, se constată că între acţiunile în pretenţii având ca obiect acordarea despăgubirilor ca urmare a invocării discriminării şi acţiunile în contencios administrativ având ca obiect emiterea ordinului de salarizare raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON nu există nici identitate de obiect, după cum reiese în mod evident, dar nici de cauză juridică.

II.2.3. În ceea ce priveşte recursul recurentelor - reclamante B. şi A. şi recursul recurentei - pârâte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Justiţiei) - motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit motivului de nelegalitate invocat de recurentele-reclamante, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul legal se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

a) În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune

Recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 19.05.2019, în raport de prevederile art. 2500, 2517 şi 2524 C. civ. şi art. 171 alin. (1) Codul muncii.

Potrivit dispoziţiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din C. civ., dreptul material la acţiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, iar art. 2523 C. civ. prevede că "Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

În cauza de faţă, recurentele-reclamante au solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare în raport de VRS 605,225 RON, susţinând că acest mod de calcul este deja confirmat ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, ce reprezintă titlu executoriu.

Înalta Curte constată că dreptul la calcularea indemnizaţiei de încadrare în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON este prevăzut de dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016, aplicate în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi a deciziilor interpretative ale Înaltei Curţi, date în dezlegarea unor chestiuni de drept. Cum dreptul decurge dintr-o normă legală, reclamantele cunoşteau sau trebuia să cunoască încă de la adoptarea şi publicarea O.U.G. nr. 20/2016 că au posibilitatea de a solicita pârâtului minister recalcularea drepturilor salariale ce li se cuvin şi, în eventualitatea unui refuz, să formuleze acţiune în contencios administrativ.

Nu se poate aprecia nici faptul că reclamantele ar fi cunoscut existenţa dreptului abia la data pronunţării hotărârii judecătoreşti care confirmă dreptul la calcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225, atât timp cât dreptul izvora din O.U.G. nr. 20/2016, iar instanţele de judecată nu au făcut decât să constate existenţa lui şi să oblige ordonatorul de credite la respectarea normei legale.

Înalta Curte reţine, astfel, că dreptul la acţiune era deschis reclamantelor încă de la data de 1 august 2016, aceasta fiind şi data de început de la care solicită a le fi recalculate drepturile salariale, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă prin poştă, la data de 17.05.2022. În consecinţă, raportat la termenul de 3 ani prevăzut de art. 2523 C. civ., instanţa de recurs constată că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este întemeiată, fiind prescrise pretenţiile reclamantelor aferente perioadei 01.08.2016 - 17.05.2019 (perioada ce excede celor 3 ani anterior depunerii acţiunii).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, consecutiv admiterii recursului şi casării sentinţei atacate în privinţa soluţiei date asupra exceptiei prescripţiei dreptului material la acţiune, va admite excepţia pentru pretenţiile aferente perioadei 01.08.2016 - 17.05.2019 şi va respinge aceste pretenţii, ca fiind prescris dreptul material la acţiune.

b) În ceea ce priveşte recunoaşterea VRS deplafonat în cuantum de 605,225 RON

Atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin recurs, recurentele-reclamante au precizat că deţin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 371/17.02.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2264/18.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care s-a decis recalcularea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 605,225 începând cu data de 08.07.2017, susţinând totodată inaplicabilitatea în speţă a plafonării instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

În soluţionarea acţiunii, instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu disting, în sensul că nu exclud norma de la aplicare situaţiilor în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilit potrivit legii pentru anul 2022 în urma recunoaşterii dreptului prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti. De asemenea, instanţa a mai apreciat că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti definitive nu s-a tranşat chestiunea recunoaşterii dreptului în discuţie fără limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, în faza procesuală a recursului, recurenta - pârâtă a depus la dosar Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/12.04.2023, prin care s-a dispus la art. 1 că "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13, părţi integrante ale prezentului ordin",

Prin notele de şedinţe depuse la data de 01.04.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, având în vedere împrejurarea emiterii ordinului anterior menţionat, precum şi a Ordinului nr. 2734/1/2023, prin care s-a stabilit că:

"Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 202, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menţionat -30 decembrie 2021- fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare". Totodată, a arătat că la art. 2 alin. (1) din ordinul amintit, se precizează faptul că "Ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale conform art. 1 se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2734/1/27.09.2023, în baza documentaţiei transmise de curţile de apel", iar la alin. (2) al art. 2 din acelaşi ordin se menţionează că "în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordinului amintit mai sus, curţile de apel înaintează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie documentaţia, care va constitui anexă la ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale ale judecătorilor din circumscripţia curţii de apel."

Împrejurarea emiterii acestor ordine, care dovedesc că s-a schimbat situaţia de fapt, neavute în vedere la soluţionarea acţiunii, impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru respectarea dreptului părţilor la cele două grade de jurisdicţie.

Astfel, Înalta Curte constată, în raport cu actul depus în faza procesuală a recursului şi modificarea situaţiei de fapt, că, pentru respectarea dreptului părţilor la cele două grade de jurisdicţie, se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte aspectul contestat de recurentele-reclamante, vizând înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat atât de recurentele-reclamante, cât şi de recurenta-pârâtă.

Recursul este o cale de atac de reformare, care urmăreşte, aşa cum prevede expres art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Caracterul nedevolutiv al recursului decurge, pe de o parte, din înseşi motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ce vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, iar, pe de altă parte, din faptul că, aşa cum precizează art. 492 din C. proc. civ., în faţa instanţei de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor noi.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 legale mai sus amintite, precum şi a prevederilor art. 497 din C. proc. civ., care prevăd soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se desprinde concluzia că instanţa supremă se pronunţă exclusiv pentru motive de nelegalitate, asupra unei situaţii de fapt pe deplin stabilite.

Înalta Curte reţine că se impune a se verifica dacă, în privinţa recurentelor - reclamante, s-au emis ordine individuale de salarizare cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, soluţia de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare justificându-se şi sub acest aspect.

Cu ocazia rejudecării cauzei se va proceda la examinarea criticilor invocate de recurentele-reclamante şi recurenta-pârâtă, inclusiv în raport cu actul depus la dosar în faza recursului, precum şi în raport cu alte eventuale mijloace de probă necesare a fi administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond esenţiale, necesare lămuririi situaţiei de fapt.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamantele B. şi A. şi de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Justiţiei) împotriva sentinţei civile nr. 140 din 31 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.