Religious retrocession: presumption of abusive state taking when formal proof of expropriation is unavailable

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 08.06.2022 sub dosar x/2022 reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 10124/31.03.2022 şi emiterea unei noi decizii în sensul admiterii cererii privind acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul de 100 mp situat în str. x şi obligarea Comisiei să se pronunţe asupra solicitării privind revendicarea terenului în suprafaţă de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între imaşul B. şi Şoseaua Băile Oglinzi, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a renunţat la judecarea capătului de cerere privind revendicarea terenului în suprafaţă de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între imaşul B. şi Şoseaua Băile Oglinzi .

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 36 din 31 martie 2023, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" la capătul de cerere vizând "obligarea Comisiei de a se pronunţa asupra solicitării privind revendicarea terenului în suprafaţă de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între imaşul B. şi Şoseaua Băile Oglinzi".

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 10124/31.03.2022 şi emiterii unei noi decizii în sensul acordării de măsuri compensatorii pentru terenul de 100 mp situat în str. x.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta - reclamantă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut nu a făcut dovada deţinerii în proprietate a terenului în discuţie la momentul preluării abuzive de către Stat, încălcându-se astfel prevederile O.U.G. nr. 94/2000, inclusiv a Normelor metodologice cuprinse în H.G. nr. 1164/2002.

Chiar din Decizia nr. 10124/31.03.2022 rezultă că, în anul 1948, terenul respectiv se afla încă evidenţiat în Registrul inventar al Parohiei, deci se afla în proprietatea reclamantei în perioada de referinţă prevăzută în O.U.G. nr. 94/2000.

Împrejurarea că terenul nu a mai figurat în inventarul Parohiei începând cu anul 1949 trebuie analizată din perspectiva istorică, aceea a modului de raportare a Statului comunist faţă de bunurile Bisericii, fiind de notorietate faptul că Biserica, sub presiunea autorităţilor comuniste, în urma unor "dispoziţii" ale Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, a fost obligată să predea Primăriei terenurile pe care le deţinea în proprietate.

În acest sens, folosirea, ca temei probator al motivării instanţei de fond, a informaţiei comunicate de Primăria Tg. Neamţ către Comisie, respectiv adresa nr. x/28.05.2021, trebuie interpretată în favoarea recurentei-reclamante, rezultând din această adresă faptul că Parohia nu a mai figurat, în evidenţele de rol fiscal, ca proprietar al terenului în perioada 1959-1996, fapt care constituie o afirmaţie implicită a faptului că Parohia a figurat în rolul fiscal ca proprietar al terenului până în anul 1958.

Evident că Parohia nu mai putea să mai figureze în evidenţele de rol fiscal ale primăriei după anul 1958 din moment ce terenul respectiv fusese deja preluat abuziv de către autorităţile vremii.

Prin cea de-a doua critică adusă sentinţei recurate, recurenta - reclamantă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea hotărârii informaţia comunicată Comisiei de către Primăria Tg. Neamţ prin adresa nr. x/22.03.2016, respectiv faptul că "în perioada 1959-1966 în registrul de rol fiscal la adresa din str. x a figurat înscris C., iar după anul 1975 imobilul nu mai figurează."

Aşa cum a arătat şi probat, informaţia de mai sus este rodul unei confuzii, întrucât persoana indicată ca proprietar, C., a fost în realitate proprietarul unei teren care se învecina cu o altă proprietate a Parohiei situată pe str. x.

La dosarul cauzei, a fost depus procesul-verbal întocmit la data de 19.10.1940 de autorităţile vremii, înscris în care s-a consemnat faptul că Parohia era proprietara unui teren, în suprafaţă de 235 mp., situat în str. x, fără a fi indicat vreun număr stradal, indicându-se ca vecinătăţi: str. x; str. x; proprietatea C. şi str. x.

Acest aspect ar fi putut să fie clarificat prin emiterea unei adrese către Primăria Tg. Neamţ, prin care să i se solicite informaţii cu privire la proprietăţile pe care numitul C. le-a avut în Tg. Neamţ în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000 şi individualizarea acelora, cu precizarea existenţei vecinătăţii cu proprietăţile Parohiei din str. x, aşa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 19.10.1940 mai sus arătat. Însă, proba solicitatănu a fost încuviinţată de către prima instanţă.

Cea de-a treia critică formulată vizează reţinerea greşită a faptului că Parohia nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului în discuţie de către autorităţile comuniste.

Recurenta a reafirmat aspectul notorietăţii presiunii exercitate de autorităţile comuniste asupra Bisericii în vederea cedării proprietăţilor pe care le deţinea, susţinând, de asemenea, că dovada preluării abuzive rezultă din adresa Primăriei Tg. Neamţ în care se arată că terenul "este în proprietatea Oraşului Tîrgu Neamţ, iar destinaţia actuală este bloc de locuinţe", fără a se preciza prin ce documente şi de la cine a fost preluat abuziv. Faptul că pe acel teren s-a construit un bloc este o dovadă în plus a preluării abuzive a unui teren proprietate privată şi includerea sa în domeniul privat al statului.

În fine, recurenta a invocat prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 94/2000, conform căruia "Se prezumă ca fiind preluate abuziv, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, imobilele trecute în proprietatea statului român, prin acte de donaţie", text de lege a cărui incidenţă în cauză a fost ignorată de către instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele în continuare arătate.

Cu privire la dreptul de proprietate, în mod corect instanţa de fond a reţinut că actele aflate la dosar relevă împrejurarea deţinerii imobilului în proprietate de către Parohia reclamantă, la nivelul anului 1948; ulterior acestui moment, potrivit înscrisurilor administrate în cauză, imobilul figurează la rolul fiscal al numitului C., în perioada 1959- 1966, iar după 1975 nu mai există informaţii cu privire la acesta.

În mod evident, instanţa de fond a analizat înscrisurile aflate la dosar, simpla nemulţumire exprimată de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa recurată nefiind suficientă pentru casarea acesteia.

A mai arătat intimata că perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, atât pentru dovedirea dreptului de proprietate, cât şi pentru dovedirea preluării abuzive a imobilului solicitat, de către statul român, de la solicitantă.

Ori, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în cauză, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000.

În ceea ce priveşte preluarea abuzivă a imobilului solicitat, intimata-pârâtă a susţinut că, întrucât de la nivelul anului 1948 nu mai există niciun înscris care să ateste dovada dreptului de proprietate al parohiei asupra imobilului solicitat, iar în perioada 1959-1966 imobilul figura în proprietatea unei persoane fizice şi, în prezent, imobilul figurează în proprietatea statului român, rezultă că imobilul nu a fost preluat de la solicitantă.

Recurenta-reclamantă interpretează eronat dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, arătând, în mod greşit, că s-ar încadra în situaţia prevăzută de art. 11, potrivit căruia "se prezumă ca fiind preluate abuziv, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, imobilele trecute în proprietatea statului român, prin acte de donaţie (...)".

Astfel cum reiese din textul de lege, ordonanţa de urgenţă anterior menţionată face referire la acele donaţii ale imobilelor, către statul român, de către cultele religioase, donaţii care au fost calificate ca fiind, în egală măsură, abuzive, iar în prezenta cauză, la dosarul aferent cererii de retrocedare nu se află depusă dovada unei astfel de donaţii.

Cu privire la situaţia juridică a imobilului solicitat, intimata-pârâtă a arătat că, deşi împrejurarea construirii unui bloc de locuinţe pe terenul respectiv poate fi o dovadă a preluării abuzive a imobilului de către statul român, totuşi nu înseamnă că preluarea a avut loc în perioada de referinţă a legii, de la solicitantă.

În cauza dată, proprietar în perioada 1959-1966 a fost dl. C. despre care solicitanta susţine că ar fi avut doar un drept de folosinţă, dar nu aduce dovezi în acest sens, deşi cel ce se pretinde îndreptăţit la restituire trebuie să probeze mai întâi dreptul său de proprietate asupra imobilului solicitat, sarcina probei revenindu-i recurentei-reclamante potrivit art. 249 C. proc. civ.

În fine, referitor la solicitarea de întocmire a unei adrese către Primăria Târgului Neamţ prin care să se solicite informaţii cu privire la proprietăţile pe care numitul C. le-a avut în Târgul Neamţ în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, individualizarea acestora şi constatarea faptului dacă aceste proprietăţi au fost vecine cu proprietăţile Parohiei din str. x, intimata consideră că o asemenea adresă nu este utilă, concludentă şi pertinentă în soluţionarea prezentei cauze, nefiind în măsură să conducă la concluzia că Decizia nr. 10483/11.11.2022, emisă de către Comisia specială de retrocedare, ar fi nelegală.

Obligaţia care îi revine Parohiei Ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului", pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este să dovedească faptul că a deţinut acest imobil în proprietate şi a fost preluat abuziv de către statul român, de la aceasta, în perioada de referinţă a legii, iar nu numărul proprietăţilor dlui C. şi câte dintre acestea se învecinau cu fosta proprietate de la 1948 a parohiei, întrucât acest lucru nu dovedeşte faptul că imobilul nu ar fi intrat în proprietatea acestuia.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate şi cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, sentinţa fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, după cum se va detalia în continuare.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 pusă în aplicare prin H.G. nr. 1164/17.10.2002 modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/15.09.2005, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000 "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (11) din ordonanţă "Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donaţie. Prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7)."

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

De asemenea, pct. 13 din H.G nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, arată că prin sintagma "acte doveditoare" se înţelege orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive, şi orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate.

În speţă, instanţa de fond a reţinut că din actele aflate la dosar (copia de pe inventarul parohiei întocmit în 31.12.1948, copia inventarului terenuri din 31.12.1948, copia certificată a registrului inventar jurnal al bisericii din 31.12.1948) rezultă deţinerea imobilului în proprietate de către Parohia reclamantă la nivelul anului 1948.

Concluzia primei instanţe a fost însă aceea că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar, pentru că, ulterior anului 1948, mai precis în perioada 1959- 1966, imobilul situat în Tîrgu Neamţ, str. x, a figurat în rolul fiscal al numitului C., iar după 1975 nu mai există informaţii cu privire la acesta.

Deşi reclamanta a susţinut ca fiind o eroare menţiunea cuprinsă în adresa nr. x/22.03.2016 a Primăriei oraşului Târgu Neamţ, referitoare la existenţa terenului în discuţie la rolul fiscal al numitului C., solicitând emiterea unei adrese pentru clarificarea situaţiei, prin care să se indice care sunt proprietăţile deţinute de persoana respectivă în oraşul Tîrgu Neamţ, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, şi dacă proprietăţile acesteia se învecinau cu proprietăţile Parohiei, instanţa de fond nu a dat curs acelei solicitări.

Astfel, prima instanţă nu şi-a întemeiat soluţia pe dovezi care să clarifice fără echivoc situaţia juridică a imobilului pentru care reclamanta a formulat cererea întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că, deşi Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a depus acte doveditoare- conform pct. 13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1164/2002- cu privire la dreptul său de proprietate la nivelul anului 1948, aflat în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, ulterior ar fi intervenit o împrejurare care ar fi atras neîncadrarea în ipoteza art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

Or, potrivit art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Referitor la dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, este adevărat că recurenta-reclamantă nu a depus la dosar dovezi concrete cu privire la modalitatea în care imobilul teren în suprafaţă de 100 mp situat în municipiul Tg. Neamţ, str. x, a ieşit din proprietatea sa şi a trecut în proprietatea statului, însă în chiar motivarea deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare se face referire la adresa nr. x/30.09.2020 a Primăriei Oraşului Târgu Neamţ, prin care s-a comunicat că imobilul "este în proprietatea Oraşului Târgu Neamţ iar destinaţia actuală este bloc de locuinţe".

O.U.G. nr. 94/2000 a fost modificată prin Legea nr. 22/2020, articolul 4 alin. (6) prevăzând, în prezent, în mod expres, faptul că "În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispoziţiilor alin. (2)."

Prin dispoziţiile legale anterior menţionate, se instituie o prezumţie legală relativă de preluare abuzivă a bunului, în situaţia în care nu se poate face dovada formală a preluării acestuia, cu scopul de a uşura dovada naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanţial.

Aşadar, în raport cu cele mai sus reţinute, reiese necesitatea pronunţării unei soluţii de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare, instanţa de fond urmând a analiza toate susţinerile şi apărările formulate de părţi şi efectuarea probelor pe care le va considera necesare şi utile lămuririi situaţiei de fapt şi a semnificaţiei ei juridice, inclusiv emiterea adresei la care s-a făcut referire anterior.

Pentru argumentele expuse la pct. II din prezenta decizie, Înalta Curte, reţinând că este întrunit motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" împotriva sentinţei nr. 36 din 31 martie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.