Tax interest claim admissibility: failure to respond within statutory deadline treated as administrative act for specific performance rather than damages

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia şi Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la acordarea dobânzilor în cuantum de 4.032.482 RON, solicitate prin cererea înregistrată cu nr. x/02.05.2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 572 din 27 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi, în consecinţă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii şi a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti în vederea continuării judecăţii.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a ignorat atât temeiul acţiunii cât şi situaţia de fapt premisă, aplicând eronat prevederile art. 8 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv prevederile art. 174 şi art. 182 din Codul de procedură fiscală.

Contrar constatărilor instanţei de fond, acţiunea este grefată pe un act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 (fapta de a nu răspunde solicitantului în termen legal) şi vizează soluţia pe care o poate pronunţa instanţa în această ipoteză - obligarea autorităţii la efectuarea operaţiunii administrative solicitate.

Cererea societăţii reclamante, nesoluţionată de autoritatea fiscală în termenul legal, are la bază un act administrativ-fiscal anulat definitiv (Decizia de impunere) printr-o decizie în recursul administrativ prealabil (Decizia de soluţionare), care a dat naştere unei obligaţii de restituire a sumelor executate în baza acesteia şi obligaţiei de a plăti dobânzi fiscale, conform art. 182 Codul de procedură fiscală.

Acţiunea reclamantei are, aşadar, la bază prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală, normă specială faţă de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

După cum rezultă din textul articolului, procedura reglementată de 182 Codul de procedură fiscală este alternativă faţă de cea vizată de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a observat (fără a explica relevanţa acestei constatări faţă de admisibilitatea acţiunii) că pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a răspuns cererii de acordare a dobânzilor ulterior declanşării procesului, la mai mult de 4 luni de la data formulării cererii, printr-o adresă care formalizează refuzul acordării dobânzilor, indicând şi procedura de atac a acestui refuz.

Însă, împrejurarea că Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a răspuns cererii reclamantei, în afara termenului legal, refuzând soluţionarea acesteia, nu legitimează în niciun fel respingerea acţiunii introductive ca inadmisibilă. Instanţa supremă a lămurit că, în asemenea situaţii, poziţia autorităţii administrative şi temeinicia refuzului vor fi cenzurate în cadrul procesului declanşat de nesoluţionarea cererii în termen, admisibilitatea acţiunii nefiind condiţionată de contestarea separată a refuzului (tardiv) de acordare a dobânzilor printr-o procedură separată. În consecinţă, soluţia respingerii acţiunii ca inadmisibilă este greşită.

De asemenea, în opinia recurentei este greşită şi soluţia instanţei de fond cu privire la calitatea procesual pasivă a pârâtei Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, având în vedere că aceasta este emitentul titlurilor de creanţă ulterior anulate, participând alături de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii la executarea silită a creanţelor stabilite prin aceste titluri (DI, PVI, DR, PVR). Decizia privind instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor Societăţii din 21.02.2017 a fost emisă de Direcţia Regională Vamală Bucureşti.

Deşi competenţa funcţională şi obligaţia de a soluţiona cererea de plată a dobânzilor clamate prin cererea de faţă revine Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, organul care administrează dosarul fiscal al societăţii, Direcţia Regională Vamală Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cauză în considerarea actelor administrative emise fără temei în plata dobânzilor vizate în speţă.

Societatea reclamantă a depus cererea prin care a solicitat plata dobânzilor pe rolul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, întrucât aceasta este structura funcţională care administrează dosarul fiscal al societăţii (şi a efectuat executarea silită a obligaţiilor fiscale ulterior anulate), având competenţa funcţională de a efectua plata, însă debitorul obligaţiei de plată nu este AFCM sau DRVB, ci Statul Român (CJUE a clarificat suficient acest lucru în privinţa obligaţiilor fiscale analoge de rambursare a TVA şi a dobânzilor aferente), iar plata dobânzilor urmează să fie făcută din bugetul de stat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti au depus întâmpinări, prin care au răspuns punctual criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta a invocat în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora hotărârea poate fi casată atunci când instanţa a pronunţat soluţia cu greşita aplicare sau interpretare a dispoziţiilor de drept material, fiind indicate prevederile art. 2 alin. (1) lit. h), art. 8 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia şi Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la acordarea dobânzilor în cuantum de 4.032.482 RON, solicitate prin cererea înregistrată cu nr. x/02.05.2022.

Conform cadrului normativ general în materie, respectiv art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

În fapt, la data de 02.05.2022, societatea reclamantă a înregistrat pe rolul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 182, respectiv art. 174 din Codul de procedură fiscală, acordarea unor dobânzi fiscale, acestea fiind datorate ca urmare a anulării în parte a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. MBR DRV 7633/08.05.2017 prin Decizia Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF nr. 230/26.10.2020.

Potrivit dispoziţiilor art. 182 din Codul de procedură fiscală, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului."

În conformitate cu dispoziţiile art. 77 din Codul de procedură fiscală "(1) Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluţionează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare."

Astfel, reclamanta a invocat nesoluţionarea de către pârâtă, în termenul prevăzut de art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, a cererii sale de acordare a dobânzilor fiscale, conduita imputată pârâtei implicând o nesoluţionare în termenul legal a unei cereri.

Obiectul cererii reclamantei, conform situaţiei juridice existente la momentul sesizării instanţei, se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reprezintă nesoluţionare în termenul legal a unei cereri faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale şi faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Conform dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Codul de procedură fiscală "Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. În lipsa unui act administrativ fiscal, devin incidente prevederile art. 8 alin. (1) teza a doua şi art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Reclamanta şi-a precizat în mod expres obiectul acţiunii în cererea introductivă, ca fiind obligarea autorităţii la soluţionarea cererii şi plata dobânzilor fiscale şi nu a modificat obiectul cererii în condiţiile art. 204 C. proc. civ.

Aceleaşi precizări sunt reiterate şi în cuprinsul concluziilor scrise depuse de reclamantă la dosar fond, vol. II, acesta arătând că acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, normă specială faţă de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a susţinut că procedura reglementată de art. 182 Codul de procedură fiscală este alternativă faţă de cea vizată de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Raportat la temeiul de drept indicat de reclamantă, acţiunea este admisibilă în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilind neechivoc că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În acest context, deşi erau îndeplinite condiţiile legale necesare exercitării acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamantă, cu referire la ipoteza nerezolvării unei cereri adresate autorităţii publice, prima instanţă a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce a dus, în mod nelegal, la o necercetare a fondului litigiului, confundând mecanismul procesual conferit de art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu cererea de despăgubire reglementată de art. 19 din lege. Prin urmare, referirea la considerentele Deciziei în interesul legii nr. 22/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are relevanţă în cauză, neavând legătură cu obiectul acţiunii.

Potrivit art. 22 alin. (4) şi (6) C. proc. civ., judecătorul stabileşte calificarea juridică exactă şi se pronunţă asupra a ceea ce s-a cerut.

Astfel, instanţa de fond era obligată să soluţioneze cauza în cadrul juridic determinat de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilităţii, nefiindu-i permis să procedeze la schimbarea calificării date de acesta.

În condiţiile în care prima instanţă nu a analizat cererea recurentei-reclamante întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la obiectul cererii cu care a fost învestită, ceea ce atrage casarea sentinţei şi trimiterea cauzei în rejudecare, în conformitate cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării cauzei se va proceda la un examen efectiv al criticilor invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâţi şi la alte eventuale mijloace de probă necesare a fi administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond esenţiale, necesare lămuririi situaţiei de fapt, urmând a proceda inclusiv la reanalizarea aspectului referitor la calitatea procesual pasivă a pârâtei Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, raportat la obiectul cererii cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 572 din 27 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.