Mandatory Pillar II pension fund assignment inapplicable to voluntary social security contract holders

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1193/07.03.2022), reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii Publice, a solicitat obligarea pârâtei la repartizarea aleatorie a sa la un fond de pensii administrat privat, de la data la care avea acest drept, prin repunerea în situaţia legală reglementată de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei - CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, la plata retroactivă a cotelor de contribuţie la un fond de pensii privat, începând cu data de 19.11.2008, conform situaţiei pe care o va prezenta în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1139 din 21 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, recurentul - reclamant a susţinut că, faţă de dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, art. 6 din Norma nr. 18/2007 privind aderarea iniţială şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, raportat la dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000, întrucât avea calitatea de asigurat în sistemul public de pensii ca urmare a încheierii contractului de asigurare socială în anul 2008, vârsta de 32 de ani şi nu încheiase nici un act de aderare individual la un fond de pensii privat, intimata - pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice avea obligaţia legală de a-l repartiza la un fond de pensii privat.

În mod eronat instanţa de fond a apreciat că pentru a exista obligativitatea asigurării în cadrul Pilonului II de pensii era nevoie ca reclamantul să aibă sub 35 de ani şi să fie asigurat în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.

Dacă legiuitorul ar fi vrut să excludă persoanele care se găsesc în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 5 alin. (1), nu le-ar mai fi inclus, prin excepţie, la alin. (2) al aceluiaşi articol. Ori, interesul legiuitorului a fost de avea înscrise în sistemul public de pensii cât mai multe categorii de persoane, nu doar cele care sunt enumerate la alin. (1), în vederea consolidării sistemului public de pensii. Viziunea legiuitorului a fost de a determina cât mai multe categorii de persoane care realizează venituri, de a contribui prin încheierea contractelor de asigurări sociale, la creşterea bugetului Casei Naţionale de Pensii, pentru asigurarea drepturilor de pensii, atât a pensionarilor aflaţi în plată, cât şi a viitorilor pensionari.

Neîndeplinirea obligaţiei legale de a-l repartiza la un fond de pensii privat de către intimata - pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice i-a creat o serie de inechităţi şi un disconfort psihic deosebit, întrucât deşi, şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţiile contractuale stipulate în contractul de asigurare socială, prin plata contribuţiilor de asigurări sociale, nu a putut şi încă nu poate beneficia de aceleaşi drepturi ca orice cetăţean român care a dobândit calitatea de asigurat până la împlinirea vârstei de 35 de ani.

Este mai mult decât evident caracterul discreţionar în interpretarea şi aplicarea textului de lege incident în speţă atât de către Casa Naţională de Pensii cât şi de către instanţa de fond, în condiţiile în care în tot acest timp nu poate beneficia de aceleaşi drepturi ca o persoană care este asigurată în baza unui raport de serviciu sau de muncă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate de recurentul-reclamant şi a apărărilor formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă, raportat la dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, pentru considerentele ce succed.

Potrivit motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, criticile privind soluţia instanţei de fond de respingere ca neîntemeiată a acţiunii, ca urmare a încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor Legii nr. 411/2004 şi Legii nr. 19/2000, fiind nefondate.

Referitor la cadrul legal, Înalta Curte reţine că Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, reglementează înfiinţarea, organizarea şi supravegherea prudenţială a sistemului fondurilor de pensii administrate privat, precum şi organizarea şi funcţionarea administratorilor fondurilor de pensii administrate privat.

Potrivit acestei legi, persoanele în vârstă de până la 35 de ani care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care contribuie la sistemul public de pensii au obligaţia să adere şi la un fond de pensii administrat privat - Pilonul II - art. 30 alin. (1).

Persoanele care au opţiunea de a participa sau nu la Pilonul II sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani care sunt asigurate şi contribuie la sistemul public de pensii - art. 30 alin. (2).

Conform dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 19/2000:

"(1) În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:

I. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă şi funcţionarii publici;

II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;

III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri;

IV. persoanele care se află în una dintre situaţiile următoare:

a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;

b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;

c) membri ai asociaţiei familiale;

d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;

e) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora;

f) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;

V. Persoanele care se regăsesc în două sau mai multe situaţii prevăzute la pct. IV.

(2) Se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială, în condiţiile prezentei legi, persoanele care se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi care doresc să îşi completeze venitul asigurat, precum şi persoanele care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (1)."

Potrivit Normei nr. 18/2007 privind aderarea iniţială şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, modificată şi completată ulterior prin Norma nr. 31/2007 care a reglementat procesul de aderare iniţială la un fond de pensii administrat privat, precum şi procedura de validare şi repartizare aleatorie a participanţilor, procesul de aderare iniţială la un fond de pensii administrat privat urma să se deruleze pe parcursul a 4 luni. Pe parcursul acestei perioade, orice salariat în vârstă de până la 35 de ani avea obligaţia să adere la unul din fondurile de pensii administrate privat, în timp ce, persoanele cu vârsta cuprinsă între 35-45 de ani aveau posibilitatea, dar nu şi obligaţia de a adera.

La finalizarea procesului de aderare iniţială, toate persoanele cu vârsta de până la 35 de ani, care aveau obligaţia de a adera la un fond şi nu aderaseră, contrar obligaţiei legale, urmau să intre în procesul de repartizare aleatorie.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, în perioada 19.11.2008 -01.10.2015, reclamantul era asigurat în sistemul public de pensii pe baza unui contract de asigurări, prevăzut la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 411/2004.

Prin urmare, interpretând în mod corect textele legale anterior citate, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, nefiind asigurat în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi neavând, deci, obligaţia să adere la un fond de pensii administrat privat, nu putea face obiectul procesului de repartizare aleatorie, conform prevederilor Legii nr. 411/2004.

De asemenea, chiar dacă la data de 01.10.2015 reclamantul figura şi cu contract individual de muncă, acesta avea 38 de ani împliniţi, astfel încât, deşi de la această dată intra în categoria persoanelor asigurate în baza prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea 19/2000, lipseşte, astfel, una dintre condiţiile prevăzute în mod cumulativ de prevederile art. 30 alin. (1) din Legea 411/2004, respectiv de a fi o persoană în vârstă de până la 35 de ani.

În ceea ce priveşte invocarea existenţei unei situaţii de discriminare, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că raportat la deciziile Curţii Constituţionale a României menţionate în sentinţa atacată, instanţele judecătoreşti nu au competenţa legală de a refuza aplicarea unei norme legale pe considerentul că este discriminatorie, o astfel de analiză putând fi efectuată doar de instanţa de control constituţional.

Pentru argumentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1139 din 21 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.