Disciplinary warning case quashed and remanded over territorial jurisdiction rule.

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Reclamantul A. a formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne: - anularea deciziei inspectorului general al I.G.S.U, cu nr. 2481/IG din data de 17.11.2021, prin care i s-a decis aplicarea sancţiunii disciplinare "Avertisment"; - anularea ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 11/277 din data de 07.01.2022, prin care s-a respins contestaţia subsemnatului şi s-a menţinut decizia inspectorului general al I.G.S.U, cu nr. 2481/IG din data de 17.11.2021; - obligarea pârâţilor la radierea sancţiunii disciplinare "Avertisment" din dosarul personal al reclamantului şi comunicarea acestei măsuri către reclamant; - obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

2. Încheierea şi sentinţa pronunţate de instanţa de fond

Prin încheierea din 21 septembrie 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată prin întâmpinarea formulată de pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 198 din 5 octombrie 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne.

Anulează Decizia Inspectorului General IGSU nr. 2481/IG din data de 17.11.2021, de aplicare a sancţiunii avertismentului, şi a Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. II/277 din data de 07.01.2022, de respingere a contestaţiei.

Obligă pârâţii la radierea sancţiunii aplicate, a avertismentului, din dosarul personal al reclamantului.

Ia act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată."

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs ambii pârâţi, atât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cât şi Ministerul Afacerilor Interne, recurentul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă formulând critici de nelegalitate şi în privinţa încheierii din data de 21 septembrie 2022.

În motivarea recursului declarat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., recurentul solicitând casarea hotărârilor şi rejudecarea acţiunii în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

A apreciat recurentul că încheierea de şedinţă recurată este rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3512 din Legea nr. 80/1995, precum şi a noţiunilor de domiciliu şi reşedinţă din cuprinsul art. 87 C. civ.

Subsumat cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanţă a reţinut, în mod eronat, că acţiunea reclamantului este scutită de plata taxei judiciare de timbru, raportat la obiectul acţiunii, care, în opinia recurentului, nu vizează un raport de serviciu al funcţionarului public şi nu poate fi asimilat conflictelor de muncă.

Dispoziţiile Codului administrativ statuează expres faptul că acestea nu se aplică personalului militar, astfel încât potrivit art. 3511 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, reclamantului îi revenea obligaţia de a achita taxa de timbru, soluţia instanţei de fond fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Pe fondul litigiului dedus judecăţii, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt care a condus la sancţionarea disciplinară a reclamantului, recurentul a arătat că instanţa a concluzionat, în mod eronat, că nu a existat o încălcare a politeţii militare în rapoartele intimatului-reclamant, iar "solicitarea formulată de reclamant nu se poate încadra în noţiunea lipsei de politeţe militară, pentru a justifica sancţionarea sa, lipsind atât latura obiectivă a abaterii disciplinare, cât şi vinovăţia reclamantului, care a indicat în rapoartele formulate elemente obiective cu privire la care nu s-a demonstrat lipsa de realitate."

Contrar susţinerilor instanţei de fond, recurentul a învederat că aplicarea greşită a normelor de drept material, în speţă art. 133 teza I din R.G. l, raportat la art. 140, teza II din R.G. 1, a condus la tratarea cu superficialitate de către instanţă a rapoartelor anterior menţionate, prin reţinerea unor formule de adresare peste conţinutul vădit contrar regulilor politeţii militare. Prin Decizia nr. 323/2019 Curtea Constituţională a reţinut că instituirea unui tratament juridic distinct pentru anumite categorii socioprofesionale, aşa cum sunt şi cadrele militare în activitate, este fundamentată pe un criteriu obiectiv, ce ţine de specificul activităţii acestora, care justifică instituirea unor drepturi şi obligaţii specifice. În mod concret, în ceea ce priveşte cadrele militare în activitate, se are în vedere faptul că acestea sunt în serviciul naţiunii, ocupând o funcţie militară menită să asigure funcţionarea, perfecţionarea şi conducerea organismului militar în timp de pace si de război art. I alin. (2), art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (11) din Legea nr. 80/1995.

Prin urmare, profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi, potrivit legii" (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 80/1995).

Existenţa unui regim juridic distinct pentru această categorie socioprofesională trebuie interpretată atât în sensul instituirii unor interdicţii ori restrângeri ale exerciţiului unor drepturi permise altor categorii socioprofesionale - aşa cum sunt interdicţiile şi incompatibilităţile reglementate de art. 28-31 din Legea nr. 80/1995, al stabilirii unor obligaţii specifice - aşa cum sunt cele prevăzute de art. 8 din aceeaşi lege, cât şi al prevederii unor drepturi menite să compenseze toate aceste măsuri restrictive, precum şi riscurile cărora se supun cadrele militare în activitatea desfăşurată.

Date fiind îndatoririle principale instituite pentru cadrele militare potrivit art. 8 din Legea nr. 80/1995, recurentul a apreciat că folosirea unor formule de adresare standard nu schimbă faptul că rapoartele reclamantului conţin dispoziţii şi expresii imperative, insinuând în acelaşi timp că inspectorul general I.G.S.U. nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile şi responsabilităţile pe linia prevenirii şi sancţionării faptelor incompatibile cu calitatea de militar şi ar încerca să ascundă abaterile disciplinare ale subordonaţilor sau de a diminua gravitatea acestora şi a tolera acţiuni denigratoare.

De asemenea, conform art. 5 din R.G. l, secţiunea "Relaţiile dintre comandanţi şi subordonaţi" "Relaţiile dintre militari se bazează pe disciplină, respect, loialitate, integritate şi încredere, se cristalizează şi se consolidează prin instrucţie şi educaţie şi prin îndeplinirea îndatoririlor/misiunilor", astfel încât politeţea militară nu suportă o dezbatere şi analiză subiectivă aşa cum pretinde reclamantul şi reţine instanţa de fond şi nici nu permite reclamantului să se adreseze inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, folosind expresii imperative şi ordonându-i să execute anumite solicitări ale acestuia.

Referitor la încălcarea de către reclamant a prevederilor art. 7 lit. k) din Ordinul MAI nr. 1489/2006, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut "Cu privire la susţinerea că reclamantul nu a sesizat superiorilor împrejurarea că au fost limitate atributiile sale din fişa postului, în sustinerea pozitiei reclamantului, care a învederat contrariul, instanţa retine că prin adresa 7643/2 7.01.2022 se reţine că Inspectorul general a menţionat explicit că se confirmă că pe perioada 2019 - 2021 s-a raportat ierarhic de către ofiţer despre încălcările prevederilor Ordinelor 154/2004 şi nr. 1535/2018."

Recurentul a arătat că intimatul-reclamant avea obligaţia de a raporta conducerii I.G.S.U. deciziile adoptate la nivelul I.S.U. Alba, respectiv de a stabili că atribuţiile de cronometror/evaluator să fie exercitate de altă persoană şi nu de a adopta o stare de pasivitate, în condiţiile în care situaţia se perpetua din anul 2019, iar reclamantul a raportat-o doar în 2021. Susţinerile reclamantului referitoare la raportarea acestor nereguli în perioada 2019-2021 sunt neconcludente, iar adresa din 27.01.2022 a I.G.S.U. nu este de natură a lămuri dacă intimatul-reclamant a raportat încălcarea aceloraşi dispoziţii din cuprinsul actelor normative.

Din adresa din 27.01.2022 a I.G.S.U. nu rezultă că încălcările prevederilor O.M.A.I. nr. 154/2004 şi O.I.G. nr. 1535/2018 semnalate de intimatul-reclamant se referă la faptul că atribuţiile de cronometror/evaluator în comisiile pentru evaluarea/reevaluarea la educaţie fizică la reşedinţa I.S.U. "Unirea" al judeţului Alba au fost stabilite pentru altă persoană deşi erau o atribuţie de serviciu prevăzută în fişa postului a acestuia. În concluzie, nu se poate susţine că judecata asupra fondului ar fi relevat faptul că intimatul-reclamant ar fi respectat dispoziţiile art. 7 lit. k) din Ordinul MAI 1489/2006.

Astfel, locotenent-colonelul A. a adresat inspectorului general al I.G.S.U. 5 (cinci) rapoarte personale, înregistrate astfel: raport nr. x/17.09.2021, raport nr. x/2802/04.lO.2021, raport nr. W2803/04.lO.2021, raport nr. x/12.10.2021 şi raport nr. x/2923/13.lO.2021. În conţinutul acestor rapoarte, intimatul-reclamant a prezentat inspectorului general al I.G.S.U. aspecte pe care le-a considerat ca fiind nelegale şi neregulamentare, raportat la relaţiile de serviciu dintre acesta şi şeful nemijlocit/şefii direcţi, în speţă şeful Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor, prim-adjunctul inspectorului şef şi inspectorul şef al I.S.U.J. Alba.

Analizând susţinerile intimatului-reclamant din cuprinsul rapoartelor personale şi din perspectiva respectării obligaţiei regulamentare ce incubă din calitatea de militar a acestuia, a reieşit faptul că ofiţerul a încălcat el însuşi dispoziţii regulamentare în raport cu inspectorul general al I.G.S.U. Întrucât situaţia referitoare la limitarea atribuţiilor de serviciu pe linia organizării şi conducerii verificărilor la educaţie fizică a personalului inspectoratului judeţean, a fost raportată inspectoratului general al I.G.S.U. abia la sfârşitul anului 2021, deşi aceasta trena din anul 2019, intimatul-reclamant avea obligaţia legală stipulată de art. 7 lit. k) din O.M.A.I. nr. 1489/2006.

Faţă de cele menţionate mai sus, a precizat recurentul că în urma analizării şi verificării înscrisurilor puse la dispoziţie de către I.S.U.J. Alba şi de ofiţerul în cauză, a reieşit faptul că, într-adevăr, reclamantul a raportat în perioada de referinţă la nivelul I.S.U.J. Alba situaţii în care nu au fost respectate O.M.A.I. nr. 154/2004 şi O.I.G. nr. 1535/35/28.12.2018, însă nu şi pe cea privind modul de stabilire a atribuţiilor membrilor comisiilor de evaluare la educatie fizică, sens în care s-a invocat Nota-Raport privind modul de organizare şi desfăşurare a evaluării la educaţie fizică a personalului I.S.U. Alba în anul 2020, înregistrată la I.S.U.J. Alba cu nr. x/04.11.2020, adresată inspectorului şef al I.S.U.J. Alba.

În conţinutul acestei note-raport, intimatul-reclamant a enumerat mai multe nereguli la nivelul I.S.U.J. Alba, pe linia activităţii de educaţie fizică, însă nu a făcut nicio menţiune cu privire la încălcarea art. 28 lit. e) din O.M.A.I. nr. 154/2004. Or, în decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare nr. 2481/1G/17.11.2021, prin care intimatul-reclamant a fost sancţionat disciplinar cu "Avertisment", se regăsesc, printre altele, menţiuni exacte, cu referire strict la faptul că ofiţerul nu a raportat despre încălcarea art. 28 lit. e) anterior menţionat. Din analiza documentelor pe baza cărora a fost aplicată sancţiunea disciplinară se poate constata cu uşurinţă că intimatul-reclamant nu a mai primit astfel de atribuţii încă din luna aprilie 2019, situaţie perpetuată pe care acesta a raportat-o abia în 20.09.2021, încălcând astfel prevederile art. 7 lit. k) din O.M.A.I. nr. 1489/2006.

Prin raportul nr. x/2802 din 04.10.2021, adresat inspectorului general al I.G.S.U., ofiţerul sesizează în mod clar încălcarea art. 28 alin. (1), lit. e) din O.M.A.I. nr. 154/2004 de către factorii decidenţi din cadrul I.S.U.J. Alba, menţiune care nu se regăseşte în niciunul din rapoartele personale întocmite anterior. Această constatare se regăseşte materializată şi în nota-raport înregistrată la I.G.S.U. cu nr. 23215 din 28.02.2021, ca urmare a soluţionării raportului personal al lt.col. A.. În ceea ce priveşte răspunsul inspectorului general al IGSU nr. 7643/27.01.2022, arătăm că acesta a fost transmis în urma analizării a două rapoarte personale ale ofiţerului, înregistrate la I.G.S.U. cu nr. R/3638/15.12.2021 şi nr. R/3074/20.12.2021, în care ofiţerul şi-a exprimat nemulţumirile sale faţă de cele menţionate în Raportul de analiză privind modul de organizare şi desfăşurare în anul 2021 a educaţiei fizice şi sportului în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgentă "Unirea " al judeţului Alba nr. 533801/25.1 1.2021. În conţinutul răspunsului menţionat mai sus, se specifică, într-adevăr, faptul că acesta a raportat ierarhic, pe parcursul anilor 2019, 2020 şi începutul anului 2021, încălcări ale prevederilor O.M.A.I. nr. 154/2004 şi ale O.I.G. nr. 1535/2018 (Nota-raport nr. x/04.11.2020, adresată inspectorului şef al I.S.U.J. Alba), cu menţiunea că folosirea cuvântului "încălcări", în conţinutul adresei de răspuns, reprezintă o exprimare cu caracter general, neacoperitoare pentru situaţia la care face referire ofiţerul.

Astfel, nu poate exista o legătură de cauzalitate între decizia inspectorului general al I.G.S.U. nr. 2418/1G/17.11.2021 şi adresa de răspuns nr. x/27.01.2022, întrucât actul administrativ de sancţionare face referire la o situaţie concretă, individualizată în conţinutul său. În concret, intimatul-reclamant a fost sancţionat pentru că nu a raportat şi despre modul de stabilire a atribuţiilor membrilor comisiilor de evaluare la educaţie fizică şi, implicit, despre nerespectarea preverilor art. 28, lit. e) din O.M.A.I. nr. 154/2004, încâlcând astfel prevederile art. 7 lit. k) din O.M.A.I. nr. 1489/2006, faptă descrisă explicit în conţinutul deciziei de sancţionare nr. 2481/IG din 17.11.2021.

O altă critică adusă de recurent considerentelor instanţei de fond este cea vizând faptul că nu s-ar contesta existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive care să aibă ca obiect evaluarea parţială a reclamantului pentru anul 2019 şi nici existenţa unui dosar care vizează obligarea la punerea în executare a sentinţei. Recurentul a subliniat faptul că în dosarul civil nr. x/2021, aflat pe rolul Tribunalului Alba, având ca obiect punerea în executare a sentinţei civile nr. 486/CAF/2020 (hotărârea prin care s-a admis acţiunea lt.col. A. împotriva calificativului acordat în anul 2019), Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă nu a fost parte în dosar.

În virtutea rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, instanţa este în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Acest principiu de drept procesual stabilea în sarcina instanţei de fond şi îi dădea posibilitatea în acelaşi timp să solicite oricărei părţi explicaţii cu privire la situaţia litigantă a intimatului-reclamant cu I.S.U. Alba, iar nu să susţină că în cauză nu s-a lămurit dacă sentinţa definitivă a fost pusă sau nu în executare. Cererea ce a făcut obiectul dosarului în care intimatul-reclamant a solicitat punerea în executare a sentinţei civile nr. 486/CAF/2020, pronunţată în dosarul civil nr. x/2019, a fost respinsă ca inadmisibilă, potrivit deciziei civile nr. 168/2022 din 21.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, anexată cererii de recurs.

Prin decizia civilă menţionată, s-a reţinut reaua-credinţă a intimatului-reclamant din prezenta cauză, deoarece I.S.U. Alba nu fost obligat să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, reclamantul adresându-se instanţei în vederea obligării I.S.U. Alba la executarea unei obligaţii inexistente în dispozitivul titlului executoriu. Tot cu rea-credinţă a solicitat şi aplicarea unei amenzi conducătorului instituţiei cât şi penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere, solicitări vădit neîntemeiate şi sancţionate de instanţa de judecată prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

La rândul său, recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne şi-a întemeiat recursul declarat împotriva sentinţei primei instanţe pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând critici similare referitoare la nerespectarea rolulului activ al judecătorului în aflarea adevărului (în privinţa punerii în executare a sentinţei din dosarul nr. x/2021), interpretarea eronată a dispoziţiilor care impuneau intimatului-reclamant respectarea regulilor politeţii militare, precum şi legalitatea sancţiunii discriplinare aplicate acestuia prin prisma dispoziţiilor art. 28 lit. e) din O.M.A.I. nr. 154/2004 şi art. 7 lit. k) din O.M.A.I. nr. 1489/2006.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursurilor şi menţinerea ca legale atât a încheierii recurate cât şi a sentinţei pronunţate asupra fondului litigiului dedus judecăţii, având în vedere corecta respingere a excepţiei necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Alba Iulia şi nelegalitatea deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va analiza, cu întâietate, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., privind hotărârea "dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii", motiv de recurs invocat în privinţa încheierii din data de 21 septembrie 2022, prin care instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Se reţine astfel, că prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond, recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a invocat excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, având în vedere domiciliul reclamantului din oraşul Săveni, jud. Botoşani şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepţia invocată, apreciind că din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul locuieşte statornic în raza sa de competenţă.

Înalta Curte constată că obiectul prezentei acţiuni în contencios administrativ vizează decizia inspectorului general al I.G.S.U. nr. 2481/IG din data de 17.11.2021, prin care reclamantului A. i-a fost aplicat sancţiunea disciplinară "avertisment". Potrivit dispoziţiilor art. 35l2 din Legea nr. 80/1995 "cadrele militare au dreptul să conteste aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. e) -g) în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de sancţionare, la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii.", iar art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 stabileşte că "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionarea a cauzei, Înalta Curte reţine nelegalitatea soluţiei primei instanţe de respingere a excepţiei invocate, subliniind diferenţa juridică dintre noţiunea de "domiciliu" în sens procedural şi cea de "reşedinţă".

Potrivit art. 87 C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, se observă că în cuprinsul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul/sediul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3) anterior citate, sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul persoană fizică trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Prin urmare, având în vedere faptul că atât la momentul formulării acţiunii, cât şi în prezent, domiciliul intimatului-reclamant A. menţionat în cartea de identitate este în oraşul Săveni, jud. Botoşani, Înalta Curte constată că prima instanţă - Curtea de Apel Alba Iulia nu era competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Această împrejurare atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi impune casarea încheierii de şedinţă din data de 21 septembrie 2022, determinând implicit şi casarea sentinţei pronunţate de o instanţă necompetentă.

În acest context, soluţia de casare a sentinţei lasă fără obiect recursul declarat de celălalt recurent din prezenta cauză, respectiv Ministerul Afacerilor Interne şi lipseşte de eficienţă juridică analizarea criticilor recurentului Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele recurenţilor-pârâţi şi apărările intimatului-reclamant urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei de către instanţa competentă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împotriva încheierii şi sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, va casa hotărârile recurate şi, în rejudecare, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, ca fiind rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împotriva încheierii din 21 septembrie 2022 şi împotriva sentinţei civile nr. 198 din 5 octombrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârile recurate şi, în rejudecare:

Trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, ca fiind rămas fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2024.