Jurisdictional conflict over military pension recalculation resolved in favor of administrative court of appeals

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, următoarele:

- recunoaşterea existenţei drepturilor pretinse şi obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne ca, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, forma de bază, şi a dispoziţiilor art. 1 al Anexei nr. 2 la Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 31/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat, să efectueze retroactiv operaţiunea de actualizare a cuantumului pensiei prin raportare la salariul de funcţie, care de la 1 octombrie 2017 a fost majorat cu 10%, potrivit dispoziţiilor art. II alin. (5) şi (7) din Legea nr. 152/2017 modificată, iar de la 1 ianuarie 2018 cu 25% faţă de nivelul salariului de funcţie acordat pentru luna decembrie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017;

- efectuarea de către pârâtă a operaţiunii administrative de actualizare a pensiei militare de serviciu începând cu data de 15.09.2017 (data când şi-a produs efectele O.U.G. nr. 59/2017) avându-se în vedere art. 60 alin. (1), din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, forma de bază;

- plata drepturilor de pensie actualizate, la care se adaugă daunele compensatorii sub forma ratei inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daunele moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, conform dispoziţiilor art. 1-3, din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, începând cu data 16.02.2020 şi până la data plăţii efective;

- să se constate calitatea reclamantului de creditor al pârâtei şi în consecinţă, aceasta să fie obligată la plata diferenţelor de drepturi băneşti de pensie militară de serviciu, dintre sumele primite şi sumele rezultate în urma actualizării;

- să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de ART. VII din O.U.G. nr. 59/2017, care prevede că: "Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3, după lit. k) se introduc două noi litere, lit. l) şi m), cu următorul cuprins: "11) solda/salariu lunar net - solda/salariul lunar brut prevăzută/prevăzut la art. 28 alin. (1) din care se deduce contribuţia individuală la bugetul de stat, contribuţia individuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare; ni) pensia netă - pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare. " Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins: La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare I soldelor/salariilor lunare biute cuprinse în baza de calcul al pensiei";

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă, în principal, a O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul său şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1, alin. (3) şi (5) şi la art. 79 alin. (1) din Constituţia României.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1064 din 23 mai 2023, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În justificarea soluţiei adoptate, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a reţinut că analiza cererii de chemare în judecată trebuie efectuată cu respectarea principiului disponibilităţii procesului civil reglementat de art. 9 C. proc. civ., iar, prin acţiunea formulată, reclamantul a indicat în mod expres obiectul cererii şi procedura aleasă pentru soluţionarea acesteia, arătând că a solicitat sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017, pretenţiile deduse judecăţii fiind întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat vătămarea în dreptul şi interesul meu legitim prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 59/2017.

În raport de aceste aspecte, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a opinat că, întrucât obiectul acţiunii vizează un pretins prejudiciu cauzat prin O.U.G. nr. 59/2017, în raport şi de fundamentul juridic invocat de reclamant, ce este cel reglementat de legea contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei ar aparţine secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023*, iar prin sentinţa civilă nr. 585 din 17 octombrie 2023 această instanţă a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a învederat, în esenţă, că partea reclamantă a invocat vătămarea unor drepturi subiective (dreptul la pensie) prin acte emise în baza unor dispoziţii dintr-o ordonanţă şi în raport de care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, motiv pentru care, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, fiind un litigiu care priveşte o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvernul României, ce are calitatea de autoritate publică centrală, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

2.3. Prin sentinţa civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În susţinerea soluţiei adoptate, Curtea de Apel Ploieşti a argumentat, în esenţă, în sensul că obiectul principal al litigiului priveşte despăgubiri derivând din stabilirea pensiei militare de serviciu a reclamantului ca efect al plafonării cuantumului acesteia în urma aplicării dispoziţiilor adoptate prin O.U.G. nr. 59/2017, fiind un raport de juridic de prestaţii sociale, întemeiat pe prevederile art. 101-104 din Legea nr. 223/2015, iar reclamantul critică tocmai afectarea dreptului lui la pensie, adică afectarea conţinutului raportului juridic de prestaţii sociale.

A mai arătat curtea de apel că acţiunea cu care reclamantul a învestit instanţa de contencios nu se încadrează în categoria posibilelor obiecte de acţiuni enumerate de alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi că, în raportul juridic litigios dintre reclamant şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, astfel cum a fost formulată acţiunea, pârâta nu a fost chemată în judecată pentru faptul că ar fi acţionat în regim de "putere publică" în accepţiunea legii contenciosului administrativ, ci ca titular al obligaţiei prevăzute de art. 1 din Legea nr. 223/2015, de garantare a dreptului la asigurări sociale, corelativ contribuţiei reclamantului la acest sistem.

De asemenea, Curtea a apreciat că prin cererea de chemare în judecată nu s-a invocat un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, demersul judiciar formulat de reclamant privind recunoaşterea şi recalcularea drepturilor la pensie, raportat la dispoziţiile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, astfel încât se circumscrie jurisdicţiei asigurărilor sociale.

Nu în ultimul rând, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a evocat şi cadrul procesual indicat de reclamantul A., care a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca instituţie responsabilă de stabilirea şi plata pensiei reclamantului.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ între instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces (Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal) îl constituie, în esenţă, chestiunea competenţei materiale, în raport de obiectul cauzei şi natura raportului juridic dedus judecăţii.

Din analiza cererii de chemare în judecată se reţine că reclamantul a solicitat, în principal, să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 şi, în esenţă, acordarea de despăgubiri egale cu diferenţa dintre valoarea pensiei militare de stat calculată conform formei Legii nr. 223/2015 anterioare adoptării O.U.G. nr. 59/2017 şi pensia stabilită conform prevederilor incidente după adoptarea O.U.G. nr. 59/2017.

Pe cale de consecinţă, cererea cu care reclamantul a învestit instanţa de judecată se încadrează în tipul special de acţiune judiciară în contencios administrativ reglementat de art. 9 din Legea nr. 554/2004, temei de drept invocat, de altfel, şi de către reclamant, fără a avea ca obiect un litigiu privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii, în sensul art. 100 şi art. 101 din Legea nr. 223/2015.

Regulile de determinare, din ierarhia instanţelor de judecată, a competenţei de soluţionare a cauzelor în materia contenciosului administrativ, sunt cele reglementate de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Acest text normativ stabileşte două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze o pricină având această natură, mai precis criteriul poziţionării autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi criteriul valoric, constând în cuantumul impozitului, taxei, contribuţiei etc., care face obiectul actului administrativ.

Având în vedere şi jurisprudenţa consolidată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de care instanţa învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă este datoare să ţină seama (în raport de considerentele Curţii EDO din Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunţată în cauza Beian contra României, parag. 39 şi 63), dar şi faptul că, în speţă, suma a fost pretinsă cu titlu de despăgubiri în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte consideră că, în litigiul pendinte că fundamentul juridic al cauzei pendinte este cel reglementat de legea contenciosului administrativ.

Întrucât, în cauză, reclamantul a solicitat despăgubiri în considerarea unui pretins prejudiciu despre care afirmă că ar fi fost cauzat patrimoniului său prin adoptarea O.U.G. nr. 59/2017, iar aceste despăgubiri au fost solicitate de la Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne (autoritate publică centrală), în determinarea instanţei competente incident este criteriului rangului autorităţii. Pe cale de consecinţă, în aplicarea criteriului rangului autorităţii, se reţine că revine secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competenţa materială de soluţionare a cauzei.

De asemenea, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza în primă instanţă este Curtea de Apel Ploieşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul reclamantului, potrivit dovezilor de la dosar.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.