Legal Aid Delay Claim Rejected for Lack of Evidence of Filed Application

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. La data de 23 iunie 2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect plângerea contravenţională formulată de societatea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 381 emisă la data de 23.05.2023 de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

1.2. La data de 19 ianuarie 2024, petentul B. a formulat cerere, în principal, de intervenţie în interesul reclamantei, iar, în subsidiar, de intervenţie în folos propriu.

1.3. Prin încheierea de şedinţă din data de 22 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că cererea de intervenţie formulată de petentul B. este lovită de nulitate, faţă de lipsa semnăturii, precum şi faţă de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 61, art. 62 şi art. 63 C. proc. civ., de faptul că cererea nu are legătură cu cauza, că nu are nicio logică faptică şi juridică.

2. Contestaţia privind tergiversarea procesului

La data de 26 februarie 2024 a fost înregistrată contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de petentul B. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, prin care acesta a solicitat luarea măsurilor procedurale pentru înregistrarea şi soluţionarea cererii sale de reexaminare a respingerii ajutorului public judiciar în baza O.U.G. nr. 51/2006, despre care contestatorul afirmă că ar fi fost formulată în antereferitul dosar.

În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 522 C. proc. civ., contestatorul a arătat, în esenţă, că registratura Curţii de Apel Bucureşti a încălcat prevederile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2006 şi art. 94 alin. (1)-(17) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022, întrucât nu a înregistrat cererea sa antereferită, astfel încât aceasta nu a primit termen şi nu a fost soluţionată.

În opinia contestatorului, neînregistrarea căii de atac constând în cererea de reexaminare formulată în raport de respingerea cererii de ajutor public judiciar, reprezintă o acţiune sau inacţiune, ori omisiune vădita ce ar fi generat o încălcare a dreptului său la apărare, la un proces echitabil, la contradictorialitate, fiind un demers discreţionarn ce ar fi lezat drepturile sale fundamentale reglementate de art. 1-156, art. 148 şi celelalte din Constituţia României, de Convenţia EDO, de art. 30 şi celelalte din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

A mai arătat contestatorul că instanţa ar fi nesocotit obligaţia ce îi incumba, de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil, prin neluarea masurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea, din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

De asemenea, contestatorul a făcut trimitere prevederile art. 51 din Carta Naţiunilor Unite, la Directiva 2012/29/UE a Parlamentului si a Consiliului, jurisprudenţa CEDO şi art. 19 si celelalte din Legea nr. 211/2004.

Totodată, prin contestaţia depusă, contestatorul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenţei juridice prin avocat şi suspendarea dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, până la soluţionarea contestaţiei, precum şi chemarea în garanţie a celor civilmente şi delictuali responsabili.

3. Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că nu este întemeiată contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul B., date fiind următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în raport de aspectul reţinerii spre soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul B. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte consideră că nu se mai impune examinarea cererii contestatorului de suspendare a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, până la soluţionarea contestaţiei pendinte.

Procedând, în continuare, la examinarea contestaţiei privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului".

Din motivarea contestaţiei depuse de contestatorul B., rezultă că ceea ce invocă, în fapt, acesta ar fi incidenţa, în cauză, a ipotezelor reglementate de art. 522 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ.. În acest sens, contestatorul afirmă că ar fi formulat o cerere de reexaminare a soluţiei Curţii de Apel Bucureşti de respingere tacită a unei cereri de ajutor public judiciar, cerere de reexaminare despre care se susţine că nu ar fi fost înregistrată de registratura Curţii de Apel, nu a primit termen şi nu a fost soluţionată.

În vederea identificării chestiunilor clamate de contestator, Înalta Curte constată, urmare analizei coroborate a aspectelor învederate în contestaţie, a actelor depuse în şedinţă şi a susţinerilor contestatorului de la termenul la care instanţa a reţinut prezenta cauză spre soluţionare (27 martie 2024), că ceea ce acesta afirmă ar fi faptul că, în raport de cererile de intervenţie depuse la data de 19 ianuarie 2024, ar fi formulat o cerere de ajutor public pentru asistenţă judiciară pentru realizarea şi ocrotirea drepturilor sau intereselor sale referitoare la cererile de intervenţie, cerere ce, în opinia contestatorului, ar fi fost respinsă "tacit" de Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, contestatorul susţine că la data de 23 ianuarie 2024 ar fi formulat o cerere de reexaminare a antereferitei pretinse respingeri tacite a cererii de ajutor public, ce nu ar fi fost înregistrată de Curtea de Apel Bucureşti.

Aspectele evocate de contestator nu se verifică, însă, în cauza pendinte, câtă vreme, în primul rând, în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti nu poate fi identificată nicio cerere de ajutor public judiciar care să fi fost formulată, anterior datei de 23 ianuarie 2024, de domnul B. în considerarea cererilor de intervenţie. De altfel, Înalta Curte observă că nici contestatorul nu a depus înscrisuri prin care să tindă să dovedească că această cerere de ajutor public judiciar ar fi fost formulată şi nici nu afirmă că ea nu ar fi fost înregistrată (înscrisurile şi afirmaţiile sale vizând doar cererea de reexaminare).

De asemenea, în cauză, cu atât mai puţin, nu există nicio soluţie a Curţii de Apel Bucureşti prin care să fi fost rezolvată o atare cerere de ajutor public pentru asistenţă judiciară (inexistentă, de altfel). Prin încheierea de şedinţă din data de 22 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat doar cererea de intervenţie depusă de domnul B., apreciind că aceasta este lovită de nulitate, faţă de lipsa semnăturii, precum şi faţă de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 61, art. 62 şi art. 63 C. proc. civ., de faptul că cererea nu are legătură cu cauza, că nu are nicio logică faptică şi juridică. O atare soluţie nu poate fi, însă, calificată drept respingere tacită a unei cereri de ajutor public judiciar ce nu rezultă a fi fost formulată în cauză.

Cât priveşte afirmaţiile contestatorului referitoare la faptul că împotriva unei soluţii inexistente de respingere, a unei cereri de ajutor public judiciar, ce nu s-a dovedit a fi fost formulată în cauză ar fi comunicat Curţii de Apel Bucureşti, la data de 23 ianuarie 2024, o cerere de reexaminare, ce nu ar fi fost înregistrată de sus indicata instanţă, Înalta Curte consideră că înscrisurile de la filele x şi filele x ale prezentului dosar (depuse de contestator la termenul de judecată din data de 27 martie 2024) probează doar un demers de expediere a corespondenţei electronice, dar nu fac dovada unei primiri efective, de către Curtea de Apel Bucureşti, a acesteia şi a documentelor despre care se afirmă că ar fi fost comunicate instanţei (cererea de reexaminare).

Înalta Curte observă că, la filele x ale vol. I al dosarului principal - nr. x/2023 - format pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, se regăsesc două corespondenţe electronice din data de 23 ianuarie 2024, provenind de la domnul B., însă acestea au un obiect diferit de cel evocat de contestator, în sensul că prin ele antereferita parte a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, iar nu cerere de reexaminare.

De asemenea, Înalta Curte observă că cererea de ajutor public judiciar aflată la filele x ale vol. I al dosarului principal - nr. x/2023 - format pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, a fost formulată la data de 31 ianuarie 2024 şi a vizat o cu totul altă chestiune, respectiv cererea de recuzare depusă de B. la data de 23 ianuarie 2024, iar nu cererile de intervenţie depuse în 19 ianuarie 2024 şi soluţionate la data de 22 ianuarie 2024.

În concluzie, în cauză nu se poate stabili, nici pe baza înscrisurilor depuse de contestator şi nici din analiza faptelor cunoscute, vecine şi conexe, că instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2023 (Curtea de Apel Bucureşti) ar fi primit o cerere de reexaminare precum cea evocată de contestator şi cu atât mai puţin nu se poate determina existenţa sau inexistenţa unor persoane civilmente sau delictual responsabile (cum a solicitat contestatorul).

În atare situaţie, în cauza pendinte nu este îndeplinită condiţia premisă impusă de art. 522 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., în sensul că nu se poate reţine că incumba Curţii de Apel Bucureşti vreo obligaţie, conform art. 15 din O.U.G. nr. 51/2006 sau art. 94 alin. (1)-(17) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022, ce ar fi avut legătură cu cererea de reexaminare arătată de contestator, câtă vreme nu se poate stabili că a fost formulată o atare cerere. Din această perspectivă relevante sunt prevederile art. 183 alin. (3) teză finală C. proc. civ., ce stabilesc că menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

Cu alte cuvinte, nu se poate reţine, în sensul art. 522 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., nici existenţa vreunui drept şi nici a obligaţiei corelative a instanţei la soluţionarea într-un termen optim şi previzibil a unei cereri ce nu rezultă că ar fi fost primită de Curtea de Apel Bucureşti şi nici existenţa unui termen de finalizare a unei proceduri, ce nu a fost iniţiată, întrucât nu există act de învestire care să fi fost primit de instanţă.

Cât priveşte argumentele contestatorului referitoare la prevederile art. 51 din Carta Naţiunilor Unite, la Directiva 2012/29/UE a Parlamentului si a Consiliului, jurisprudenţa CEDO şi art. 19 si celelalte din Legea nr. 211/2004, la art. 1-156, inclusiv art. 148 din Constituţia României, la Convenţia EDO şi la art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi valorificate în cauza pendinte în sensul propus de contestator date fiind limitele învestirii instanţei în soluţionarea contestaţiei privind tergiversarea procesului, coroborate cu aspectele arătate în paragrafele anterioare.

În atare situaţie, neputând fi reţinută incidenţa prevederilor art. 522 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., în temeiul art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul B., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul B., cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.