Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1664/2024 AI generated

Integrity report annulled; quashed and remanded for signature verification.

Case Number Decizia nr. 1664/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Integrity Agency, quashed the first-instance judgment that had annulled an integrity evaluation report, and remanded the case for retrial. The dispute concerned the annulment of an evaluation report finding the plaintiff incompatible for simultaneously holding public office (hospital manager and senator) and serving as a company administrator. The court found that the lower court had violated procedural rules (Art. 488(1)(5) Code of Civil Procedure) by accepting the plaintiff's claim that he had not signed certain financial statements without conducting the mandatory handwriting verification procedure under Arts. 301–303 of the Code of Civil Procedure, and ordered the lower court to verify the signatures upon retrial.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 303 C. proc. civ; Integrity report annulled; quashed and remanded for signature verification: The dispute concerned the annulment of an evaluation report finding the plaintiff incompatible for simultaneously holding public office (hospital manager and senator) and serving as a company administrator. The court found that the lower court had violated procedural rules (Art. 488(1)(5) Code of Civil Procedure) by accepting the plaintiff's claim that he had not signed certain financial statements without conducting the mandatory handwriting verification procedure under Arts. 301–303 of the Code of Civil Procedure, and ordered the lower court to verify the signatures upon retrial.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural rules civil annulment Civil Procedure Code forgery of official documents rulings determining validity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive; the court found this ground for cassation established.

art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legal basis cited in the dispositive for admitting the appeal and remanding the case for retrial.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive together with art. 20 alin. (3) to support the cassation decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iunie 2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/19.05.2022, ca fiind nelegal şi netemeinic, cu consecinţa înlăturării stării de incompatibilitate reţinută în privinţa sa, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 288/CA/2022 - P.I. de la data de 5.12.2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, fiind anulat Raportul de evaluare nr. x/19.05.2022, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, cu consecinţa înlăturării stării de incompatibilitate reţinută în privinţa reclamantului.

A fost obligată pârâta Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 3.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului A..

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţionala de Integritate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei civile de la fondul cauzei şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că instanţa de fond a pornit de la o premisă greşită, şi anume că reclamantul nu se află în cele două situaţii de incompatibilitate reţinute prin raportul de evaluare nr. x/19.05.2022 şi prevăzute de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv de art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, motivând aceasta, pe de o parte, prin faptul că reclamantul a făcut dovada, prin informaţii abţinute de la ORC Bihor, ANAF şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea, că S.C. B. S.R.L.. nu a mai desfăşurat orice fel de activitate începând cu 28.04.2009, iar pe de altă parte, că depunerea situaţiilor financiare anuale nu poale fi calificată ca fiind un act de administrare.

Raţionamentul instanţei de fond este nelegal, fiind în discordanţă cu teza normei prevăzute de legiuitor prin dispoziţiile legal anterior arătate, fiind rezultatul unei greşite interpretări, de către, instanţa de fond, atât a elementelor factuale ale cauzei, cât si a dispoziţiilor legale incidente în cauza dedusă judecăţii,

A precizat că trebuie avută în vedere împrejurarea că legiuitorul nu a condiţionat existenţa stării de incompatibilitate de profitul sau veniturile încasate de societatea comercială, ci s-a raportat la deţinerea funcţiei de administrator al uneia dintre entităţile juridice prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la suspendarea activităţii SC. B. S.R.L, a precizat că aceasta a fost apreciată ca fiind o cauză exoneratoare de prima instanţă de judecată.

Aşadar, din menţiunile înscrise în registrul comerţului, rezultă că S.C B. S.R.L a avut activitatea suspendată doar pe o durată de 3 ani, respectiv în perioada 28.04.2009-27.04.2012, ulterior societatea comercială reluându-şi activitatea, fără nicio altă menţiune la O.N.R.C cu privire la alte perioade de suspendare a activităţii.

În acest context, se poate observa că perioada 28.04.2009-27.04.2012, când S.C B. S.R.L a avut activitatea suspendată, este cu mult anterioara perioadelor în care s-au reţinut cele două situaţii de incompatibilitate referite mai sus, respectiv suspendarea activităţii acestei Societăţi comerciale a avut loc cu 6 ani înainte de constatarea incidentelor de Agenţia Naţionala de Integritate, astfel că aceste aspecte sunt irelevante din punct de vedere juridic şi exced analizei prezentei cauze.

Prin urmare, este de necontestat că, ulterior perioadei de suspendare, respectiv, începând cu data de 28.04.2012, S.C B. S.R.L sa aflat în funcţiune.

Din perspectiva Legii nr. 161/2003 şi a Legii nr. 95/2006, normele de drept care interzic cumulul calităţii de senator/funcţie de manager cu funcţia de administrator în cadrul unei societăţi, reglementate de Legea nr. 31/1990, nu circumstanţiază caracterul restrictiv al acestui cumul în funcţie de situaţia fiscală în care se află societatea comercială.

Ceea ce a ignorat instanţa de fond este faptul că S.C B. S.R.L, ulterior încetării suspendării, nu a fost declarată inactivă de către organul fiscal, astfel că depunerea situaţiilor financiare anuale pe zero nu este de natură să înlăture existenţa celor două situaţii de incompatibilitate menţionate mal sus.

Chiar si în situaţia în care organul fiscal ar fi dispus inactivitatea S.C B. S.R.L, si acest aspect este irelevant în privinţa incidentelor de integritate, întrucât dacă respectiva societate comercială, prin desfăşurarea activităţii în mod normal, din perspectiva operaţiunilor pe care le are în obiectul său de activitate, ar fi suportat sancţiunea asupra beneficiului acordării dreptului de deducere pentru unele cheltuieli si pentru T.V.A-uI încasat, determinate de neîndeplinirea unor obligaţii fiscale ce îi incumbă, tot nu ar fi avut ca efect limitarea (suspendarea funcţiei de administrator în exercitarea sa normală.

Până la momentul expirării termenelor prevăzute de legiuitor, corespunzătoare pentru încetarea fiecăreia dintre cele 2 situaţii de incompatibilitate constatate, reclamantul A. nu a făcut dovada demersurilor sale de prezentare a demisiei (renunţare) din funcţia de administrator al S.C B. S.R.L

În pofida celor reţinute de instanţa de fond, din înscrisurile depuse în probaţiune la dosarul cauzei de pârâtă rezultă că reclamantul A. a exercitat funcţia de administrator în cadrul S.C B. S.R.L, în perioadele 16.08.2018 - 21.12.2020 st 21.12.2020 - 21.10.2021, când au fost reţinute cele două situaţii de incompatibilitate, si anume a semnat si şi-a asumat, ca administrator al acestei societăţi, acte de administrare necesare pentru menţinerea existenţei/funcţionării acestei entităţi juridice.

Un aspect important în soluţionarea prezentei cauze îl constituie faptul că abia în luna februarie 2022(deci în cursul procedurii de evaluare, respectiv după primirea adresei nr. x/10.01.2022, prin care acesta a fost informat cu privire la identificarea elementelor de incompatibilitate, si ulterior exprimării punctului său de vedere cu privire la acestea), reclamantul A. a iniţiat demersurile pentru dizolvarea si lichidarea S.C B. S.R.L., care însă nu au ca efect juridic înlăturarea celor 2 situaţii de incompatibilitate, întrucât aceste operaţiuni s-au realizat la mult timp după apariţia incidentelor de integritate.

A invocat dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 Legea contabilităţii nr. 82/1991 cu precizarea că puterea de administrare a administratorului se concretizează în actele de conservare, de administrare si de dispoziţie pe care administratorul este în drept să le îndeplinească, în exercitarea mandatului său.

Astfel, din adresa nr. x/21.10.2021 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, rezultă că domnul A. deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator începând cu data de 09.11.1994, durata mandatului fiind nelimitată.

Prin urmare, având în vedere prerogativele atribuite administratorului unei societăţi comerciale prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de asumare, prin semnătura, a răspunderii cu privire la întocmirea situaţiilor financiare anuale pentru anii fiscali 2018-2020, în mod evident nu prezintă niciun fel de relevanţă juridică faptul că aceste situaţii financiare anuale au fost întocmite de o firmă specializată cu care S.C B. S.R.L avea încheiat contract de prestări servicii, neputând opera un transfer al răspunderii administratorului A. în privinţa realităţii acestor situaţii financiare.

Aşadar, contrar celor reţinute de instanţa de fond, S.C B. S.R.L. avea încheiat un contract de prestări servicii cu o firmă specializată care întocmea situaţiile financiar-contabile şi care dovedeşte că administratorul acestei societăţii, prin semnarea documentelor întocmite de aceasta, a exercitat da facto funcţia de administrator al acestei societăţi comerciale.

În acest context, funcţia de administrator al unei societăţi comerciale presupune o activitate de conducere în cadrul acesteia, administratorul efectuând toate operaţiunile necesare funcţionării, în condiţii de legalitate, a respectivei entităţi juridice private fără ca Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, să prevadă că situaţia de incompatibilitate s-ar putea reţine doar în cazul existenţei unor acte sau fapte de comerţ care să interfereze cu activitatea unor instituţii publice, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond.

Lipsa activităţii societăţii comerciale S.C B. S.R.L nu înlătură calitatea de administrator statutar a persoanei evaluate A. la această societate, comercială, în speţă fiind dovedit faptul că acesta, prin semnarea documentelor, necesare existenţei/funcţionarii respectivei entităţi juridice private, a exercitat calitatea de administrator statutar, care nu a încetat niciun moment. Intimatul-reclamant A., având funcţia de senator în Parlamentul României şi de manager al unul spital, avea obligaţia de a cunoaşte şi de a respecta regimul juridic al incompatibilităţilor aplicabil fiecărei funcţii deţinute, iar nu sa încalce legislaţia aplicabilă.

Astfel, răspunderea pentru starea de incompatibilitate în care se află reclamantul nu poate fi transferată altor persoane sau instituţii, deoarece este o răspundere personală şi, astfel, doar reclamantul răspunde pentru starea sa de incompatibilitate.

Regimul juridic privind incompatibilităţile este expres prevăzut de legislaţia română, iar aplicarea acestuia oricărei persoane reprezintă, în fapt, aplicarea şi respectarea legii.

Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. g).) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările şi cele ale art. 82 alin. (1) lit. a).) din Legea w.161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul voinţei legiuitorului de asigurare a integrităţii în exercitarea funcţiilor publice.

Pentru constatarea încălcării dispoziţiilor legale menţionate anterior este necesară exercitarea simultană a două funcţii, În speţa, cea de manager a unei unităţi spitaliceşti şi cea de administrator la o societate comercială prevăzută de Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şl completările ulterioare, şi respectiv de senator şi de administrator la o astfel de entitate juridică, cerinţe legale ce sunt îndeplinite şi dovedite de actele depuse în probaţiune la dosarul cauzei.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţionala de Integritate este fondat şi se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. x/19.05.2022 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate s-a reţinut faptul că persoana evaluată A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, şi anume:

- prin exercitarea simultană, în perioada 16.08.2018-21.12.2020, a funcţiei de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, şi a celei de administrator la S.C. B. S.R.L., s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006;

- prin exercitarea simultană, în perioada 21.12.2020-21.10.2021, a funcţiei de senator în Parlamentul României şi a celei de administrator la S.C. B. S.R.L., s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. a fost învestită instanţa de fond cu verificarea legalităţii raportului de evaluare nr. x/19.05.2022 emis de Agenţia Naţionala de Integritate prin care s-a reţinut starea de incompatibilitate între funcţia de manager spital/senator al Parlamentului României şi cea de administrator al S.C. B. S.R.L..

Prima instanţă de judecată a admis acţiunea, a anulat Raportul de evaluare nr. x/19.05.2022, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, cu consecinţa înlăturării stării de incompatibilitate reţinute în privinţa reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că din titulatura Legii nr. 161/2003 şi ansamblul normelor legale conţinute de aceasta rezultă scopul, finalitatea pe care a urmărit-o legiuitorul atunci când a adoptat acest act normativ.

Raţiunea instituirii incompatibilităţilor este aceea de a preveni apariţia unor situaţii în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcţii de demnitate publică şi în domeniul privat, ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competenţelor sale legale.

Prin urmare, în opinia instanţei de fond, numai exercitarea simultană a unei demnităţi publice şi a funcţiei de administrator într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care determină corupţia.

Mai mult, instanţa a reţinut şi că în jurisprudenţa CJUE s-au consolidat ca izvor de drept, principiul proporţionalităţii şi cel al prevalenţei substanţei asupra formei.

Prin prisma principiului proporţionalităţii, natura şi severitatea măsurii administrative privind starea de incompatibilitate sunt disproporţionate faţă de scopul legii, fiind astfel încălcat echilibrul rezonabil între situaţia de fapt şi sancţiunile ce urmează a fi suportate.

În cauză, s-a nesocotit şi principiul prevalenţei substanţei asupra formei, pentru că autoritatea publică a dispus măsuri de natură a aduce restrângeri drepturilor individuale pe considerente pur formale, care nu sunt dublate de considerente ce ţin de substanţa raporturilor sociale ocrotite prin ansamblul normelor de drept din Legea nr. 161/2003.

Împotriva acestei soluţii, a formulat cerere de recurs pârâta Agenţia Naţionala de Integritate invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, din examinarea criticilor de nelegalitate aduse sentinţei civile atacate, Înalta Curte reţine că este, în mod implicit, invocat şi pct. 5 al aceluiaşi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pornind la analiza recursului, Înalta Curte apreciază că soluţia de la fondul pricinii este greşită şi este expresia valorificării unei situaţii de fapt care nu a fost suspusă corespunzător verificărilor de prima instanţă, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.".

În cazul de faţă, prima instanţă, a reţinut cu privire la situaţiile financiare anuale depuse de societatea S.C. B. S.R.L. la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală că reclamantul susţine că nu a semnat olograf declaraţiile depuse la organul fiscal.

Analizând considerentele anterior redate, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a examinat în amănunt situaţia de fapt prezentată de intimatul - reclamant care să fie raportată la normele de drept incidente, respectiv a reţinut că reclamantul A. a contestat semnătura de pe înscrisurile depuse de partea adversă în probaţiune fără a proceda la o verificare de scripte pentru a demonstra realitatea susţinerilor, deci cu încălcarea dispoziţiilor legale de la art. 301, art. 302 şi art. 303 C. proc. civ. care prevăd:

Art. 301

(1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii.

(2) Moştenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor.

Art. 302

(1) Când una dintre persoanele menţionate la art. 301 contestă scrierea sau semnătura ori declară că nu le cunoaşte, instanţa va proceda la verificarea înscrisului prin:

1. compararea scrierii şi semnăturii de pe înscris cu scrierea şi semnătura din alte înscrisuri necontestate;

2. expertiză;

3. orice alte mijloace de probă admise de lege.

(2) În acest scop, preşedintele completului de judecată va obliga partea căreia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa părţi din înscris. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoaştere a scrierii sau semnăturii.

Art. 303

(1) Judecătorul, după compararea înscrisului cu scrierea sau semnătura făcută în faţa sa ori, dacă este cazul, şi cu alte înscrisuri, se poate lămuri asupra înscrisului.

(2) Dacă însă, din compararea scrierilor, judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză, obligând părţile sau alte persoane să depună de îndată înscrisuri de comparaţie.

(3) Se primesc ca înscrisuri de comparaţie:

1. înscrisurile autentice;

2. înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de părţi;

3. partea din înscris care nu este contestată;

4. scrisul sau semnătura făcut/făcută înaintea instanţei.

(4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.

(5) Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în şedinţă.

Aplicând cauzei de faţă textul de lege menţionat, din care reiese obligaţia instanţei de a proceda la verificarea înscrisului în condiţiile în care este contestată semnătura, şi prin raportare la documentele existente la dosar, Înalta Curte constată că prima instanţă a valorificat prin considerente aspectele contestate de reclamant, referitoare la împrejurarea că semnătura aplicată pe înscrisurile depuse de Agenţia Naţionala de Integritate în probaţiune nu îi aparţine, prin preluarea tale quale(in mod identic) a susţinerilor acestei părţi şi fără a proceda la efectuarea unor verificări suplimentare.

Într-adevăr, cu privire la situaţia de fapt ce a fost dedusă judecăţii, esenţial pentru stabilirea stării de incompatibilitate este a se demonstra dacă reclamantul a exercitat cele două funcţii de manager spital/senator şi pe cea de administrator de societate comercială în paralel, prin raportare la probele administrate în cauză.

Prin urmare, apreciind că este necesară lămurirea situaţiei de fapt în raport şi de probele ce au fost administrate în cauză pentru dovedirea acesteia, Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe care urmează a stabili dacă înscrisurile reprezentând situaţii financiare ale S.C. B. S.R.L. au fost sau nu fost semnate de către reclamant.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza acţiunea reclamantului în raport de temeiurile de drept invocate, cu valorificarea tuturor apărărilor pârâtului, prin raportare la înscrisurile existente la dosar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 288/CA/2022-P.I. din 5 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.