Joint liability challenge fails; tax authority's appeal annulled for deficient statement of grounds

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, la data de 12.08.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sectorului 3 a Finanţelor Publice, anularea parţială a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.09.2019 în ceea ce-l priveşte şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea tuturor actelor subsecvente, respectiv a Titlului executoriu nr. x/09.03.2021 şi a Deciziei de poprire şi a oricărui act de executare efectuat până la această dată în dosarul de executare nr. x.

Prin sentinţa civilă nr. 353 din 7 martie 2023, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare cu privire la reclamant şi a respins acţiunea, în rest, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 3 a Finanţelor Publice a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

A apreciat recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru că în mod eronat a constatat că în Decizia nr. x/27.09.2019 nu a fost probat modul în care administratorul S.C. B. S.R.L. a acţionat cu rea-credinţă.

A citat dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, privind obligaţiile administratorilor persoanei juridic cu obligaţii de plată restante, menţionând că în cuprinsul deciziei sunt reţinute faptele care au atras incidenţa răspunderii solidare, în raport cu care s-a constatat înlăturarea prezumţiei de bună-credinţă în ceea ce-l priveşte pe reclamant.

A precizat că Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice nu a rămas în pasivitate în ceea ce priveşte recuperarea creanţelor datorate de S.C. B. S.R.L., făcând trimitere la notificările întocmite pentru fiecare administrator, urmate de notele de constatare.

3. Apărările formulate de intimatul-reclamant

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului ridicată din oficiu.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar apreciază că recursul pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 3 a Finanţelor Publice nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă a precizat că îşi întemeiază recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv.

Textul de lege menţionat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a răspuns, punctual, argumentelor invocate prin acţiune, în raport cu actele depuse la dosar şi cu apărările pârâtei formulate prin întâmpinare.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în privinţa reclamantului, nu sunt incidente împrejurările prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. b)-d) din Codul de procedură fiscală şi că acesta a deţinut calitatea de administrator al debitoarei în intervalul 03.08.2010-13.09.2012, obligaţiile de plată care au dus la insolvabilitatea debitoarei nedevenind scadente în perioada respectivă.

Însă, după cum s-a expus la pct. I.2. al prezentei decizii, recurenta-pârâtă nu a combătut şi nu şi-a circumstanţiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, fără a indica dispoziţiile de drept material încălcate de prima instanţă. Astfel, argumentele recurentei nu vizează motivarea judecătorului fondului, ci au un caracter general referitor la condiţiile angajării răspunderii solidare.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere/calificare a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competenţa de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, o astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei nr. 353 din 7 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.