Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1450/2024 AI generated

Jurisdictional conflict over annulment of salary cap decisions for qualified court worker under Law 153/2017

Case Number Decizia nr. 1450/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, resolving a negative conflict of jurisdiction, ordered that the case be heard by the Dambovita Court of Appeal, Section II of Civil, Administrative and Fiscal Contentious, thereby rejecting the initial decline by that tribunal and upholding the position that it had jurisdiction. The dispute involved a challenge by a qualified worker employed at a district court against salary decisions issued by the head of the Court of Appeal and the leadership body, specifically concerning the refusal to remove statutory salary caps. The decisive legal basis was the determination that the plaintiff did not fall under the special category of personnel defined in Article 7, paragraph (2), of Chapter VIII of Annex V to Law No. 153/2017, which reserves jurisdiction for the Bucharest Court of Appeal; instead, the plaintiff's salary was governed by Annex VIII, invoking the general administrative contentious procedure under Article 37 of Law No. 153/2017 and the jurisdictional hierarchy under Article 10 of Law No. 554/2004, which assigns competence to the local court of first instance for authorities of local rank.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 37 din Legea nr. 153/2017, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over annulment of salary cap decisions for qualified court worker under Law 153/2017: The dispute involved a challenge by a qualified worker employed at a district court against salary decisions issued by the head of the Court of Appeal and the leadership body, specifically concerning the refusal to remove statutory salary caps. The decisive legal basis was the determination that the plaintiff did not fall under the special category of personnel defined in Article 7, paragraph (2), of Chapter VIII of Annex V to Law No. 153/2017, which reserves jurisdiction for the Bucharest Court of Appeal; instead, the plaintiff's salary was governed by Annex VIII, invoking the general administrative contentious procedure under Article 37 of Law No. 153/2017 and the jurisdictional hierarchy under Article 10 of Law No. 554/2004, which assigns competence to the local court of first instance for authorities of local rank.

Keywords

AI generated
resolution of jurisdictional dispute challenge of administrative decisions civil annulment fiscal law article of civil procedure statutory basis

Cited Legislation

AI generated
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
În cazul acestui reclamant, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform criteriului rangului autorităţii pârâte.
art. 37 din Legea nr. 153/2017
Pe cale de consecinţă, căile prin care reclamantul poate contesta modul în care i-au fost stabilite drepturile salariale şi instanţa căreia se poate adresa sunt cele prevăzute de art. 37 din Legea nr. 153/2017, iar nu cele prevăzute de dispoziţiile derogatorii ale art.
art. 37 alin. (4) din Legea nr. 153/2017
153/2017, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 37 din acest act normativ.
art. 37 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
Aşadar, prin prisma dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a procesului revine tribunalului, indiferent că natura procesului ar fi aceea de contencios administrativ sau de conflict de muncă.
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
Procedural rule applied in the dispositive to establish the competence for the resolution of the case in favor of the specified court.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to establish the competence for the resolution of the case in favor of the specified court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 aprilie 2023, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în calitate de personal din cadrul Judecătoriei Rupea, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Braşov şi Preşedintele Curţii de Apel Braşov, au solicitat:

(i) anularea Hotărârii nr. 16 din 15.02.2023 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale prin deciziile cu nr. 10/DEFA, 30/DEFA, 62/DEFA, 80/DEFA, 49DEFA, 85/DEFA, din 12 ianuarie 2023 emise de preşedintele Curţii de Apel Braşov;

(ii) modificarea în parte a deciziilor cu nr. 10/DEFA, nr. 30/DEFA, nr. 62/DEFA, nr. 80/DEFA, nr. 49/DEFA, nr. 85DEFA din 12 ianuarie 2023, în sensul că: drepturile salariale recunoscute să fie acordate cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toţi reclamanţii vizaţi de decizia în discuţie;

(iii) obligarea pârâtului Preşedintele Curţii de Apel Braşov la emiterea unei noi decizii administrative, pe numele tuturor reclamanţilor, prin care să fie salarizaţi având în vedere VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, pentru viitor, cu înlăturarea plafonării instituite asupra salariului de bază brut lunar/indemnizaţiei brute lunare de încadrare urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul;

(iv) obligarea pârâtului Preşedintele Curţii de Apel Braşov ca pentru diferenţele salariale acordate prin prezenta hotărâre sumele să fie actualizate cu indicele inflaţiei, precum şi cu dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data scadentei fiecărei obligaţii şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 513 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că litigiul este supus prevederilor art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII ale Anexei V la Legea nr. 153/2017, întrucât reclamanţii, care fac parte din categoria personalului auxiliar şi de specialitate din cadrul Judecătoriei Rupea, contestă modul de stabilire a drepturilor salariale, iar potrivit acestui text de lege, plângerea formulată împotriva hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov este dată în competenţa exclusivă de soluţionare a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2165 din 22 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe în privinţa cererii reclamantul G.; a declinat judecarea acestei cereri în favoarea Tribunalului Dâmoviţa; a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de ceilalţi reclamanţi şi a format un nou dosar, în care a stabilit termen de judecată; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reţinut că reclamantului G., având funcţia de muncitor calificat, este salarizat conform dispoziţiilor Anexei VIII la Legea nr. 153/2017, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 37 din acest act normativ. În cazul acestui reclamant, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform criteriului rangului autorităţii pârâte. Cum pârâţii chemaţi în judecată nu sunt autorităţi publice centrale, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dâmboviţa.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cel două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Conform cererii de chemare în judecată şi înscrisurilor anexate acesteia, reclamantul G. este angajat al Judecătoriei Rupea, ocupând postul de muncitor calificat.

Acţiunea de faţă vizează atacarea în anulare a Hotărârii nr. 16 din 15.02.2023 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale ce i-au fost acordate prin Decizia nr. 85/DEFA/12.01.2023, emisă de preşedintele Curţii de Apel Braşov conform Cap. II lit. C) şi I) din Anexa VIII la Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 (valorificate de Tribunalul Dâmboviţa în sentinţa de declinare), care prevăd că, prin derogare de la art. 37 din lege, împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1), prin care se soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative de salarizare, se poate face plângere la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Aceste dispoziţii derogatorii se aplică doar personalului salarizat potrivit Capitolului VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, judecătorilor militari şi procurorilor militari de la instanţele şi parchetele militare, inspectorilor judiciari, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, auditorilor de justiţie, magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţilor judiciari, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalului de instruire, personalului care ocupă funcţii auxiliare din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, personalului de specialitate criminalistică şi personalului auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, specialiştilor în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Inspecţiei Judiciare, al Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalului de probaţiune şi personalului din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Or, reclamantul G., angajat pe postul de muncitor calificat, nu se încadrează în categoriile de personal enumerate anterior, drepturile sale salariale fiind stabilite conform Anexei VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, iar nu conform Anexei V din aceeaşi lege.

Pe cale de consecinţă, căile prin care reclamantul poate contesta modul în care i-au fost stabilite drepturile salariale şi instanţa căreia se poate adresa sunt cele prevăzute de art. 37 din Legea nr. 153/2017, iar nu cele prevăzute de dispoziţiile derogatorii ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale se poate formula contestaţie în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării, ce va fi soluţionată de ordonatorul de credite, iar alin. (4) al aceluiaşi articol dispune că împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei.

În raport de situaţia de fapt expusă şi de cadrul normativ arătat, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a acţiunii reclamantului G., prin care se critică modul de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, revine instanţei determinate conform art. 37 alin. (4) din Legea nr. 153/2017.

Or, raportat la 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâţii chemaţi în judecată (Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Braşov şi Preşedintele Curţii de Apel Braşov) nu sunt autorităţi publice de rang central, ci de rang local, ceea ce indică o competenţă materială a Tribunalului Dâmboviţa.

Totodată, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.".

Aşadar, prin prisma dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a procesului revine tribunalului, indiferent că natura procesului ar fi aceea de contencios administrativ sau de conflict de muncă.

În sfârşit, Înalta Curte observă că a fost învestită cu un conflict de competenţă materială raportat la rangul instanţei, fără ca în discuţie să fi fost şi specializarea secţiei sau a completului învestit(ă) cu acţiunea în discuţie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G. şi pe pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Braşov şi Preşedintele Curţii de Apel Braşov, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.