Police officer's medical fitness ruling quashed; tribunal's jurisdiction upheld for service-relationship challenge.

Şedinţa publică din data de 13 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 martie 2023, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a M.A.I., a solicitat, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004:

(i) anularea Deciziei medicale nr. 95 din 15.02.2023 emise de Direcţia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a M.A.I., ca netemeinică şi nelegală;

(ii) obligarea Direcţiei Medicale - Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a M.A.I. la emiterea unei decizii cu respectarea dispoziţiilor legale în materie;

(iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4788 din 4 octombrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei astfel dispuse, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, precum şi împrejurarea că reclamantul solicită anularea unui act administrativ emis de Direcţia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a M.A.I., care este autoritate publică centrală.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 57 din 18 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a dispune această soluţie, curtea de apel a reţinut că reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special, iar actul administrativ dedus judecăţii produce efecte directe asupra raportului său de serviciu. Împrejurarea că actul este emis de o autoritate publică centrală nu schimbă natura juridică de act de funcţie publică, în acest sens statuând şi Decizia nr. 23/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competentă să soluţioneze recursul în interesul legii, precum şi soluţia de unificare a practicii judiciare, adoptată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, la data de 11 aprilie 2016, ale căror considerente sunt incidente şi în cauza de faţă.

În acest context, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Tribunalului Bucureşti, în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cel două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că reclamantul A. ocupă funcţia de şef-serviciu în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din anul 2017, având gradul de comisar şef. În contextul în care a totalizat peste 90 de zile de concediu medical într-un an, reclamantul a fost supus, în conformitate cu prevederile OMAI nr. 98/2016, unor evaluări medicale succesive, în perioada octombrie 2022 - februarie 2023, finalizate cu emiterea de către Direcţia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a M.A.I. a Deciziei medicale nr. 95 din 15.02.2023, prin care s-a stabilit că reclamantul este "Apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliţie", în raport de diagnosticul clinic şi funcţional "Spondilolistezic vertebral lombar anterior L4 L5 gr. 2; scolioză lombară secundară; discopatie vertebrală cervicală C5 C6 faza III/stadiul I.". Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei medicale nr. 95 din 15.02.2023 prin care a fost declarat apt limitat pentru desfăşurarea activităţii specifice serviciului de poliţie, criticând şi reducerea termenului de revizuire la 6 luni şi majorarea incapacităţii adaptive la 40%, faţă de referatele neurochirugicale avute în vedere la emiterea actului.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului "Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului", iar potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Raportând contextul factual al cauzei la textele de lege anterior citate, Înalta Curte constată că reclamantul, ofiţer de poliţie, are calitatea de funcţionar public cu statut special, iar actul administrativ contestat priveşte raportul său de serviciu, respectiv aptitudinea de a mai îndeplini serviciul în poliţie ca urmare a constatării unei capacităţi fizice limitate pe motive de ordin medical. Prin urmare, prezentul litigiu se supune, din punct de vedere al competenţei instanţei de judecată, prevederilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care stabilesc competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispoziţiile speciale ale Codului administrativ, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare şi neputând justifica o competenţă materială a instanţei de judecată stabilită în raport de rangul autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.

Înalta Curte mai reţine şi că reclamantul are domiciliul în municipiul Bucureşti, în circumscripţia teritorială a Tribunalului Bucureşti, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 statuează că reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a M.A.I., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.