Prefect removal: appeal partially admitted, appeal quashed and remanded for unexamined acts

Şedinţa publică din data de 13 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 martie 2022, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI, Ministerul), a solicitat:

(i) anularea adresei nr. x/21.10.2021 de soluţionare a plângerii prealabile, emisă de pârâtul SGG, a H.G. nr. 937/2021, a Deciziei Primului Ministru nr. 478/20.09.2021 şi a Ordinului emis de Secretarul General al Guvernului nr. 1332/29.09.2021;

(ii) obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09.09.2021-18.01.2022, indexată cu dobânda de referinţă a B.N.R. şi cu rata de inflaţie, de la data emiterii Hotărârii de Guvern contestată şi până la data plăţii efective a drepturilor salariale corect calculate, şi a obligaţiilor privind contribuţiile către bugetul asigurărilor sociale de stat, buget sănătate, buget accidente de muncă şi boli profesionale şi buget şomaj;

(iii) suspendarea executării H.G. nr. 937/09.09.2021, publicată în M.O. nr. 864/09.09.2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Prin încheierea din 27 iunie 2022 a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantului de suspendare a executării H.G. nr. 937/2021.

1.3. La termenul de judecată din 27 septembrie 2022, reclamantul a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că drepturile salariale de care a fost lipsit în perioada 09.09.2021 - 28.01.2022 sunt în sumă de 51.876 RON şi că obligaţa de a achita aceste drepturi, reprezentând despăgubiri, revine pârâţilor Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului, în calitate de emitenţi ai actelor vătămătoare ce se solicită a fi anulate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin "decizia civilă" nr. 173 din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Prealabil, recurentul-reclamant sesizează împrejurarea că instanţa de fond a intitulat hotărârea pronunţată "decizie", în loc de "sentinţă" şi consideră oportun ca instanţa de recurs să îndrepte această eroare.

În motivarea recursului, susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că au fost respectate prevederile art. 251 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, raportat la nota de fundamentare a H.G. nr. 937/2021, care nu prezintă caracteristicile unei propuneri de eliberare din funcţie, ci cuprinde o simplă enumerare a unor texte legale. Câtă vreme nu există un act declanşator din partea ministrului care coordonează instituţia prefectului, prin care să se solicite elaborarea hotărârii de Guvern de eliberare din funcţie a reclamantului, întreaga procedură de adoptare a H.G. nr. 937/2021 este viciată. Totodată, din cuprinsul notei de fundamentare nu reiese nici urgenţa adoptării hotărârii de Guvern.

Susţine că instanţa de fond a reţinut greşit că nu era necesară motivarea actului administrativ, din perspectiva naturii funcţiei de prefect de demnitate publică şi că hotărârea de Guvern a fost adoptată legal prin înscrierea proiectului iniţiat de MAI pe ordinea de zi, temeiul de drept justificând retragerea mandatului acordat reclamantului. În acest sens, recurentul-reclamant reiterează argumentul neîntrunirii cerinţelor prevăzute de lege pentru existenţa unei note de fundamentare, având în vedere că, prin această notă, nu s-a solicitat o măsură concretă, ci au fost enumerate norme legale; astfel fiind, nu poate fi primit argumentul primei instanţe, care a apreciat că, prin însuşirea notei de fundamentare, rezultă şi motivarea H.G. nr. 937/2021.

Mai arată că prima instanţă a reţinut greşit că, în cazul funcţiei de demnitate publică, nu este necesară enumerarea motivelor pentru care se dispune măsura eliberării din funcţie. În şedinţa de Guvern din 09.09.2021 au fost eliberaţi din funcţie toţi prefecţii şi subprefecţii susţinuţi de o anumită formaţiune politică, procedându-se de o manieră discriminatorie şi încălcându-se principiile egalităţii şi imparţialităţii. În scopul garantării principiului transparenţei şi în considerarea rolului instituţiei prefectului, actul administrativ trebuia motivat în fapt şi în drept, pentru a asigura dreptul la apărare al beneficiarului şi eficacitatea controlului judiciar. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, conducător al serviciilor publice deconcentrate, al comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, dar şi organ de tutelă administrativă, prin care se asigură verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale. Ca atare, dacă s-ar admite posibilitatea înlăturării din funcţia de prefect fără o minimă motivare, din care să rezulte că pierderea sprijinului politic afectează implementarea la nivel local a politicilor Guvernului, ar fi ignorate toate atribuţiile conferite de legiuitor prefectului.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-reclamant invocă greşita interpretare a motivelor din acţiune privitoare la autoritatea de lucru judecat ce rezultă din sentinţa civilă nr. 617/09.12.2020 a Tribunalului Galaţi, care, în opinia sa, îi conferă dreptul subiectiv căruia îi corespunde obligaţia Guvernului României de a-l numi în funcţia de prefect. Acestui pârât îi revenea obligaţia de a pune în executare hotărârea judecătorească ulterior rămânerii definitive (15.06.2021) şi abia ulterior să aprecieze cu privire la menţinerea ori eliberarea reclamantului din funcţia de prefect.

Mai susţine recurentul-pârât şi greşita interpretare şi aplicare a H.G. nr. 561/2009, motivarea instanţei de fond fiind şi contradictorie. Astfel, instanţa a reţinut că în cazul unui act individual ce are ca obiect revocarea din funcţie a unei persoane nu se aplică normele ce vizează elaborarea unor documente de politici publice, pentru ca ulterior să reţină că încălcarea art. 39 şi 40 din H.G. nr. 561/2009 nu conduce la nelegalitatea hotărârii de Guvern contestate.

Arată că dispoziţiile art. 6 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 561/2009 prevăd că dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul aprobării documentelor de politici publice ale Guvernului şi Parlamentului. Din cuprinsul art. 39 alin. (3) şi art. 40 alin. (2) din H.G. nr. 561/2009 rezultă că orice act individual de revocare din funcţie trebuie ori să fie înscris pe agenda de lucru, ori să reclame o decizie urgentă într-un caz excepţional. În speţă, H.G. nr. 937/2021 nu a fost înscrisă pe ordinea de zi, ceea ce presupunea existenţa unei situaţii excepţionale care să reclame adoptarea ei. Or, din redactarea hotărârii de Guvern nu rezultă o astfel de situaţie cu caracter de excepţie, astfel că adoptarea unui act normativ fără ca în prealabil să fi fost înscris pe agenda de lucru a Guvernului ori să existe un motiv excepţional, reprezintă un motiv de nelegalitate care conduce la nulitatea actului astfel adoptat.

Prin cel din urmă motiv de recurs, reclamantul invocă neanalizarea de către prima instanţă a tuturor criticilor vizând actele subsecvente H.G. nr. 937/2021, faţă de care a invocat motive de nelegalitate proprii. Învederează că prin acţiune a solicitat şi anularea Deciziei Prim Ministrului nr. 478/20.09.2021 şi a Ordinului emis de Secretarul General al Guvernului nr. 1332/29.09.2021, prin prisma încălcării dreptului la muncă prin neasigurarea continuităţii în raporturile de serviciu, în contextul în care între momentul adoptării H.G. nr. 937/2021 şi momentul continuării raporturilor de serviciu ca inspector guvernamental s-au scurs 12 zile. Totodată, temeiul de drept indicat (art. 515 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019) este eronat, acesta referindu-se la suspendarea raporturilor de serviciu prin acordul părţilor, deşi era incidentă situaţia încetării suspendării acestor raporturi, prevăzută de art. 513 din O.U.G. nr. 57/2019.

În acelaşi sens, recurentul-reclamant susţine că, deşi acest motiv de nelegalitate vizează doar actul subsecvent - Decizia Prim-Ministrului nr. 478/20.09.2021, totuşi el constituie şi un motiv de nelegalitate al H.G. nr. 937/2021, deoarece în cuprinsul acestei hotărâri nu s-a prevăzut şi constatarea încetării suspendării de drept a raporturilor de serviciu, astfel cum s-a procedat anterior, când recurentul-reclamant a mai fost eliberat din funcţia de prefect.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului au invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

Excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocate de intimaţii-pârâţi prin întâmpinări, au fost respinse, ca neîntemeiate, la termenul din 13 martie 2024, pentru motivele cuprinse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Preliminar, în ceea ce priveşte solicitarea formulată de recurentul-reclamant în sensul constatării şi îndreptării de către instanţa de recurs a erorii materiale referitoare la denumirea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, anume sentinţă, iar nu decizie, Înalta Curte constată că această cerere poate fi adresată doar instanţei care a pronunţat hotărârea judecătorească, în condiţiile art. 442 şi art. 445 C. proc. civ.. Cererea de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul hotărârii judecătoreşti nu poate fi adresată direct instanţei de control judiciar, aceasta putând fi învestită, conform art. 446 C. proc. civ., doar cu recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost soluţionată cererea de către instanţa care a pronunţat hotărârea ce se pretinde că necesită îndreptări.

Referitor la calea de atac formulată, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate prezentate de recurentul-reclamant pot fi rezumate astfel (ordine în care vor fi şi analizate):

a) critici privitoare la nerespectarea procedurii de adoptare a H.G. nr. 937/2021, din perspectiva încălcării art. 251 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, în referire la nota de fundamentare a hotărârii de Guvern, precum şi a încălcării art. 39 şi art. 40 din H.G. nr. 561/2009, referitoare la normele de elaborare a unor documente de politici publice;

b) critici referitoare la cerinţa motivării actului administrativ de eliberare din funcţie a prefectului;

c) neluarea în considerare a autorităţii de lucru judecat ce rezultă din sentinţa civilă nr. 617/09.12.2020 a Tribunalului Galaţi;

d) neanalizarea de către prima instanţă a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la Decizia Primului Ministru nr. 478/20.09.2021 şi Ordinul emis de Secretarul General al Guvernului nr. 1332/29.09.2021.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile circumscrise procedurii de adoptare a H.G. nr. 937/2021, din ambele perspective înfăţişate de recurentul-reclamant.

În privinţa modului de interpretare şi aplicare a art. 251 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit căruia numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi a subprefecţilor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului care coordonează instituţia prefectului, recurentul-reclamant a susţinut că nota de fundamentare a H.G. nr. 937/2021 nu poate primi o astfel de valoare juridică, întrucât nu cuprinde o propunere concretă de eliberare a recurentului din funcţia de prefect.

Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prevederile textului de lege anterior enunţat au fost respectate, propunerea intimatului-pârât Ministerul Afacerilor Interne fiind cuprinsă în nota de fundamentare, care a fost înaintată Guvernului împreună cu proiectul de hotărâre vizând eliberarea din funcţia de prefect a reclamantului A.. În cuprinsul notei au fost indicate prevederile art. 250 alin. (1) şi art. 251 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2009, temei de drept care justifică abilitarea legală a Guvernului de eliberare din funcţia de demnitate publică, învederându-se, totodată, că dispunerea eliberării din funcţia de prefect reprezintă atributul exclusiv al Guvernului şi că în acest sens a fost întocmit proiectul de hotărâre de Guvern. Prin urmare, nu se poate susţine că nota de fundamentare nu cuprinde nicio propunere concretă din partea ministrului afacerilor interne, chiar titlul actului prevăzând obiectul acestuia:

"Notă de fundamentare la Hotărârea Guvernului privind eliberarea domnului A. din funcţia de prefect al judeţului Galaţi".

Cât priveşte dispoziţiile art. 39 şi art. 40 din H.G. nr. 561/2009, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că proiectul de hotărâre de guvern nu s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern şi nici nu a fost demonstrată o situaţie excepţională care să reclame adoptarea actului fără înscrierea prealabilă pe agenda şedinţei, iar motivarea instanţei de fond este contradictorie.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, în considerentele hotărârii recurate, nu se regăsesc motive contradictorii. Instanţa de fond a reţinut că actul administrativ individual adoptat nu făcea parte din proiectele de documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern care, potrivit art. 40 alin. (2) din H.G. nr. 561/2009, în cazuri excepţionale, deşi neînscrise pe agenda de lucru, pot fi luate în discuţie dacă necesită o decizie urgentă a Guvernului, după cum nu prezenta nici specificul unui act normativ, constituind un act administrativ cu caracter individual. Cu toate acestea, a constatat că lipsa justificării pentru care adoptarea acestui proiect neînscris pe ordinea de zi ar fi reclamat o decizie urgentă din partea Guvernului nu poate determina, prin ea însăşi, anularea hotărârii de Guvern contestate. Aşadar, raţionamentul instanţei de fond este lipsit de contradicţii, concluzia fiind clar exprimată şi motivată.

Înalta Curte mai constată că de esenţa reglementării din Capitolul VIII al Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 561/2009 sunt proiectele de documente de politici publice şi proiectele de acte normative, acestora putându-li-se adăuga şi "alte documente", acestea din urmă fiind detaliate în Capitolul III al aceluiaşi Regulament şi privind în esenţă documente de poziţie naţională, memorandumuri sau puncte de vedere în legătură cu proiecte sau propuneri de lege.

Or, actul litigios nu se înscrie în niciuna dintre categoriile amintite, neprivind proiecte de aplicabilitate generală, ci cu efect limitat la situaţia individuală a recurentului-reclamant prin prisma calităţii deţinute la momentul respectiv.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile din recurs vizând pretinsele vicii de adoptare a H.G. nr. 937/2021.

Referitor la cel de-al doilea rând de critici, prin care recurentul-reclamant a reiterat argumentul nemotivării actului administrativ individual, Înalta Curte le constată a fi, de asemenea, nefondate.

Reclamantul A. a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Galaţi prin H.G. nr. 744/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 812/14.10.2016, şi a fost eliberat din funcţie prin H.G nr. 973/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 864/09.09.2021, actul de eliberare din funcţie fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 250 alin. (1) şi art. 251 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 250 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2021, funcţiile de prefect şi de subprefect sunt funcţii de demnitate publică, normă aplicabilă de la data de 05.03.2021. Totodată, potrivit art. 251 alin. (2) din acelaşi act normativ, numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi a subprefecţilor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului care coordonează instituţia prefectului. Aceste prevederi corespund dispoziţiilor art. 123 din Constituţie, potrivit cărora "(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale."

Din perspectiva cerinţei motivării actului administrativ, Înalta Curte reţine că numirea şi eliberarea din funcţia de prefect intră în competenţa exclusivă acordată de lege Guvernului, care asigură astfel conducerea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Legea nu prevede nicio condiţie pentru numirea în funcţia de prefect, cum ar fi parcurgerea unor proceduri de selecţie, prin susţinerea unui concurs/examen ori îndeplinirea anumitor condiţii de studii ori experienţă profesională, numirea fiind dispusă, fără necesitatea unei motivări în fapt, în baza prerogativelor Guvernului şi în considerarea unor calităţi personale, pe baza încrederii politice acordate persoanei beneficiare.

Conform principiului simetriei actelor juridice, organul care numeşte o persoană într-o funcţie publică, având putere discreţionară în acest sens, are dreptul de a o elibera din acea funcţie, bucurându-se de aceeaşi marjă largă de apreciere. Atât timp cât numirea în funcţia de prefect se dispune printr-un act administrativ care nu cuprinde motivele de fapt care sprijină această decizie, eliberarea din funcţie nu se poate dispune în condiţii diferite, mai stricte decât cele avute în vedere la ocuparea funcţiei.

Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că, deşi hotărârea Guvernului de numire în funcţie a unui prefect, în calitate de demnitar, are natura unui act administrativ, această numire are în vedere criterii de oportunitate şi politice, care se înscriu în marja de apreciere a organului emitent. În mod similar, şi decizia de revocare din funcţie îmbracă aceeaşi formă a hotărârii de Guvern şi se înscrie în atributul exclusiv al Guvernului de eliberare a prefectului din funcţia de demnitar, atunci când consideră oportun şi necesar, ca o consecinţă a manifestării voinţei politice. Acest motiv factual al eliberării din funcţie nu trebuie să fie expres evocat în cuprinsul actului, el fiind implicit decelat din temeiul de drept pe care se sprijină H.G. nr. 937/2021.

Înalta Curte constată, aşadar, că recurentul-reclamant a fost eliberat din funcţie în aceleaşi condiţii în care a fost numit, iar specificul procedurii de numire în funcţia de demnitate publică se menţine şi în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie, neputând fi reţinută o exercitare abuzivă, excesivă, a dreptului de apreciere al autorităţii publice ca urmare a neindicării motivelor de fapt care au condus la această decizie.

În consecinţă, sunt nefondate criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, vizând lipsa motivării actului administrativ individual de eliberare din funcţia de prefect.

În ceea ce priveşte argumentele recurentului-reclamant subsumate efectului autorităţii de lucru judecat aparţinând sentinţei civile nr. 617/09.12.2020 a Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 606/R/15.06.2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte reţine că prin această hotărâre judecătorească a fost anulată H.G. nr. 864/2017, prin care reclamantul a fost trecut, prin aplicarea mobilităţii, din funcţia de prefect în funcţia publică de inspector guvernamental.

Recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa Tribunalului Galaţi trebuia să fie pusă în executare de către Guvernul României ulterior rămânerii definitive, la 15.06.2021, prin repunerea sa formală în funcţia de prefect şi abia ulterior să fie emisă hotărârea de Guvern de eliberare din funcţie, astfel că lipsa reintegrării formale în funcţie afectează autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive.

Or, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant era deja repus în funcţia de prefect la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 617/2020, reintegrarea fiind dispusă potrivit H.G. nr. 186/03.03.2021 ca urmare a unei alte dispoziţii a instanţei de judecată, astfel că emiterea unui nou act administrativ cuprinzând aceeaşi măsură nu era necesară. Împrejurarea că recurentul-reclamant a fost reintegrat în funcţie pe parcursul judecării cauzei nu afectează în vreun fel autoritatea de lucru judecat a sentinţei Tribunalului Galaţi şi nici nu impune efectuarea unor noi formalităţi de executare a acestei hotărâri, repunerea în funcţie fiind consolidată prin rămânerea definitivă a acestei hotărâri judecătoreşti, care a anulat actul de trecere în funcţia de inspector guvernamental.

Totodată, pretenţiile din dosarul nr. x/2018 şi cele din pricina de faţă nu privesc acelaşi obiect, chiar dacă ambele se referă la măsuri vizând funcţia de prefect ocupată de recurentul-reclamant. În primul litigiu s-a solicitat anularea H.G. nr. 864/2017, prin care reclamantul A., la acel moment înalt funcţionar public, a fost trecut, prin aplicarea mobilităţii, din funcţia publică de prefect în funcţia publică de inspector guvernamental. În prezenta cauză se solicită anularea H.G. nr. 937/2021, prin care acelaşi reclamant a fost eliberat din funcţia de prefect, funcţie al cărei statut a fost schimbat, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2021, devenind funcţie de demnitate publică. Rezumativ, în timp ce în cazul primului litigiu au fost analizate condiţiile de mobilitate a înaltului funcţionar public, în litigiul de faţă sunt analizate condiţiile de eliberare din funcţia de demnitate publică, astfel că nu se poate reţine efectul autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 617/2020, nici sub aspect negativ şi nici sub aspect pozitiv.

În consecinţă, vor fi respinse, ca nefondate, şi criticile recurentului referitoare la neluarea în considerare a autorităţii de lucru judecat.

În mod corespunzător, nefiind identificate vicii de legalitate cu privire la H.G. nr. 937/2021, nu exista fundamentul acordării vreunei despăgubiri în considerarea actului administrativ amintit.

O cu totul altă concluzie se impune, însă, în privinţa criticilor vizând omisiunea analizării tuturor pretenţiilor deduse judecăţii.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat nu doar anularea H.G. nr. 937/2021, ci şi a Deciziei Prim Ministrului nr. 478/20.09.2021, prin care s-a constatat încetarea suspendării de drept a raporturilor de serviciu şi a Ordinului emis de Secretarul General al Guvernului nr. 1332/29.09.2021, care a stabilit cuantumul drepturilor salariale ce urmează a fi încasate de reclamant ca inspector guvernamental, acte administrative faţă de care au fost invocate motive de nelegalitate proprii, distincte de cele vizând H.G. nr. 937/2021. Instanţa de fond a reţinut legalitatea acestor acte subsecvente doar în raport de concluzia legalităţii actului principal - H.G. nr. 937/2021, fără a mai analiza motivele reclamantului prin care s-a susţinut că între data eliberării sale din funcţie prin hotărârea de Guvern (09.09.2021), pe de-o parte, şi, pe de altă parte, data constatării încetării suspendării raporturilor de serviciu prin decizia Prim Ministrului (20.09.2021) urmată de data stabilirii, prin ordinul SGG, a cuantumului drepturilor salariale aferente funcţiei de inspector guvernamental (29.09.2021), a trecut o perioadă de timp, nefiind asigurată continuitatea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public.

La acest moment al analizei se impune observaţia că, deşi în recurs reclamantul a susţinut că motivul de nelegalitate referitor la Decizia Prim Ministrului nr. 478/20.09.2021 afectează şi H.G. nr. 937/2021, în sensul că această hotărâre de Guvern nu cuprinde un articol prin care să se prevadă încetarea suspendării de drept şi continuarea raporturilor de serviciu ca inspector guvernamental, totuşi această critică de nelegalitate nu a fost invocată prin cererea de chemare în judecată, astfel că nu poate face obiectul controlului instanţei de recurs şi nici al instanţei de fond în rejudecarea cauzei, în calea de atac neputând fi formulate motive de nelegalitate noi, care nu au făcut obiectul învestirii primei instanţe, în raport de dispoziţiile art. 494 şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

În continuare, Înalta Curte reţine că judecătorul are obligaţia de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din acelaşi act normativ judecătorul trebuie să examineze fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul.

Or, în cauza de faţă, sentinţa recurată nu respectă exigenţele procedurale stabilite sub sancţiunea nulităţii, cauza nefiind examinată sub toate aspectele, fiind astfel încălcate norme de procedură care reglementează principii procesuale fundamentale şi nefiind asigurate cerinţele unui proces echitabil prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia [Europeană] pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Înalta Curte subliniază că obiectul căii de atac nu îl constituie pretenţia concretă a părţii, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanţe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală. Altfel spus, judecătorului căii de atac îi revine să verifice raţionamentul judecătorului fondului, căruia îi incumbă să soluţioneze procesul în primă instanţă, iar spre acest rezultat premisele acestui raţionament trebuie să fie accesibile din lectura hotărârii, prin prisma expunerii situaţiei de fapt şi a probelor concrete care o susţin, cu identificarea lor, respectiv prin prisma analizei în drept corespunzătoare acelei situaţii factuale stabilite.

Înalta Curte constată că, raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi în absenţa oricărei verificări efectuate prin sentinţa recurată asupra pretenţiei respective astfel cum era motivată în fapt şi în drept prin cererea de chemare în judecată, neregula de ordin procedural expusă anterior nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea examinării cererii de chemare în judecată sub toate aspectele de nelegalitate invocate cu privire la Decizia Prim-Ministrului nr. 478/20.09.2021 şi Ordinul emis de Secretarul General al Guvernului nr. 1332/29.09.2021.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa în parte hotărârea recurată şi va trimite cauza primei instanţe, în vederea rejudecării cererii de anulare a Deciziei Prim-Ministrului nr. 478/20.09.2021 şi Ordinului emis de Secretarul General al Guvernului nr. 1332/29.09.2021, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Cum criticile dezvoltate în recurs de partea recurentă-reclamantă au fost, pe de o parte, invalidate referitor la soluţia privind H.G. nr. 937/2021, iar, pe de altă parte, au determinat casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în limita casării, nu există temeiul acordării la acest moment procesual a vreunei cheltuieli de judecată în beneficiul recurentului-reclamant corespunzător căii de atac a recursului în raport de dispoziţiile art. 494 rap. la art. 451 şi următoarele C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva hotărârii intitulate "Decizia civilă" nr. 173 din 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte hotărârea recurată şi, în consecinţă:

Trimite cauza primei instanţe, în vederea rejudecării cererii de anulare a Deciziei Prim-Ministrului nr. 478/20.09.2021 şi Ordinului emis de Secretarul General al Guvernului nr. 1332/29.09.2021.

Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.