Decizia nr. 1393/2024 · Discrimination ruling quashed and remanded for lack of reasoning; timeliness objection rejected.

Şedinţa publică din data de 12 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.07.2018, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A. anularea Hotărârii nr. 172/09.05.2018, emise de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii contravenţionale in cuantum de 2000 RON si obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 100/2021 din 19 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal veche respins acţiunea privind pe reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 100/2021 din 19 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici:

Sentinţa pronunţata de către instanţa nu a avut în vedere toate susţinerile recurentei, pronunţând o soluţie netemeinica şi nelegală prin reţinerea unei stări de fapt şi de drept eronate.

Recurenta-reclamanta apreciază că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei de discriminare imputate, în sensul că nu puteau fi reţinute în speţă, nici existenţa unui tratament diferenţiat, nici existenţa unui criteriu de discriminare.

Curtea în mod greşit a respins aceste critici, reţinând că în mod corect Colegiul Director al C.N.C.D. a constatat atât existenţa tratamentulului diferenţiat aplicat petentului A., constând în neadaptarea condiţiilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, cât şi existenţa criteriului de discriminare, respectiv cel de dizabilitate.

Totodată, în mod greşit instanţa a reţinut că recurenta-reclamanta nu a fost în măsură a proba că exista vreun scop legitim în ceea ce priveşte neadaptarea condiţiilor de muncă ale petentului la dizabilităţile acestuia.

Recurenta apreciază că adresa nr. x/19.05.2020 emisă de ITM Dolj, nu este de natura sa probeze existent unui tratament discriminatoriu ci doar constata existent unor condiţii de munca.

De altfel, instanţa retine că i s-au aplicat aceleaşi condiţii de muncă numitului A. ca şi celorlalţi salariaţi, aspect ce probează neexistenta tratamentului discriminatoriu fata de acesta. Cu toate acestea instanta în mod greşit a dispus respingerea acţiunii.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat pe cale de excepţie respingerea recursului ca tardiv formulat, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată la data de 12 martie 2024.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât A., astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, având în vedere următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

În speţă, instanţa de recurs constată că sentinţa civilă nr. 100/2021 din 19 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - veche secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată la data de 27.01.2023, iar împotriva acesteia s-a formulat recurs la data de 13.02.2023 .

Având în vedere data la care s-a comunicat hotărârea recurată şi data la care s-a declarat recurs, rezultă că reclamanta a depus cererea de recurs în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerente pentru care excepţia tardivităţii invocată de intimatul-pârât nu este întemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat şi îl va admite în consecinţă, pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte, în urma analizei argumentelor prezentate prin cererea de recurs reţine că acesta se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii.

În considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de fond se limitează la a prezenta o serie de argumente care se întemeiază exclusiv pe concluziile reţinute în cuprinsul Hotărârii CNCND nr. 172/09.05.2018.

În ceea ce priveşte argumentele instanţei de fond în motivarea sentinţei recurate, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a efectuat o analiză completă, a cauzei, aceasta neprezentând argumente temeinice care să confirme faptele de discriminare săvârşite la adresa intimatului-pârât A. şi în ce constă efectiv tratamentul diferenţiat la care acesta a fost supus din partea reclamantei.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa fondului s-a mărginit să aprecieze că în mod corect Colegiul Director al C.N.C.D. a constatat atât existenţa tratamentulului diferenţiat aplicat petentului A., constând în neadaptarea condiţiilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, cât şi existenţa criteriului de discriminare, respective cel de dizabilitate, fără a arăta, în concret, care au fost acele situaţii în care s-ar fi impus adaptarea condiţiilor de muncă în mod corespunzător dizabilităţilor de care suferă persoana ce a formulat sesizarea adresată CNCD.

În aceste condiţii, hotărârea recurată apare ca fiind nemotivată şi se impune efectuarea unei noi analize din partea instanţei de fond a tuturor argumentelor prezentate de părţi în urma căreia să se stabilească care sunt efectiv faptele de discriminare săvârşite de către recurenta-reclamantă şi în ce constă efectiv tratamentul diferenţiat arătat de aceasta faţă de intimatul-pârât A..

Instanţa de recurs subliniază că în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale, iar acesta trebuie să le examineze în mod efectiv.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv, decât dacă toate cererile şi observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.

În aceste condiţii, în lipsa efectuării unei analize motivate pe fondul contestaţiei formulate împotriva Hotărârii CNCND nr. 172/09.05.2018, remediul unei astfel de situaţii presupune trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de recurs neavând posibilitatea procedurală legală în această fază procesuală de a analiza cauza sub acest aspect, principiul dublului grad de jurisdicţie prevăzut de lege reprezentând o condiţie imperativă de asigurare a legalităţii acestui demers judiciar.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala Regională CF Craiova împotriva sentinţei civile nr. 100/2021 din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.