Exclusive territorial jurisdiction of civil court over guarantee fund claims under Law 213/2015

Şedinţa publică din data de 08 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 07 iunie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A., reprezentant legal al minorei B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate de către reclamant, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul sa emită decizia, sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere şi aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 7 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor. S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., fiind obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de plată înaintată de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., la data de 26.04.2022 şi, înregistrată în evidenţa pârâtului sub nr. x, potrivit art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015.

S-au respins restul pretenţiilor formulate, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 167 din 7 decembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea mptivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a precizat că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe invocată în condiţiile legii.

Prin apărărările formulate în faţa primei instanţe, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a invocat excepţia necompetentei teritoriale a Curţii de Apel Galaţi în temeiul art. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

Totodată, dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 reglementează competenta exclusiva a instanţei de la sediul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR.

În noua reglementare, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 face trimitere la dispoziţiile C. proc. civ. care reglementează competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, respectiv, art. 94 şi urm. C. proc. civ.. Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ.,:

"Curţile de apel judecă: în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale". Or, legea specială (Legea nr. 213/2015) prevede competenţa exclusivă a instanţelor de la sediul FGA.

Reiterează în recurs cele expuse şi în faţa primei instanţe în ceea ce priveşte competenţa materială şi mai ales cea teritorială EXCLUSIVĂ, care nu este de "ordine privată" aşa cum a "apreciat" instanţa de fond.

Legea nr. 213/2015 este lege speciala, iar normele speciale se aplica cu prioritate in raport cu normele generale, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, norma speciala fiind de stricta interpretare. Prin urmare, competenta in soluţionarea prezentei cauze aparţinea Curţii de Apel Bucureşti iar nu Curţii de Apel Galaţi.

Referitor la primul petit, respectiv acela de a obliga FGA la emiterea unei decizii prin care să admită sau să respingă pretenţiile solicitate, a susţinut că reclamantele sunt persoane vătămate de conduita omisivă a entităţii pârâte (în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004), (...) acestea fiind în imposibilitatea de a continua procedura prevăzută de lege, respectiv de a solicita plata creanţei admise sau de a contesta la instanţele civile.

Fondul procedează la plata indemnizaţiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment, cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/2015 si a Normei ASF de aplicare, a condiţiilor de asigurare generale si specifice prevăzute in contractele de asigurare si a normelor aplicabile în materie. Fondul a fost înfiinţat prin lege cu scopul de a garanta plata despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare, in cazul falimentului unui asigurător, acest organism fiind creat în vederea realizării unui interes public. Acesta este şi motivul pentru care Legea nr. 213/2015, ca lege specială în materie, reglementează în mod expres procedura de urmat pentru creditorii de asigurări în vederea obţinerii despăgubirilor de la Fond. Pornind de la principalul scop al Fondului, acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolventei asigurătorilor, Fondul este obligat sa acţioneze ca un profesionist, fiind in cunoştinţa de cauza in ceea ce priveşte riscurile diminuării nejustificate a resurselor sale financiare prin acordarea de despăgubiri fara o analiza completa, temeinica si pertinenta a cererilor depuse de petenti la Fond.

A mai arătat că prin întâmpinarea de la dosarul de fond a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul ca in cauza NU se regăseşte situaţia "nesolutionarii in termenul legal a unei cereri", astfel cum aceasta inacţiune este definita de Legea nr. 554/2004, respectiv faptul ca in cauza NU se aplica dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 si nici "refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri", respectiv art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege.

Astfel, Legea nr. 213/2015, care reglementează situaţia dedusa judecaţii, NU prevede un termen de soluţionare a cererilor ce ne sunt adresate, si nici nu ar putea fi prevăzut un astfel de termen, fapt pentru care in cauza trebuie aplicat un "termen rezonabil" de soluţionare, iar fata de acesta, raportat la data depunerii cererii intimaţilor si in funcţie de data de la care s-au putut face plaţi, nu se probează întârziere in soluţionarea cererii intimatului.

În opoziţie cu nesolutionarea cererii in termenul legal, refuzul nejustificat semnifica voinţa autorităţii de a nu rezolva cererea, exprimata explicit prin exces de putere.

In ceea ce priveşte nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, jurisprudenţa a interpretat prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 in sensul ca atunci când legea speciala nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, dar complexitatea procedurii administrative face imposibila, in mod obiectiv, incadrarea in termenul general de 30 de zile, conduita autorităţii publice urmează a se analiza prin prisma criteriului termenului rezonabil.

Astfel, prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, consacra principiul soluţionării cauzelor intr-un termen rezonabil, aplicabil atât procedurii judiciare propriu zise, cat si procedurii prealabile administrative.

În conformitate cu prevederile art. 6 din Protocolul 1 al CEDO şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciem că soluţionarea cererilor de plată se poate realiza în mod temeinic şi legal într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz Ia caz, în funcţie de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte, termen rezonabil de natură a permite FGA să urmeze toate operaţiunile administrative impuse de cadrul normativ, să verifice în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia cererilor persoanelor care pretind plata de despăgubiri/indemnizaţii rezultate din contractele de asigurare obligatorii sau facultative încheiate, în condiţiile legii, cu asigurătorul în faliment, lămurirea existenţei şi întinderii dreptului de creanţă, creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă.

În baza cererii de plată formulată de reclamant şi înregistrată la Fond s-a deschis dosarul de dauna nr. x, dosar ce se analizează şi se instrumentează de către Fond pe baza documentelor justificative aferente, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractul de asigurare, iar ulterior, Fondul va efectua plata, în situaţia în care cererea de plată va fi admisă sau, în cazul respingerii, va emite o decizie în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, împotriva căreia se poate formula contestaţie în condiţiile dispoziţiilor legale menţionate.

Insa, trebuie avut in vedere ca înainte de a soluţiona cererea reclamantei Fondul trebuie sa soluţioneze alte 40.000 cereri de plata iar procedura necesita timp. Prin urmare, Fondul instrumentează şi soluţionează volumul extrem de mare de dosare de daună şi cererile de plată în ordinea înregistrării şi completării dosarelor, cu respectarea procedurii complexe reglementate de Legea nr. 213/2015 şi de Norma 24/2019, în vederea protejării intereselor tuturor creditorilor de asigurare, desfăşurând o activitate susţinută şi responsabilă în soluţionarea cererilor creditorilor de asigurări si emiterea deciziilor (efectuarea plăţilor/emiterea deciziilor).

Astfel, în aprecierea respectării de către Fond a termenului rezonabil în soluţionarea cererilor trebuie avute în vedere pe de o parte, complexitatea procedurii stabilită de Legea 213/2015 şi Norma 24/2019 în vederea efectuării de plăţi din disponibilităţile Fondului şi, pe de altă parte, volumul extrem de mare al dosarelor de daună şi al cererilor de plată înregistrate şi instrumentate de Fond cu privire la poliţele de asigurare emise de societăţile de asigurare faţă de care au fost pronunţate hotărâri de deschidere a procedurii insolventei/aflate in insolventa.

Prin urmare, având în vedere că Fondul este constituit cu scop şi destinaţie specifice, scopul acestuia fiind de a proteja interesele creditorilor de asigurări de consecinţele insolventei unui asigurător, însă numai în condiţiile şi limitele impuse de legea de înfiinţare a Fondului, Fondul este obligat să acţioneze ca un profesionist şi astfel să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daună, să facă o analiză completă, temeinică şi pertinentă a cererilor depuse de petenţi la Fond, cu respectarea ordinii înregistrării cererilor.

Soluţionarea unei cereri depuse la Fond reprezintă de fapt soluţionarea unui caz, respectiv a unui dosar, printr-o procedură specială instituită de Legea 213/2015, care nu prevede un termen imperativ, legiuitorul având în vedere acest aspect în elaborarea actului normativ specific instituţiilor a căror activitate este excesivă şi care practic nu poate soluţiona o cerere într-un termen impus.

Astfel, raportat la data depunerii cererii de plată la Fond, şi având în vedere întreaga procedură mai sus descrisă, inclusiv faptul că cererile se soluţionează pe măsura înregistrării lor la Fond, considerăm că instituţia noastră respectă un termen rezonabil de natură a ne permite urmarea tuturor operaţiunilor administrative impuse de cadrul normativ şi verificarea în mod corespunzător a legalităţii şi temeiniciei cererii.

Fondul soluţionează cereri de plata, asemănător modalităţii in care asiguratorii-persoane juridice private- soluţionează cereri de despăgubire, fara a se putea susţine ca cererea de plata ar fi echivalenta unei petiţii.

In egala măsura, cererile de plata nu constituie plângeri prealabile, căci legea nr. 213/2015 a prevăzut contestarea deciziilor FGA direct in instanţa, fara a fi reglementat recursul graţios. Lipsa recursului graţios asigura de altfel accesul cu celeritate al creditorilor de asigurări la justiţie, sens in care pot supune direct analizei instanţei efectuarea controlului de legalitate si temeinicie al actelor administrative emise de FGA.

Prin urmare, a solicitat să se constate ca Fondul se află în imposibilitate obiectivă de a soluţiona, în termenul general de 30 de zile, numărul mare de dosare având ca obiect cereri de plată, imposibilitatea fiind obiectivă şi neimputabilă, având în vedere că, atât C. S.A, cât şi ceilalţi mari asigurători ale căror dosare de despăgubiri au fost preluate de subscrisa, au desfăşurat activitate la nivel naţional, fiind asigurători cu cote importante de piaţă.

Această imposibilitate constituie un caz fortuit si nu exista nu are un temei legal de a obliga Fondul să soluţioneze, cu prioritate, cererea reclamantei. Totodată, este dificil de stabilit un termen rezonabil de soluţionare, fără a se risca o perturbare a activităţii noastre.

În contextul în care intrarea în procedura falimentului a C. S.A. a determinat formularea unui număr de ordinul zecilor de mii de cereri de plată, a menţionat că este vădit nerealist şi nerezonabil un termen de 30 de zile pentru soluţionarea unei cereri de plată.

Asa fiind, in cazul Legii nr. 213/2015 lipsa reglementarii unui termen de soluţionare a petiţiilor ce sunt adresate fondului nu constituie o lacuna legislativa constând intr-o omisiune ce poate fi suplinita de judecător prin asimilare, ci de o asumare conştienta a unor situaţii care, obiectiv, fac imposibila soluţionarea tuturor petiţiilor ce ne sunt adresate intr-un termen prestabilit, iar realitatea dictează dreptul si nu dreptul creează realitatea.

Astfel, în aprecierea respectării de către Fond a termenului rezonabil în soluţionarea cererilor trebuie avute în vedere pe de o parte, complexitatea procedurii stabilite de Legea 213/2015 şi de Norma 24/2019 în vederea efectuării de plăţi din disponibilităţile Fondului şi, pe de altă parte, volumul extrem de mare al dosarelor de daună şi al cererilor de plată înregistrate şi instrumentate de Fond cu privire la poliţele de asigurare emise de societăţile de asigurare faţă de care au fost pronunţate hotărâri de deschidere a procedurii tasolvenţei/aflate in insolventa.

Referitor la cel de-al doilea petit, privind solicitarea reclamantului de utilizare a mijloacelor de constrângere a executării obligaţiei puse în sarcina pârâtei prin penalităţile prevăzute de art. 18 alin. (5) rap. la art. 24 din Legea nr. 554/2004, sentinţa recurată este pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 5, alin. (2) teza a II -a noul C. proc. civ., art. 18 alin. (5), art. 22 alin. (1) rap. la art. 24 din Legea 544/2004, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.:

Prima instanţa a instituit un termen de soluţionare cererii de plată, respectiv, în termen de 10 zile de Ia data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate, fără a preciza în concret care este temeiul de drept pentru aplicarea acestui termen, cu atât mai mult cu cât textele de lege anterior citate, stabilesc că subscrisa va executa hotărârea în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive.

Totodată, sub aspectul aplicării penalităţilor de întârziere a arătat că acestea au fost gândite ca sancţiuni pentru fapta culpabilă a autorităţii care fie nu şi-a îndeplinit obligaţiile, fie şi le-a îndeplinit defectuos, prin raportare la prevederile art. 18 alin. (5) din Legea 213/2015, motiv pentru care în cauză nu s-a făcut dovada culpei FGA sub aspectul refuzului nejustificat în soluţionarea cererii de plată. Pentru aceste motive învederăm că Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1357 şi urm. noul C. civ., care regelementează condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, şi anume, existenţa faptei ilicite, cauzarea unui prejudiciu, chiar şi nepatrimonial, legătura de cauzalitate dintre acestea, precum şi existenţa vinovăţiei autorului faptului ilicit. În absenţa dovedirii îndeplinirii cumulative a acestor condiţii nu se poate stabili obligaţia de reparare a vreunui prejudiciu în sarcina acestuia. Conform art. 1357 alin. (1) noul C. civ. "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare", iar la alin. (2) este stabilit că "autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

A susţinut că a înregistrat cererea de plată cu respectarea prevederilor legale incidente şi suntem în procedura de soluţionare a cererilor de plată depuse, cu respectarea ordinii de depunere şi înregistrare a acestora. FGA nu a refuzat soluţionarea cererii de plată "prioritar" faţă de cererile depuse anterior celei ce fac obiectul prezentului litigiu, fiind de notorietate falimentul C.. Or, atât timp cât, nu este îndeplinită condiţia referitoare la săvârşirea unei faptei ilicite cu vinovăţie, pretinsul prejudiciu invocat de reclamantă nu poate fi reparat în modalitatea solicitată în prezenta cauză.

Referitor la petitul trei al cererii, privind aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a susţinut că sentinţa este pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor legale.

În mod evident, reclamanţii şi-au fundamentat cererea de fixare a unei penalităţi, respectiv a unei amenzi pornind de la premisa de rea-credinta a subscrisei care nu ar executa o hotărâre judecătoreasca, si implicit s-ar prezuma culpa conducătorului instituţiei.

Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorităţii publice pentru executarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa şi, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică, drept sancţiune a atitudinii de pasivitate a autorităţii publice şi a conducătorului acesteia.

Prin urmare, o condiţie premisa a aplicării unei amenzi conducătorului instituţiei ori de stabilire a unor penalităţi o constituie existenta unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care sa fie instituita in sarcina Fondului obligaţia de a face. In speţa aceasta condiţie nu este indeplinita, asa incat acest petit este prematur formulat, sentinţa recurată fiind netemeinică şi nelegală.

In drept, a invocat art. 483 si urm. noul C. proc. civ., 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., Legea 213/2105 si Norma ASF 24/2019, precum şi toate prevederile legale incidente invocate în cuprinsul recursului declarat.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant A., în calitate de reprezentant al ninorei B., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând anularea recursului pentru nemotivare.

Cu privire la competenţă, a arătat că, în opinia sa, nu sunt încălcate normele juridice referitoare la competenţă, cauza fiind de competenţa Curţii de Apel Galaţi .

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul reclamantului este fondat, în limitele şi în considerarea celor în continuare arătate.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepţia de nulitate a recursului şi cea de inadmisibilitate invocate prin întâmpinarea de la dosar au fost soluţionate în sensul respingerii în partea introductivă a prezentei decizii civile, instanţa apreciind că motivele de nelegalittate invocate se pot circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., a înaintat prin serviciul poştal pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraţilor, o cerere de plată a daunelor materiale şi morale generate de producerea riscului asigurat prin vătămarea corporală a numitei B., cerere primită de pârât, potrivit ştampilei aplicate de serviciul poştal, la data de 26.04.2022.

Urmare a solicitării reclamantului, pârâtul a comunicat acestuia, prin intermediul poştei electronice, la data de 31.05.2022, că "la momentul de faţă" sunt înregistrate cereri de plată din data de 11.04.2022, că cererile se înregistrează în ordinea primirii acestora şi că "dat fiind faptul că situaţia este una dinamică" nu poate comunica, la acel moment, o dată fixă de înregistrare a cererii. S-a mai susţinut că "volumul creat de situaţia C. poate genera întârzieri în comunicarea cu creditorii de asigurare şi în înregistrarea documentelor" .

Urmare a solicitării adresată de instanţă pârâtului, privind stadiul de soluţionare al cererii formulate de reclamant, acesta a comunicat faptul că cererea de plată a reclamantului de la data de 14.04.2022 are nr. de înregistrare la FGA x şi urmează a fi analizată în ordine cronologică, FGA verificând în prezent cererile din luna februarie 2022 .

În acest context factual, Curtea de Apel Bucureşti a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, cu o acţiune prin care acesta a solicitat soluţionarea cererii de plată nr. x/2022.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, iar pârâtul exercitând calea de atac a recursului, a formulat critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza criticilor formulate de pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, instanţa de control judiciar reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. deoarece criticile dezvoltate de acesta din perspectiva modului de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei de judecată nu pot fi subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform prevederilor legale de la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii".

După cum dispune art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: (…)

2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat;

3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este ce competenţa unei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Este de precizat că atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere teritorial competenţa instanţelor de contencios administrativ este prevăzută prin norme de ordine publică, astfel că excepţia necompetenţei materiale sau teritoriale poate fi invocată de părţi ori de către judecător, dar numai la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea pentru necompetenţă se poate solicita numai când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, adică în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite aceste condiţii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (…) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. (…)"

Totodată, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data formulării acţiunii introductive, astfel cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la data de 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 şi art. III alin. (1): "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază ca fiind incidente cauzei dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ce definesc noţiunea de contencios administrativ, ca fiind:

"activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", precum şi dispoziţiile alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Aşa fiind, aceste dispoziţii legale reglementează o competenţă materială de ordine publică, prevăzută de dispoziţii speciale, pe care părţile nu o pot înlătura şi pe care instanţa o poate invoca chiar şi din oficiu în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În lumina acestor prevederi legale, nu are relevanţă faptul că, în prezenta cauză, se critică refuzul nejustificat al FGA de soluţionare a cererii, acesta fiind asimilat, din punct de vedere al competenţei, unui litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, devenind astfel incidente prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa materială de soluţionare a cererii revine, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, instanţei civile.

Având în vedere că sediul pârâtului FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, persoană juridică, este în oraşul Bucureşti, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza în fond este o instanţă din Oraşul Bucureşti.

Ulterior, faţă de obiectul cuantificat al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită daune materiale şi morale în cuantum de 200.000lei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., rezultă că instanţa competentă material a soluţiona cauza era judecătoria prin secţia civilă.

Înalta Curte mai reţine că asupra excepţiilor de necompetenţă materială şi teritorială invocate la fondul cauzei judecătorul de primă instanţă s-a pronunţat în sensul respingerii acestora, ulterior procedând la soluţionarea cauzei pe fond, cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, pronunţând, aşadar, o hotărâre nelegală, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. (…)"

În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurent sentinţei recurate, care privesc fondul cauzei, care urmează să fie judecat din nou de instanţa competentă.

În ceea ce priveşte apărările formulate de intimatul - reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte constată că a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamantă, din perspectiva motivului de casare apreciat ca fiind fondat.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentinţa şi încheiarea recurate şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 167/2022 din 7 decembrie 2022 şi a încheierii de şedinţă din 31 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea şi sentinţa atacate.

Rejudecând, admite excepţia necompetenţei materiale.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.