Inadmissibility of appeal against first-instance administrative judgment where cassation is the exclusive remedy

Şedinţa publică din data de 08 martie 2024

Asupra căii de atac de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea, în temeiul disp. art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 31 indice 6 alin. (7) din Metodologia de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie civilă, publicată în M. Of. nr. 151/2.03.2011, care a fost aprobată prin H.G. nr. 64/26.01.2011, cât şi anularea prevederilor art. 31 din aceeaşi Metodologie.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2498 de la data de 27 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse, ca fiind lipsite de interes, atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2498 de la data de 7 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de apel reclamantul A., solicitând admiterea apelului şi anularea hotărârii primei instanţe.

În esenţă, în motivare, a arătat că în perioada 15.04.2020-11.04.2022 a operat o prelucrare in mod ilegal a datelor de natura genetica ale apelantului reclamant, inclusiv prin intermediul unui act normativ inferior, respectiv prin intermediul prev. art. 316 alin. (7) din Metodologia de aplicare unitara a dispoziţiilor in materie civila, emisă de Guvernul României, cat si prin intermediul prev. art. 31 din aceeaşi Metodologie.

Această situaţie a condus la consecinţa juridica a lipsirii copilului reclamantului de identitate timp de doi ani, fiindu-i creat un prejudiciu contest în care reclamantul a solicitat repararea acestuia prin desfiinţarea înscrisurilor după cum urmează: înscris DEPABD nr. W3311584/12.08.2021, înscris Direcţia Generala de evidenta a persoanelor Municipiul Bucureşti nr. 7776/13.08.2021, înscris DEPABD nr. W33II584/20.09.2021, înscris DEPABD nr. B3371884/28.09.2021 si înscrisul emis de Direcţia Publica de evidenta a persoanelor si Stare civila nr. 55788/245676/22.10.2021.

Aceste înscrisuri au fost întemeiate pe disp. art. 316 alin. (7) din Metodologia de aplicare unitara a dispoziţiilor in materie civila emitent fiind Guvernul, care a fost aprobata prin H.G. nr. 64/26.01.2011, cât şi pe art. 31 din aceeaşi Metodologie.

Or, acestea constituie argumente juridice in sensul ca hotărârea nr. 2498/27.12.2022 pronunţata in dosarul x/2022 este supusa doar apelului, iar nu si recursului; acţiunea dedusa judecaţii in dosarul nr. x/2022 se judeca exclusiv după Legea speciala nr. 129/2018, iar nu si după Legea nr. 554/2004 republicata, fata de incidenţa prev. Art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 completat cu Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

A mai susţinut că cererea de apel este scutita de la plata taxei judiciare de timbru in conformitate cu prev. art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Conceptul de reparare a prejudiciului pe care îl are in vedere apelantul reclamant este reglementat, pe de o parte in soluţia legislativa din art. 14 alin. (3) din Legea nr. 129/2018, dar si de soluţia legislativa din art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Însă repararea prejudiciului ca urmare a prelucrării ilegale a datelor genetice ale apelantului reclamant, pentru perioada 15.04.2020-11.04.2022, este supusa în totalitate doar soluţiei legislative din art. 14 alin. (1), (3) si (4) din Legea nr. 129/2018.

În realitate, prelucrarea in mod ilegal a datelor de natura genetica ale apelantului-reclamant au ca punct de plecare calitatea acestuia de avertizor de integritate in interes public, fata de contextul profesional al acestuia din perioada 14.07.2009-30.06.2011, când a fost asistent local pe langa un deputat din Parlamentul European. Acest context profesional este completat cu raportări privind încălcări ale dreptului Uniunii si în contextul profesional din perioada 19.01.2018-31.08.2021, când apelantul-reclamant a desfăşurat acte de donaţii in materia asistenta umanitara internaţionala, inclusiv împreuna cu părintele spiritual al fetiţei lui (B. si soţia acestuia B.).

Prin represaliile exercitate asupra fetiţei apelantului-reclamant, lasând-o timp de 2 ani fara identitate, fara acces la reţea medicala de stat pentru a-l determina sa stopeze transmiterea acestor dovezi către instituţiile Uniunii, inclusiv in fata Consiliului Uniunii Europene, dovezi care au fost luate in considerare inclusiv cu ocazia adoptării deciziei din 8.12.2022.

A invocat art. 4 alin. (2) litera (b) din RUE nr. 2092/16.12.2020, art. 3 litera (c) teza iniţiala din RUE nr. 2092/16.12.2020 şi art. 4 alin. (2) litera (d) din RUE nr. 2092/16.12.2020.

S-a prevalat apelantul reclamant de Adeverinţa ref. D(2010) 60262/9 decembrie 2010, transmisa de către Parlamentul European Direcţia Generala Financiara referitor la contextul profesional prin care i se certifica calitatea acestuia de asistent local, beneficiar al salariilor virate din bugetul Uniunii exact in conformitate cu prev. art. 33 din Normele de aplicare ale statutului deputaţilor din Parlamentul European.

În susţinerea interesului in promovarea acţiunii a invocat Scrisoarea de felicitare din 2 noiembrie 2020 in limba engleza si traducerea in limba romana, adresata atât apelantului-reclamant cat si dlui B..

După rejudecarea in fond, a solicitat admiterea acţiunii deoarece intimaţii-pârâţi au prelucrat în mod ilegal datele genetice.

În acelaşi timp, a solicitat repararea prejudiciului care decurge exclusiv din prelucrarea in mod ilegal a datelor de natura genetica, prin anularea documentelor menţionate anterior.

Deopotrivă, a solicitat repararea şi a prejudiciului material in cuantum de 100 000 euro, la cursul BNR din ziua plaţii, având in vedere ca din actul de naştere al fiicei sale rezulta fara dubiu ca in perioada 27.03.2020-11.04.2022 aceasta a fost fără identitate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1 a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestei autorităţi, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul - pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă. Dacă se va trece peste excepţia invocată, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

Intimata - pârâtă Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei a depus note scrise prin care a solicitat respingerea căii de atac, în principal, pe cale de excepţie, ca fiind inadmisibilă, nulă, iar pe fond, ca nefondată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin notele scrise, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele expuse în paragrafele ce urmează.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

În aceste condiţii, părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Înalta Curte va avea în vedere şi Decizia nr. 19/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov referitor la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 457 din C. proc. civ. care priveşte soluţia instanţei de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greşită, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

Înalta Curte prin decizia sus amintită în soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că:, (...) recalificarea căii de atac în condiţiile art. 457 alin. (4) C. proc. civ. poate fi dispusă numai atunci când partea a exercitat o cale de atac greşită, ca efect al menţiunii inexacte sau lipsei menţiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac ce trebuie exercitată, pentru că numai atunci este justificată din punct de vedere procedural curgerea unui nou termen pentru declararea/motivarea căii de atac prevăzute de lege.

Aceasta înseamnă că dacă partea îşi denumeşte greşit calea de atac, deşi aceasta a fost corect indicată de către instanţă, devin aplicabile prevederile art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., ca normă de drept comun.

Într-o asemenea situaţie, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac va proceda la calificarea acesteia, conform acestor din urmă dispoziţii, fără însă, ca urmare a acestei calificări, să curgă un nou termen pentru declararea, respectiv motivarea căii de atac prevăzute de lege, neexistând un temei juridic pentru repunerea în termen. Altfel spus, recalificarea căii de atac prevăzută de art. 457 alin. (4) C. proc. civ. nu se confundă cu instituţia juridică a calificării cererii, astfel cum este reglementată de art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 C. proc. civ.

În măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată iniţial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.."

Raportând dispoziţiile legale anterior amintite precum şi considerentele deciziei interpretative nr. 19/2016 la datele particulare ale speţei de faţă, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta cale de atac a fost promovată împotriva sentinţei civile nr. 2498 de la data de 27 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului. (…)"

Totodată, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 "(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

În cazul de faţă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată de reclamantul A. este pronunţată în fond(de o instanţă de contencios administrativ) iar, potrivit art. 483 C. proc. civ. menţionat anterior, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta poate fi supusă doar căii de atac a recursului.

Totodată, Înalta Curte reţine că incidenţa în cauză a art. 457 alin. (4) C. proc. civ. prin raportare la considerentele Deciziei nr. 19/2016 este condiţionată de menţiunea inexactă sau a lipsei menţiunii din hotărârea atacată cu privire la calea de atac ce se poate formula.

Or, analizând cuprinsul minutei şi a dispozitivului sentinţei civile atacate rezultă că prima instanţă, în mod corect, a indicat calea de atac ce se poate declara în cauză menţionând "Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal."

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează instituţia recalificării căii de atac, respectiv art. 457 alin. (4) C. proc. civ., în dispozitivul sentinţei civile atacate fiind corect indicată calea de atac a recursului de prima instanţă.

Mai mult decât atât, în speţa de faţă, cererea de apel formulată de reclamant nu poate fi nici redenumită în temeiul art. 22Cod procedură raportat la art. 152 C. proc. civ., nefiind vorba de o cerere greşit intitulată apel în loc de recurs, deoarece din susţinerile exprimate de reclamantul A. în cuprinsul înscrisurilor de la dosar rezultă că intenţia acestuia a fost de a formula calea de atac a apelului, indicând şi temeiul de drept de la art. 466 C. proc. civ..(astfel, a precizat că hotărârea primei instanţe "este supusa doar apelului, iar nu si recursului.").

Prin urmare, apelul promovat de reclamantul A. în acest dosar este apreciat de instanţa de control judiciar drept inadmisibil, în raport de normele legale aplicabile cauzei de faţă şi va fi respins în consecinţă.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2498 din 27 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare.

Respinge calea de atac declarată de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2498 din 27 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.