Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1361/2024 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds under Article 488 of the Civil Procedure Code despite prior resolution of the constitutional referral

Case Number Decizia nr. 1361/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania declared the appeal null and inadmissible for lack of proper motivation, effectively upholding the Court of Appeal's decision to dismiss the claim as having no interest. The dispute involved a plaintiff challenging the nullity of specific provisions in the Uniform Methodology for Civil Matters and related constitutional exceptions concerning personal data, genetic data, and paternity leave. The decisive legal basis was the procedural requirement under Article 486(1)(d) and Article 489(2) of the Civil Procedure Code, which mandates that an appeal must explicitly develop a valid ground for cassation or illegality as defined in Article 488; the court found that the appellant merely repeated generic arguments regarding EU law supremacy and data protection without substantiating the specific errors in the lower court's reasoning that the registration of the child's birth had already resolved the underlying interest in the litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 412 alin. (1) din C. civ, art. 412 alin. (2) din C. civ, art. 55 din Legea nr. 47/1992, art. 248 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds under Article 488 of the Civil Procedure Code despite prior resolution of the constitutional referral: - admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "timpul legal" din cuprinsul art. 412 alin. (1) din C. civ., ale sintagmei "se poate" din cuprinsul art. 412 alin. (2) din C. civ., ale prev. art. 14 2 alineat (l) din Legea nr. 119/1996 ", ale sintagmei "nefiind aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea procesului" din cuprinsul prev. art. 55 din Legea nr. 47/1992, precum si ale prev. art. 83 alin. (1) teza finala din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code procedural nullity matter in dispute legal methodology constitutional requirement

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 martie 2024

Asupra căii de atac de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea, în temeiul disp. art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 31 indice 6 alin. (7) din Metodologia de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie civilă, publicată în M. Of. nr. 151/2.03.2011, care a fost aprobată prin H.G. nr. 64/26.01.2011, cât şi anularea prevederilor art. 31 din aceaaşi Metodologie.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2498 de la data de 27 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse, ca fiind lipsite de interes, atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2498 de la data de 7 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi anularea hotărârii primei instanţe cu privire la soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În esenţă, în motivare, a arătat prima instanţă a încălcat normele obligatorii din Regulamentul Uniunii nr. 679/2016, respectiv art. 4 din Regulamentul Uniunii, fata de care Statul Roman a transmis Comisiei Europene notificarea nr. x/27.09.2018 în ceea ce priveşte punerea in aplicare, in dreptul intern a normelor obligatorii din dreptul Uniunii în materia date personale, date genetice, principiul securităţii datelor personale.

Acelaşi dispozitiv al hotărârii nr. 2498/27.12.2022 pronunţata in dosarul x/2022 încalcă si normele obligatorii care reglementează concediul paternal cu reglementare cu rang de principiu general al Dreptului Uniunii si indic in acest sens prevederile art. 33 alin. (2) teza finala din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Pe fondul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicata:

- admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "timpul legal" din cuprinsul art. 412 alin. (1) din C. civ., ale sintagmei "se poate" din cuprinsul art. 412 alin. (2) din C. civ., ale prev. art. 14 2 alineat (l) din Legea nr. 119/1996 ", ale sintagmei "nefiind aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea procesului" din cuprinsul prev. art. 55 din Legea nr. 47/1992, precum si ale prev. art. 83 alin. (1) teza finala din C. proc. civ.

A invocat Decizia RIL nr. 55/2017 (M.Of nr. 943/29.11.2017), apreciind că cererea de recurs împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea de sesizare cu excepţia neconstituţionalitate este scutita de plata taxei judiciare de timbru.

În susţinerea admiterii recursului ce vizează hotărârea nr. 2498/27.12.2022 a arătat că se foloseşte de înscrisuri, respectiv de notificarea nr. x/27.09.2018 care a fost transmisa la Comisia Europeana de către Reprezentanta Permanenta a României la Uniunea Europeana în urma căreia s-au adoptat o serie de acte normative(Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date care a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 503/19.06.2018 si Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) care a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 651/26.07.2018.

A susţinut că nu a beneficiat în primele 8 săptămâni de la naşterii fiicei sale (27.03.2020 in context de pandemie Covid 19) de concediu paternal, deşi îndeplinea condiţiile legale şi a făcut dovada calităţii de angajat intr-o instituţie publica.

Beneficiul asigurării medicale gratuite i-a fost negat fiicei sale deoarece este condiţionat de atribuirea numărului de identificare naţional, cu aplicabilitate generala.

Cele de mai sus justifica pe de o parte interesul personal în promovarea recursului de fata, cu consecinţa juridica a admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Excepţia de neconstituţionalitate invocată in dosarul nr. x/2022 vizează inclusiv sintagma exercitarea dreptului la apărare prin intermediul unei procuri de reprezentare juridica încheiata in forma autentica, manifestarea in concret a acestui drept unional, similar cu recunoaşterea datelor genetice ale unui nou născut viu pe teritoriul României trebuie sa se circumscrie prev.art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene:"

În continuare, a precizat că orice persoana are posibilitatea de a fi consiliata reprezentata si apărata.

In acest sens, recurentul-reclamant si-a exercitat acest drept, procura de reprezentare fiind data unui profesionist in sensul definiţiei din art. 3 alin. (2) si (3) din C. civ.

În speţa de fata, mandatul de reprezentare este dat cu titlu gratuit, fata de interesele copilului care a fost ţinut fara identitate timp de 2 ani.

Or, documentul de reprezentare constituie dovada in sensul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 pentru a fi sesizata Curtea Constituţionala inclusiv cu excepţiile de neconstituţionalitate ale prev. art. 55 din Legea nr. 47/1992, precum si ale prev. art. 83 alin. (1) teza finala din C. proc. civ.

Concret, prin documentul de reprezentare este indicat ca reprezentantul convenţional exercita pe piaţa muncii din România o profesie juridica, fata de care este îndeplinita condiţia publicităţii acestei profesii juridice si indic Tabloul Consilierilor Juridici Bucureşti.

In plus, este îndeplinita condiţia publicităţii si prin publicarea in Monitorul Oficial atât a statutului profesiei juridice, cat si a statutului Asociaţiei Profesionale Colegiul Consilierilor Juridici Bucureşti in legătura cu obiectivele de interes public ale Asociaţiei Profesionale, din care face parte si reprezentantul convenţional, ales in mod liber de către reclamant, pe baza exprimării consimţământului acestuia in conformitate cu art. 7 alin. (2) din RUE nr. 679/2016 redat mai sus.

In plus, excepţia de neconstituţionalitate invocată in cauza nr. x/2022 vizează in esenţa interpretarea chestiunilor de drept in materia juridica: principiul superior al copilului, date genetice, concediul parental, precum si in materia juridica nediscriminarea bazata pe religie, concepte juridice care au reglementare distincta si in dreptul Uniunii.

În cauza nr. x/2022, în examinarea neconstituţionalităţii normelor din dreptul intern criticate, Curtea Constituţionala a României, din oficiu, are o obligaţie legală prin prisma aplicării principiului supremaţiei dreptului Uniunii reglementat in art. 148 alin. (2) si 4 din Constituţie.

A mai invocat art. 267 din TFUE, întrucât pe de o parte in Constituţie nu sunt reglementate ca si principii fundamentele datele personale, concediul parental, date genetice.

Însă, aplicarea principiului supremaţiei dreptului Uniunii de către CCR ar fi posibila exclusiv prin mecanismul de interpretare reglementat in art. 267 din TFUE, însă în legea de organizare si funcţionare a actualei Curţi Constituţionale exista o norma imperativa din art. 55 din Legea nr. 47/1992 fata de care a identificat sintagma "nefiind aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea procesului" din cuprinsul prev. art. 55 din Legea nr. 47/1992.

Aceasta a fost raţiunea juridica pentru care a formulat cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a prev.art. 55 din Legea nr. 47/1992 .

Tot in susţinerea interesului in promovarea recursului si implicit in sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României a ataşat concluziilor scrise din 19.12.2022 şi cererea de acces la documentele Comisiei atât in limba engleza cat si in limba romana transmisa in 11.12.2022 si dovada înregistrării acesteia in 12.12.2022.

Aceste înscrisuri sunt calificate dovezi in sensul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care atesta ca s-a impus cu necesitate cererea de acces la documentele Comisiei după decizia din 8.12.2022, luata de instituţia Uniunii, in ceea ce priveşte verificarea îndeplinirii criteriilor pentru aderarea la Spaţiului Schengen, astfel cum sunt aceste criterii interpretate inclusiv in cele trei cauze ale Curţii Europene de Justiţie C-188/10 (Melki) C-278/12 (Adil) şi C-444/17 (Arib).

A precizat că obiectul dosarului nr. x/2022 se circumscrie exact acestor criterii in privinţa înregistrării unui nou născut viu in România, fata de împrejurarea ca responsabilul cu concepţia unitara in materia stării civile este intimata-parată DEPABD, instituţie cu personalitate juridica, in subordinea intervenientului accesoriu Ministerului Afacerilor Interne.

Precizez in plus, ca intervenientul accesoriu MAI este cel care a insistat sa intervină in cauza nr. x/2022, iar prin încheierea de şedinţa din 9.12.2022 s-a admis in principiu intervenţia accesorie pentru intervenient MAI, cel care a purtat in mod neîntrerupt in perioada 2011-8.12.2022 responsabilitatea documentelor privind aderarea României la spaţiul Schengen, unde unul dintre criteriile de baza pentru aderare ii reprezintă exact procedura unitara a documentelor de identitate.

A ataşat la dosar dovada înregistrării la Comisia Europeana a case nr. 2022/7156 cu termen 11.01.2023, precum si fisa dosarului x/2021 ce vizează excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 29 alin. (5) teza iniţiala din Legea nr. 47/1992 republicata.

Există obligaţia de a înlătura din legea interna acele dispoziţii care sunt in contradicţie cu prev. art. 4 pct. (1) si (13) din RUE nr. 679/2016 si pct. 34 din RUE nr. 679/2016 .

Or, din aceasta perspectiva juridica atât capătul principal de cerere ce vizează acţiunea in anulare cat si capătul principal de cerere ce vizează prelucrarea in mod ilegal a datelor genetice, deduse judecaţii in dosarul nr. x/2022 sunt admisibile.

A invocat si puterea de lucru judecat cu referire la dosarul nr. x/2020, prin care instanţa a înlăturat din oficiu acele dispoziţii de drept intern si nu a mai aşteptat înlăturarea prealabila a acestora nici pe cale legislativa, nici prin procedeul constituţional, întrucât interesul superior al minorului trebuie sa fie considerat primordial.

A indicat şi art. 24 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1 a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestei autorităţi, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul - pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă. Dacă se va trece peste excepţia invocată, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

Intimata - pârâtă Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei a depus note scrise prin care a solicitat respingerea căii de atac, în principal, pe cale de excepţie, ca fiind inadmisibilă, nulă, iar pe fond, ca nefondată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nemotivat.

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din susţinerile recurentului - reclamant A. prin comparaţie cu argumentaţia expusă în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a - IX -a de contencios administrativ şi fiscal rezultă că aceasta a reluat în cadrul căii de atac a recursului o serie de elemente înscrise în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate privind nerespectarea principiului supremaţiei dreptului uniunii şi a principiilor constituţionale.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate hotărârii recurate, respectiv o minimă argumentare a criticii de nelegalitate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale de drept procesual sau de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia atât să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege, cât şi să dezvolte criticile sale de nelegalitate prin prisma acelui motiv de casare/nelegalitate.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită legal doar cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, raportat la motivele de casare/nelegalitate expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În sfârşit, Înalta Curte arată că potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Recurentul-reclamant A. nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă de a fi circumscrisă motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea sentinţei recurate din perspectiva soluţiei date de prima instanţă cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

După cum s-a arătat în precedent, susţinerile din cererea de recurs constau în referiri succinte şi cu caracter general la o pretinsă aplicare greşită a dispoziţiilor legale care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal, date genetice şi a principiului securităţii datelor personale.

În concret, Curtea de Apel Bucureşti şi-a argumentat soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 2498/2022, de respingere, ca lipsită de interes, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "timpul legal" din art. 412 alin. (1) şi "se poate" din textele de lege de la art. 412 alin. (2) C. civ.. şi a prevederilor de la art. 142 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, conchizând că prin încheierea din data de 20.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea reclamantului şi a sesizat Curtea Constituţională a României.

Această soluţie a primei instanţe s-a impus în condiţiile în care, din analiza înscrisurilor de la dosar dar şi din susţinerile exprimate de recurentul-reclamant, rezultă că s-a procedat la înregistrarea naşterii minorei, fiind întocmit actul de naştere nr. 5282/11.04.2022 şi eliberat certificatul de naştere seria x nr. x/11.04.2022, ca urmare a soluţiei emise în apel în cadrul dosarului nr. x/2020 a de către Tribunalul Bucureşti.

În ciuda dezvoltării argumentative a Curţii de Apel Bucureşti, recurentul-reclamant nu a prezentat un raţionament critic faţă de considerentele sentinţei recurate. Acesta s-a limitat la a relua afirmaţiile generice în sensul că nu a fost respectată supremaţia dreptului european şi că au fost încălcate normele legale privind prelucrarea datelor genetice, fără a evidenţia normele de drept procedural sau material care au fost încălcare de prima instanţă la emiterea soluţiei şi fără a proba că subzistă pentru sine interesul în continuarea prezentului demers procesual în condiţiile în care a fost întocmit actul de naştere nr. 5282/11.04.2022 şi eliberat certificatul de naştere seria x nr. x/11.04.2022.

Or, o asemenea neregularitate a cererii de recurs este sancţionată de lege cu nulitatea căii de atac formulate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurentul - reclamant A. sentinţei civile nr. 2498 din 27 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu.

Constată nul pentru nemotivare recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2498 din 27 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.