Spectrum license fee suspension; admissibility of revision for breach of EU law priority and domestic transposition adequacy

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării dispoziţiilor celor 41 de Decizii numerotate consecutiv de la numărul TC/1655 până la numărul TC/1695 emise de ANCOM în data de 27.12.2021, până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 791 din 20 aprilie 2022, Curtea a admis excepţia tardivităţii motivelor noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 28.03.2022 şi a decăzut reclamanta din dreptul de a mai invoca noi motive de nelegalitate.

A respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs. Hotărârea ce face obiectul revizuirii

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.07.2022, sub nr. x/2022.

Prin Decizia nr. 1978 din 6 aprilie 2023, Înalta Curte a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

A reţinut instanţa, în esenţă, că motivele prezentate de reclamantă nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate iar criticile reclamante nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate şi temeinice pe fond, specifică acţiunii în anularea actului administrativ. De asemenea, instanţa de control judiciar a avut în vedere aspectul că, prin sentinţa civilă nr. 2420 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2022, acţiunea reclamantei de anulare a actelor ce fac obiectul cererii de suspendare a fost respinsă, soluţie care vine să confirme constatarea primei instanţe, în sensul neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

3. Cererea de revizuire

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea revizuirii şi, în consecinţă, desfiinţarea Deciziei nr. 1978 din 6 aprilie 2023 şi judecarea cu reţinere a cauzei şi admiterea cererii de suspendare a celor 41 de Decizii-TC emise simultan la data de 27.12.2021, numerotate consecutiv de la nr. TC/11655 până la TC/11695, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut revizuenta că decizia atacată încalcă principiul priorităţii dreptului UE. După cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia HP nr. 45/2016, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale CJUE indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor legale de drept european preexistente.

În cauză, nici reclamanta şi nici instanţa nu au invocat în dosarul de suspendare, respectiv nici instanţa nu a analizat ex officio raportul juridic dedus judecăţii din perspectiva prevederilor dreptului european.

Din perspectiva admisibilităţii revizuirii, a arătat revizuenta că prin cererea de revizuire nu se invocă fapte relevante noi care constituie motive de nelegalitate a actelor administrative contestate, dovadă că ele au fost deja invocate atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii. De asemenea, din perspectiva normelor juridice incidente şi a principiilor consacrate de dreptul european aplicabile în materie (nevoia de a asigura utilizarea optimă a resurselor limitate, aşa cum sunt frecvenţele radio), rezultă că tariful solicitat de ANCOM cu titlu de "tarif de utilizare a spectrului", inclusiv în situaţia neutilizării, nu este nici obiectiv justificat şi nici proporţional cu scopul pentru care este destinat, conform Directivei 2002/20/CE, cerinţe a căror semnificaţie şi domeniu de aplicare au fost lămurite de CJUE în cauza C-375/11.

Astfel, relevantă în prezentul dosar este jurisprudenţa CJUE reţinute în cauza C-375/11 Belgacom S.A., B. S.A., C. S.A., hotărâre pronunţată în 21.03.2013, speţa fiind utilă soluţionării cauzei din moment ce toţi cei trei reclamanţi din dosarul CJUE sunt operatori de reţele de telefonie mobilă din Belgia, ca şi societatea A., un (nou) operator de reţele de telefonie mobilă din România.

Conform cerinţelor din Directiva 2002/20/CE, "Art. 13 - Taxele pentru drepturile de utilizare şi drepturile de instalare a infrastructurii. Statele membre pot permite autorităţii competente să impună taxe pentru drepturile de utilizare a frecvenţelor radio (...) care reflectă nevoia de a asigura utilizarea optimă a acestor resurse. Statele membre se asigură că aceste taxe sunt justificate în mod obiectiv, sunt transparente, nediscriminatorii şi proporţionale în ceea ce priveşte scopul în care sunt utilizate şi iau în considerare obiectivele articolului 8 din Decizia 2002/21/CE (directiva-cadru)."

Deşi Directiva 2002/20/CE a fost abrogată de la data intrării în vigoare a Codului european al comunicaţiilor economice (Directiva 2018/1972), conform art. 125 din aceasta, "Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directiva şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa XIII", iar în acest tabel de corespondenţă se regăseşte Art. 13 din Directiva 2002/20/CE - Art. 42 din Directiva 2018/1972.

Art. 42 din noua directivă, prevede că, în ceea ce priveşte drepturile de utilizare a spectrului de frecvenţe radio, statele membre urmăresc să garanteze faptul că taxele aplicabile sunt stabilite la un nivel care garantează asignarea şi utilizarea eficientă a spectrului de frecvenţe radio (...)."

Se poate constata că noua Directivă (UE) 2018/1972 nu doar că preia din raţinoamentul vechii Directive 2002/20/CE, dar introduce suplimentar cerinţa de garantare a asignării, adică, practic, recunoaşte existenţa situaţiilor în care au fost emise licenţe de utilizare a frecvenţelor radio, dar nu şi documente de asignare ce sunt necesare la autorizarea fiecărei staţii de radiocomunicaţii. Aşadar, taxele pentru drepturile de utilizare a spectrului de frecvenţe radio în continuare trebuie să asigure utilizarea optimă a acestor resurse şi să fie justificate în mod obiectiv, iar, mai nou, să fie stabilite la un nivel (financiar) care garantează asignarea şi utilizarea eficientă a spectrului de frecvenţe radio.

Prin urmare, considerentele şi jurisprudenţa Hotărârii CJUE din 21 martie 2013 din cauza C-375/11 Belgacom S.A., B. S.A., C. S.A. rămân perfect valabile inclusiv la data emiterii sentinţei civile nr. 791 din 20 aprilie 2022 la fond, la data emiterii Deciziei nr. 1978 din 6 aprilie 2023 în recurs, respectiv la data formulării prezentei cereri de revizuire, 28.07.2023, astfel că normele de drept substanţial european invocate erau deja în vigoare pe toată perioada cuprinsă între data naşterii (07.07.2021) şi data stingerii (29.12.2021) raportului juridic dedus judecăţii, perioadă în care A. a avut calitate de titular de LUF în benzile de frecvenţă 1880-1900 Mhz (banda DECT).

A susţinut revizuenta că decizia atacată a fost dată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, motiv de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit jurisprudenţei, competenţa instanţelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. De asemenea, este necesar a se stabili dacă în cauză se regăsesc premisele aplicării directivelor europene ce reglementează aceste redevenţe anuale pentru utilizarea spectrului radio.

Dacă instanţele de fond şi de recurs şi-ar fi dat interesul, prin aplicarea corectă a legii, deşi reclamanta a precizat de multiple ori că nu a utilizat spectrul (aspect confirmat de intimată prin întâmpinare), judecătorii au omis această situaţie de fapt ce constituia un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare.

După cum reiese din art. 23 din O.U.G. nr. 111/2011, în momentul în care ANCOM doreşte să acorde unei entităţi spre utilizare, în mod individual, frecvenţe radio din benzile prevăzute în TNABF, autoritatea de reglementare nu are libertatea să aleagă prin ce metodă, prin alocare sau prin asignare, se va realiza această acordare a drepturilor de utilizare, ci este ţinută să activeze metoda impusă de legiuitor.

Dacă entitatea este un utilizator, în accepţiunea definiţiilor de la pct. 2 din art. 4 alin. (1) al O.U.G. nr. 111/2011, atunci ANCOM activează procedura prevăzută de pct. 15 din art. 4 alin. (1), în speţă alocarea unei frecvenţe sau a unui canal radio care se realizează prin intermediul şi simultan cu emiterea LUF, în timp ce, dacă entitate este un furnizor de reţele, în accepţiunea definiţiilor de la pct. 8 din art. 4 alin. (1) al O.U.G. nr. 111/2011, atunci ANCOM activează procedura prevăzută de pct. 16 din art. 4 alin. (1), în speţă asigurarea unei frecvenţe sau a unui canal radio care se realizează ulterior emiterii LUF printr-un document de asignare emis pentru fiecare staţie de radiocomunicaţii (adică autorizaţia de asignare a frecvenţelor, AAF), document care se emite de ANCOM doar la solicitarea expresă a titularului LUF.

În cauză, se poate constatat că atât instanţa de fond, cât şi cea de recurs au săvârşit o eroare judiciară prin invocarea ca temei legal pentru respingerea acţiunii a art. 16 alin. (1) şi (2) din Decizia ANCOM nr. 551/2012, prevedere care nu este aplicabilă în cauză pentru simplul motiv că revizuenta, fiind un furnizor de reţele de comunicaţii electronice, nu a renunţat şi nu avea cum să renunţe la aşa numitele documente de alocare/asignare din moment ce aceste documente de asignare nu fuseseră emise în prealabil de ANCOM, iar documentele de alocare nu sunt aplicabile.

De asemenea, instanţele au săvârşit o gravă omisiune a împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept, neutilizarea spectrului radio, dar emiterea de către ANCOM a unor decizii de plată a tarifului de utilizare a spectrului, raportată la încălcarea textului din dreptul european ce obligă statele membre, prin intermediul autorităţilor naţionale de reglementare (ANCOM), ca redevenţele anuale pentru punerea la dispoziţie a frecvenţelor să fie justificate în mod obiectiv şi să fie proporţionale în ceea ce priveşte scopul pentru care sunt utilizate.

Pe cale de consecinţă, neidentificarea corectă a legislaţiei europene aplicabile, precum şi omisiunea situaţiei de fapt de către instanţa de fond şi de recurs, creează o împrejurare ce poate fi îndreptată doar printr-o cale de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.

În Hotărârea din cauza C-375/11, CJUE a menţionat că obiectivele stabilite prin art. 8 din Directiva nr. 2002/21/CE sunt îndeplinite doar încurajând utilizarea eficientă şi asigurând o gestionare eficientă a frecvenţelor radio.

În România, aceste redevenţe anuale pentru punerea la dispoziţie a frecvenţelor poartă denumirea de tarif de utilizare a spectrului, fiind prevăzut în legislaţia primară în O.U.G. nr. 111/2011 la art. 30, conform căruia:

(1) Titularii licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio datorează anual către ANCOM un tarif de utilizare a spectrului. Individualizarea cuantumului tarifului de utilizare a spectrului se realizează în baza alocărilor sau asignărilor de frecvenţe radio efectuate prin intermediul ori în baza licenţei de utilizare a frecvenţelor radio.

(2) Tariful de utilizare a spectrului prevăzut la alin. (1), stabilit prin decizie a preşedintelui ANCOM, trebuie să asigure utilizarea optimă a frecvenţelor radio şi să fie obiectiv justificat, transparent, nediscriminatoriu şi proporţional cu scopul pentru care este destinat."

Deşi chestiunea de drept supusă judecăţii este nouă, neexistând jurisprudenţă naţională relevantă cu privire la interpretarea sintagmei "tarif de utilizare a spectrului", şi nici în ce priveşte situaţiile concrete în care, în cuprinsul unei Licenţe de Utilizare a Frecvenţelor radio pot fi folosite de către emitent sintagmele "alocare" şi/sau "asignare".

Prin urmare, din perspectiva normelor juridice incidente şi a principiilor aplicabile în materie consacrate de dreptul european, tariful solicitat de ANCOM cu titlu de "tarif de utilizare a spectrului" perceput inclusiv în situaţia neutilizării nu este nici obiectiv justificat şi nici proporţional cu scopul pentru care este destinat, conform Directivei 2002/20/CE.

Aceste redevenţe anuale pentru punerea la dispoziţie a frecvenţelor/tarife de utilizare a spectrului datorate anual către ANCOM trebuie să urmărească asigurarea unei utilizări optime a resursei limitate pe care o reprezintă aceste frecvenţe radio, ca ele să fie justificate în mod obiectiv, transparente, nediscriminatorii şi, mai ales, proporţionale în ceea ce priveşte scopul în care sunt utilizate.

Prin urmare, incumbă fiecărui judecător naţional, atât de la instanţa de fond, cât şi de la instanţa de recurs, obligaţiile de a cunoaşte legislaţia internă şi europeană şi să respecte principiul aplicării prioritare a dreptului unional.

În cauză, nu este vorba despre o excepţie procesuală pe care reclamanta ar fi trebuit să o invoce în litigiul de bază, ci este vorba despre legislaţia aplicabilă, de jurisprudenţa CJUE relevantă (cum este cauza C-375/11), de norme pe care judecătorul naţional trebuie să le cunoască.

În concluzie, dacă instanţa de fond şi de recurs ar fi respectat obligaţia de aplicare prioritară a dreptului Uniunii Europene, reţinând că spectrul radio nu a fost utilizat şi nici nu a putut fi utilizat doar în baza Licenţelor de Utilizare a Frecvenţelor radio obţinute de A. (lipsind cu desăvârşire documentele de asignare), ar fi procedat la admiterea cererii de suspendare a celor 41 de decizii de plată a tarifului de utilizare a spectrului emise abuziv de ANCOM.

În continuarea susţinerilor sale, revizuenta s-a referit la condiţiile pentru admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, apreciind că, din moment ce art. 226 alin. (4) din Codul de procedură fiscală stabileşte că titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege, este evident că deciziile titlu de creanţă, care consacră contravaloarea unor tarife pe care, obiectiv, nu le datorează, reprezintă o pagubă iminentă şi, deci, elementul esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actelor administrative.

De asemenea, chiar şi după 18 luni de la înregistrarea dosarului nr. x/2022 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, rămâne utilă suspendarea executării acestor acte administrative, deoarece au generat emiterea unor decizii referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În cursul soluţionării recursului, la primul termen de judecată din 26.10.2023, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală raportat la art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (1), (2) şi (8) din Constituţia României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei şi, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost soluţionată în Dosarul asociat, nr. x/2023, prin încheierea de şedinţă din 7 martie 2024, în sensul respingerii, ca inadmisibilă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire prin prisma condiţiilor de admisibilitate ce rezultă din art. 21 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aşa cum a fost acest text interpretat prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45 din 12 decembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prea­labile pentru interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea conten­ciosului administrativ nr. 554/2004, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reaminteşte că reglementarea acestei căi extraordinare de atac în materie administrativă este o conse­cinţă a aderării României la Uniunea Europeană şi reprezintă un instrument menit să asi­gure la nivelul jurisdicţiei naţionale preeminenţa prevederilor tratatelor şi reglementărilor europene. Scopul urmărit de legiuitorul naţional a fost să creeze un remediu procesual efectiv şi eficient menit să corecteze acele hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive care au ignorat principiile consfinţite la nivel european, astfel cum se desprind acestea din actele normative unionale şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Înalta Curte reţine că existenţa unui astfel de instrument este lăsată la latitudinea legiuitorului naţional, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pronunţându-se, prin Hotărârea din 16 martie 2006 pronunţată în cauza C-23/2004 Rosmarie Kapfe­rer, în sensul că "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză".

Calea de atac reglementată de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constituie, aşadar, răspunsul legislativ al României faţă de obligaţiile impuse statelor mem­bre prin tratate, iar, totodată, instrumentul prin intermediul căruia se asigură echi­librul între principiul securităţii juridice, a cărui garanţie este autoritatea de lucru judecat şi supremaţia dreptului Uniunii Europene consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţia revizuită în 2003.

Aşadar, prin motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul român permite revizuirea hotărârilor definitive pronunţate de instanţele de contencios administrativ atunci când acestea au fost pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.

Interpretarea şi aplicarea motivului de revizuire prevăzut la art. 21 din Legea contenciosului administrativ trebuie să ţină seama de jurisprudenţa obligatorie a instanţei supreme, care a statuat prin Decizia nr. 45/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 386/23.05.2017, următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac.

79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului (...).

83. În acelaşi fel este lipsită de relevanţă neinvocarea în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, presupus încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât, potrivit principiului iura novit curia, consacrat de art. 22 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., judecătorul, respectând limitele învestirii sale, este în drept, în virtutea prerogativelor sale jurisdicţionale, să dea cererii calificarea juridică exactă şi să facă aplicarea normelor juridice incidente. Instanţa trebuie să aplice dreptul, care îi este cunoscut, inclusiv dreptul european şi hotărârile interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanţele statelor membre şi se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie".

În consecinţă, examenul juridic de admisibilitate a prezentei căi de retractare presupune existenţa unei incompatibilităţi între raţionamentul juridic aplicat de hotărârea revizuită şi necesitatea preeminenţei dreptului Uniunii Europene, garantată de art. 148 al Constituţiei României, preeminenţă raportată atât la conţinutul tratatelor şi al actelor de drept derivat adoptate la nivelul Uniunii Europene, cât şi la modul în care aceste norme europene sunt interpretate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Noţiunile de "aplicabilitate a dreptului UE" şi "implementare a dreptului UE" au un înţeles autonom, care trebuie analizat prin raportare la vasta jurisprudenţă a CJUE.

Pentru a stabili dacă dreptul european este aplicabil într-o cauză, trebuie să existe un anumit grad de apropiere între situaţia juridică din litigiu şi dreptul european. Apropierea situaţiei de dreptul european trebuie să fie analizată în conformitate cu jurisprudenţa CJUE.

Referitor la inadmisibilitatea revizuirii, invocată de intimata Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Înalta Curte observă că, în cauză, revizuenta susţine prin argumentele invocate, cel puţin parţial, că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de recurs nu ar fi avut în vedere prevederile dreptului Uniunii Europene, astfel că revizuirea, formal, este admisibilă.

În esenţă, revizuenta invocă cele avute în cauza C-375/11, care a reţinut că redevenţa anuală pentru punerea la dispoziţie a frecvenţelor, prin care se urmăreşte favorizarea utilizării optime a resurselor, sub rezerva ca aceste redevenţe să urmărească asigurarea unei utilizări optime a resursei pe care o reprezintă aceste frecvenţe radio, ca ele să fie justificată obiectiv, transparente, nediscriminatorii şi proporţionale în ceea ce priveşte scopul în care sunt utilizate şi să ia în considerare obiectivele stabilite la art. 8 din Directiva 2002/21/CE.

De asemenea, face trimitere la legislaţia naţională care prevede tariful de utilizare a spectrului (denumirea redevenţelor anuale pentru punerea la dispoziţie a frecvenţelor) prevăzut de art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011, dispoziţii legale conform cărora "tariful de utilizare a spectrului trebuie să asigure utilizarea optimă a frecvenţelor radio şi să fie obiectiv justificat, transparent, nediscriminatoriu şi proporţional cu scopul pentru care este destinat", fără, însă, a preciza în ce constă încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Înalta Curte constată că dispoziţiile dreptului intern invocate de revizuentă au transpus normele dreptului european, Directiva 2002/20/CE, astfel cum au fost reţinute, de altfel, şi în hotărârea din cauza C-375/11 a CJUE.

De fapt, revizuenta este nemulţumită de dezlegarea dată de instanţa de recurs criticilor formulate, iar ceea ce reiterează aceasta prin cererea de revizuire sunt tocmai faptele deduse judecăţii, a căror reanalizare o solicită sub pretextul încălcării normelor şi principiilor de drept al Uniunii Europene, iar nu calificarea juridică a faptelor din prisma normei de drept european, considerentele instanţei de recurs pe baza cărora a pronunţat hotărârea nefiind de natură să nască dubii cu privire la calificarea juridică prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE.

După cum rezultă din susţinerile sale expuse, pe larg, la pct. I.3. al prezentei decizii, revizuenta, în realitate, face o amplă critică a hotărârii pronunţate de instanţa de judecată în soluţionarea recursului (referindu-se chiar şi la hotărârea instanţei de fond) şi tinde, practic, la rejudecarea recursului formulat în cauză, aspect inadmisibil din perspectiva fizionomiei juridice a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată în cazurile şi cu respectarea condiţiilor expres prevăzute de lege şi în cadrul căreia nu pot fi repuse în discuţie probleme de fond ce s-au dezbătut în faţa instanţelor cu ocazia rezolvării în fond a litigiului, ci se cercetează existenţa unor aspecte pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind de natură să conducă la retractarea hotărârii atacate.

Obiectul prezentei cauze priveşte o cerere de revizuire, întemeiată pe art. 21 din Legea nr. 554/2004, a unei decizii prin care a fost respins recursul formulat împotriva soluţiei instanţei de fond care a respins cererea de suspendare a executării unor decizii emise de ANCOM (în condiţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004), decizii prin care ANCOM a solicitat plata tarifului de utilizare a spectrului.

Cu respectarea dispoziţiilor legale incidente cauzei, instanţa de recurs, la emiterea deciziei contestate, a apreciat că soluţia de la fondul pricinii reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept incidente în cauză şi, în consecinţă, a respins recursul societăţii recurente şi a menţinut măsura de respingere a suspendării.

Din examinarea deciziei atacate rezultă că instanţa de recurs a analizat argumentele susţinute în calea de atac, precum şi motivele de recurs invocate, stabilind situaţia de fapt şi de drept prin prisma normelor legale incidente.

De altfel, alegaţiile revizuentei excedează chiar şi cadrului procesual analizat de instanţa de recurs şi de instanţa de fond, obiectul pricinii fiind suspendare executare act administrativ, cadru în care instanţa este învestită cu verificarea condiţiilor impuse de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente. Astfel, revizuenta a mai susţinut că instanţa de fond şi de recurs nu ar fi respectat obligaţia de aplicare prioritară a dreptului Uniunii Europene, pentru că nu au reţinut faptul că spectrul radio nu a fost utilizat şi nici nu a putut fi utilizat doar în baza Licenţelor de Utilizare a Frecvenţelor radio obţinute de societate. Or, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Fiind o cale de retractare, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuţie a unor chestiuni de drept şi de fapt ce au fost soluţionate de instanţa de recurs. Dispoziţiile art. 21 din Legea 554/2004 C. proc. civ. au o aplicabilitate limitată, fiind interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui alt apel sau recurs.

Această interpretare restrictivă a condiţiilor de admisibilitate a revizuirii este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia securitatea juridică implică respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, şi anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare a fondului pricinii. Competenţa de control judiciar a instanţelor superioare ar trebui exercitată pentru a repara erorile judiciare şi denegările de dreptate, iar nu pentru o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenţei a două opinii cu privire la un subiect nu reprezintă un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanţial şi obligatoriu (cauza Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX, cauzele Macovei şi alţii contra Moldovei şi Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei).

Aplicarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele ale Uniunii Europene.

Însă, revizuenta nu a dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, întrucât nu a dovedit incompatibilitatea prevederilor din legislaţia internă aplicată de instanţa de recurs cu ordinea juridică europeană şi, astfel, nu se poate reţine existenţa unei incompatibilităţi între dreptul european şi legislaţia internă, pentru a fi îndeplinită cerinţa impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, încălcarea de către instanţa de recurs a prevederilor dreptului european cu relevanţă în materie a fost invocată de revizuentă pentru considerente care depăşesc limitele analizei unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, urmărind rejudecarea recursului şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Criticile sale nu se pot încadra în cerinţele acestui caz special de revizuire, invocat formal, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conţinând doar nemulţumirile părţii faţă de soluţia reţinută de instanţa de recurs şi de instanţa de fond.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în revizuire

Pentru aceste motive, ţinând seama că prin revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se poate solicita reanalizarea situaţiei de fapt şi a aspectelor care au primit deja o dezlegare în instanţa de recurs, Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1978 din 6 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.