Legality of CSM's refusal of prosecutor transfer based on dual specialization and human resource management discretion

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2024

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contestaţia judiciară

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, la data de 12 septembrie2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii:

1) anularea Hotărârii nr. 620 din 11 aprilie 2023 emise de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii;

2) obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

În motivarea contestaţiei, partea a arătat că Hotărârea nr. 620 din 11 aprilie 2023, prin care i s-a respins cererea de transfer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, este nelegală întrucât cererea sa, cât şi cererile domnilor procurori B. şi C., îndeplinesc condiţiile pentru a fi admise, iar singura diferenţă între cei trei procurori este că domnul procuror B. are dublă specializare, atât în sectorul judiciar, cât şi în cel al urmăririi penale, aspect considerat decisiv în departajarea cererilor de transfer.

A susţinut că nu au fost analizate toate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 şi invocate în cerere şi nu a fost analizat interesul privat, cu ignorarea motivelor de ordin personal în integralitate, fiindu-i cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii CSM şi admiterea transferului său la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Hotărârea atacată este nelegală şi nemotivată, fiind raportată la un criteriu neclar, insuficient si arbitrar, din întreaga motivare a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii reiese că domnul procuror B. are dublă specializare acesta fiind unul dintre considerentele pentru care cererea sa de transfer a fost preferată.

Faptul că un procuror îşi desfăşoară activitatea atât ca procuror de şedinţă, cât şi ca procuror de urmărire, nu poate fi considerată o dublă specializare a acestuia, mai ales în situaţia în care o astfel de apreciere ar duce la o decizie importantă în cariera acelui procuror şi a altora care sunt astfel nedreptăţiţi. Este de la sine înţeles că un procuror aflat în funcţie trebuie să aibă capacitatea să desfăşoare ambele activităţi, atât cea de urmărire penală, cât şi cea de judiciar, fiind o îndatorire de serviciu, iar repartizarea acestuia,pe una dintre cele două secţii ţine de managementul parchetului şi de modul în care procurorul poate ajuta activitatea acelui parchet.

Faptul că domnul procuror B. a alternat între cele două activităţi în perioada de 4 ani şi 3 luni (inclusiv stagiul) ca procuror, respectiv 11 luni ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, nu se poate considera că acesta a dobândit o specializare.

Faptul că solicitantul a desfăşurat activitatea, cu preponderenţă pe secţia de urmărire penală nu ţine doar de voinţa sa, ci şi de viziunea prim-procurorului, de managementul parchetului, de necesitatea asigurării unei continuităţi în activitatea de urmărire, în special în dosarele cu un grad mai ridicat de complexitate, totul pentru a asigura o bună funcţionare a justiţiei.

De altfel, este de la sine înţeles că, în cariera oricărui procuror, chiar dacă acesta desfăşoară activitate de urmărire penală, există nenumărate situaţii în care este necesară participarea în cadrul şedinţelor de judecată, ceea ce s-a întâmplat, în mod evident, şi în cazul său. Se presupune că, prin intrarea într-o astfel de profesie, orice procuror poate desfăşura fără probleme atât activitatea de urmărire penală, cât şi pe cea de procuror judiciar, fără a fi considerată o dublă specializare.

Prin hotărârea atacată se creează discriminare întrucât între mai multe persoane aflate în aceeaşi situaţie/categorie care se presupune că au aceleaşi drepturi, uneia i se acordă un privilegiu sau un tratament diferit.

Pornind de la modul în care secţia pentru procurori a apreciat semnificaţia specializării procurorului, se poate ajunge la situaţii absurde în care un procuror cu o experienţă de 15 ani de urmărire penală, care a soluţionat dosare complexe, poate fi considerat mai puţin specializat şi mai puţin util într-un parchet decât un procuror cu o carieră de 4 ani, care a alternat între activităţile de urmărire penală şi judiciar.

Totodată, în cuprinsul cererii de transfer, a arătat în mod expres disponibilitatea de a activa în oricare dintre compartimentele Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în funcţie cerinţele acestei unităţi de parchet, aspect ignorat de secţia pentru procurori în motivarea hotărârii.

Uzând de acest criteriu al "dublei specializări" i-a fost creată o situaţie de inegalitate de tratament juridic. Prin modul în care s-a creat o definiţie a specializării, intimatul a inventat un criteriu neprevăzut de lege de departajare a candidaţilor la transfer. Acordarea priorităţii acestui criteriu i-a produs o situaţie de inechitate juridică, contestatorul fiind discriminat, cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţia României şi crearea în favoarea colegului său a unui privilegiu neprevăzut de lege.

A mai susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 192 din Legea 303/2004, prin lipsa analizei motivelor de ordin personal arătate în cerere, relative la situaţia sa personală, situaţia familială şi starea de sănătate, motive ignorate de către secţie în cuprinsul hotărârii.

În hotărârea atacată se arată că decizia privind transferul trebuie luată în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, care nu au o ordine de prioritate şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, cu luarea în considerare a necesităţii păstrării echilibrului între interesele parchetelor implicate, dar şi între interesul public privind buna desfăşurare a activităţii parchetelor şi interesul privat al magistratului.

Din analiza motivelor invocate, se constată că nu a fost făcută o astfel de evaluare comparativă şi cumulativă, iar secţia s-a raportat la un singur motiv, acela că domnul procuror B. este mai util Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara întrucât are o "dublă specializare".

Totodată, secţia pentru procurori a avut în vedere exclusiv interesul privind buna desfăşurare a activităţii parchetelor, fără a lua în considerare, aşa cum precizează în hotărâre, şi interesul privat al magistratului, interes care se află în strânsă legătură cu interesul public privind buna desfăşurare a justiţiei, cele două fiind interdependente.

Contestatorul a arătat că intimatul nu a ţinut cont de situaţia sa personală, care are o fetiţă de 2 ani şi 7 luni dar şi de faptul că soţia sa este judecător la Judecătoria Timişoara(delegată la Tribunalul Timiş) şi că urmărea prin admiterea cererii de transfer să-şi reîntregească familia şi să petreacă timp de calitate cu copilul minor, care se află la vârsta la care ambii părinţi trebuie să fie implicaţi în educaţia acestuia.

A mai arătat că petrece foarte puţin timp acasă deoarece programul de serviciu şi naveta îi ocupă marea majoritate a programului dintr-o zi.

O situaţie ignorată din nou de către secţia pentru procurori a fost cea legată de starea de sănătate a contestatorului, care a fost diagnosticat cu hernie de disc lombară (pentru care a ataşat documente medicale), în foarte multe momente, din cauza poziţiei îndelungate pe scaunul de la birou sau în autoturism, simte dureri, iar calitatea vieţii îi este afectată.

Domnul procuror a cărui cerere de transfer a fost admisă a fost delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, unde îşi desfăşoară activitatea în prezent, efectuând o navetă pe o distanţă dublă faţa de cea pe care o efectua anterior.

Se relevă din nou nemotivarea hotărârii, întrucât secţia pentru procurori nu a analizat toate criteriile invocate şi prevăzute de lege, provocându-i astfel o vătămare care nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii de respingere a cererii sale de transfer şi dispunerea transferului său la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Referitor la criteriile prevăzute la art. 192 lit. b) (volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora), la lit. d) (vechimea la instanţa sau la parchetul de Ia care se solicită transferul) şi la lit. e) (vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror), secţia pentru procurori s-a limitat doar la a face o enumerare de cifre, fără a motiva, în sensul unei analize a impactului transferului asupra acestora.

În ceea ce priveşte situaţia resurselor umane, se realizează doar o enumerare statistică fără a se motiva de ce aceasta nu este afectată prin transferul doar al unui procuror, iar nu a celor trei ori mai mulţi.

A precizat că simpla afirmare a respectării justului echilibru dintre interesul individual al contestatorului şi interesul general al parchetelor implicate în procedură nu reprezintă o motivare în concret. Modul prin care au fost analizate insuficient criteriile legale privind transferul, cu lipsa analizei tuturor motivelor, precum şi cu acordarea priorităţii de facto la transfer doar a faptului că un procuror a desfăşurat o activitate diferită de un altul, activitate pe care orice procuror este dator să o stăpânească, reprezintă o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi o încălcare a principiului proporţionalităţii dintre interesul public şi privat, precum şi a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. O motivare insuficientă şi formală, fără a analiza ceea ce s-a invocat prin cererea de transfer, echivalează cu o nemotivare, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării in justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce contestatorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Insuficienta acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al acestora.

În ceea ce priveşte oportunitatea admiterii cererilor de transfer, reiese că dreptul de apreciere al administraţiei publice nu este însă un drept absolut, pentru că, astfel, s-ar converti în abuz de drept. Limitele dreptului de apreciere de care se bucură administraţia publică sunt stabilite chiar de lege, iar depăşirea acestor limite atrage nevalabilitatea actului emis.

Efectuând o comparaţie obiectivă între cererea sa şi a domnului procuror B., bazală pe criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, a precizat că cererea sa ar fi avut prioritate întrucât îndeplineşte mai multe dintre criteriile indicate de textul de lege relativ la transfer.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este temeinică şi legală.

3. Alte aspecte procesuale

În raport de dispoziţiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, intimatul a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii celor două hotărâri contestate în cauză.

Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat concluziile de admitere a contestaţiei.

4. Soluţia instanţei

Examinând Hotărârea nr. 620 din 11 aprilie 2023 emise de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi în raport de probele administrate şi prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Contestatorul A. a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu cererea de verificare a legalităţii Hotărârii nr. 620 din 11 aprilie 2023 prin care secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

În esenţă, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reţine că actul administrativ unilateral cu caracter individual dedus judecăţii este contestat sub următoarele aspecte: (i) motivarea deficitară/vagă a soluţiei de respingere a cererii de transfer, deoarece nu au fost examinate în concret motivele expuse în susţinerea acesteia; (ii) aplicarea greşită a dispoziţiilor legale de la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 188 alin. (1) şi art. 192 din Legea nr. 303/2022 .

Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:

"Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile ori compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau acestui parchet o impun."

Art. 192 din Legea nr. 303/2022 prevede criteriile ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete, respectiv:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială.

Înalta Curte reiterează, aşa cum rezultă din jurisprudenţa sa constantă, că art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, incidenţa fiecăruia dintre acestea urmând a fi apreciată în fiecare caz individual, prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatorului, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârea contestată respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura dispusă a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 188 - 192 din Legea nr. 303/2022, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererii de transfer a contestatorului s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi la necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi a instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, corelând şi avizele emise în temeiul art. 188 alin. (1) din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatorului.

Aşadar, au fost avute în vedere cele 3 avize emise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în raport de datele statistice oferite de direcţia de resort cu privire la situaţia de personal a parchetelor implicate, la volumul de activitate al instanţei precum şi la specializarea procurorului a cărui cerere de transfer a fost în definitiv admisă.

Din punct de vedere al cerinţei legale a motivării, instanţa de contencios administrativ poate pronunţa o soluţie de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acestuia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar şi partea vătămată, nu pot analiza şi decela raţionamentul autorităţii emitente. Se constată, însă, că hotărârea contestată respectă cerinţele prevăzute de lege din perspectiva motivării, fiind expuse corespunzător atât obiectul cererii de transfer şi împrejurările pe care acestea se întemeiază, cât şi argumentele secţiei pentru procurori pentru care a fost respinsă solicitarea contestatorului, respectiv datele obiective privind situaţia posturilor, volumul de activitate la instanţele implicate în procedura transferului, avizele instanţelor implicate, precum şi argumente referitoare la asigurarea bunei funcţionări a parchetului de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte soluţia de respingere a solicitării de transfer.

La verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatorului, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv în raport de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Contrar susţinerilor contestatorului, secţia pentru procurori a reţinut experienţa profesională a domnului judecător B. prin raportare cu experienţa profesională a contestatorului.

Aşadar, analizând concomitent cele 3 de cereri de transfer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, în raport de motivele invocate de solicitanţi şi de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, secţia pentru procurori a apreciat cererea contestatorului se impune a fi respinsă în raport de circumstanţele personale şi profesionale diferite, instanţele implicate în procedură având specific dinamic distinct, cu scopul gestionării corecte a resurselor umane.

Totodată, este neîntemeiată şi susţinerea contestatorului potrivit căreia, în soluţionarea cererii sale de transfer, s-ar fi dat eficienţă unui criteriu neprevăzut de lege, respectiv specializarea procurorului, în contextul în care specializarea pe care procurorul o are a fost raportată la criteriile legale privind transferul, fiind analizate cele trei cereri de transfer din perspectiva avizelor primite de solicitanţi, de volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura de transfer precum şi de situaţia de personal a acestora. În definitiv, toate cererile de transfer au fost analizate prin prisma aceloraşi criterii legale, specializarea procurorului fiind unul dintre criteriile legale prevăzute la art. 192 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 303/2022.

Criticile contestatorului referitoare la nelegalitatea respingerii cererii sale de transfer prin raportare la soluţia de admitere a unei alte cereri de transfer sunt nefondate, atât timp cât secţia pentru procurori a reţinut concursul mai multor cereri de transfer de la parchete diferite şi a apreciat că pentru asigurarea bunei funcţionări a acestor instanţe putea fi admisă doar o singură cerere de transfer, iar solicitările magistraţilor au fost analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, prin raportare la aceleaşi criterii legale, astfel încât nu se poate vorbi în speţă de o încălcare a principiului egalităţii de tratament.

Totodată, în mod corect a susţinut intimatul că, la momentul analizării cererilor de transfer, domnul procuror B. avea o vechime de 4 ani şi 3 luni în funcţia de procuror, mai mare decât vechimea în funcţia de procuror a contestatorului care era de 3 ani şi 3 luni, în condiţiile în care criteriul vechimii reprezintă doar unul dintre criteriile legale de transfer prevăzute în cadrul art. 192 din Legea nr. 303/2022, iar legiuitorul nu stabileşte o ordine de prioritate a acestora, revenind secţiei pentru procurori atribuţia de a analiza incidenţa fiecărui criteriu prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

În ceea ce priveşte avizele comunicate de instanţele implicate, acestea sunt cuprinse printre criteriile prevăzute de lege, se solicită în mod obligatoriu de Consiliu Superior al Magistraturii, potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi sunt consultative, fiind relevante în adoptarea unei soluţii cu privire la cererile de transfer formulate de magistraţi.

În cauză, secţia pentru procurori a avut în vedere şi a dat prioritate avizului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dat fiind faptul că motivele invocate de contestator nu pot prevala, la momentul analizării cererii de transfer, faţă de interesele instanţei de la care aceasta provine, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei desfăşurări a activităţii şi evitarea creşterii încărcăturii pe procuror.

Controlul de legalitate pe care Înalta Curte îl efectuează în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii implică cenzurarea excesului de putere al autorităţii în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004.

Or, de vreme ce aceste avize reprezintă un criteriu legal, iar legiuitorul nu a stabilit o ordine de prioritate a criteriilor, acestea fiind lăsate a fi apreciate în ansamblu, iar secţia pentru procurori şi-a întemeiat hotărârea pe acest criteriu, pe care l-a analizat prin coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate şi schema de personal ale instanţei de la care s-a solicitat transferul şi motivele invocate în susţinerea cererii, sens în care nu se poate vorbi despre un exces de putere, hotărârea emisă având o bază legală şi fiind fundamentată pe un raţionament obiectiv şi nediscriminatoriu.

Simpla existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, în competenta secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii revine şi analiza de oportunitate, prin raportare la nevoile sistemului judiciar.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 620 din 11 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 620 din 11 aprilie 2023 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.