Jurisdictional conflict over judicial auxiliary staff salary claims and exclusivity of appellate jurisdiction under Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2023 la data de 10.04.2023 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Bălceşti au chemat în judecară pârâta Curtea de Apel Piteşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de salarizare, pe numele reclamanţilor, prin care să fie salarizaţi având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1 Prin sentinţa nr. 533/03.10.2023 pronunţată în dosarul cu nr. x/2023 Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că cererea de chemare în judecată aflată spre soluţionare reprezintă o plângere formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti pentru obligarea acesteia la emiterea unor decizii de salarizare prin care aceştia să fie salarizaţi având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Tribunalul a mai arătat că, din punct de vedere al competenţei materiale, reclamanţii, care fac parte din categoria personalului salarizat potrivit art. 1 Cap. 8 din anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, respectiv din cadrul personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, în măsura în care erau nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale ar fi trebuit, potrivit art. 7 din lege, să se adreseze Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, şi nu unui tribunal.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 88 din data de 23.01.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Bălceşti, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a şi Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

S-a înaintat cauza în vederea soluţionării regulatorului de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie curtea de apel a reţinut că în cauză se contestă un act administrativ asimilat, mai exact afirmatul refuz nejustificat al pârâtei Curtea de Apel Piteşti de a emite ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale ale reclamanţilor conform hotărârilor judecătoreşti obţinute de reclamanţi, neexistând formulată o plângere conform art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.

În speţă, reclamanţii au solicitat în temeiul art. 1, art. 8, art. 18 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004 sancţionarea refuzului angajatorului de a emite o decizie prin care să se recunoască drepturile salariale şi sporurile aferente ale acestora având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 tei, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Se constată că acţiunea nu priveşte o situaţie de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupaţională (aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, care prevăd o limită a cuantumului salariului la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, are un caracter tehnic, fiind un element al salarizării de bază şi comun personalului din "Justiţie") instanţele având de dat relevanţă efectelor juridice ale unor hotărâri pronunţate în materia salarizării personalului din familia ocupaţională.

Prin urmare, Înalta Curte are în vedere că obiectul cauzei este reprezentat de cererea de obligare a pârâtei Curtea de Apel Piteşti de a emite acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea şi stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, iar aceste pretenţii intră în competenţa materială de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ, acesta fiind şi temeiul de drept invocat de către reclamanţi, respectiv dispoziţiile art. 1, art. 8, art. 18 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Deşi competentă aparţine instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa V la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acţiunii, legiuitorul prevăzând competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturi salariale ale personalului salarizat potrivit CapitoluluiVIII, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Aşa fiind, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea unei autorităţi publice locale la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în fond, este Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu respectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) raportat la alin. (21) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.