Judicial salary cap challenge reinstated and remanded after wrongful suspension pending constitutional ruling.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the claimant's appeal, quashed the lower court's interlocutory order of 20 January 2023, and remanded the case to the Court of Appeal Bucharest for continuation of proceedings. The dispute concerned a challenge to a Ministry of Justice order regulating judicial salaries, specifically the application of caps on monthly base indemnities and calculation of allowances under Articles 38(6) and 25 of Framework Law No. 153/2017; the trial court had suspended the case pending a constitutional court ruling on those provisions. The High Court held that the suspension under Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code was wrongly applied because that provision covers cases where adjudication depends on the existence or non-existence of a right in another proceeding, not on a constitutional exception with general applicability to the same salary framework; the order was therefore reversed for misapplication of Article 488(1)(8) C. proc. civ. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 din C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 509 pct. 11 din C. proc. civ, art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022; Judicial salary cap challenge reinstated and remanded after wrongful suspension pending constitutional ruling: The dispute concerned a challenge to a Ministry of Justice order regulating judicial salaries, specifically the application of caps on monthly base indemnities and calculation of allowances under Articles 38(6) and 25 of Framework Law No. 153/2017; the trial court had suspended the case pending a constitutional court ruling on those provisions. The High Court held that the suspension under Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code was wrongly applied because that provision covers cases where adjudication depends on the existence or non-existence of a right in another proceeding, not on a constitutional exception with general applicability to the same salary framework; the order was therefore reversed for misapplication of Article 488(1)(8) C. proc. civ. The decision is final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the appeal and quashing the challenged order, remanding the case to the first instance.
Cited together with Art. 497 C. proc. civ. as the legal ground for the decision to admit the appeal and remand the case.
Full text
Şedinţa publică din data de 5 martie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal reclamantă A. a solicitat revocarea/modificarea parţială a unui ordin emis de Ministerul Justiţiei în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi stabilirii cuantumului sporurilor cuvenite prin raportare la indemnizaţia de încadrare calculată potrivit deciziei civile nr. 834/A/09.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, respectiv avându-se în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu luna ianuarie 2022, iar în subsidiar, stabilirea cuantumului sporurilor cuvenite prin raportare la indemnizaţia de încadrare calculată potrivit deciziei civile nr. 834/A/09.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi avându-se în vedere plafoanele prevăzute de Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
I.2. Hotărârea recurată
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei promovate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii Constituţionale.
I.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva soluţiei de suspendare a cauzei a formulat recurs reclamanta A..
Susţinând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta -reclamantă a arătat că încheierea atacată nu respectă dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., cu referire la considerentele acesteia, arătând că suspendarea judecăţii s-a dispus pentru motive străine de natura cauzei.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că în apărare s-ar fi invocat argumente legate de respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deşi reclamanta nu a susţinut astfel de motive.
Totodată s-a arătat că lipseşte raţionamentul logico - juridic pe care şi-a fundamentat instanţa soluţia de admitere a cererii de suspendare a cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale.
De asemenea, s-a arătat că instanţa a pronunţat soluţia suspendării cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 413 din alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
În contextul abrogării dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prin Legea nr. 177/2010, nu este în vigoare nicio dispoziţie procesuală care să prevadă obligativitatea suspendării judecăţii cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
În acest context, trebuie avut în vedere că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. oferă judecătorului opoţiunea de a aprecia asupra oportunităţii luării măsurii prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei.
Or, trebuie astfel avut în vedere şi termenul în care este înfăptuită justiţia, pentru a aprecia asupra oportunităţii măsurii, având în vedere că până la pronunţarea definitivă a cauzei, aflată în primă instanţă, se va pronunţa şi Curtea Constituţională în dosarul nr. x/2022
Independent de aceste aspecte, nu se impune suspendarea cauzei şi faţă de remediul prevăzut de art. 509 pct. 11 din C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse s-a solicita admiterea recursului, casarea în tot a încheierii recurate si trimiterea cauzei primei instanţe în vederea continuării judecăţii.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
I.4. Apărările formulate în recurs
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului şi menţinerea încheierii atacate, arătând că excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează aceleaşi dispoziţii legale invocate şi in prezenta cauza ca temei al acţiunii.
I.5. Procedura de soluţionare a recursului.
Având în vedere dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 care prevăd că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea dispoziţiilor privind salarizarea şi stabilirea drepturilor de natură salarială ale judecătorilor, s-a dispus introducerea în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calitate de intimat - pârât.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
II.1Examinând legalitatea încheierii recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat în parte, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentei - reclamante, constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., ce are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată de prima instanţă, a fost îndeplinită.
Nici critica recurentei - reclamante privind reţinerea de către instanţa de fond a unui argument nesusţinut prin cererea de chemare în judecată, nu poate constitui motivul de casare potrivit căruia hotărârea cuprinde "numai motive străine de natura cauzei".
De altfel, se constată că prin motivele invocate de recurentă pe această cale s-a susţinut în esenţă şi o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce urmează a fi analizate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi analizate ca atare în cele ce urmează.
Prin cererea înregistrată, reclamanta a solicitat anularea unui ordin emis de Ministerul Justiţiei prin care s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Bacău începând cu data de 30.12.2021.
Recurenta -reclamantă a criticat ordinul de salarizare faţă de greşita aplicare a plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi stabilirii cuantumului sporurilor cuvenite prin raportare la indemnizaţia de încadrare calculată potrivit deciziei civile nr. 834/A/09.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, respectiv, avându-se în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu luna ianuarie 2022, iar în subsidiar, stabilirea cuantumului sporurilor cuvenite prin raportare la indemnizaţia de încadrare calculată potrivit deciziei civile nr. 834/A/09.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi avându-se în vedere plafoanele prevăzute de Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea recurată, a apreciat că dosarul depinde de modul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) şi alin. (61) din Legea nr. 153/2017 în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (4), art. 1 alin. (5), art. 41, art. 44, art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 76, art. 124, art. 125 alin. (2) şi art. 126 din Constituţia României, art. 20 din Constituţie şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, care face obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii Constituţionale
Instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. care reglementează un caz de suspendare facultativă atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Reţine Înalta Curte, în raport de situaţia de fapt expusă, că nu se poate reţine îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Cazul de suspendare nu vizează existenţa unor dosare cu acelaşi obiect, însă cu părţi diferite, ci situaţii în care soluţionarea în fond a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ar depinde de "un drept" care se află în relaţie de interdependenţă cu obiectul judecăţii, iar nu de o excepţie de neconstituţionalitate ce vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupaţională (aplicarea plafonării conform dispoziţiilor art. 38 alin. (6), sau a cuantumului sporurilor prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, ca elemente ale salarizării de bază şi comune personalului din "Justiţie").
În raport de modul de redactare a textului de lege, soluţia nu poate fi fundamentată pe efectele pe care o decizie a Curţii Constituţionale, pronunţată în condiţiile art. 29 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 le-ar avea asupra unui alt litigiu vizând anularea unor acte administrative întemeiate pe aceleaşi dispoziţii legale.
II.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza instanţei de fond în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza instanţei de fond pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.