Clawback tax base calculation: inclusion of distributor margins and expired medicines in individual consumption data.

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 din 25.11.2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea Adresei nr. x/26.05.2016 prin care s-a răspuns la plângerea prealabilă, anularea Adresei nr. x/27.04.2016 prin care CNAS a comunicat elementele pe baza cărora se calculează taxa clawback aferentă trimestrului I al anului 2016 şi obligarea autorităţii - pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5114 din 6 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.:

- hotărârea este nemotivată intrinsec, cuprinzând doar o motivare pur formală în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate referitor la încălcarea principiilor transparenţei şi certitudinii impuneri fiscale, instanţa rezumându-se la simpla citare a unor pasaje preluate dintr-o decizie a Curţii Constituţionale (motiv de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), fiind încălcate dispoziţiile imperative ale art. 5 alin. (1), art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 para. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

- constatarea de către instanţa de fond a legalităţii includerii în lista medicamentelor în baza căreia se determină consumul individual de medicamente decontate aferent vânzărilor reclamantei, comunicată prin notificare, a unor medicamente expirate sau care nu au fost comercializate efectiv şi care nu au fost, eliberate către populaţie şi decontate de la bugetele publice corespunzătoare, contravine dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) O.U.G. nr. 77/2011 (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.);

- contrar concluziilor expertizei contabile administrate în cauză, prima instanţă a preluat ca atare apărările intimatei-pârâte din întâmpinare, reţinând faptul că taxa clawback se datorează pentru toate medicamentele indicate în lista cuprinzând medicamentele pentru care Societatea deţine autorizaţie de punere pe piaţă, iar nu doar pentru medicamentele eliberate către populaţie şi decontate/consumate efectiv;

- instanţa de fond a încălcat prevederile art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 77/2011, care stabilesc că baza de calcul a contribuţiei trimestriale o constituie consumul de medicamente decontate de la bugetele publice corespunzătoare, decontare care presupune, în prealabil, comercializarea şi consumul efectiv al medicamentelor, iar nu întreaga listă de medicamente pentru care reclamanta deţine autorizaţie de punere pe piaţă;

- sarcina probei vânzărilor şi decontărilor efective revine C.N.A.S., în calitate de autoritate publică emitentă a unui act administrativ individual, tocmai pentru că doar C.N.A.S. are această informaţie, atât din situaţia efectivă a decontărilor, cât şi din raportările consumului decontat, furnizate de către canalele de eliberare;

- instanţa nu a ţinut cont de concluziile expertului contabil potrivit cărora unele dintre medicamentele contestate ca făcând parte din consumul de medicamente decontate aferent vânzărilor sale au fost puse pe piaţă cu "BBD (termen de expirare) mai mic decât data de 31.01.2014", astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016 produse expirate - produsele cu cod CIM W55429002, W55431002, că unele dintre medicamentele contestate nu s-au regăsit în stoc de la data de 12.03.2015, inclusiv, şi până la data de 31.03.2016, astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016 (produsele cu cod CIM W59654001, W59655001, W59705002, W59706002, W 59704002), că unele dintre medicamentele contestate nu se regăsesc nici măcar în declaraţiile de asigurare a produselor de piaţă, depuse în conformitate cu Anexa nr. 2 a Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al preţului de referinţă pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise în tratamentul ambulatoriu, sau în evidenţele contabile ale reclamantei şi ale B. S.R.L. (produsele cu cod CIM W 57409002, W 60224001, W60228001, W60233002, W 60266001, W 61215006, W 61218007, W 61219002) şi că, în ceea ce priveşte produsul cu cod CIM W 60234001, acesta se regăseşte în evidenţa contabilă a B. S.R.L., însă punerea sa pe piaţă s-a făcut cu termenul de expirare mai mic de 30.09.1014, astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016, fiind expirat;

- s-a invocat nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul înlăturării motivului de nelegalitate a Notificării, constând în faptul că elementul CTt comunicat prin Notificare are o valoare greşită, pricinuită de calculului greşit al consumurilor individuale, calcul generat, la rândul său, de includerea unor medicamente expirate sau care nu au fost comercializate efectiv şi, drept urmare, nedecontate în lista cuprinzând consumul de medicamente decontate aferent vânzărilor reclamantei, potrivit art. 3 alin. (2) O.U.G. nr. 77/2011;

- includerea eronată a medicamentelor expirate şi care nu au fost comercializate de în România a fost confirmată şi de expertul judiciar în specialitatea contabilitate desemnat în cauză, care, în urma analizării documentelor contabile ale B. S.R.L. şi A. S.R.L., precum şi a dispoziţiilor legale relevante pentru dezlegarea problemei de drept în discuţie, a răspuns obiectivului nr. 1 stabilit de instanţa de judecată;

- s-a invocat nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul stabilirii greşite a bazei de calcul corespunzătoare contribuţiei trimestriale, generate de includerea adaosului comercial al distribuitorilor şi farmaciilor în valorile consumurilor individuale ale DAPP şi, implicit, a CTt, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 77/2011 şi ale art. 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi principiilor egalităţii şi nediscriminării (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.);

- prima instanţă a reţinut în mod greşit incidenţa în prezentul dosar a dezlegărilor date de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 484/2014 şi Decizia nr. 668/2014, având în vedere că deciziile de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate nu produc efecte erga omnes, ci doar inter partes, ele neavând un caracter general obligatoriu;

- preluarea ca motivare a considerentelor regăsite în deciziile Curţii Constituţionale, echivalează cu o nejudecare a cauzei şi o lipsă de motivare a hotărârii recurate, contrar prevederilor art. 5 şi art. 425 din C. proc. civ.

- greşit a înlăturat prima instanţă motivul de nelegalitate constând în faptul că baza de calcul a taxei clawback include şi adaosul comercial al distribuitorilor şi farmaciilor, cu încălcarea art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, din perspectiva greşitei determinări a consumului recurentei - reclamante, altfel decât prin raportare exclusiv la vânzările A.;

- totodată, impunerea unei taxe parafiscale doar deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă a unui medicament, nu şi celorlalţi participanţi la respectiva activitate economică (distribuitorilor angro şi farmaciilor) care implică folosirea fondurilor publice, este incompatibilă cu prevederile art. 107 TFUE privind ajutoarele de stat. Din această perspectivă, există în mod vădit o inegalitate de tratament din partea statului, fără nicio justificare obiectivă, deoarece taxa este plătită exclusiv de către deţinătorii de A.P.P., deşi aceasta este calculată şi în funcţie de adaosurile aplicate de către ceilalţi participanţi - distribuitori angrosişti, farmacii;

- s-a solicitat instanţei de control judiciar să constate inaplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale citate de Curtea de Apel Bucureşti în motivarea sa, precum şi greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, în ceea ce priveşte includerea adaosurilor comerciale ale distribuitorilor şi farmaciilor în baza de calcul a contribuţiei datorate de D.A.P.P. şi să dispună casarea sentinţei civile recurate pentru acest motiv;

- instanţa de fond a constatat în mod nelegal compatibilitatea hotărârii recurate cu principiile transparenţei administraţiei publice şi certitudinii fiscale, simpla transmitere a valorii aferente consumului de medicamente nerespectând rigorile transparenţei care trebuie să caracterizeze orice act administrativ (fiscal);

- în cazul de faţă, în mod contrar principiul menţionat, practica autorităţii este aceea de a justifica calculul taxei pe baza unor rapoarte finale sau intermediare extrase din propriul său sistem informatic, iar nu pe baza datelor primare ce au fost încărcate în respectivul sistem informatic şi pe baza cărora s-au procesat informatic rapoartele;

- simpla comunicare a procentului "p" şi a valorii aferente consumului centralizat de medicamente suportat din fondurile publice nu este suficientă, fiind necesară şi o transmitere de date suplimentare, care să permită verificarea corectitudinii calculelor efectuate în scopul determinării cuantumului contribuţiei datorate.

Pentru aceste motive s-a solicitat casarea hotărârii recurate cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea acţiunii în contenciosul administrativ, cu consecinţa anulării notificării nr. x/27.04.2016 şi a adresei nr. x/26.05.2016;

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin încheierea de şedinţă din data de 11.10.2022 s-a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (4)-(7) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli din domeniul sănătăţii, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 24, art. 31 alin. (1), (56) alin. (2) şi 148 alin. (2) din Constituţia României.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat în limitele şi pentru următoarele considerente:

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 28.04.2016, cu adresa nr. x/27.04.2016 pârâta a notificat reclamanta, deţinătoare a autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, cu privire la valoarea procentului "p" pentru trimestrul I 2016, şi anume 15,62%, unde elementele CTt şi Bat prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011 şi O.G. nr. 17/2012 nu includ taxa pe valoarea adăugată, Bat este de 1.515 milioane RON, iar CTt este de 1.795.553.176,87 RON.

Din CTt s-a exclus valoarea consumului pentru medicamentele prevăzute la art. 12 din O.U.G. nr. 77/2011, pentru care s-au încheiat contracte cost-volum/cost-volum-rezultat, în condiţiile legii.

Valoarea aferentă consumului de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru trimestrul I 2016 pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuţia trimestrială este prevăzută în Anexă şi conţine TVA, urmând să fie dedusă de fiecare persoană obligată la plata contribuţiei trimestriale.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestei notificări a fost respinsă de pârâtă prin adresa nr. x/26.05.2016, împotriva ambelor acte reclamanta formulând prezenta acţiune.

Prima instanţă a apreciat că notificarea şi răspunsul la contestaţie sunt legale, raportat la cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia 484/22.09.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 833/14.11.2014, potrivit căreia "formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă" iar "deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de O.U.G. nr. 77/2011" având în vedere că aceştia au referinţa preţurilor maximale ale medicamentelor, precum şi a influenţei maxime a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, considerente care sunt reluate şi în decizia nr. 665/12.11.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 76/29.01.2015, în decizia nr. 668/12.11.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 93/04.02.2015 şi în decizia nr. 92/1.03.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 576/9.07.2018.

5.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă

În ceea ce priveşte motivul de nulitate a actelor atacate, respectiv faptul că pârâta a determinat în mod greşit baza de calcul a contribuţiei prin includerea în valoarea consumului individual şi a consumului total trimestrial a valorii adaosului comercial al farmaciilor şi distribuitorilor, Înalta Curte constată că acestea este nefondat.

Înalta Curte constată că procentul "p" se aplică asupra valorii consumului de medicamente suportate din FNUASS sau din bugetul M.S., consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi că valoarea consumului aferent "vânzărilor fiecărui plătitor" înseamnă valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor (deţinător de APP) le face, de regulă, distribuitorilor angrosişt şi că interpretarea data de pârât, respectiv aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale percepute pe lanţul de distribuţie şi care reprezintă venituri ale altor entităţi.

Este de remarcat că nu se reţine o aplicare greşită a prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, întrucât noţiunile de consum de medicamente, valoarea consumului de medicamente şi, respectiv, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie din cuprinsul dispoziţiilor citate, au aceeaşi semnificaţie şi reprezintă valoarea de compensare a medicamentelor, conform datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Actul normativ operează cu o unitate de măsură identică atât în cazul stabilirii procentului "p", cât şi în cazul stabilirii bazei de impozitare, anume cu valoarea consumului trimestrial de medicamente (total şi, respectiv, individual).

În ceea ce priveşte includerea adaosurilor în valoarea consumului de medicamente, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, au obligaţia plăţii acestei taxe deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv producătorii şi importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piaţă medicamentele şi obţin profit din vânzarea acestora.

Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Prin raportare la art. 1 şi art. 5 alin. (4) şi (7) din acelaşi act normativ, noţiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie" se defineşte ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deţinător de APP şi vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centre de dializă care include, adaosuri comerciale şi TVA.

Aşadar, din textele legale citate mai sus, este evident că legiuitorul a stabilit că taxa se raportează la valoarea consumului de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul MS, iar a accepta poziţia procesuală a reclamantei ar însemna ca instanţa de judecată să se substituie legiuitorului şi să statueze altfel decât a fost edictată voinţa acestuia.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, în mod constant Curtea Constituţională a României s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind adusă niciun fel de atingere prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că această contribuţie trimestrială a fost introdusă ca un mijloc de suplimentare a veniturilor la bugetul FNUASS, pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente şi vizează interesul general public.

Susţinerile privind greşita includere a adaosurilor comerciale ale distribuitorilor angro şi farmaciilor în valoarea consumului centralizat de medicamente, nu pot fi primite, întrucât sunt în contradicţie cu cele afirmate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 263/2013, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi art. 3 indice 1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că "această critică tinde spre modificarea şi completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuţiei claw-back să cadă şi în sarcina altor agenţi economici din lanţul de distribuţie a medicamentelor. Or, potrivit dispoziţiilor Curţii, taxa de claw-back este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Referitor la criticile privind neîndeplinirea rigorilor impuse de principiul transparenţei administraţiei publice şi principiul certitudinii impunerii fiscale, în sensul în care nu se permite verificarea corectitudinii valorilor comunicate, Curtea Constituţională a fost sesizată repetat cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, şi, în special, ale art. 1, art. 3, art. 5 şi art. 6 din ordonanţă, astfel cum a fost modificată şi completată de O.G. nr. 17/2012, cu motivarea că ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie, deoarece sistemul creat de O.U.G. nr. 77/2011 nu conferă contribuabilului posibilitatea de a solicita şi de a obţine informaţiile direct de la farmacii şi spitale, în ceea ce priveşte consumul total de medicamente pe baza căruia se stabileşte valoarea taxei datorate.

Curtea Constituţională a statuat, atât prin Decizia nr. 144/2015, cât şi prin Decizia nr. 789/2015, că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuţiei trimestriale nu este de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate, ci reprezintă o consecinţă a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare şi celeritate în comunicarea informaţiilor.

Se reţine că însăşi Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 263/2013, că potrivit jurisprudenţei sale constante, forţa obligatorie ce însoţeşte dispozitivul se aplică şi considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti urmând să aplice prevederile legale potrivit deciziilor Curţii Constituţionale.

Raportat la argumentul recurentei - reclamante că deciziile de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate nu produc efecte erga omnes, ci doar inter partes, ele neavând un caracter general obligatoriu, Înalta Curte constată că este nerelevant; acest aspect poate fi reţinut exclusiv din perspectiva împrejurării că se poate cere o nouă sesizare a Curţii Constituţionale, cu privire la un text de lege ce a făcut obiectul unei decizii de respingere a excepţiei de către instanţa constituţională, dar nu se poate reţine de plano o inopozabilitate a considerentelor deciziilor de respingere emise de CCR; astfel, instanţa de judecată poate aprecia necesitatea efectuării unei noi sesizări raportat la noi argumente, dar aceasta nu echivalează cu inopozabilitatea considerentelor deciziilor anterioare ale CCR de respingere a sesizărilor ca nefondate.

Verificând însă hotărârea atacată prin prisma cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în motivarea hotărârii judecătoreşti, o instanţă are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, deşi nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nemotivată în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate a actelor atacate cu referire la erorile strecurate în calculul consumului de medicamente suportat din bugetele publice corespunzător vânzărilor reclamantei dar şi ale altor DAPP, reflectate în consumul total trimestrial de medicamente (CTt) şi, implicit, în cuantumul contribuţiei trimestriale datorate

A invocat recurenta - reclamantă că medicamentele contestate ca făcând parte din consumul de medicamente decontate aferent vânzărilor sale au fost puse pe piaţă cu "BBD (termen de expirare) mai mic decât data de 31.01.2014", astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016 produse expirate (produsele cu cod CIM W55429002, W55431002), că unele dintre medicamentele contestate nu s-au regăsit în stoc de la data de 12.03.2015 şi până la data de 31.03.2016 (produsele cu cod CIM W59654001, W59655001, W59705002, W59706002, W 59704002), că unele dintre medicamentele contestate nu se regăsesc nici măcar în declaraţiile de asigurare a produselor de piaţă, depuse în conformitate cu Anexa nr. 2 a Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al preţului de referinţă pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise în tratamentul ambulatoriu, sau în evidenţele contabile ale reclamantei şi ale B. S.R.L. (produsele cu cod CIM W 57409002, W 60224001, W60228001, W60233002, W 60266001, W 61215006, W 61218007, W 61219002) şi că, în ceea ce priveşte produsul cu cod CIM W 60234001, acesta se regăseşte în evidenţa contabilă a B. S.R.L., însă punerea sa pe piaţă s-a făcut cu termenul de expirare mai mic de 30.09.1014, astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016, fiind expirat.

Cu privire la aceste motive instanţa de fond s-a limitat a arăta că medicamentele a căror comercializare a fost contestată se regăsesc pe listele depuse de reclamantă, în temeiul prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011 şi că responsabilitatea corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează taxa clawback aparţine deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă (APP), acesta având interesul depunerii unei declaraţii corespunzătoare realităţii.

Reţine Înalta Curte că actul normativ care reglementează contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (contribuţia clawback) este O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările ulterioare. Prin art. 3 şi art. 5 din ordonanţă sunt specificate: modalitatea de calcul a contribuţiei, datele care se comunică contribuabililor de către C.N.A.S în vederea stabilirii, calculului şi declarării contribuţiei şi modalitatea de comunicare a acestor date.

Potrivit acestor prevederi, C.N.A.S transmite în format electronic persoanelor obligate la plata contribuţiei consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, pe baza acestor informaţii efectuându-se de către persoana obligată la plată stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei.

Dat fiind mecanismul de calcul al contribuţiei, Înalta Curte reţine că datele de vânzări ale reclamantei şi datele de consum pentru trimestrul de referinţă nu pot fi comparate întrucât, dacă primele vizează livrările de medicamente în lanţul de distribuţie, datele de consum raportate privesc medicamentele eliberate efectiv pacienţilor de către furnizorii de servicii medicale în lunile de referinţă, suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, existând un decalaj în timp între vânzări şi consum.

In raport de criticile concrete din cererea de chemare in judecată se impunea a se analiza nu doar cuprinderea acestora în lista declarată, ci şi împrejurarea dacă cu privire la codurile CIM reclamate s-a indicat de către intimata - pârâtă, consumul, casa de asigurări de sănătate care a înregistrat consumul, în perioada de referinţă, prin canalele menţionate la art. 5 alin. (4) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum au fost acestea justificate prin notele de şedinţă depuse la instanţa de fond, la care s-a ataşat Ordinul preşedintelui CNAS nr. 227/26.04.2016 împreună cu anexele privind extrasul din consumul centralizat de medicamente, detaliat pe canalele de eliberare şi case de asigurări de sănătate.

În aceste condiţii, se constată că modalitatea în care s-a analizat materialul probator administrat în cauză echivalează cu necercetarea fondului, de natură a conduce la pronunţarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunţată.

Motivarea primei instanţe nu respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. raportat la acest motiv de nelegalitate invocat, nefiind în concret verificate susţinerile recurentei - reclamante şi apărările intimatei - pârâte asupra medicamentelor indicate în contestaţia administrativă şi incluse în consum, verificare ce impune şi stabilirea în concret a stării de fapt şi administrarea de probe pertinente pe aceste aspecte pentru justa soluţionare a petitului.

Prin urmare, din perspectiva acestui motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., ce are prioritate faţă de cel reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi se impune admiterea acestuia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând a fi reţinute aspectele dezlegate prin prezenta hotărâre.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) teza a II-a şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5114 din 6 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.