Tax administrative litigation: Passive procedural standing of Ministry of Finance in tax appeal and VAT collection obligation for goods/services with invalid supplier VAT codes

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.12.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov: anularea în tot a Deciziei nr. 352/05.10.2017 privind soluţionarea contestaţiei fiscale cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei referitoare la o creanţă în valoare totală de 4.698.019 de RON, din care impozit pe profit în valoare de 1.904.596 de RON şi TVA în valoare de 2.793.423 de RON; cu privire la soluţia de respingere a motivelor de nelegalitate referitoare la creanţa fiscală constând în impozit pe profit în sumă de 172.596 de RON, precum şi la creanţa fiscală constând în TVA în sumă de 195.421 de RON;

Subsecvent admiterii petitului 1, cu privire la soluţia de respingere a motivelor de nelegalitate referitoare la creanţa fiscală constând în impozit pe profit (172.596 de RON) şi TVA (195.421 de RON), anularea în parte a actelor de impunere constând în Decizia de impunere nr. x din 31.03.2017 şi Raportul de inspecţie fiscala nr. x din 31.03.2017 cu privire la această creanţă fiscală.

Subsecvent admiterii petitului 1 cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, să se constate expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 281 alin. 5 Codul de procedură fiscală, iar instanţa să se pronunţe asupra fondului raportului juridic fiscal relativ la creanţa fiscală constând în impozit pe profit (1.904.596 de RON) şi TVA (2.793.423 de RON) şi, în consecinţă, să se dispună anularea în parte a actelor de impunere constând în Decizia de Impunere şi Raportul de Inspecţie Fiscala cu privire la această creanţă fiscală;

În subsidiar, subsecvent admiterii petitului 1 cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, dar a respingerii petitului 3, să fie obligată intimata DGSC să reia procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei fiscale, cu consecinţa emiterii unei decizii de soluţionare.

Soluţia instanţei de fond în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 96/F din 09.10.2019, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi DGRFP Braşov -Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov. A anulat Decizia nr. 352/05.10.2017 privind soluţionarea contestaţiei, în ceea ce priveşte suspendarea soluţionării contestaţiei şi a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 pentru suma de 1.732.000 RON impozit pe profit şi suma de 2.598.002 RON TVA. A anulat Decizia nr. 352/05.10.2017 privind soluţionarea contestaţiei, decizia de impunere nr. x/31.03.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2017 cu privire la suma de 172.596 RON reprezentând impozit pe profit. A respins restul pretenţiilor.

Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 6353/17.12.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 96/F/09.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal. A respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituita la nivelul Regiunii Braşov, în prezent Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi împotriva încheierilor din 19 iunie 2019 şi 18 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal. A respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal. A admis recursul declarat de recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 96/F/2019 din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal. A casat, în parte, sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond numai în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 352/05.10.2017 privind soluţionarea contestaţiei, a deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2017 cu privire la suma de 195.421 RON reprezentând TVA. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2017.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 90 din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, rejudecând în limitele deciziei de casare, potrivit art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi D.G.R.F.P. Braşov - Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov, în prezent Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publcie Braşov.

S-a anulat Decizia nr. 352/05.10.2017 privind soluţionarea contestaţiei, decizia de impunere nr. x/31.03.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2017, pentru suma de 194.421 RON, reprezentând TVA.

Prin încheierea din data de 28 iulie 2023 s-a dispus din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 90/F/28.06.2023 în sensul:

"Anulează Decizia nr. 352/05.10.2017 privind soluţionarea contestaţiei, decizia de impunere nr. x/31.03.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2017, pentru suma de 195. 421 RON, reprezentând TVA."

Calea de atac exercitată în cauză

Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs împotriva încheierii din data de 13 iunie 2023, încheierii din data de 28 iulie 2023 şi a sentinţei nr. 90 din 28 iunie 2023 ale Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Recurentele - pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Contribuabili Mijlocii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au formulat recursuri împotriva sentinţei nr. 90 din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Finanţelor, reprezentat de ANAF pe încheierile şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. - interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sub două aspecte de nelegalitate interdependente.

Primul aspect priveşte greşita stabilire a cadrului procesual prin respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi de către prima instanţă în urma rejudecării cauzei după casarea cu trimitere.

Se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. a), c) şi d) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 38 C. proc. civ. recurentul-pârât neavând calitatea de emitent al unui act administrativ contestat şi neputând avea calitatea de parte în această calitate sau în raport de o transmitere legală sau convenţională de atribuţii.

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte nelegalitatea soluţiei de admitere a acţiunii restrânse şi faţă de recurentul-pârât care nu are calitatea de parte şi în consecinţă o obligaţie procesuală inclusiv în ceea ce priveşte opozabilitatea sau exercitarea în ceea ce priveşte soluţia de anulare a Deciziei nr. 352/5 octombrie 2017 a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală pentru suma de 194.421 RON reprezentând TVA.

Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanţelor şi respingerii acţiunii restrânse conform limitelor de casare în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursurile declarate de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi de recurenta-pârâtă ANAF împotriva sentinţei civile nr. 92 din 28.06.2023 sunt întemeiate pe dispoziţiile ar. 488(1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. recursul Direcţiei Generale Regionale, respectiv 488(1) pct. 8 C. proc. civ. recursul declarat de ANAF.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. în sensul că sentinţa de fond prin care a fost admisă în urma rejudecării acţiunea astfel cum a fost restrânsă nu este motivată în fapt şi în drept cu luarea în considerare a apărărilor formulate de autoritatea pârâtă, preluându-se automat considerentele deciziei de casare, ca temei al soluţiei de admitere a acţiunii restrânse.

Se susţine faptul că prima instanţă nu analizat pe fond legalitatea actelor contestate plecând de la situaţia premisă constatată în sensul ca fiind o operaţiune economică cu locul prestării în România reclamanta avea obligaţia colectării TVA aferentă serviciilor facturate către B. şi C., în condiţiile în care, la data facturării, aceste societăţii nu erau înregistrate în scopuri de TVA.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. motiv de casare comun ambelor recursuri se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în raport de stadiul procesual - casare cu trimitere - respectiv a dispoziţiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 11 din Codul fiscal şi a art. 133 alin. 1, (2) şi (3) a art. 126 alin. 1 -(4) din acelaşi act normativ în ceea ce priveşte soluţia pe fond dispusă de anulare a actelor în limita sumei de 195.421 RON reprezentând TVA.

Se arată că în urma rejudecării prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 în sensul că a aplicat greşit dispoziţiile deciziei de casare în sensul că a analizat capătul de cerere referitor la TVA în sumă de 195.421 RON exclusiv prin raportare la jurisprudenţa CJUE fără a fi analizată legalitatea actelor contestate în raport de situaţia de fapt a societăţii reclamante şi de conduita sa reţinută ca nelegală constând în faptul că intimata - reclamantă a înregistrat în contabilitate fonduri reprezentând servicii de telecomunicaţii prestate de beneficiarii externi care nu au prezentat coduri valide în scopuri de TVA, pentru care a aplicat scutire de TVA în cuantum de 195.421 RON.

În raport de această situaţie de fapt necontestată se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11, art. 126 alin. 1-(4) şi art. 133 alin. 1, (2), (3) din Codul fiscal în analiza legalităţii actelor fiscale contestate fără a ţine cont de situaţia specifică.

Se apreciază că reclamanta în calitate de prestator avea obligaţia îndeplinirii diligenţei de verificare a valabilităţii codului de TVA al clientului la data emiterii fiecărei facturi.

Se solicită de recurentele-pârâte admiterea recursurilor casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii restrânse ca nefondate şi menţinerea ca legal emise a actelor contestate.

La dosar intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate apreciindu-se ca nefiind îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a formulat răspuns la întâmpinarea reclamantei.

Curtea pe recursurile declarate apreciază pentru următoarele considerente ca fondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor pe încheierile şi sentinţa atacată şi ca nefondate pentru considerentele comune, recursurile declarate de recurentele-pârâte pe sentinţa pronunţată de instanţa de fond, în urma rejudecării după casare.

Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor împotriva încheierilor din data de 13.06.2023 şi din 28.07.2023 şi împotriva sentinţei 90/28 iunie 2023 este apreciat ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, în ceea ce priveşte calitatea procesual pasivă a acestei autorităţi, în raport de obiectul acţiunii restrânse, conform limitelor deciziei de casare.

În opinia Curţii, încheierile şi sentinţa recurată în parte sunt date cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 art. 2 alin. 1 lit. a), c) şi d) şi art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte pe de o parte stabilirea cadrului procesual prin respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor şi pe de altă parte consecinţa admiterii acţiunii restrânse şi în raport de acest pârât, care în opinia Curţii nu are calitatea de parte în prezenta cauză, neavând calitatea de emitent al actelor contestate sau de debitor pentru o obligaţie de îndeplinit în calitate de succesor, raportat la soluţia dispusă pe fond, respectiv de admitere a acţiunii restrânse.

Curtea apreciază că în mod nelegal, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. a), c) şi d), prima instanţă a stabilit cadrul procesual în rejudecare prin respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor şi în consecinţă a fost admisă acţiunea restrânsă şi în raport de acest pârât.

Curtea constată că actele contestate în prezenta cauză nu au fost emise de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor, iar acest pârât nu poate avea calitate de parte în raport de dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 sau în raport de dispoziţiile art. 38 C. proc. civ. în calitate de succesor în obligaţii pentru vreuna din părţi sau din considerente privind opozabilitatea hotărârii.

Faţă de cele expuse Curtea va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor împotriva încheierilor şi împotriva sentinţei recurate.

Va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor şi va respinge acţiunea restrânsă în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Va menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, recursurile declarate de celelalte autorităţi fiind apreciate, prin considerente comune, ca nefondate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov este apreciat ca nefondat în cauză neputându-se reţine nemotivarea sentinţei atacate pronunţate în urma şi în limitele deciziei de casare nr. 6353/17.12.2021 a ÎCCJ în dos nr. 694/64/2017.

Instanţa de fond a motivat în fapt şi drept soluţia de admitere a acţiunii restrânse cu respectarea art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, neputându-se reţine îndeplinirea condiţiilor cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Iar apărările invocate privind legalitatea actelor contestate au fost verificate de prima instanţă conform considerentelor deciziei de casare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., comun ambelor recursuri este apreciat de Curte ca nefondat în cauză neputându-se reţine interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilorart. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor Codul fiscal indicate prin cererea de recurs.

Curtea apreciază că în cauză prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 501 alin. 1 C. proc. civ. în ceea ce priveşte limitele şi aspectele de drept dezlegate prin decizia de casare nr. 6353/17 decembrie 2021.

Prin această decizie prima sentinţa a fost casată în parte şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe numai în ceea ce priveşte cererea cu privire la suma de 195.421 RON reprezentând tva.

Iar casarea cu trimitere a fost dispusă pentru ca instanţa în rejudecare să verifice incidenţa în cauză a jurisprudenţei CJUE în materie de TVA în analiza legalităţii actelor contestate cu privire la suma de 195.421 RON reprezentând TVA.

În raport de această premisă prima instanţă a interpretat şi aplicat corect jurisprudenţa CJUE în cauza Paper Consult în care s-a precizat că este contrară normelor europene o reglementare naţională prin care dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este refuzat doar pentru motivul că prestatorul serviciului "a fost declarat inactiv de administraţia fiscală a unui stat membru" (situaţie în care codul TVA al operatorului declarat inactiv nu mai este valabil).

Prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 133 Codul fiscal şi ale H.G. nr. 44/2004 şi a reţinut o situaţie de fapt diferită de cea reţinută de autorităţile fiscale. Anume că beneficiarii facturilor emise de reclamantă aveau coduri valide de TVA la momentul începerii raporturilor comerciale, iar în cauză nu au rezultat indicii că ar exista o încercare de fraudă fiscală.

"În jurisprudenţa constantă a CJUE s-a clarificat că refuzul dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată constituie o excepţie de la unul dintre principiile fundamentale ale sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, anume neutralitatea taxei pe valoarea adăugată, iar un astfel de refuz al dreptului de deducere poate fi acceptat doar în împrejurări excepţionale. Aplicând acelaşi principiu şi cu privire la colectarea taxei, potrivit considerentelor din decizia de casare, Curtea constată că organul fiscal nu a motivat şi nu a justificat impunerea obligaţiei suplimentare decât prin neîndeplinirea de către societate a obligaţiei de diligentă, respectiv de a verifica valabilitatea codurilor TVA pentru companii care aveau sediul în State membre UE. A impune unei societăţi o obligaţie de a verifica cu ocazia fiecărei facturi emise valabilitatea codului TVA depăşeşte limitele obligaţiei de diligentă ce se solicită unui operator economic, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 Codul fiscal şi cele ale Titlului pct. 13 alin. (9) H.G. nr. 44/2004, şi nu se face referire la activităţi care să ducă la presupunerea săvârşirii unei fraude fiscale."

În acest context, instanţa a făcut şi aplicarea pct. 13 din normele metodologice aferente Codul fiscal, aplicabil în perioada în care au avut loc operaţiunile ce fac obiectul dosarului, sens în care a constat existenţa unei prezumţii legale instituite de aceste norme, aspect pe care organele fiscale nu l-au contestat în cadrul căilor de atac:

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că sentinţa atacată a fost dată cu respectarea limitelor deciziei de casare şi cu interpretarea şi aplicarea corectă a jurisprudenţei comunitare în raport de situaţia de fapt şi ţinând cont de buna credinţă a reclamantei pe lipsa codului TVA valabil al celor două societăţii partenere în raport cu lipsa obligaţiei de colectare a TVA în sarcina reclamantei faţă de care este incidentă jurisprudenţa CJUE astfel cum în mod corect a apreciat prima instanţă.

Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza în art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca nefondate, menţinând ca legală sentinţa nr. 90/28 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din data de 13 iunie 2023, încheierii din data de 28 iulie 2023 şi a sentinţei nr. 90 din 28 iunie 2023 ale Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor.

Respinge acţiunea restrânsă conform limitelor de casare, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Contribuabili Mijlocii şi recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 90 din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.