Inadmissibility of appeal against a final court decision rendered on a motion for rescission
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the lower court's decision that rejected a motion for rescission, thereby leaving the prior appellate ruling final. The dispute involved a procedural challenge where the appellant, who had previously filed a regular appeal against a first-instance civil judgment and then a motion to rescind the appellate court's decision declaring that appeal null, subsequently filed an appeal against the court's dismissal of that motion for rescission. The court determined that the decision on the motion for rescission was final and not subject to appeal, relying on the principle of the legality of remedies under Article 457(1) of the Code of Civil Procedure, the definition of final judgments in Article 634, and the specific scope of appeals against appellate decisions in Articles 483(1) and 508(4).
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 508 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against a final court decision rendered on a motion for rescission: Împotriva decizia civilă nr. 924/2018 pronunţată la 3 octombrie 2022 a declarat recurs A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii şi rejudecarea cauzei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin sentinţa civilă nr. 256 din 10.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Cluj a respins ca fiind fără obiect excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Postului de Poliţie Comunal Poieni şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea acesteia şi rejudecarea procesului în fond.
Prin decizia nr. 545/2022 pronunţată la data de 12 mai 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a constatat nulitatea recursului declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 256 din 10.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o în întregime.
La data de 7 iulie 2022, prin cererea înregistrată sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a solicitat instanţei anularea deciziei civile nr. 554/12.05.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Cluj şi soluţionarea fondului cauzei, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin decizia civilă nr. 924/2018 pronunţată la 3 octombrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare formulat de contestatorul A., împotriva deciziei civile nr. 545/2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021, pe care o menţine în întregime.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva decizia civilă nr. 924/2018 pronunţată la 3 octombrie 2022 a declarat recurs A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii şi rejudecarea cauzei.
4. Apărări formulate în cauză
Intimatul a depus întâmpinare în cuprinsul căreia, în principal, a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac (având în vedere că decizia atacată este definitivă şi, chiar dacă ar fi recalificată ca fiind recurs, conform deciziei ICCJ nr. 19/2019 calea de atac nu este prevăzută de lege), iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Cu titlul preliminar, Înalta Curte constată că, în cauză, recurentul-contestator a formulat un veritabil recurs, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., va analiza cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, iar în cuprinsul art. 457 alin. (1) reglementează principiul legalităţii căii de atac, statuând că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi în termenele stabilite de aceasta.
În raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1), raportat la art. 508 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., se constată că decizia nr. 924/2018 pronunţată la 03 octombrie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal este definitivă.
Astfel, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
Sub acest aspect Înalta Curte constată că decizia nr. 924/2018 pronunţată la 03 octombrie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 545 pronunţată la data de 12 mai 2022 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., chiar dispozitivul acestei decizii conţinând şi menţiunea că hotărârea este definitivă.
În cauză, recurentul-contestator A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri date în contestaţia în anulare asupra deciziei definitive pronunţate în recurs.
Astfel, şi decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare este definitivă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
Având în vedere dispoziţiile art. 634 C. proc. civ. care definesc noţiunea de hotărâre definitivă, dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia curţii de apel nu poate face obiectul unui recurs, având caracter definitiv.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată şi va respinge ca inadmisibil recursul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge calea de atac formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 924/2018 pronunţate la 3 octombrie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 29 februarie 2024.