Judicial disciplinary liability for procedural delays and expense irregularities absent gross negligence

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 24 septembrie 2021, sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei Inspectorului Şef nr. C21-1440 din 10.09.2021(anexa 2, filele x) şi a rezoluţiei de clasare nr. x din data de 09.08.2021(anexa 4, filele x), emisă în dosarul nr. x de inspectorul judiciar, ca netemeinice şi nelegale, admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1207 pronunţată la 28 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1207 pronunţate la 28 iunie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii în sensul anulării Rezoluţiei Inspectorului Şef nr. C21-1440 din 10.09.2021 şi a Rezoluţiei de clasare nr. x din data de 09.08.2021.

Consideră hotărârea pronunţată de instanţa de fond ca fiind nelegală, întrucât instanţa a încălcat regulile de procedură şi cu încălcarea normelor de drept material.

Recurenta a indicat legislaţia incidentă, a prezentat istoricul speţei şi a adus următoarele critici hotărârii atacate:

- Judecătorul care a emis hotărârea ce face obiectul cauzei, nu a cunoscut la momentul emiterii acesteia numele reclamantei (prin încheierea din 14.06.2022 a indicat părţii reclamante ca fiind B.), dar nici adevăratele lucrări transmise la Inspecţia judiciară (indicând eronat că ar fi fost 3 lucrări), care nu au fost decât doua (2), una ce a vizat clasarea si cea de a 2-a, contestaţie la rezoluţia primita cu privire clasare.

De asemenea, evidenţiază faptul că judecătorul cauzei nu a respectat prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, respectiv a motivat hotărârea cu depăşirea termenului stabilit prin lege.

Apreciază că antedatarea hotărârii reprezintă o practica nelegala, "strâmbă" din parte justiţiei care cu bună ştiinţă încalcă prevederile legale în defavoarea cetăţenilor si nu in ultimul rând se încalcă un drept constituţional, aşa după cum Curtea Constituţională a motivat în Decizia 33/2018.

Este evident de ce acest mod de lucru defectuos cu încălcarea legii îi produce prejudicii, dacă se raportează la multele aspecte sesizate Inspecţiei Judiciare (cu abateri de la legalitate din partea procurorilor) si apoi Tribunalului Bucureşti, acesta din urma achiesând prin practica expusa mai sus, in mod direct şi fără echivoc la nerespectarea prevederilor legale/constituţionale care reglementează activitatea judiciara.

Recurenta arată că magistraţii C., procuror general şi D., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi-au exercitat funcţia cu gravă neglijentă, fapt pentru care a solicitat Inspecţiei Judiciară atragerea răspunderii disciplinare a acestora. Sesizarea sa viza mai multe aspecte, respectiv nerespectarea termenului legal de 20 de zile pentru emiterea ordonanţelor, necomunicarea ordonanţelor, audierea în calitate de martori a unor persoane constituite ca părţi civile, nerespectarea termenului de finalizare a cercetării penale şi nerespectarea modului de stabilire a cheltuielilor judiciare şi a Ordinului nr. 288/2019.

Inspectorul judiciar a apreciat că sesizarea sa trebuie clasată, inspectorul şef a respins plângerea sa, iar judecătorul fondului în mod nelegal a menţinut cele două rezoluţii.

A susţinut că nu exista o metoda obligatorie de desfăşurare a activitaţii de verificare de către inspectorii judiciari, dar exista o obligatie legala conform art. 74 din Legea nr. 317/2004, care obligă prin jurământ (art. 34 din Legea nr. 303/2004) magistraţii să depună toate diligenţele pentru aflarea adevărului şi respectarea legii.

Menţionează că a demonstrat si sustinut atat in scris către Inspectia Judiciara cât si Curţii de Apel Bucuresti prin plângerea depusă că este mai mult decât vădită încălcarea de către procurorii PCA Iaşi a Ordinului nr. 288/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la modul de avansare de către stat a cheltuielilor judiciare. Prin inscrisuri a demonstrat reaua-credinta în interpretarea Ordinului mentionat de către procurorii PCA Iaşi când au procedat la a imputa prin nota de cheltuieli indemnizaţia procurorului, a grefierului, ba chiar si salariul şoferului pentru un număr de ore în condiţiile in care nu s-a stabilit în plata niciun litru de combustibil pentru ca autoturismele din dotarea unitatii de parchet nu s-au deplasat 1 cm pentru soluţionarea dosarului penal x/2019

Acceptarea de către Inspecţia judiciară si de către Curtea de Apel Bucureşti a argumentelor scrise de către cei 2 procurori, precum că imputarea indemnizaţiilor magistratului, etc. e practica la PCA Iaşi (fără ca inspectorii judiciari să susţină fie si cu o alta nota de cheltuieli din alt dosar, sau cu un raport de audit intern, etc) iar inculpatul nu trebuie decât să se judece la instanţele din România pentru a se stabili realitatea, pentru ca Nota de cheltuieli nu este titlu executoriu, este o sfidare, o ruşine pentru ceea ce reprezintă justiţia in Romania.

Precizează în finalul motivelor de recurs că a solicitat în sedinţă de judecata de la termenul din 14 iunie 2022, ca în cazul în care această practica a procurorilor de la PCA Iaşi de a imputa salariile acestora celor pe care-i cercetează să procedeze la dispunerea unei hotarari prin care să i se impute si indemnizaţiile inspectorilor judiciari si ale tuturor magistraţilor din dosarul penal, pentru că, aceştia au venit cu banii de acasă.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În privinţa criticilor formulate de reclamantă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că existenţa în considerentele sentinţei a unor erori materiale (referitoare la numele reclamantei şi la numărul sesizărilor depuse), precum şi nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârii judecătoreşti (termen de recomandare) nu constituie nereguli procedurale prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, astfel cum impune motivul de casare menţionat. Ca urmare, criticile recurentei nu sunt fondate, întrucât nu pot determina concluzia nelegalităţii sentinţei atacate.

Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate nici criticile formulate de recurentă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. .

Înalta Curte are în vedere că prevederile art. 74 lit. c), d) şi e) invocate de recurentă reglementează atribuţiile de verificare ale inspectorilor judiciari, fără însă a impune identificarea unor abateri disciplinare în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 303/2004. În acest context, Înalta Curte reţine că nu orice depăşire a termenelor prevăzute de lege sau alte neregularităţi procedurale pretins săvârşite de magistraţi pot constitui abateri disciplinare. Aceasta întrucât, abaterile disciplinare sunt prevăzute limitativ de art. 99 din Legea nr. 303/2004, ceea ce înseamnă că existenţa unei încălcări a legii nu este suficientă pentru a se constata existenţa unei abateri disciplinare.

În speţă, Înalta Curte constată că nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea în efectuarea lucrărilor constituie abatere disciplinară dacă aceste fapte sunt săvârşite în mod repetat şi din motive imputabile magistratului. În speţă, inspectorul judiciar a argumentat lipsa de imputabilitate a faptelor magistraţilor vizaţi în raport cu volumul de activitate al acestora.

De asemenea, săvârşirea de către magistraţi a unor neregularităţi procedurale nu constituie abatere disciplinară decât în măsura în care aceştia acţionează cu rea-credinţă ori gravă neglijenţă, în sensul prevederilor art. 991 din Legea nr. 303/2004. Or, după cum în mod corect a arătat inspectorul judiciar, în speţă nu există indicii ale vinovăţiei magistraţilor în forma relei-credinţe sau gravei neglijenţe.

Pe de altă parte, după cum s-a arătat şi în jurisprudenţa Completului de 5 judecători al ICCJ, modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept de către magistraţi nu poate fi considerată o abatere de la îndatoririle de serviciu, iar cenzurarea acesteia în cadrul contenciosului disciplinar nu poate fi realizată.

Totodată, nerespectarea dispoziţiilor cu caracter administrativ dispuse de conducerea Ministerului Public nu constituie, în speţă, abatere disciplinară, atâta timp cât nota de cheltuieli judiciare a fost întocmită în raport cu practica unităţii de parchet, iar această notă nu produce efecte juridice faţă de reclamantă, cuantumul cheltuielilor judiciare fiind finalmente stabilit de către instanţa de judecată.

Înalta Curte constată că niciuna dintre aceste argumentaţii nu a fost în mod explicit ori convingător combătută de către recurenta-reclamantă care, în cea mai mare parte a cererii de recurs formulează întrebări retorice şi judecăţi de valoare, fără ca acestea să fie însoţite de un raţionament juridic adecvat, impus de specificul căii de atac a recursului.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1207 pronunţate la 28 iunie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 29 februarie 2024.