Restitution commission's appeal fails; costs award upheld despite partial success of restitution claim.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) dismissed as unfounded the appeal brought by the Special Restitution Commission for real property formerly belonging to religious cults, thereby upholding in full the first-instance judgment of the Cluj Court of Appeal. That judgment had partially annulled the Commission's decision of 25 November 2021, ordered the Commission to issue a decision partially restoring in kind to the claimant Reformed Parish a building and land of 13,886 sqm (with compensation measures for 163 sqm and payment for additions to the building by the former holder), partly rejected the claim, and, as the sole point challenged on appeal, ordered the Commission to pay 4,000 RON in litigation costs despite the action being only partially allowed. The Court held that under Article 453(2) of the Civil Procedure Code, where a claim is partially allowed, the court has discretion in setting the amount of costs and there is no legal prohibition on awarding them in full, so the appellate challenge on that ground failed. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 alin. (2) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Restitution commission's appeal fails; costs award upheld despite partial success of restitution claim: That judgment had partially annulled the Commission's decision of 25 November 2021, ordered the Commission to issue a decision partially restoring in kind to the claimant Reformed Parish a building and land of 13,886 sqm (with compensation measures for 163 sqm and payment for additions to the building by the former holder), partly rejected the claim, and, as the sole point challenged on appeal, ordered the Commission to pay 4,000 RON in litigation costs despite the action being only partially allowed. The Court held that under Article 453(2) of the Civil Procedure Code, where a claim is partially allowed, the court has discretion in setting the amount of costs and there is no legal prohibition on awarding them in full, so the appellate challenge on that ground failed. The decision is final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the admissible recourse and the Court's power to dismiss the appeal.
Procedural rule applied by the Court to reject the recourse against the appellate decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de data de 15 februarie 2022 sub numărul x022, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta Parohia Reformată Băiţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România anularea Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 9904 din 25.11.2021 pronunţată în dosarul nr. x7.02.2021, ca nelegală; să se reţină calitatea reclamantei de fost proprietar şi să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în satul Băiţa nr. 68 (fost nr. 25), municipiul Gherla, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. x a localităţii Băiţa, cu nr. top. x, compus din casă cu 3 încăperi şi teren în suprafaţă de 13.886 mp, în conformitate cu varianta I propusă de domnul expert A. din documentaţia tehnică de expertiză extrajudiciară, după cum urmează:
- Imobilul cu nr. top. x, în suprafaţă de 10918 mp, arabil şi fânaţ, se va înscrie în cf. nou de Gherla în favoarea Parohiei Reformate Băiţa;
- Imobilul cu nr. top. x, în suprafaţă de 2968 mp, având categoria de folosinţă curţi construcţii, având următoarea descriere: Corp C1, compus din 2 săli de clasă, 2 holuri 1 birou şi un grup sanitar, Corp C2 compus din 1 depozit, 1 magazie şi 1 grup sanitar, se va înscrie în cf. nou de Gherla în favoarea Parohiei Reformate Băiţa, iar la foaia C se va înscrie un drept de servitute de trecere pe o lăţime de 3.5m şi o lungime de 147 m în favoarea imobilului cu nr. top. x conform anexei 2;
- Imobilul cu nr. top. x, în suprafaţă de 163 mp, având categoria de folosinţă Curţi Construcţii, având următoarea descriere: Corp 3 compus din rezervor apă, se va înscrie în cf. nou de Gherla în favoarea Statului Român, iar la foaia B se va înscrie un drept de servitute de trecere pe o lăţime de 3.5 m şi o lungime de 147 m peste imobilul cu nr. top. x din cf nou Gherla în favoarea imobilului cu nr. top. x;
Să se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru suprafaţa de 163 mp teren şi în subsidiar, să se dispună obligarea pârâtei să emită decizie în sensul arătat la petitul 1-2 şi să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 213/2022 pronunţată la 8 iulie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Reformată Băiţa, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a anulat Decizia Comisiei speciale de retrocedare nr. 9904/25.11.2021, a obligat pârâta ca, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei, să procedeze la emiterea în favoarea reclamantei a unei decizii de restituire parţială în natură a imobilelor construcţie şi teren situate în satul Băiţa, nr. 68 (fostul nr. 25), jud. Cluj, nr. top x, înscrise în CF nr. x Gherla (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x Băiţa), pentru suprafaţa de 13.886 mp, cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 163 mp şi cu obligarea reclamantei la plata contravalorii adăugirilor aduse construcţiei, în favoarea fostului deţinător, a respins în rest cererea şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 213/2022 pronunţate la 8 iulie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi pe cale de consecinţă, reducerea cheltuielilor de judecată la un cuantum minim.
Consideră nelegală sentinţa doar în ceea ce priveşte obligarea Comisiei speciale de retrocedare la plata sumei de 4000 RON cu titlu cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că acţiunea a fost admisă în parte şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., nu mai poate fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată decât în proporţia în care a fost admisă acţiunea reclamantei. Mai mult Comisia a emis decizia de soluţionare a cererii de retrocedare nr. x7.02.2021, în sensul celor instituite de către instanţa de fond.
4. Apărări formulate în cauză
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond şi acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.
Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.:
"(2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată."
Din interpretarea acestui text legal rezultă că în situaţia admiterii în parte a acţiunii, posibilitatea acordării cheltuielilor de judecată şi cuantumul acestora este la aprecierea instanţei. Aceasta înseamnă că nu există o interdicţie legală ca, în cazul admiterii în parte a acţiunii, cheltuielile de judecată să fie acordate integral.
În consecinţă, reţine Înalta Curte că sunt nefondate criticile, soluţia primei instanţe nefiind susceptibilă de reformare în considerarea acestora.
Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 213/2022 pronunţate la 8 iulie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 29 februarie 2024.