Enforcement penalties for delayed administrative ordinance quashed after full execution of obligation

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 martie 2023, sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., prin Sindicatul National Pro LEX au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei,:

1. aplicarea conducătorului autorităţii publice, respectiv Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la data de 24.02.2023 şi până la executarea obligaţiilor stabilite în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1202/20.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 286/25.01.2023 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.

2. obligarea conducătorul autorităţii publice la plata către fiecare dintre reclamanţi de penalităţi în cuantum de 100 RON pe zi de întârziere cu titlu de despăgubiri, cu începere de la data de 24.02.2023 şi până la executarea obligaţiilor stabilite în titlul executoriu.

3.obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1002/2023 pronunţată la 15 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., prin Sindicatul National Pro LEX, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a obligat pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata către fiecare dintre reclamanţi a unei penalităţi în cuantum de 100 de RON pe zi de întârziere de la data de 24.02.2023 până la 10.05.2023, a respins în rest cererea ca fiind neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat acordat în conformitate cu art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 1002/2023 pronunţată la 15 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

După prezentarea situaţiei de fapt, a prevederilor legale incidente, recurentul-pârât a susţinut următoarele:

- Dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În considerente instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale si procedurale incidente şi aplicarea lor în speţa, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesustinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară si nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar daca, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat pe "fond", respingând acţiunea nu pe excepţie ci ca "neîntemeiată".

În speţă, la data de 15.05.2023, instituţia a emis Ordinul nr. 893/15.05.2023 prin care s-a stabilit contravaloarea alocaţiei valorice a normelor de hrană acordate personalului poliţiei locale, publicat în Monitorul Oficial nr. 435/18.05.2023.

Curtea a ales sa ignore cu desăvârşire observaţiile instituţiei din data de 09.06.2023, raportat la aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 906 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, în pofida evidenţei textului de lege şi a Deciziei ÎCCJ (HP) nr. 30/2023 invocate, instanţa de fond a apreciat că, în situaţia în care MDLPA şi-a îndeplinit obligaţia impusă în temeiul titlului executoriu, "nu se impune aplicarea unui mijloc de constrângere în sarcina debitorului sub forma unei amenzi stabilite în favoarea statului" însă, surprinzător, "dat fiind că debitorul (...) a procedat la punerea în executare a obligaţiei ce îi incumbă cu întârziere, creditorii sunt îndreptăţiţi la acordarea de penalităţi în baza art. 24 alin. (3) cu trimitere la art. 906 alin. (2) Cpc".

- aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, indicat de către intimaţi şi reţinut de instanţa de fond, face trimitere la prevederile art. 906 C. proc. civ., fără ca aceştia să observe că, ulterior stingerii complete a obligaţiei, creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate, pentru că ipoteza neexecutării de către debitor nu mai este prezentă, iar stingerea obligaţiei debitorului stinge corelativ dreptul creditorului de a obţine fixarea penalităţii definitive.

Prin executarea, de către debitor, a obligaţiei de a face sau de a nu face, scopul mecanismului de constrângere analizat a fost îndeplinit, debitorul nu va mai putea fi obligat la plata penalităţii pentru nicio perioadă de 3 luni anterioară îndeplinirii obligaţiei. De aceea, în cadrul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., executarea de către debitor a obligaţiei constituie o împrejurare suficientă, la care nu se adaugă.

În acest sens "în măsura în care debitorul a executat obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar si pe parcursul soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate". (Decizia ÎCCJ nr. 30/2023 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 mai 2023.)

În speţă, deşi instanţa de fond reţine că "scopul reglementării din art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este acela de a constrânge debitorul autoritate publică să execute în natură obligaţia", "art. 24 reglementează un ansamblu de mijloace de contrângere în vederea îndeplinirii obligaţiei" şi apreciază "amenzile cominatorii" ca fiind "mijloc de constrângere", acordă fiecăruia dintre reclamanţi o "penalitate în cuantum de 100 RON pe zi de întârziere de la data de 24.02.2023 până la 10.05.2023" conferind, astfel, un vădit caracter cominatoriu acestora.

Aşa cum reţine şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 12/2018 referitoare la sesizarea formulată de Curtea de Apel laşi, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei definitive care i se va datora de debitor cu titlu de penalităţi, "scopul acestor penalităţi, care nu sunt sume destinate acoperirii prejudiciului creditorului, ci au caracter sancţionator, este acela de a determina debitorul sa execute cât mai repede obligaţia sa".

In speţa dedusă judecăţii, obligaţia fiind deja îndeplinită, este evident că intimaţii nu pot obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate

Totodată, apreciază că penalităţile nu au un caracter reparatoriu în speţa dedusă judecăţii, iar creditorul are dreptul, în măsura în care a fost prejudiciat, să obţină despăgubiri, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ. sau ale dreptului comun; prin urmare, sub rezerva dovedirii lor, acestea pot avea caracter fie compensatoriu, fie moratoriu.

Deşi instanţa de fond reţine că "sancţiunile reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004 presupun îndeplinirea următoarelor condiţii: (...) 4. Autoritatea publică este în culpă pentru neexecutare" alege totuşi să nu analizeze aspectele privitoare la lipsa culpei, apreciind că acestea au fost analizate de instanţa ce a judecat dosarul nr. x/2020.

Solicită să constate că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat pe acest aspect, în Decizia nr. 286/2023, sens în care nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat raportat la lipsa culpei.

Reiterează astfel faptul că îndeplinirea obligaţiei impuse prin sentinţa civilă nr. 1202/20.11.2020, respectiv cea de a emite, cu temei legal, ordinul privind alocaţia valorică actualizată a normei de hrană, nu a depins în mod exclusiv de voinţa sau capacitatea de a dispune a unei persoane, nici chiar a unei singure instituţii, în speţă MDLPA.

De asemenea, precizează faptul că, pentru îndeplinirea obligaţiei de emitere a ordinului de către MDLPA este necesară parcurgerea mai multor etape legale în procesul de reglementare. Se au în vedere proceduri obligatorii precum cea reglementată de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizionala în administraţia publică, cea reglementată de Legea dialogului social nr. 367/2022, referitoare la consultarea partenerilor sociali şi cea reglementată de H.G.. nr. 635/2022 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative.

Din aceste considerente, apreciază ca fiind neîntemeiată solicitarea de aplicare a amenzii pe zi de întârziere, începând cu data de 24.02.2023, atâta timp cât pentru aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii sunt implicate mai multe autorităţi şi factori, cu roluri şi influenţe diferite în determinarea perioadei în care, cu bună credinţă, obligaţia poate fi adusă la îndeplinire.

Faţă de cele expuse, solicită instanţei să constate lipsa culpei instituţiei pârâte, având în vedere şi condiţiile legale în care s-a desfăşurat procesul de emitere a ordinului de actualizare a contravalorii alocaţiei valorice a normei de hrană. Astfel, procedura de reglementare nu este, de cele mai multe ori atributul individual al unei autorităţi sau al conducătorului acesteia, cu atât mai mult în domenii care implică suprapunerea de competenţe.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat

Recurentul-pârât a criticat soluţia primei instanţe, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi clamând prin cererea de recurs formulată faptul că nu trebuia să fie obligat la plata unei penalităţi în cuantum de 100 de RON pe zi de întârziere de la data de 24.02.2023 până la 10.05.2023 pentru fiecare reclamant, întrucât prin emiterea Ordinului nr. 893/15 mai 2023 s-a conformat obligaţiilor stabilite prin considerentele sentinţei civile nr. 1202/20.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 286/25.01.2023 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reţin următoarele:

Motivele de recurs invocate de recurent, circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privesc interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi art. 906 C. proc. civ.

Aceste motive sunt fondate.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. "(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei. (5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor".

Procedura specială de executare institută prin articolul antemenţionat se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, fiind vorba, aşadar de obligaţii de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentanţii săi.

În cazul în speţă, prin sentinţa civilă nr. 1202/20.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei fiind obligat să emită ordinul privind actualizarea contravalorii alocaţiei calorice a normei de hrană acordate personalului poliţiei locale, sentinţă care a rămas definitivă, prin Decizia nr. 286/25.01.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se aşadar că dispozitivul hotărârii definitive conţine obligaţii susceptibile de a atrage incidenţa prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin hotărârea instanţei de contencios administrativ prin emiterea Ordinului nr. 893/15.05.2023 publicat în Monitorul Oficial nr. 435/18.05.2023. Prin acest ordin a fost actualizată contravaloarea alocaţiei valorice a normelor de hrană acordate personalului poliţiei locale, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 351alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010.

În acest context apare ca fiind nelegală hotărârea instanţei de fond. Astfel, în cadrul procedurii de executare pe care o reglementează art. 24 din Legea nr. 554/2004, odată adusă la îndeplinire obligaţia, de către instituţia pârâtă, prin emiterea Ordinului nr. 893/15.05.2023 în executarea sentinţei civile nr. 1202/2020, instanţa nu mai putea aplica sancţiunea pentru neexecutare, adică penalităţile.

Chiar dacă ulterior emiterii ordinului de executare a obligaţiei, în cadrul dosarului de fond, părţile reclamante au depus o precizare în sensul indicării perioadei pentru care solicită acordarea penalităţilor, aceasta nu producea efecte, având în vedere că în cadrul acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 906 din C. proc. civ. sancţiunea nu mai poate fi aplicată, scopul ei fiind clar indicat în cuprinsul prevederilor anterior indicate, respectiv acela de a-l constrânge pe debitor să îşi execute obligaţia de a face sau de a nu face, stabilită prin titlu executoriu.

Alegaţia intimaţilor reclamanţi potrivit cărora Ordinul a fost emis cu întârziere excedează cadrului procesual de faţă, în care instanţa a fost învestită exclusiv cu verificarea, obligarea şi sancţionarea pentru neexecutarea obligaţiei stabilită în sarcina recurentului-pârât.

Trebuie precizat că potrivit tezei a doua a art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., "Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă", astfel că ulterior îndeplinirii obligaţiei, creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate, pentru că nu mai este prezentă ipoteza neexecutării, iar stingerea obligaţiei debitorului atrage stingerea dreptului creditorului pentru penalităţi pe această cale.

Înalta Curte menţionează că, odată îndeplinită obligaţia stabilită prin titlu executoriu, concretizată prin emiterea actului administrativ, pentru evitarea dublei executări, nu se mai poate dispune acordarea penalităţilor.

În cuprinsul Deciziei nr. 30/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de către recurentul-pârât prin motivele de recurs, în faţă instanţei de fond în şedinţa din 7 iunie 2024 şi prin notele scrise depuse s-au reţinut următoarele:

"124. De aceea, în cadrul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., executarea de către debitor a obligaţiei constituie o împrejurare suficientă - la care nu se adaugă, aşadar, cerinţa dovedirii motivelor temeinice care au justificat întârzierea în executare, la care se referă alineatul următor al articolului analizat - pentru ca cererea de stabilire a penalităţii definitive, care, prin ipoteză, acoperă o perioadă anterioară executării, să fie respinsă; cu atât mai mult, o atare soluţie se impune atunci când debitorul îşi execută obligaţia mai înainte de sesizarea instanţei, cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., aşa cum este cazul în dosarele conexate aflate pe rolul instanţei de trimitere.

125. Deoarece penalităţile nu au un caracter reparatoriu, creditorul are dreptul, în măsura în care a fost prejudiciat, să obţină despăgubiri, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ. sau ale dreptului comun; prin urmare, sub rezerva dovedirii lor, acestea pot avea caracter fie compensatoriu, fie moratoriu.

126. Desigur, şi în măsura în care în cadrul procedurii execuţionale a fost deja pronunţată o hotărâre definitivă de stabilire a penalităţii, creditorului îi este recunoscut, prin art. 906 alin. (7) din C. proc. civ., dreptul la despăgubiri, în condiţiile art. 892 din acelaşi cod sau ale dreptului comun, cele două categorii de sume având natură şi finalitate juridică diferite.

127. Cum rolul penalităţilor este eminamente constrângător, scopul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din C. proc. civ. este şi trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obţine executarea întocmai a obligaţiei din titlul executoriu, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură şi, eventual, de despăgubiri; o abordare în sens contrar ar releva că fixarea penalităţilor nu ar avea altă finalitate decât pedepsirea debitorului, ceea ce contravine raţiunii cominatorii a procedurii.

128. Această concluzie se impune în contextul în care scopul executării silite este, cum neîndoielnic rezultă din cuprinsul art. 622 alin. (3) din C. proc. civ., realizarea creanţei recunoscute prin titlu executoriu. Odată ce finalitatea declanşării ei a fost atinsă, nicio formă de executare silită nu mai este justificată, astfel că şi cererea de fixare a penalităţilor se impune să fie respinsă, fiind nerelevant dacă executarea obligaţiei are loc în termenul de cel puţin 3 luni în care creditorului i se interzice sesizarea instanţei sau ulterior împlinirii lui, atât timp cât încheierea de fixare a penalităţilor nu a fost pronunţată.

129. În deplină concordanţă cu scopul declarat al procedurii de executare silită, realizarea creanţei creditorului are ca efect încetarea executării silite, conform art. 703 alin. (1) din C. proc. civ., cu urmarea că niciun act în vederea realizării silite a creanţei, incluzând aici şi pronunţarea încheierii de fixare a penalităţilor, nu mai poate fi întocmit.

130. În considerarea argumentelor expuse mai sus, răspunzând primei întrebări din sesizările conexate, se constată că, dacă obligaţia a fost executată - ceea ce are semnificaţia atingerii scopului reglementării -, creditorul nu mai poate să obţină obligarea debitorului la plata penalităţii definitive."

Dispozitiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 30 pronunţată la data de 24 aprilie 2023 privind examinarea sesizarii formulate de Tribunalul Gorj - sectia I civila, in dosarele nr. x/2022 si nr. y/2022, în vederea pronuntarii unei hotarari prealabile prin care s-a stabilit că in masura in care debitorul a executat obligatia de a face sau de a nu face, care nu poate fi indeplinita prin alta persoana, chiar si pe parcursul solutionarii cererii intemeiate pe dispozitiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., creditorul nu mai poate obtine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, se aplica "mutatis-mutandis" si prezentei cereri intemeiate pe dispozitiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Raportat la toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârât este fondat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei civile nr. 1002/2023 pronunţate la 15 iunie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., prin Sindicatul National Pro LEX, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 29 februarie 2024.