Disciplinary complaint review upheld; challenge to judicial-inspection closure rejected as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.01.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, să se dispună desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului şef şi rezoluţia de clasare emise în lucrarea 22-3228 şi, pe cale de consecinţă, trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 679 din 25 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECTIA JUDICIARA, ca neîntemeiata.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 679 din 25 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În primul rând, recurentul a precizat că pe calea demersului procesual de faţă urmăreşte exclusiv sancţionarea judecătorilor care i-au cauzat daune materiale şi morale însemnate, iar în cererea adresată instanţei a arătat că, contrar susţinerii inspectorului judiciar, faptele reclamate sunt de ordin procedural, Inspecţia Judiciară având competenţa să le analizeze.

În cadrul concluziilor scrise depuse la prima instanţă a rezumat esenţa cazului într-un mod clar şi lipsit de echivoc.

Sentinţa instanţei de fond este practic în totalitate bazată pe acea susţinere neadevărată conform căreia sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizează de fapt modificarea soluţiei din Dosarul nr. x/2020, instanţa arătând argumentat, că în cadrul procedurii în faţa Inspecţiei Judiciare acest lucru nu este posibil.

A precizat că prima instanţă a reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată însă în mod evident prima instanţă a soluţionat numai parţial cererea sa, încălcând prevederile Legii nr. 554/2004 şi nr. 317/2004, care prevăd obligaţia soluţionării cererii (adică întregii cereri, se subînţelege). În acest context este de remarcat, că citind cu atenţie sentinţa recurată rezultă că prima instanţă într-adevăr a avut în vedere exclusiv plângerea adresată Inspectorului Şef, dar nu a analizat deloc rezoluţia de clasare pentru a aprecia dacă este sau nu corectă şi legală.

În aceste condiţii, ţinând cont de prevederile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se impune casarea sentinţei primei instanţe şi, în rejudecare, soluţionarea cererii în întregime.

A invocat art. 6 din CEDO, solicitând cercetarea tuturor susţinerilor şi argumentelor sale(a se vedea cazul Albina vs. România în care Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor). Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate ", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

În acest context, a arătat că faptele reclamate sunt de ordin procedural, deoarece în faţa completului a solicitat administrarea unei probe, însă judecătorii au încălcat prevederile art. 22. alin. (2) C. proc. civ. pentru că aveau obligaţia să respingă motivat cererea ori să administreze proba, însă ei pur şi simplu au ignorat acea solicitare. Şi asta în condiţiile în care era vorba de singura probă care putea demonstra concret şi dincolo de orice dubiu dacă reclamanta din dosar are sau nu dreptate, cererea sa fiind/nefiind întemeiată.

A invocat art. 14 alin. (5) C. proc. civ. susţinând că cererea sa nici nu a fost pusă în discuţie, fiind ignorată, cu menţiunea că, potrivit principiului Iura novit curia recurentul ar avea numai obligaţia să prezint faptele pe care le consideră abateri disciplinare, revenind Inspecţiei Judiciare să realizeze încadrarea lor juridică.

Este neadevărată şi susţinerea primei instanţe de pe pagina 7 din sentinţă, conform căreia "singurul motiv de contestare a rezoluţiei Inspectorului Şef este că aceasta nu este motivată", fiind soluţionată doar parţial cererea sa, cu încălcarea prevederilor Legilor nr. 554/2004 şi nr. 317/2004).

Pentru aceste motive, a solicitat casarea sentinţei civile nr. 679/2023, aceasta fiind dată cu încălcarea prevederilor Legilor nr. 317/2004 si nr. 554/2004, iar în rejudecare, în baza înscrisurilor existente la dosar şi a susţinerilor şi argumentelor prezentate, să se admită cererea care face obiectul dosarului de faţă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de control judiciar asupra recursului

Prima instanţă a fost învestită cu o contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului -şef al Inspecţiei Judiciar de respingere a plângerii formulate de reclamant, cerere care a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În motivare, a reţinut prima instanţă netemeinicia pretenţiilor reclamante de A., în raport de dispoziţiile legale de la art. 45 indice 1 alin. (4) din Legea 317/2004, apreciind că nu este posibil ca instanţa de judecata, in cadrul plângerii fata de o soluţie de clasare, să reconsidere că anumite fapte, deja stabilite si analizate de inspectorul judiciar, si încadrate juridic, şi să stabilească o încadrare juridica diferita.

Împotriva acestei soluţii a formulat cerere de recurs reclamantul A., invocând art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură, acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, anume raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În acelaşi sens, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În concret, instanţa de fond a indicat actul litigios şi conţinutul acestuia sub aspectul motivării soluţiei dispuse prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare cu privire la respingerea plângerii recurentului-reclamant, inclusiv enumerarea cauzelor respingerii plângerii respective, context în care a analizat probele administrate în proces, cu referiri punctuale la înscrisurile de la dosar, pentru ca în final să conchidă că pârâtă Inspecţia Judiciară a motivat corespunzător soluţia, analizând în concret toate motivele invocate în plângerea administrativă.

În raport de elementele concrete ale cauzei, prima instanţă, a indicat punctual texte de lege în motivare, iar prin argumentaţia oferită de judecătorul fondului s-a făcut trimitere la principii de drept şi norme legale care fundamentează soluţia atacată de recurentul-reclamant.

Astfel, Înalta Curtea constată existenţa raţionamentului logico-juridic al primei instanţe care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţia pronunţată.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentul-reclamant că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare/nelegalitate în discuţie.

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze problema litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În sfârşit, nu sunt în legătură cu aspectele proprii unui astfel de motiv de recurs, vizând faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, afirmaţiile recurentului-reclamant privind evaluarea în concret de către judecătorul fondului a probelor administrate sau concluziile la care prima instanţă ar fi trebuit să ajungă în urma coroborării acestora.

În consecinţă, arătând în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate şi fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţa de fond, fără a se identifica vreun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa în discuţie. De asemenea, Înalta Curte mai constată că motivarea analizată are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, nefiind identificate elemente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanţă aplicând judicios dispoziţiile de drept substanţial la momentul pronunţării soluţiei de respingere a contestaţiei formulate de recurentul-reclamant împotriva rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare în Lucrarea nr. C22-3228.

Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor şi susţinerile părţilor expuse în actele de procedură, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, aprecierea asupra relevanţei diferitelor probe administrate în cauză.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecţiei Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului şi independenţa sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate".

Totodată, conform 3 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012, activitatea Inspecţiei Judiciare se desfăşoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de aceasta se desfăşoară cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi autorităţii de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziţii rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenţei magistratului şi supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual.

Într-adevăr, pornind de la semnificaţia principiului constituţional al independenţei magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluţionarea unei cauze nu este posibilă.

Această concluzie se impune cu puterea evidenţei, deoarece o verificare a aspectului indicat anterior constituie un element obiectiv care poate pune în discuţie imparţialitatea magistratului, independenţa fiind o condiţie obligatorie şi prealabilă a imparţialităţii.

Totodată, Înalta Curtea precizează că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală şi nu poate interveni decât în condiţiile expres prevăzute de lege şi pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii, precum cea ce face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competenţa să stabilească existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiţii României, această competenţă revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat soluţia atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege.

Aplicând astfel de repere teoretice aspectelor incidente în cauza pendinte, Înalta Curte reţine că prima instanţă, în exercitarea controlului asupra actelor intimatei-pârâte ce au fost atacate în litigiul pendinte, a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 99 din Legea nr. 303/2004, ce reglementează abaterile disciplinare care pot fi săvârşite de magistraţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Ceea ce a criticat reclamantul-recurent este maniera în care intimata Inspecţia Judiciară a analizat plângerea sa prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 303/2004, să se analizeze conduita judecătorilor, însă aspectele invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare sunt, de fapt, critici cu privire la modalitatea de soluţionare a dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Covasna.

Ori, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, interpretarea normelor de drept, administrarea probatoriului în cauză, opinia pe care acesta şi-o formează şi argumentarea soluţiei adoptate nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

În ceea ce priveşte modalitatea exercitării funcţiei de magistraţi, Înalta Curte reţine că nesocotirea normelor de drept material sau procesual vizează actele de nerespectare, ignorare sau neglijare a unor astfel de norme, în mod grav, neîndoielnic şi pentru care nu există nicio justificare; or, în cauza de faţă, faptele reclamate de recurent nu îndeplinesc astfel de condiţii.

Totodată, sub aspectul laturii subiective, se reţine că magistraţii care au soluţionat dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Covasna au făcut o analiză a dispoziţiilor legale, raportate la situaţia de fapt ce a fost reţinută, aspecte care se circumscriu activităţii de judecată propriu-zise fără a realiza o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că argumentaţia prezentată de recurent nu poate, în sine, susţine concluzia săvârşirii unei abateri disciplinare de judecătorii ce au soluţionat cauza nr. 2471/305/2020 a Tribunalului Covasna, nefiind prezentate dovezi care să susţină acest raţionament al părţii recurente.

În cauza de faţă nu există indicii că prin faptele clamate judecătorii ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei vătămări recurentului şi nici nu s-a identificat vreo greşeală, care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă şi neîndoielnică.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, iar instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea, ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că instanţa nu poate da o altă încadrare juridică a faptelor invocate în plângere, alta decât cea pe care a dat-o intimata, fiind analizat modul de derulare a procedurii de la art. 45 din Legea nr. 317/2004, în raport de sesizarea efectuată de reclamant.

Pentru toate aceste motive, constatând că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 679 din 25 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.