Appeal dismissed; parish wins compensation order after sale of restituted land upheld.

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ la data de 10.06.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România:

1. anularea în parte a deciziei nr. 10161/31.03.2022 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi anume a art. 3 din cuprinsul deciziei;

2. obligarea pârâtei de a emite o decizie de acordare de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 686 mp, identificat cu nr. top x şi y.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 206 de la 17 octombrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Parohia Evanghelică CA Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, şi în consecinţă, a fost anulată în parte Decizia nr. 10161/31.03.2022 emisă de către pârâtă, respectiv art. 3 al acestei decizii.

A fost obligată pârâta să procedeze la emiterea unei noi decizii prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 686 mp, identificat cu nr. top x şi y, înscris iniţial în Cartea Funciară x a localităţii Tălmaciu.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac formulate cu consecinţa casării hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

În raport de cadrul normativ în vigoare la data emiterii deciziei a cărei legalitate se contestă, recurenta - pârâtă a arătat că s-a creat posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum sunt acestea circumstanţiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public (...).

A arătat că reclamanta Parohia Evanghelică CA. Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România a depus cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 prin care a solicitat restituirea imobilului, construcţii şi teren, având destinaţia iniţială de casa învăţătorului, situat în oraşul Tălmaciu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x a localităţii Tălmaciu, nr. top. x, 60.

Terenul în suprafaţă de 686 m.p. identificat cu nr. top. x şi nr. top. x, înscris în C.F. nr. x a localităţii Tălmaciu, a fost înstrăinat cu încălcarea prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ordonanţa sub imperiul căreia este guvernat acest litigiu.

O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este opozabilă erga omnes, chiar şi Primăriei Tălmaciu, ca atare, chiar dacă nu a fost notat în cartea funciară niciun litigiu având ca obiect imobilul în discuţie sau cererea de retrocedare în procedura administrativă.

Până la emiterea deciziei contestate, recurenta a transmis adrese prin care a solicitat informaţii Primăriei Oraşului Tălmaciu cu referire la imobilul din discuţie, astfel că oraşul Tălmaciu a fost în cunoştinţă de cauză despre cererea de retrocedare la momentul vânzării imobilului.

Imobilul a fost înstrăinat de către Primăria Oraşului Tălmaciu, ulterior formulării cererii de retrocedare de către reclamanta Parohia Evanghelică CA. Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România.

Înstrăinarea legală a imobilelor după data de 22 decembrie 1989, în virtutea O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă respectarea, chiar de către Primăria Oraşului Tălmaciu, a prevederilor art. 7 alin. (1) din actul normativ anterior-amintit, obligaţie neîndeplinită de către aceasta.

Dacă Primăria Oraşului Tălmaciu ar fi respectat toate prevederile legale, incluzând cele prevăzute de legiuitor prin O.U.G nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare, aceasta nu ar fi înstrăinat imobilul solicitat, ulterior depunerii cererii de retrocedare sus-menţionată de către solicitantă pe rolul Comisiei speciale de retrocedare.

Propunerea de acordare de măsuri compensatorii de către Comisa Specială de Retrocedare nu se justifică, contrar argumentelor reclamantei Parohia Evanghelică CA. Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România, în condiţiile în care retrocedarea în natură ar fi fost posibilă (respectând astfel principiul prevalentei restituirii în natură precum şi dorinţa solicitantei din cererea de retrocedare).

A invocat recurenta prevederile art. 6 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 7. alin. (1), din O.U.G. nr. 94/2000 republicată cu modificările şi completările ulterioare, precizând că din înscrisurile depuse de către solicitantă, s-a reţinut de către Comisia specială de retrocedare faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează parţial în prevederile legii.

În primul rând, prin decizia care formează obiectul prezentului litigiu s-a respins cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 doar cu privire la restituirea în natura a imobilului teren în suprafaţă de 686 m.p., având nr. top. x si nr. top. x şi s-a constatat faptul că nu este posibilă nici propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul anterior menţionat, întrucât contractul de vânzare-cumpărare prin care imobilul a fost înstrăinat de către statul român unor persoane fizice sau juridice a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Unitatea care a administrat bunul solicitat prin cererea de retrocedare, respectiv Primăria Oraşului Tălmaciu, a înstrăinat imobilul identificat mai sus şi care face obiectul prezentului litigiu, ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x, respectiv la 20.12.2005, astfel că se confirmă ipoteza legală de la art. 7 alin. (1) al O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Nerespectarea acestei interdicţii atrage, pe de o parte, nulitatea absolută a actelor juridice prevăzute la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, iar pe de alta parte, răspunderea contravenţională a instituţiei sau, după caz, conducătorului instituţiei căreia îi incumbă respectarea acestor obligaţii.

Ca atare, actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2010 în baza căruia imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 a fost înstrăinat este nul absolut, sancţiune prevăzută chiar de către legiuitor.

În măsura în care solicitanta şi-ar fi îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume de a notifica unitatea deţinătoare despre existenţa cererii de retrocedare, Primăria Oraşului Tălmaciu, poate nu ar fi omis interdicţia de a nu înstrăina imobilul solicitat prin cererea de retrocedare, astfel cum este prevăzut în art. 7 alin. (1) a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult decât atât, în situaţia în care Comisia Specială de Retrocedare nu poate dispune restituirea în natură şi nici măsuri compensatorii din cauza unei înstrăinări ilegale, intervenită după momentul depunerii cererii de solicitare, a apreciat că Parohia Evanghelică CA, Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România ar fi fost în măsură mai degrabă să solicite pe calea dreptului comun anularea actului de vânzare - cumpărare prin care bunul a fost înstrăinat.

Comisia specială de retrocedare, în calitate de autoritate a statului, nu a creat niciun abuz prin respingerea parţială a cererii de retrocedare.

Este imperios a se respecta prevalenta restituirii în natură ridicată la rang de principiu de către legiuitor prin Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Acest principiu trebuie coroborat cu precădere cu principiul menţinerii justului echilibru între interesul particular al foştilor proprietari şi interesul general al societăţii.

Or, în măsura în care actul de vânzare cumpărare prin care imobilul preluat abuziv de către statul român este nul de drept, aspect care conduce automat la posibilitatea restituirii în natură a imobilului preluat abuziv din proprietatea solicitantului în perioada de referinţă a legii, nu există niciun just echilibru în a acorda măsuri reparatorii.

Însă, această măsură este imposibilă, întrucât, în mod ilegal, contrar dispoziţiilor prevăzute prin normele speciale, unitatea care deţinea în administrare imobilul preluat abuziv a vândut imobilul unor persoane fizice, împiedicându-se astfel posibilitatea restituirii în natură.

Omiterea constatării abuzului efectuat de unitatea administrativ teritorială care deţinea imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 creează cadrul unui alt abuz, asupra recurentei (prin obligarea emiterii unei decizii privind acordare unor măsuri compensatorii), asupra reclamantei (prin nerespectarea petitului principal - restituirea în natură a imobilului preluat abuziv) şi asupra dorinţei legiuitorului (principiul prevalentei restituirii în natură).

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs şi casarea sentinţei civile atacate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă Parohia Evanghelică CA Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În esenţă, în motivare, a arătat că interpretarea dată de Comisia Specială de Retrocedare prevederilor legale referitoare la actele juridice lovite de nulitate absolută îl sancţionează pe solicitantul retrocedării iar nu pe autorul contractului de vânzare-cumpărare încheiat nelegal.

Astfel, a precizat intimata - reclamantă că nicăieri în cuprinsul legii nu se menţionează că solicitantului restituirii i-ar reveni obligaţia de anulare în instanţă a actului de înstrăinare încheiat cu terţi.

Totodată, a precizat intimata că principiul prevalenţei restituirii în natură nu trebuie aplicat în detrimentul solicitantului retrocedării şi nici în opoziţie cu principiul echităţii prevăzut de Legea nr. 165/2013 care guvernează procesul de retrocedare.

În drept, a invocat prevederile art. 1, art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 490 şi art. 471 C. proc. civ. şi art. 1247 C. civ.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte procesuale relevante

Prin cererea nr. x/20.12.2005, depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, Parohia Evanghelică CA Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a solicitat restituirea imobilului înscris în CF x Tălmaciu nr. top. x,60 compus din teren şi construcţii având destinaţia iniţială de casă a învăţătorului.

Prin decizia nr. 10161 din 31 martie 2022, Comisia Specială de Retrocedare a decis următoarele:

- a respins cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 a imobilului, construcţii şi teren, având destinaţia iniţială de casă a învăţătorului, situat în Oraşul Tălmaciu, jud. Sibiu, înscris în CF nr. x a Localităţii Tălmaciu, nr. top. x.60, dezmembrat ulterior în imobilul identificat cu nr. x cu o suprafaţă de 780 mp şi în imobilul identificat cu nr. top. x cu o suprafaţă de 800mp.

- a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a Parohia Evanghelică CA Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi a propus acordarea de măsuri compensatorii, în condiţiile Capitolului III - "Acordarea de măsuri compensatorii" din nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a decide în acest mod Comisia Specială de Retrocedare a reţinut că terenul în suprafaţă de 686 mp, identificat cu nr. x, se află în proprietatea unor persoane fizice, fiind înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2010

Prima instanţă învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată a reţinut că, dacă imobilul nu poate fi retrocedat în natură, iar reclamanta este îndreptăţită la restituire, Comisia Specială de Retrocedare nu are altă opţiune decât aceea de a propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia Comisiei Speciale urmând a fi transmisă Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru, această procedură fiind prevăzută imperativ de art. 21 şi următoarele din Legea 165/2013. După verificarea propunerii, în temeiul art. 21 alin. (8) din Legea 165/2013, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii investite de lege (în speţă Comisia specială de retrocedare) şi aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7), urmând a emite decizie de compensare prin puncte.

Recurenta-pârâtă în cadrul căii de atac a invocat faptul că prima instanţă a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 6 alin. (1) şi prevederile art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, susţinând că nu ar fi putut dispune restituirea în natură sau prin echivalent din cauza unei înstrăinări ilegale intervenite după momentul depunerii cererii de retrocedare, reclamanta fiind îndreptăţită să solicite pe calea dreptului comun anularea actului de vânzare - cumpărare prin care bunul a fost înstrăinat.

Dispoziţiile legale în privinţa cărora părţile au opinii divergente prevăd:

Art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000:

(1) În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 afin. (5).

(2) Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

(3) În cazul acţiunilor formulate potrivit dispoziţiilor cuprinse la alin. (2) procedura de retrocedare începută în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă este suspendată până la soluţionarea acelor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Persoana îndreptăţită va înştiinţa de îndată Comisia specială de retrocedare.

(4) Prevederile prezentul ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei ordonanţe de urgenţă, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.

Art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000:

(1) Sub sancţiunea nulităţi absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinaţiei, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Solicitanţilor le revine obligaţia de a înştiinţa în scris deţinătorul actual despre existenţa cererilor de retrocedare depuse în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a reproşat intimatei-reclamante neîndeplinirea obligaţiei de a înştiinţa unitatea deţinătoare cu privire la terenul solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, respectiv în privinţa căruia fusese formulată cererea de retrocedare.

Analizând înscrisurile de la dosar, aşa cum chiar recurenta-pârâtă a arătat relativ la situaţia juridică a imobilelor, din adresa nr. x/09.04.2021 a Primăriei Oraşului Tălmaciu reiese că imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat de către stat prin Decizia de expropriere nr. 510/04.03.1995 a Comitetului local de expropriere şi împroprietărire din Comuna Tălmaciu, solicitantei nefiindu-i reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar, deoarece proprietarul actual este o persoană fizică. Totodată, cu privire la imobilul identificat cu nr. top. x, suprafaţa construită ulterior preluării este de 92.45mp, aceasta alături de terenul pe care a fost edificată construcţia, în suprafaţă de 800mp, a fost preluat prin aceeaşi decizie de expropriere, iar în prezent, se află în proprietatea a două persoane fizice, destinaţia actuală fiind de locuinţă.

Înalta Curte, în continuare, analizând şi textele de lege identificate ca având relevanţă în cauză şi în privinţa cărora părţile procesuale au exprimat opinii divergente în interpretare, constată că sintagma "înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989" nu poate fi interpretată în sensul că în cadrul analizării cererii de retrocedare, comisia este îndrituită să facă o verificare a legalităţii operaţiunii juridice de înstrăinare a imobilului cu privire la care s-a formulat cererea de retrocedare, ci Comisia poate constata doar la momentul soluţionării cererii care este starea juridică ce îi este opozabilă. Or, cât timp titlul emis prin constituirea dreptului de proprietate de către Primăria Oraşului Tălmaciu este un act administrativ ce se bucură de prezumţia de legalitate şi nu fusese anulat prin hotărâre judecătorească definitivă sau revocat până la data soluţionării cererii reclamantei, Comisia nu putea avea în vedere decât ipoteza legală a existenţei unui mod de înstrăinare legal după data de 22 decembrie 1989.

Textul legal nu poate fi înţeles în sensul că reclamanta avea obligaţia de a uza de căile legale pentru desfiinţarea titlului de proprietate emis de Primăria Oraşului Tălmaciu, ci trebuie înţeles în raport de statutul juridic al terenului la momentul soluţionării cererii de retrocedare a reclamantei faţă de actele juridice opozabile terţilor (cum este titlul de proprietate, autentificat sub nr. x din 21.12.2020), inclusiv Comisiei Speciale de Retrocedare.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă nu poate prezuma nelegalitatea modalităţii de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice A. şi B., prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/21.12.2010, pentru a respinge cererea reclamantei de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul identificat în cauză cu nr. top. x, înscris în cartea funciară nr. x, în suprafaţă de 686mp.

Din perspectiva celor anterior expuse, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă realizează o greşită interpretare a legii, sentinţa civilă de la fond fiind legală şi temeinică şi rezultat al interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii şi de specificul raportului juridic litigios.

Aşadar, atât timp cât organul administrativ a realizat o soluţionare în fapt şi în drept a cererii de retrocedare printr-o decizie obligatorie potrivit legii, instanţa de contencios administrativ(care are deplină jurisdicţie) învestită cu verificarea legalităţii acestei decizii se substituie de plin drept în atribuţiile date de legiuitor organului administrativ, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând să "oblige autoritatea publică să emită un act administrativ"; or, tocmai această dispoziţie a fost dată de prima instanţă, care a obligat recurenta - pârâtă să emită o decizie conţinând propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

Concluzionând, instanţa de control judiciar constată că judecata de la fond a fost efectuată în limitele şi cu respectarea cadrului legal stabilit de O.U.G. nr. 94/2000 şi de Legea nr. 554/2004, nefiind încălcate sau aplicate greşit normele de drept material incidente, astfel că recursul declarat de recurenta-pârâtă este în întregime nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 206/2022 din 17 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 206/2022 din 17 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.