Statutory limitation period for payment claims against the Guaranty Fund: distinction between damage file opening request and formal payment request in insurer insolvency

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 31.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 24016/11.08.2020 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond cererea de plată, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1972 de la data de 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare A Asiguraţilor.

A fost anulată decizia nr. 24016/11.08.2020 emisă de pârât şi a fost obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluţioneze pe fond cererea reclamantei din 30.08.2016 de deschidere a dosarului de daună ca urmare a riscului asigurat produs la 25.08.2016 în baza poliţei x/01.03.2016.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2550 RON aferente solicitărilor admise (din care 50 RON taxa timbru şi 2500 RON onorariu avocat).

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii primei instanţe, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată si menţinerea in întregime a Deciziei nr. 24016/11.08.2020.

În esenţă, în motivare, a arătat că sentinţa de la fondul cauzei a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale de la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 actualizată prin Norma ASF nr. 24/2019.

A precizat că deschiderea procedurii de insolvenţei împotriva B. S.A. s-a realizat la data de 23.01.2017, de la această dată începând a se calcula cele 90 de zile pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

A precizat că evenimentul rutier care este reclamant în prezenta cauză s-a produs la data de 25.08.2016, moment de la care intimata - reclamantă avea cunoştinţă de prejudiciu şi de la care s-a născut dreptul de creanţă al acesteia.

Petenta a depus cererea la data de 17.07.2017, ulterior datei de 24.04.2017, aceasta din urmă fiind ultima zi în care se putea formula cererea de plată pentru societatea B. S.A..

În mod nejustificat, intimata - reclamantă a susţinut că recurentul - pârât a respins cererea de plată ca fiind tardiv formulată deoarece cererea de deschidere a dosarului de daună fost depusă la data de 30.08.2016, asimilând aceasta a fi o reală cerere de plată.

A precizat că din dispoziţiile Legii nr. 213/2015 rezultă cu claritate care este termenul limită până la care poate fi depusă o cerere la FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR în scopul încasării despăgubirii.

Legea nr. 213/2015, lege speciala care se aplica cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, a instituit o procedura administrativa pentru a se putea crea raporturi juridice intre recurent si creditorii de asigurări care înţeleg sa se adreseze Fondului in cazul falimentului unui asigurător (ei având posibilitatea prevăzuta de lege de a se adresa si direct asigurătorului in cadrul procedurii de faliment, prin înscrierea la masa credala), FGA nefiind un succesor/reprezentant/continuator/mandatar al asigurătorului in faliment, obligaţiile sale fiind obligaţii noi, ex legem, si nu o continuare a obligaţiilor asigurătorului in faliment, iar patrimoniul asigurătorului in faliment nu s-a transmis si nici nu se va transmite către Fond.

Cererea de plata a intimatului-reclamant a fost respinsa ca tardiva deoarece NUMAI depunerea unei cereri de plata investeşte FGA cu stabilirea despăgubirii si plata acesteia neexistând o obligaţie prezumtiva de plata a despăgubirii din disponibilităţile FGA. obligaţie care sa decurgă dintr-o cerere de deschidere a dosarului de dauna.

Intr-adevăr, FGA a respectat art. 18 din Norma ASF nr. 16/2015 in sensul ca a preluat dosarele de dauna, evidentele tehnico-operative si contabile aferente acestor contracte si dosare dar FGA având ca scop protejarea intereselor asiguraţilor, a creditorilor de asigurare, în general, prin gestionarea acestor evidenţe nu sunt soluţionate automat, deoarece FGA numai în baza unei cereri de plată poate despăgubi creditorul de asigurare.

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015 actualizata prin Norma ASF nr. 24/2019. Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certa, lichidă şi exigibilă.

Faptul că FGA nu este continuatorul asigurătorului în faliment implică o serie de consecinţe juridice, printre care şi aceea că Fondul nu poate să achite solicitanţilor fără nici o verificare, analiza şi, eventual, cenzura sumele de bani pe care aceştia le cer cu titlu de despăgubiri, ţinând cont că Fondul de garantare a asiguraţilor este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare de care dispune şi în considerarea scopului pentru care a fost,înfiinţat, şi anume protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

In mod greşit, instanţa de fond a dispus anularea Deciziei nr. 24016/11.08.2020 si a obligat FGA la analizarea cererii de plată pe fond, deşi instrumentarea cererii de plată şi a dosarului de daună s-a făcut întocmai şi conform cu respectarea prevederilor Legii speciale 213/2015, precum si a Normei ASF nr. 16/2015 actualizata prin Norma ASF nr. 24/20191.

Instanţa de fond a stabilit in mod nelegal faptul ca nu poate fi invocata tardivitatea atâta timp cat cererea de deschidere de dosar dauna a fost depusa in termenul legal către autoritatea -recurentă - pârâtă.

Astfel, aceasta eroare pleacă de la ideea potrivit căreia subscrisa ar avea calitatea de mandatar al unui asigurător în faliment, însă Fondul de garantare a asiguraţilor garantează plata creanţelor de asigurare în virtutea principiului protecţiei consumatorului produselor şi serviciilor de asigurării iar nu către obligaţii proprii ale recurentului, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarului asigurării cu asigurătorul.

Prin urmare, cererea de deschidere dosar de dauna despre care a menţionat intimata-reclamantă precum si instanţa de fond, nu echivalează cu depunerea unei reale cereri de plată către FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, cererea formulată de creditorul de asigurare fiind o manifestare a actului de voinţă al acestuia prin care investeşte FGA să soluţioneze dosarul de daună existent sau; dacă FGA deschide dosare de daună ulterior declarării stării de faliment a asigurătorului şi până la denunţarea poliţelor de asigurare de lichidatorul judiciar desemnat în respectiva cauză sau prin împlinirea termenului de acoperire a riscului.

Cererea de plată transmisa conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile, caz în care Comisia Specială din cadrul FGA a stabilit în mod temeinic si legal că a intervenit tardivitatea.

Totodată, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este un termen de decădere şi reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat să-şi exercite acel drept (într-un anumit mod sau anumite condiţii), sub sancţiunea stingerii dreptului respectiv, termen ce NU poate fi suspendat sau întrerupt şi este incompatibil cu instituţia repunerii în

Aşadar, pentru soluţionarea dosarului de daună nr. unic x şi a cererii de plată înregistrată la FGA cu nr. x/17.07.2017, Fondul de garantare a asiguraţilor a emis în mod întemeiat Decizia nr. 24016/11.08.2020 prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de plată depusă de către intimatul-reclamant, nefiind respectate prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 si art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 actualizata prin Norma ASF nr. 24/2019.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul - pârât, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

II. Soluţia instanţei de control judiciar asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

I.1. Aspecte procesuale relevante

Prin cererea formulată la data de 30.08.2016, reclamanta A. S.R.L., prin administrator C., a solicitat deschiderea dosarului de daună ca urmare a producerii riscului asigurat în data de 25.08.2016, astfel cum acesta a fost prevăzut în Contractul de asigurare seria x nr. x din data de 01.03.2016 încheiat între reclamantă şi asigurătorul B. S.A.

Prin Decizia nr. 24016/11.08.2020 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a fost respinsă cererea de plată, ca tardivă.

Prima instanţă, învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei FGA nr. 24016/11.08.2020, a admis acţiunea, a anulat decizia atacată şi a dispus soluţionarea pe fond a dosarului de daună care o priveşte pe petenta A. S.A..

În cadrul controlului exercitat în calea de atac a recursului promovată de pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de prima instanţă, că decizia FGA nr. 24016/11.08.2020, a fost emisă cu respectarea legii, judecătorul fondului dând o interpretare eronată dispoziţiilor legale incidente cauzei prin raportare la probatoriul administrat (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, în ceea ce priveşte tardivitatea formulării cererii, Curtea reţine că potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, cererea de plată se poate depune la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în maxim 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acest s-a născut ulterior.

Faţă de aceste dispoziţii, în contextul în care în privinţa B. S.A. hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a rămas definitivă la data de 23.01.2017, rezultă că la data de 17.07.2017 când a formulat cererea de plată, reclamanta era decăzută din dreptul de recuperare a creanţei de asigurare din disponibilităţile recurentului - pârât.

Susţinerile intimatei - reclamante potrivit cărora, în realitate, cererea de plată a fost depusă cu respectarea termenului, în cadrul dosarului de daună nu sunt susţinute.

Astfel, din cuprinsul dosarului administrativ se constată lipsa unei alte cereri de plată în interiorul termenului de 90 de zile la care am făcut referire anterior. Într-adevăr, cererea depusă de către reclamantă în faţa inspectorului constatator de daune este cea de deschidere a dosarului de daună (prevăzută de art. 12 din Legea nr. 213/2015 şi Capitolul II din Norma A.S.F. nr. 16/2015) care nu se confundă cu cererea-tip de plată (prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015 Capitolul III - art. 20 din Norma A.S:F. nr. x/2015).

Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 şi cele ale art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015 prevăd în mod expres faptul că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări..."

Fondul nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al societăţilor de asigurare intrate în faliment, fiind doar un garant al plăţii despăgubirilor, ale cărui obligaţii se nasc, conform art. 22 din Legea 503/2004 la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare, când se naşte şi dreptul creditorilor de asigurări de a solicita de la Fond plata sumelor cuvenite.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod neîntemeiat a constatat că cererea deschidere a dosarului de daună depusă la data de 30.08.2016 reprezintă o reală cerere de plată şi a fost formulată în termen în raport de data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva societăţii de asigurare, fiind o creanţă născută anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului faţă de asigurător.

Având în vedere că data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului B. S.A. a fost 23.01.2017, iar de la această dată încep a se calcula cele 90 de zile pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive hotărârii de insolvenţă, petenta avea la dispoziţie, până la data de 24.04.2017, dreptul de a formula o cerere de plată în vederea recuperării, din disponibilităţile Fondului, a sumelor de bani cu titlu de despăgubire.

Or, formularea cererii de plată de către intimata - reclamantă conform Anexei 6, însoţită de documente justificative, abia la data de 17.07.2017, în contextul în care termenul limită se împlinise în luna aprilie 2017, nu poate fi apreciată a fi în termen astfel că aceasta era decăzută din dreptul de a solicita despăgubiri.

În raport de considerentele anterior expuse, alegaţiile recurentului-pârât sunt întemeiate şi vor conduce la reformarea sentinţei civile prin care prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat FGA la soluţionarea pe fond a cererii de deschidere a dosarului de daună.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod nelegal a calificat cererea de la data de 30.08.2016 ca fiind o cerere de plată în forma cerută de Anexa 6 din Norma ASF nr. 16/2015 şi a considerat că aceasta atestă o creanţă anterioară deschiderii procedurii insolvenţei, fiind depusă în termen.

Înalta Curte reţine contrariul, respectiv cererea intimatei - reclamante a fost depusă cu depăşirea termenului de decădere de 90 de zile, prevăzut de art. 14 teza a I-a din Legea nr. 213/2015, iar decizia nr. 24016/11.08.2020 este emisă în mod legal de către recurentul - pârât şi se impune a fi menţinută.

I.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de recurentul - pârât, va casa sentinţa atacată, iar pe fondul cauzei, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1972 din 17 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.