Constitutional exception regarding imprescriptibility of homicide declared inadmissible as interpretation issue, upholding conviction for attempted qualified murder

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Prin încheierea de şedinţă din data de 29 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie (instanţă învestită cu soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 75 din data de 5 arilie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova), printre altele, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-au respins, ca inadmisibile, cererile formulate de inculpaţii B. şi A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpaţii B. şi A. (precum şi ceilalţi inculpaţi din cauză) au fost condamnaţi în prima instanţă (în cel de al doilea ciclu procesual) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, prima instanţă reţinând drept lege penală mai favorabilă C. pen. anterior.

Ulterior, în cursul judecării cauzei în apel, inculpaţii au formulat cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor, solicitând, în esenţă, aplicarea C. pen. actual ca lege penală mai favorabilă şi reţinerea infracţiunii de vătămare corporală gravă (prevăzută de actualul C. pen.), în loc de tentativă de omor.

Prin încheierea din 2 martie 2023, instanţa de apel a respins cererile inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

În contextul acestor reţineri, evaluând cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de cei doi inculpaţi, prima instanţă a reţinut că, în realitate, aceştia nu contestă neconstituţionalitatea normei invocate, ci solicită instanţei de contencios constituţional completarea textului de lege prin excluderea de la imprescriptibilitate a răspunderii penale pentru infracţiunea de omor/omor calificat sub forma tentativei, în condiţiile în care legea penală mai favorabilă ar fi considerată ca fiind C. pen. actual.

În plus, aceştia invocă ca neconstituţional alt text de lege decât cel în baza căruia aceştia au fost condamnaţi. Altfel spus, inculpaţii solicită examinarea neconstituţionalităţii unui text de lege care nu este incident în cauză, în condiţiile în care au fost condamnaţi în fond în temeiul dispoziţiilor C. pen. anterior, iar cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate în apel, au fost respinse.

Pentru motivele învederate, constatând neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate invocată vizând un text de lege care nu are legătură cu prezenta cauză, prima instanţă a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de inculpaţii B. şi A..

2. Împotriva dispoziţiei anterior menţionate din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 29 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2009, în termen legal, a formulat recurs inculpatul B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 5 iulie 2023, sub nr. x/2023.

În argumentarea, în scris, a căii de atac formulate, reiterând fidel, în integralitate, aspectele invocate în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen., apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În acest sens, a arătat, în esenţă, că, în pofida celor reţinute de Curtea de Apel Ploieşti, în cauză este îndeplinită condiţia legăturii textului invocat cu soluţionarea cauzei, întrucât art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen. este incident în speţă în condiţiile în care inculpatul poate opta pentru dispoziţiile noului C. pen., ca lege penală mai favorabilă în cauză.

Altfel spus, dispoziţiile invocate au legătura cu prezenta cauză întrucât, în ipoteza constatării neconstituţionalităţii lor, noul C. pen. ar constitui legea penală mai favorabilă şi ar permite o soluţie de încetare a procesului penal, prin raportare la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 358/2022 şi nr. 297/2018, iar nu de condamnare a inculpatului.

În plus, aspectele invocate în susţinerea excepţiei constituie critici veritabile de neconstitutionalitate a textului criticat, scopul demersului judiciar al inculpatului fiind pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii interpretative a normei invocate.

La termenul iniţial fixat pentru soluţionarea recursului, 12 octombrie 2023, la solicitarea apărătorului recurentului inculpat, care a invocat imposibilitatea obiectivă de prezentare în instanţă, din motive medicale, Înalta Curte a amânat cauza la data de 26 octombrie 2023, pentru a-i acorda acestuia posibilitatea de a se prezenta în instanţă şi susţine calea de atac.

La termenul astfel fixat, 26 octombrie 2023, în lipsa apărătorului ales al recurentului inculpat, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apărătorul desemnat din oficiu pentru parte şi reprezentantul Ministerului Public au formulat concluziile fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

*

Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de inculpatul B., pentru următoarele considerente:

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

Sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Ploieşti, constată că excepţia de neconstituţionalitate formulată de inculpatul B. nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen., potrivit cărora "prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul: infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei" este invocată de inculpatul B., în apelul formulat de acesta (alături de alţii) împotriva sentinţei penale nr. 75 din data de 5 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova în al doilea ciclu procesual, prin care, reţinându-se ca lege penală mai favorabilă C. pen. din 1969, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) Cdod penal din 1969 pentru săvârşirea infractiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen., rap la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (faptă din noaptea de 25/26.12.2008, persoana vătămată C.), respectiv, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 321 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (faptă din noaptea de 25/26.12.2008) - infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Mai constată că inculpatul a invocat neconstituţionalitatea textului de lege precitat susţinând, în esenţă, că, nefăcând nicio diferenţiere cu privire la tentativă, ca forma atipică de săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 188 şi art. 189 C. pen., deşi aceasta are un regim sancţionator special (limitele de pedeapsă fiind reduse la jumătate) şi nu are drept urmare moartea victimei, textul invocat îl privează de posibilitatea invocării prescripţiei răspunderii sale penale, motiv pentru care este lipsit de claritate şi încălcă principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei.

În acest sens, a susţinut că în expunerea de motive care a stat la baza Legii nr. 27/2012 pentru modificarea şi completarea C. pen. al României şi a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prin care au fost modificate dispoziţiile art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen. [ca, de altfel, şi ale art. 121 alin. (2) din C. pen. din 1969], fiind aduse în varianta în vigoare în prezent - caracterul imprescriptibil al infracţiunii de omor a fost raportat exclusiv la foma consumată a infracţiunii, adică cea urmată de moartea victimei, iar nu şi la tentativă.

Plecând de la aceste argumente, inculpatul a concluzionat că numai interpretate în sensul că imprescriptibilitatea răspunderii penale pentru infracţiunile de omor şi omor calificat vizează doar forma consumată a acestora, iar nu şi forma tentativei la aceste fapte, dispoziţiile art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen. ar respecta rigorile constituţionale instituite prin art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie.

În contextul acestor reţineri, în evaluarea exigenţei de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, dacă, raportat la apărările formulate de inculpatul B. în apel - care vizează inclusiv reţinerea noului C. pen. ca lege penală mai favorabilă, cu consecinţa constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, ca urmare a interpretării dispoziţiilor art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen. în maniera anterior menţionată [în sfera căreia, de altfel, a solicitat şi schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. din 1969, în cea prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen..], nu se poate nega o eventuală aplicabilitate a textului de lege în cauză, excepţia de neconstituţionalitate formulată de inculpat nu îndeplineşte exigenţa necesităţii invocării ei în speţă.

Aceasta întrucât, prin demersul său, autorul excepţiei nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate, ci tinde la interpretarea normei de incriminare criticate în contextul factual propriu speţei, susţinând că numai interpretat în modalitatea evidenţiată în recurs în casaţie, textul de lege respectă exigenţele principiului legalităţii consacrat prin art. 1 alin. (5), şi art. 23 alin. (2) din Constituţia României.

Din această perspectivă, se constată că recurentul inculpat B. nu aduce în discuţie veritabile elemente de constituţionalitate a normei invocate, ci chestiuni de interpretare şi aplicare a acesteia în speţă. Susţinerile sale reprezintă, în mod esenţial, chiar apărări privind prescriptibilitatea răspunderii sale penale formulate, succesiv, în faţa instanţei de apel, asupra cărora, de altfel, aceasta s-a şi pronunţat (prin încheierea din 2 martie 2023, prin care au fost respinse cererile inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor).

Altfel spus, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat tinde, prin urmare, nu la cenzurarea unor elemente de neconstituţionalitate, ci la obţinerea unei interpretări legale, cu valoare obligatorie, a normei invocate, din partea unei alte autorităţi decât cea căreia îi sunt atribuite prerogative exclusive de interpretare şi aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Or, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica o judecată întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea inter alia că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în cauză, autorul excepţiei pare a tinde, în mod esenţial, la eludarea prerogativelor exclusive ale organelor abilitate de a interpreta şi aplica o normă legală, prin declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a modului în care au fost concret interpretate în speţă prevederile art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen.

Pentru argumentele prezentate, concordant Curţii de Apel Ploieşti, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de inculpatul B. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normei criticate cu legea fundamentală, ci, exclusiv, în vederea tranşării unei probleme de interpretare şi aplicare a acesteia într-o manieră favorabilă, motiv pentru care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen., este inadmisibilă, soluţia dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.

Ca urmare, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul B., Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (2) lit. b) din C. pen., cuprinsă în încheierea de şedinţă din data de 29 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2009.

Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 340 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (2) lit. b) din C. pen., cuprinsă în încheierea de şedinţă din data de 29 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2023.