Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 231/RC/2024 AI generated

Whether direct receipt of illicit proceeds by the original offender constitutes a distinct act of money laundering under Article 49 of Law No. 129/2019

Case Number Decizia nr. 231/RC/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal of the primary defendant regarding the money laundering conviction, quashed that portion of the appellate decision, and ordered the Court of Appeal to re-judge the case specifically on the issue of money laundering, while simultaneously recalculating his remaining aggregate sentence to 11 years and 4 months of imprisonment based on the remaining sustained convictions for human trafficking and pimping; the appeal of the second defendant was rejected as unfounded. The dispute centered on whether each individual financial transaction benefiting the defendants constituted a distinct material act of money laundering under Article 49(1)(a) and (b) of Law No. 129/2019, or whether the mere receipt of funds from criminal activities by the same perpetrators constituted an unprotected act. The Court found that the lower courts erroneously counted direct receipts of illicit funds as distinct acts of money laundering, failing to apply the principle from Constitutional Court Decision No. 418/2018 that the simple use of proceeds by the original offender does not meet the typicity for money laundering unless there is a distinct intent to disguise or conceal the illicit origin through transfer or exchange, whereas the conviction for the second defendant was upheld because his conduct involved active concealment mechanisms distinct from mere receipt.

Legislator headnote

AI generated

art. 67 alin. (2) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen, art. 65 alin. (3) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 35 C. pen; Whether direct receipt of illicit proceeds by the original offender constitutes a distinct act of money laundering under Article 49 of Law No. 129/2019: , instanţa de apel a constatat că activitatea inculpatului A. constând în aceea că, în perioada 2015-2020, ar fi beneficiat de diferite sume de bani expediate din Germania, pe numele său sau pe numele altor persoane, ale căror acte de identitate le transmitea persoanelor care trimiteau banii proveniţi din săvârşirea de infracţiuni, a avut ca scop disimularea adevăratei provenienţe a banilor ceea ce se circumscrie activităţii incriminate de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

Keywords

AI generated
money laundering proceeds criminal sentence human trafficking financial transaction aggravated money laundering

Cited Legislation

AI generated
art. 67 alin. (2) C. pen
pen., condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, împotriva persoanei vătămate B., cu 5 ani pedeapsa complementară, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
art. 65 alin. (1) C. pen
pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; şi, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
art. 65 alin. (3) C. pen
pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima B., în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
art. 35 alin. (1) C. pen
şi art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen
la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea la pedeapsa de 6 ani 6 luni (şase ani şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, împotriva persoanei vătămate D., cu 5 ani pedeapsa complementară, în baza art.
art. 35 C. pen
129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen.
art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen
(1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3, respectiv 7 ani, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 15 (cincisprezece) ani închisoare în regim de detenţie.
art. 45 alin. (2) C. pen
(5) raportat la art. 45 alin. (2) C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată:

Prin sentinţa penală nr. 131 pronunţată la data de 28.10.2022, în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Gorj a hotărât cu privire la inculpaţii:

a) A.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, împotriva persoanei vătămate B., cu 5 ani pedeapsa complementară, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima B.; şi, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima B., în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

- în baza art. 210 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), condamnarea la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, împotriva persoanei vătămate C., cu 5 ani pedeapsa complementară, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima C.; şi, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima C., în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

- în baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea la pedeapsa de 6 ani 6 luni (şase ani şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, împotriva persoanei vătămate D., cu 5 ani pedeapsa complementară, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima D.; şi, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima D., în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (29 acte materiale), condamnarea la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată faţă de E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. şi GG. şi 5 ani pedeapsa complementară, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; şi, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen. (139 acte materiale), condamnarea la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni (cinci ani şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată şi 5 ani pedeapsa complementară, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani şi, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3, respectiv 7 ani, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 15 (cincisprezece) ani închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (2) rap. la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victimele B., C. şi D., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă rezultantă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victimele B., C. şi D., în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă, durata reţinerii de la 19-20 noiembrie 2020, durata arestării preventive de la 20 noiembrie 2020 până la 18 ianuarie 2021 şi de la 22 octombrie 2021, până la zi.

În baza art. 399 alin. (1) şi (4) cu aplicarea art. 362 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului dispusă faţă de inculpat.

În baza art. 7 cu ref. la pct. 1 din anexa Legii nr. 76/2008, prelevează probele biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinţei în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

(…)

b) HH.

S-a admis cererea formulată de inculpatul HH., privind judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) raportat la art. 375 C. proc. pen.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul HH., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de proxenetism (11 acte materiale) faţă de M., W., F., G., I., S., H., J., V., R. şi T.., cu 3 ani pedeapsa complementară, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 49 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (50 acte materiale), cu 4 ani pedeapsa complementară, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3, respectiv 8 luni, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni (trei ani şi opt luni) închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (2) rap. la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă rezultantă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. s-a scăzut din pedeapsă, durata reţinerii de la 19-20 noiembrie 2020.

În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar al inculpatului.

În baza art. 7 cu ref. la pct. 1 din anexa Legii nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinţei în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Prin decizia penală nr. 1477 din 06 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova a respins, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de inculpatul HH. zis "HH." sau "HH.", împotriva sentinţei penale nr. 131 din data de 28.10.2022, pronunţată de către Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2021, ca nefondat, iar în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj şi de către inculpaţii II. şi A. şi, desfiinţând în parte sentinţa nr. 131 din data de 28.10.2022, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2021 rejudecând, a decis:

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 6 ani 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., săvârşită asupra persoanei vătămate B., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) săvârşită asupra persoanei vătămate C. de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de dispoziţiile art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen. de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au recontopit pedepsele principale aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv sporul de 5 ani 8 luni, astfel că, în final, inculpatul A. va fi condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. pen. şi art. 72 C. pen., s-a dedus în continuare măsura arestării preventive de la data de 28 octombrie 2022 la zi.

(…)

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1477 din 06 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, în termenul legal, inculpaţii A. şi HH. au formulat cerere de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Sub aspectul motivării cazului invocat, recurenţii inculpaţi A. şi HH. au invocat, raportat la infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen., că instanţele de fond şi apel au reţinut în mod greşit faptul că fiecare dintre tranzacţiile financiare efectuate în beneficiul inculpaţilor de către persoanele vătămate, martori sau persoanele interpuse (bani proveniţi din săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism), reprezintă fiecare câte un act material.

Au susţinut că elementul material al laturii obiective, aşa cum este descris în actul de sesizare a instanţei - încasarea sumelor de bani rezultate din prostituţie, nu se regăseşte în art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019; deşi în cuprinsul rechizitoriului, acuzaţia este că sumele de bani erau folosul dobândit de inculpaţi din săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, cu toate că unele sume au fost expediate pe numele membrilor familiei lor, acuzaţia este formulată diferit pentru a evita aplicarea Deciziei nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale. În acest context, dacă s-ar considera că autorii infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism din care provin banii sunt tot inculpaţii A. şi HH., fapta s-ar încadra în dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi ar deveni aplicabile considerentele Deciziei nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia nu poate fi acelaşi subiect activ pentru toate aceste infracţiuni, astfel că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală.

Totodată, recurenţii inculpaţi au arătat că, aşa cum reformulează acuzaţia, procurorul nu descrie niciuna dintre modalităţile alternative prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, preluat de dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 129/2019, respectiv schimbare, transfer, ascundere, disimulare, astfel că nici în acest caz fapta nu e prevăzută de legea penală.

Au mai susţinut că este greşit raţionamentul instanţelor potrivit căruia, prin achiziţionarea unor autoturisme, a unui imobil sau prin depunerea unor sume de bani la instituţii bancare s-a realizat elementul material al infracţiunii de spălare a banilor, deoarece aceste operaţiuni nu au fost în niciun caz efectuate pe ascuns sau în scopul ascunderii banilor, ci dimpotrivă, cumpărarea acestor bunuri a fost publică, întrucât inculpaţii s-au înscris cu acestea în evidenţele fiscale.

Recurentul inculpat A., în ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, împotriva persoanei vătămate D., a susţinut că descrierea faptei, respectiv folosirea metodei lover-boy, cum s-a reţinut în rechizitoriu, pentru a ademeni şi manipula persoana vătămată, nu corespunde normei de incriminare, întrucât recrutarea ca şi variantă a elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 211 C. pen. implică intenţia de a urmării efectiv scopul exploatării sexuale a persoanei ce urmează a fi recrutată.

Astfel, s-a susţinut că inculpatul a avut o simplă relaţie cu D. şi nu a urmărit niciodată scopul exploatării ei, iar în perioada scurtă în care au format un cuplu s-a comportat ca atare şi nu a încercat vreodată să îi inducă măcar idea practicării prostituţiei, neexistând niciun mijloc de probă care să indice măcar tangential elementul recrutării persoanei vătămate sau măcar scopul exploatării sexuale.

S-a mai susţinut că, din modalitatea în care este formulată acuzaţia, rezultă că fapta a fost săvârşită în modalitatea prevăzută de art. 210 alin. (1) C. pen., prin inducere în eroare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate, ambele în scopul exploatării sexuale.

Prin încheierea din 14 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au admis în principiu, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., cererile de recurs formulate de inculpaţii A. şi HH. împotriva deciziei penale nr. 1477 din 06 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Analizând recursurile în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că este fondat numai recursul în casaţie declarat de inculpatul A. doar în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen., în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Astfel, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, inculpaţii A. şi HH. au formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând în esenţă că, fapta de spălarea banilor pentru care au fost condamnaţi nu este prevăzută de legea penală, instanţele de fond şi apel reţinând în mod greşit faptul că fiecare dintre tranzacţiile financiare efectuate în beneficiul inculpaţilor de către persoanele vătămate, martori sau persoanele interpuse (bani proveniţi din săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism), reprezintă fiecare câte un act material.

Totodată, recurentul inculpat A., a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susţinând că fapta de trafic de minori pentru care a fost condamnat nu corespunde normei de incriminare întrucât recrutarea implică intenţia de a urmării efectiv scopul exploatării sexuale a persoanei ce urmează a fi recrutată, însă el a avut o simplă relaţie cu persoana vătămată D. şi nu a urmărit niciodată scopul exploatării ei.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Evaluand dacă inculpaţii A. şi HH. au fost condamnaţi pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii pentru care fiecare dintre inculpaţi este condamnat, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen., imputată inculpatului A.

În fapt, instanţele de fond şi apel au reţinut că, inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada anilor 2015 - 2020, a schimbat, transferat bani/bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bani/bunuri, a ascuns şi disimulat adevărata natură a provenienţei ilicite, a situaţiei, a dispoziţiei şi a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, printre care şi imobilele situate în Ungaria, în comuna Mezöpeterd, săvârşind, astfel, la diferite intervale de timp, 139 acte materiale care prezintă fiecare în parte conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălarea banilor. Practic, s-a reţinut că fiecare dintre tranzacţiile financiare efectuate în beneficiul inculpatului A., cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, de către persoanele vătămate, martori sau persoane interpuse, reprezintă fiecare câte un act material (astfel cum se arată în decizia recurată, filele x).

S-a mai avut în vedere că sumele de bani primite, trimise şi schimbate de inculpatul A. din activitatea infracţională a fetelor, nu sunt reprezentate doar de transferurile monetare, întrucât cele mai mari sume de bani au fost ridicate personal de acesta de la tinerele pe care le sprijinea în practicarea prostituţiei.

O parte din banii dobândiţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism au fost investiţi de inculpatul A. în achiziţionarea unor imobile în Ungaria, în autoturisme - limuzină de lux şi sume importante de bani au fost plasate în cutii de valori în bănci din Elveţia.

De asemenea, suma de 236.802 RON ce reprezintă soldul societăţii S.C. JJ. S.R.L. preluată la data de 23.07.2019, de inculpatul, în calitate de administrator, a fost dobândită tot din activitatea infracţională, întrucât inculpatul nu a desfăşurat activităţi legale aducătoare de venituri, prin intermediul acestei societăţi, inculpatul urmând să spele banii dobândiţi din activităţi infracţionale de trafic de persoane şi proxenetism. Referitor la această societate, administrată de inculpat, conform procesului-verbal nr. x din 13.11.2020 al A.J.F.P.Gorj, are ca obiect principal de activitate declarat "Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată", iar în nota explicativă, inculpatul a precizat că "menţionez că la data de 23.07.2019, soldul scriptic a coincis cu soldul faptic, respectiv am preluat suma de 236.802 RON" .

Totodată, inculpatul a utilizat sume importante de bani pentru achiziţionarea unor vacanţe luxoase şi costisitoare în ţări exotice, precum Thailanda, Emiratele Arabe, Singapore, Maldive, Laos, unde acesta s-a deplasat de mai multe ori pe an (planşa foto din 06.01.2021, f. x d.u.p.).

În scopul disimulării provenienţei sumelor de bani transferate, cât şi a destinatarului final, inculpatul obişnuia să solicite atât tinerelor care practicau prostituţia sub îndrumarea sa, cât şi altor persoane cu care intra în contact întâmplător, fotografii ale actelor de identitate pe care le utiliza pentru efectuarea de transferuri monetare în interesul său, aspecte care rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. În acest sens, s-a reţinut că din declaraţia martorei X. reise faptul că banii pe care i-a câştigat din practicarea prostituţiei i-a trimis prin serviciul KK., pe numele altor persoane pe care inculpatul A. le indica, trimiţându-i poze cu fotografiile cărţilor de identitate, pe aplicaţia LL., printre acestea numărându-se MM., căruia i-a trimis suma de 724 euro la data de 07.11.2020, cât şi NN.. De asemenea, din declaraţiile martorelor W., V., OO. rezultă că inculpatul A. le solicita ca transferurile monetare efectuate prin serviciile de transfer rapid să se facă pe numele unor persoane interpuse, pe care acesta le indica, trimiţându-le fotografii ale documentelor de identitate prin aplicaţia LL.. Declaraţiile martorilor au fost coroborate cu procesul-verbal din data de 24.03.2021 şi planşa foto anexată privind cărţile de identitate identificate cu ocazia efectuării percheziţiei informatice asupra telefonului mobil marca x, cu seria x: 354x13/01, ridicat de la inculpatul A..

În drept, instanţa de apel a constatat că activitatea inculpatului A. constând în aceea că, în perioada 2015-2020, ar fi beneficiat de diferite sume de bani expediate din Germania, pe numele său sau pe numele altor persoane, ale căror acte de identitate le transmitea persoanelor care trimiteau banii proveniţi din săvârşirea de infracţiuni, a avut ca scop disimularea adevăratei provenienţe a banilor ceea ce se circumscrie activităţii incriminate de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

Totodată, faptul că o parte din banii dobândiţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism au fost investiţi de inculpatul A. în achiziţionarea unor imobile în Ungaria (imobil situat în comuna Mezöpeterd, înscris sub nr. topo x, având o suprafaţă de 1309 m2, la adresa x Mezöpeterd, strada x nr. 31, casă de locuit, curte în intravilan, respectiv imobil situat în comuna Mezöpeterd, înregistrat sub nr. topo x, având o suprafaţă de 1280 m2, la adresa x Mezöpeterd, strada x nr. 33, casă de locuit, curte în intravilan), în autoturisme - limuzină de lux şi sume importante de bani au fost plasate în cutii de valori în bănci din Elveţia se încadrează în dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Conform art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, constituţie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Potrivit art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, constituie infracţiunea de spălare a banilor ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

Examinând legalitatea hotărârii atacate, sub aspectul existenţei unei concordanţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii de spălarea banilor pentru care inculpatul A. a fost condamnat, Înalta Curte constată incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu privire la o parte din actele materiale ce au fost reţinute în conţinutul constitutiv al infracţiunii imputate inculpatului.

În fapt, s-a reţinut că prin serviciul PP., inculpatul A. a primit, în perioada 31.07.2015-30.11.2018, următoarele sume de bani care, cumulat reprezintă suma de 17.031,56 euro, respectiv:

- la data de 31.07.2015, suma de 148,20 euro de la QQ.;

- la data de 11.02.2016, suma de 1018,26 euro de la B.;

- la data de 13.02.2016, suma de 765,33 euro de la B.;

- la data de 15.02.2016, suma de 671,99 euro de la B.;

- la data de 18.02.2016, suma de 667,49 euro de la B.;

- la data de 04.04.2016, suma de 1594,59 euro de la B.;

- la data de 06.04.2016, suma de 1021,40 euro de la B.;

- la data de 08.04.2016, suma de 568,89 euro de la RR.;

- la data de 23.04.2016, suma de 521,77 euro de la RR.;

- la data de 03.05.2016, suma de 230,61 euro de la HH.;

- la data de 27.06.2016, suma de 88,54 euro de la A.;

- la data de 30.08.2016, suma de 357,40 euro de la Q.;

- la data de 02.09.2016, suma de 670,67 euro de la Q.;

- la data de 03.09.2016, suma de 479,66 euro de la Q.;

- la data de 28.09.2016, suma de 448,55 euro de la A.;

- la data de 05.01.2017, suma de 524,25 euro de la SS.;

- la data de 06.03.2017, suma de 105,91 euro de la A.;

- la data de 18.04.2017, suma de 6.606,09 euro de la A.;

- la data de 22.04.2018, suma de 428,11 euro de la A.;

- la data de 30.11.2018, suma de 113,85 euro de la A.;

Totodată, prin serviciul PP., inculpatul A. a trimis, în perioada 26.05.2015 - 06.03.2017, următoarele sume de bani care, cumulat reprezintă suma de 37.845,94 euro, respectiv:

- la data de 26.05.2015, trimite suma de 109,75 euro numitului TT.;

- la data de 29.05.2015, trimite suma de 164,80 euro numitului HH.;

- la data de 12.06.2015, trimite suma de 223,53 euro numitei UU.;

- la data de 1206.2015, trimite suma de 279,42 euro numitului VV.;

- la data de 08.07.2015, trimite suma de 110,41 euro numitului TT.;

- la data de 10.07.2015, trimite suma de 308,97 euro numitei UU.;

- la data de 13.07.215 trimite suma de 446,43 euro numitului TT.;

- la data de 13.07.2015 trimite suma de 334,82 euro numitei WW.;

- la data de 20.07.2015, trimite suma de 162,43 euro numitei UU.;

- la data de 17.08.215 trimite suma de 111,08 euro numitului XX.;

- la data de 05.11.215 trimite suma de 54,33 euro numitei YY.;

- la data de 05.11.215 trimite suma de 54,30 euro numitei ZZ.;

- la data de 14.01.216 trimite suma de 436,91 euro numitului QQ.;

- la data de 21.01.216 trimite suma de 217,87 euro numitului QQ.;

- la data de 26.01.2016, trimite suma de 1627,19 euro numitei UU.;

- la data de 27.01.2016, trimite suma de 543,24 euro numitei UU.;

- la data de 27.01.2016 trimite suma de 103,21 euro numitului AAA.;

- la data de 29.01.2016, trimite suma de 654,77 euro numitei UU.;

- la data de 30.01.2016 trimite suma de 324,90 euro numitului QQ.;

- la data de 01.02.2016 trimite suma de 292,41 euro numitului QQ.;

- la data de 01.02.2016 trimite suma de 54,15 euro numitului BBB.;

- la data de 02.02.2016 trimite suma de 490,04 euro numitului QQ.;

- la data de 22.02.2016, trimite suma de 667,73 euro numitului HH.;

- la data de 02.03.2016, trimite suma de 108,64 euro numitei CCC.;

- la data de 08.03.2016, trimite suma de 74,02 euro numitei C.;

- la data de 30.05.2016, trimite suma de 1778,23 euro numitului HH.;

- la data de 31.05.2016, trimite suma de 556,85 euro numitului HH.;

- la data de 01.06.2016, trimite suma de 556,49 euro numitului HH.;

- la data de 04.06.2016, trimite suma de 284,17 euro numitului HH.;

- la data de 27.06.2016, trimite pe numele lui suma de 88,54 euro(1 act material);

- la data de 27.06.2016, trimite suma de 885,43 euro numitei B.;

- la data de 15.07.2016 trimite suma de 111,40 euro numitei DDD.;

- la data de 16.07.2016 trimite suma de 1103,39 euro numitei UU.;

- la data de 20.07.2016 trimite suma de 1322,15 euro numitei UU.;

- la data de 03.08.2016 trimite suma de 1515,10 euro numitei UU.;

- la data de 04.08.2016 trimite suma de 166,87 euro numitei EEE.;

- la data de 04.08.2016 trimite suma de 55,62 euro numitei FFF.;

- la data de 04.08.2016 trimite suma de 55,62 euro numitei EEE.;

- la data de 25.08.2016 trimite suma de 1.355,51 euro numitului GGG.;

- la data de 15.09.2016 trimite suma de 224,91 euro numitului HHH.;

- la data de 21.09.2016, trimite suma de 2.675,99 euro numitului HH.;

- la data de 22.09.2016 trimite suma de 223,82 euro numitei W.;

- la data de 27.09.2016, trimite suma de 2.250,59 euro numitului HH.;

- la data de 27.09.2016, trimite suma de 337,40 euro numitei B.;

- la data de 28.09.2016, îşi trimite pe numele lui suma de 448,55 euro;

- la data de 04.10.2016, trimite suma de 2.231,19 euro numitului HH.;

- la data de 21.10.2016, trimite suma de 163,51 euro numitei III.;

- la data de 26.10.2016 trimite suma de 3.266,09 euro numitei UU.;

- la data de 28.10.2016 trimite suma de 1.634,54 euro numitei UU.;

- la data de 31.10.2016 trimite suma de 766,71 euro numitei UU.;

- la data de 03.11.2016 trimite suma de 110,95 euro numitei DDD.;

- la data de 08.11.2016 trimite suma de 2.208,99 euro numitei UU.;

- la data de 14.11.2016 trimite suma de 650,69 euro numitei JJJ.;

- la data de 14.11.2016 trimite suma de 430,51 euro numitei DDD.;

- la data de 27.11.2016 trimite suma de 211,90 euro numitei KKK.;

- la data de 28.11.2016, trimite suma de 1.271,43 euro numitului LLL.;

- la data de 30.11.2016 trimite suma de 106,47 euro numitei KKK.;

- la data de 22.12.2016, trimite suma de 523,24 euro numitului HH.;

- la data de 24.02.2017, trimite suma de 211,83 euro numitei MMM.;

- la data de 06.03.2017, trimite suma de 105,91 euro numitului NNN.;

Totodată, prin serviciul de transfer monetar KK., inculpatul A. a primit, în perioada 06.09.2018-03.01.2020, următoarele sume de bani care, însumează un total de 4.223 euro, după cum urmează:

- la data de 03.01.2020, primeşte suma de 600 euro de la OOO.);

- la data de 08.02.2020, primeşte suma de 400 euro de la F.;

- la data de 29.06.2020, suma de 1.163 euro de la G.;

- la data de 07.05.2019, suma de 60 euro de la PPP.;

- la data de 12.08.2019, suma de 400 euro de la QQQ.;

- la data de 18.11.2019, suma de 900 euro de la RRR.;

- la data de 06.09.2018, suma de 700 euro de la SSS..

Prin serviciul de transfer monetar KK., inculpatul A. a trimis, în perioada 10.06.2019-18.11.2020, următoarele sume de bani care, cumulat reprezintă suma de 10.335 euro şi 1.300 RON, respectiv:

- la data de 18.11.2020, trimite suma de 400 RON numitei V.;

- la data de 30.10.2020, trimite suma de 100 euro numitei TTT.;

- la data de 10.08.2020, trimite suma de 350 euro numitei L.;

- la data de 05.06.2020, trimite suma de 2.000 euro numitului HH.;

- la data de 04.06.2020, trimite suma de 485 euro numitului UUU.;

- la data de 12.05.2020, trimite suma de 100 euro numitului VVV.;

- la data de 22.04.2020, trimite suma de 400 euro numitului VVV.;

- la data de 22.04.2020, trimite suma de 250 euro numitului WWW.;

- la data de 17.04.2020, trimite suma de 450 euro numitului VVV.;

- la data de 17.04.2020, trimite suma de 200 euro numitului WWW.;

- la data de 06.04.2020, trimite suma de 3.000 euro numitei XXX.;

- la data de 03.04.2020, trimite suma de 400 euro numitului VVV.;

- la data de 31.03.2020, trimite suma de 2.500 euro numitei YYY.;

- la data de 12.03.2020, trimite suma de 100 euro numitului VVV.;

- la data de 10.06.2019, trimite suma de 900 RON numitei U..

Prin serviciul de transfer monetar RIA, al ZZZ., inculpatul A. a primit, în datele de 04.05.2018 şi 07.05.2018, următoarea sumă de bani cumulată, respectiv suma de 1.700 euro:

- la data de 04.05.2018, suma de 500 euro de la AAAA.;

- la data de 07.05.2018, suma de 1.200 euro de la BBBB..

Prin serviciul de transfer monetar RIA, al ZZZ., inculpatul A. a trimis, în perioada 23.04.2015-08.09.2020, următoarele sume de bani care, cumulat reprezintă suma de 17.950 euro şi 21.558,15 RON, respectiv:

- La data de 23.04.2015, suma de 438 RON numitului TT.;

- La data de 23.04.2015, suma de 436 RON numitei FFF.;

- La data de 07.05.2015, suma de 440 RON numitului TT.;

- La data de 21.05.2015, suma de 1.323 RON numitei FFF.;

- la data de 08.06.2015, suma de 300 euro numitei UU.;

- la data de 08.06.2015, suma de 100 euro numitei UU.;

- la data de 09.06.2015, suma de 100 euro numitului XX.;

- la data de 10.06.2015, suma de 200 euro numitei UU.;

- la data de 11.06.2015, suma de 300 euro numitei UU.;

- la data de 07.07.2015, suma de 50 euro numitei CCCC.;

- la data de 08.09.2015, suma de 600 euro numitului BBBB.;

- la data de 12.09.2015, suma de 250 euro numitei DDDD.;

- la data de 14.09.2015, suma de 1.000 euro numitei DDDD.;

- la data de 15.09.2015, suma de 150 euro numitului XX.;

- la data de 17.09.2015, suma de 438 RON numitului XX.

- la data de 19.09.2015, suma de 200 euro numitei DDDD.;

- la data de 22.09.2015, suma de 600 euro numitei DDDD.;

- la data de 25.09.2015, suma de 500 euro numitei DDDD.;

- la data de 27.09.2015, suma de 300 euro numitei DDDD.;

- la data de 01.10.2015, suma de 100 euro numitei ZZ.;

- la data de 01.10.2015, suma de 400 euro numitei DDDD.;

- la data de 05.10.2015, suma de 600 euro numitei DDDD.;

- la data de 27.11.2015, suma de 220,5 RON numitei YY.;

- la data de 19.05.2016, suma de 3.000 euro numitului HH.;

- la data de 02.05.2017, suma de 1.575 RON numitului NNN.;

- la data de 12.12.2017, suma de 1.200 euro numitei UU.;

- la data de 20.12.2017, suma de 3.500 euro numitei UU.;

- la data de 25.04.2018, suma de 3.500 euro numitei UU.;

- la data de 10.07.2018, suma de 231 RON numitei E.;

- la data de 04.03.2020, suma de 476 RON, numitei EEEE.;

- la data de 08.04.2020, suma de 167,65 RON numitei FFFF.;

- la data de 13.04.2020, suma de 9.580 RON numitei UU.;

- la data de 13.04.2020, suma de 1.000 euro numitei UU.;

- la data de 13.04.2020, suma de 4.790 RON numitei UU.;

- la data de 08.09.2020, suma de 1.443 RON numitei V..

Astfel, se observă că instanţa de apel a reţinut cu privire la tranzacţiile financiare efectuate în beneficiul inculpatului A. de către persoanele vătămate, martori sau persoane interpuse (bani proveniţi din săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism) că prezintă fiecare în parte conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălarea banilor, fără a face analiza fiecărui act material în parte.

Din situaţia de fapt reţinută în cauză, Înalta Curte constată însă, cu privire la o parte dintre tranzacţiile financiare, că au ca obiect sume de bani ce au fost oferite direct inculpatului A. de către persoanele vătămate, obţinute din practicarea prostituţiei. Or, în privinţa acestor sume de bani nu există acte de disimulare a provenienţei ilicite, astfel încât operaţiunile financiare efectuate în beneficiul inculpatului să poată fi circumscrise modalităţilor normative reglementate de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 129/2019 (anterior art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002).

Totodată, se au în vedere considerentele Deciziei nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale a României, potrivit cărora "simpla folosire a bunurilor rezultate din comiterea unei infracţiuni de către subiectul activ al infracţiunii săvârşite nu corespunde de plano scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de a disimula provenienţa bunurilor obţinute din infracţiuni. Dacă însă această "folosire" a bunurilor presupune activităţi de schimbare sau transfer al bunurilor în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite, atunci se realizează elementele de tipicitate ale variantelor normative de la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002".

Raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că, în mod greşit, s-au reţinut ca fiind acte materiale ce constituie fiecare în parte conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălarea banilor, primirea în mod direct a unor sume de bani către inculpatul A. de la persoanele vătămate, context în care, având în vedere limitele rejudecării în calea de atac a recursului în casaţie, ce nu permit reconfigurarea situaţiei de fapt şi reindividualizarea pedepsei aplicate, Înalta Curte va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, Curtea de Apel Craiova, în ce priveşte pe inculpatul A. numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen.

În ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, împotriva persoanei vătămate D., săvârşită de inculpatul A., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanţei de fond, confirmată de instanţa de apel, a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., fiind reţinute în concret acţiunile inculpatului şi motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârşit fapta.

În fapt, instanţele de fond şi apel au stabilit, în esenţă, că, la mijlocul lunii octombrie 2020, inculpatul A. a recrutat, în scopul exploatării sexuale, pe persoana vătămată minoră D., prin inducere în eroare, folosind metoda "lover boy", impresionând-o prin gesturi romantice, cadouri costisitoare şi bani, prin promisiunea unei relaţii serioase şi erijindu-se în protectorul ei, atât în faţa familiei minorei, cât şi a cadrelor didactice de la unitatea de învăţământ unde aceasta îşi urma cursurile.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "trafic de minori", prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

Infracţiunea de trafic cu minori reproduce, în esenţă, prevederile infracţiunii prevăzute în art. 210 C. pen. constând în traficul de persoane, cu deosebirea că subiectul pasiv al infracţiunii este un minor, iar dacă fapta s-a comis în modalităţile art. 210 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă sunt mai mari decât cele prevăzute pentru aceleaşi fapte comise faţă de un major [art. 211 alin. (2)]. Elementul material al laturii obiective se realizează prin aceleaşi fapte ca şi la traficul de persoane, constând în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia. Faptele de trafic de minori pot fi săvârşite prin orice mijloace, în orice condiţii şi împrejurări, spre deosebire de traficul de persoane, care există numai dacă faptele sunt săvârşite în una sau unele dintre circumstanţele enumerate limitativ în art. 210 alin. (1) lit. a) - c) C. pen.

În condiţiile art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de minori îndeplinirea numai a acţiunilor constând în recrutare, transportare, transferare, adăpostire, primire, astfel că pentru forma de bază a infracţiunii prev. de art. 211 C. pen. nu este necesară îndeplinirea condiţiilor constând în constrângerea persoanei vătămate, răpirea, inducerea acesteia în eroare, abuzul de autoritate, ori alte condiţii din cele prevăzute în textul art. 210 alin. (1) lit. a) - c) C. pen.

Elementul material al traficului de minori prevede cinci modalităţi alternative de săvârşire, respectiv: recrutarea, care constă în racolarea directă sau indirectă, prin orice mijloace a victimelor în vederea exploatării; transportarea care presupune deplasarea victimei cu orice mijloace de transport la locul unde urmează a fi exploatate; transferarea constând în relocarea victimei de la un traficant la alt traficant, ca obiect al unei tranzacţii sau înţelegeri între aceştia; adăpostirea ce presupune cazarea victimei într-o locuinţă sau alt amplasament ori găzduirea acesteia; primirea care se analizează prin preluarea victimei de către un traficant de la alt traficant în vederea exploatării.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, prin decizia recurată s-a reţinut că elementul material constă în recrutarea minorei D., prin inducere în eroare, folosind metoda "lover boy", în scopul exploatării sexuale.

Conform considerentelor instanţei de apel, inculpatul A. a încercat prin specularea unei dependenţe emoţionale şi financiare să o convingă pe victima D. că o iubeşte şi este specială pentru el afirmând că are intenţia de a se căsători. Inculpatul a reuşit să îi convingă şi pe părinţii minorei să-i permită acesteia să se mute împreună, dându-i tatălui victimei suma de 1.000 RON, cu scopul de a o lăsa să stea cu el, locuind împreună la un apartament situat pe str. x din Paris, din municipiul Târgu Jiu, care pretindea că îi aparţine. Intenţiile inculpatului au început să devină clare în momentul în care a început să o forţeze pe victimă să consume cocaină şi să întreţină raporturi sexuale ulterior inculpatul A. justificându-se că reacţiona astfel faţă de ea din cauza consumului de droguri.

Cu ocazia audierii, victima D. a arătat că inculpatul obişnuia să o agreseze fizic în momentul în care refuza să consume cocaină sau când nu dorea să întreţină raporturi sexuale. Potrivit celor susţinute de persoana vătămată, prin oferirea drogului, scopul inculpatului era de a o determina să întreţină raporturi sexuale cu el şi, totodată, de a-i crea acesteia o stare de dependenţa faţă de acest drog, lucru care s-a şi întâmplat, deoarece, după părăsirea inculpatului, victima a intrat într-o stare de sevraj. Mai mult, inculpatul i-a redus persoanei vătămate libertatea de mişcare şi acţiune, permiţându-i să vorbească la telefon numai în prezenţa lui şi să părăsească apartamentul numai însoţită de el.

Împrejurarea că inculpatul urma să o determine pe D. să se prostitueze în folosul său este certificată de faptul că a încercat să o convingă pe victimă să îşi tatueze pe corp o coroană - simbolul propriului "imperiu", tatuat şi la alte fete.

Realizând pericolul la care este expusă, victima a reuşit să fugă fiind preluată de mama sa dintr-o parcare mai retrasă şi ascunsă la domiciliul unor rude unde au realizat că nu vor fi găsite de inculpat.

Contrar apărărilor inculpatului, care a încercat să inoculeze ideea că relaţia dintre cei doi a fost asemănătoare unei relaţii de concubinaj, instanţa de apel a constatat că intenţia inculpatului, persoană a cărui preocupare infracţională legată de traficarea persoanelor de sex feminin este dovedită în mod cert, a fost aceea de a o recruta şi adăposti pe victima minoră, în scopul de a o exploata.

Astfel, raportat la împrejurările faptice stabilite la judecata cauzei în fond şi menţinute în apel, în condiţiile în care prin motivele de recurs în casaţie, în esenţă, inculpatul susţine că a avut o simplă relaţie cu minora D. şi nu a urmărit niciodată scopul exploatării ei, iar în perioada scurtă în care au format un cuplu s-a comportat ca atare şi nu a încercat vreodată să îi inducă măcar ideea practicării prostituţiei, neexistând niciun mijloc de probă care să indice măcar tangenţial elementul recrutării persoanei vătămate sau măcar scopul exploatării sexuale, Înalta Curte constată că motivele invocate vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

În plus, Înalta Curte observă că aceleaşi susţineri ale inculpatului au fost analizate şi în calea de atac a apelului, acestea regăsindu-se în cadrul motivelor de apel, instanţa de apel constatând, pe baza probelor administrate, că acţiunea de racolare a minorei D., profitând de vârsta acesteia, elevă la liceu, şi deci de nivelul de instruire scăzut şi de situaţia materială relativ precară a acesteia, atitudinea de acceptare şi încurajare din partea părinţilor victimei, precum şi folosirea ulterior a actelor de constrângere psihică prin punerea victimei într-o stare de dependenţă emoţională faţă de el în scop de exploatare, dar şi prin drogarea minorei cu cocaină, reprezintă elementele constitutive ale infracţiunii de "trafic de minori", în cele două forme alternative, recrutare şi cazare.

Aşadar, criticând decizia instanţei de apel, susţinerile recurentului inculpat tind, în realitate, la reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Astfel, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A., astfel cum au fost reţinută în mod definitiv de instanţa de apel, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de "trafic de minori", prevăzută de art. 211 alin (1) şi alin. (2) lit. a) rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen., imputată inculpatului HH. şi pentru care a fost condamnat, Înalta Curte constată că nu sunt reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

În fapt, instanţele de fond şi apel au reţinut că, inculpatul HH., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2015 - 2020, a săvârşit, la diferite intervale de timp, 50 acte materiale care prezintă fiecare în parte conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălarea banilor, în sensul că a schimbat, transferat bani/bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora, a ascuns şi disimulat adevărata natură a provenienţei ilicite, a situaţiei, a dispoziţiei şi a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, printre care şi autoturismul (limuzină) marca x, serie sasiu x, cât şi cutia de valori închiriată la GGGG..

În ceea ce priveşte susţinerea că încasarea sumelor de bani rezultate din prostituţie nu se regăseşte în art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, acuzaţia fiind formulată diferit pentru a evita aplicarea Deciziei nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale, context în care, dacă s-ar considera că autorii infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism din care provin banii sunt tot inculpaţii A. şi HH., fapta s-ar încadra în prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi ar deveni aplicabile considerentele deciziei menţionate, Înalta Curte observă (aşa cum s-a menţionat şi învederat şi în apel) că acuzaţiile nu se limitează, aşa cum se susţine, doar la dobândirea, deţinerea sau folosirea unor bunuri cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, activitatea descrisă fiind mai complexă, inculpatul HH. fiind acuzat pentru săvârşirea unor alte modalităţi normative a infracţiunii de spălare a banilor, cea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, actualmente art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019 - text a cărui constituţionalitate nu a fost însă disputată în decizia menţionată anterior.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului HH., astfel cum au fost reţinută în mod definitiv de instanţa de apel, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (50 acte materiale).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1477 din 06 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Va casa, în parte, decizia penală atacată, în ce priveşte pe inculpatul A. numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen.

Va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 12 ani 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, Curtea de Apel Craiova, pentru inculpatul A. numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "spălare de bani", prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele repuse în individualitatea lor, respectiv 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de minori", prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., împotriva persoanei vătămate D., 3 ani închisoare pentru infracţiunea de "trafic de persoane" prev. de art. 210 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., săvârşită asupra persoanei vătămate B., 4 ani închisoare pentru infracţiunea de "trafic de persoane", prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) săvârşită asupra persoanei vătămate C., 6 ani închisoare pentru infracţiunea de "proxenetism", prev. de art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani 4 luni închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea de 7 ani la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani 4 luni închisoare).

Va anula MEPI nr. 150 emis la data de 6.09.2023 de Tribunalul Gorj, secţia penală şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru inculpatul A., conform prezentei decizii.

Va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., durata reţinerii de la 19-20 noiembrie 2020, durata arestării preventive de la 20 noiembrie 2020 până la 18 ianuarie 2021, precum şi perioada arestării preventive şi perioada executată în baza mandatului de executare a pedepsei anulat, de la 22.10.2021 la zi.

Va menţine celelalte dispoziţii referitoare la inculpatul A. care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie, exercitat de recurentul inculpat A. vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul HH. împotriva deciziei penale nr. 1477 din 06 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat HH. la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 680 RON fiecare, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

1. Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1477 din 06 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Casează, în parte, decizia penală atacată, în ce priveşte pe inculpatul A. numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen.

Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 12 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, Curtea de Apel Craiova, în ce priveşte pe inculpatul A. numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., recontopeşte pedepsele repuse în individualitatea lor, respectiv 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., împotriva persoanei vătămate D., 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., săvârşită asupra persoanei vătămate B., 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) săvârşită asupra persoanei vătămate C., 6 ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 4 luni închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea de 7 ani la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani şi 4 luni închisoare).

Anulează MEPI nr. 150 emis la data de 6.09.2023 de Tribunalul Gorj, secţia penală şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru inculpatul A., conform prezentei decizii.

Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., durata reţinerii de la 19-20 noiembrie 2020, durata arestării preventive de la 20 noiembrie 2020 până la 18 ianuarie 2021, precum şi perioada arestării preventive şi perioada executată în baza mandatului de executare a pedepsei anulat, de la 22.10.2021 la zi.

Menţine celelalte dispoziţii referitoare la inculpatul A. care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie, exercitat de recurentul inculpat A. rămân în sarcina statului.

2. Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul HH. împotriva deciziei penale nr. 1477 din 06 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat HH. la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 680 RON fiecare, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2024.