Mandatory precautionary seizure for corruption and money laundering: proportionality of real estate sequestration against statutory confiscation limits

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea/F din data de 16 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus, printre altele, în baza art. 2502 raportat la art. 249 din C. proc. pen., menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor persoanelor juridice inculpate S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.R.L., prin ordonanţa procurorului emisă la data de 19.05.2017, în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum au fost identificate prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din 25.07.2017.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 21.08.2017, emis în dosarul nr. x/2016, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatelor S.C. B. S.R.L. sub aspectul săvârşirii în concurs a infracţiunilor de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi S.C A. S.A. sub aspectul săvârşirii în concurs a infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatei S.C. B. S.R.L. că, prin reprezentatul său legal, inculpatul C. care, acţionând în numele societăţii, în perioada august 2009 - mai 2011, cu ştiinţă l-a ajutat pe inculpatul D. (şi implicit pe celălalt participant al infracţiunii de luare de mită) în activitatea infracţională de luare de mită reţinută în sarcina sa, prin aceea că a reprezentat societatea B. (controlată de D.) în relaţia cu A. relativ la încheierea şi derularea contractului de asociere în participaţiune din data de 15.08.2009 cu societatea A. (inclusiv relativ la actele adiţionale), în condiţiile prezentate în expozitivul rechizitoriului, contract ce reprezintă obiectul infracţiunii de luare de mită, precum şi că, prin reprezentatul său legal inculpatul C. care, acţionând în numele societăţii, în perioada decembrie 2015 - martie 2016 a reprezentat societatea B. (controlată de D.) în relaţia cu A. relativ la încheierea şi derularea operaţiunilor juridice ce au condus la preluarea afacerii E. de către A., inclusiv relativ la încheierea şi derularea celor 4 contracte ce fac obiectul infracţiunii de spălare de bani, contracte care reprezintă operaţiuni juridice complexe şi care constituie în privinţa reglementării în cuprinsul lor a situaţiei şi naturii juridice a sumei de 3.100.000 euro, plătită de A. către societatea B. în baza contractului de asociere din data de 15.08.2009, forme alternative de manifestare de voinţă tipice infracţiunii de spălare de bani, prin stabilirea unor raporturi juridice nereale în parte sub acel aspect, în scopul de a disimula adevărata natură a existenţei sumei de 3.100.000 euro în patrimoniul societăţii B. şi în scopul de a ajuta persoanele care au săvârşit infracţiunile de dare şi laure de mită să se sustragă de la urmărire penală, în condiţiile prezentate în expozitivul rechizitoriului.

De asemenea, în sarcina inculpatei S.C. A. S.A. s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că, prin reprezentatul său legal, inculpatul F., care, acţionând în numele şi în interesul societăţii, în perioada aprilie 2009 - mai 2011 a oferit suma de 3.500.000 de euro, din care a dat suma de 3.100.000 de euro inculpatului D. sub forma unor plăţi făcute în cadrul unui contract de asociere în participaţiune încheiat la data de 15.08.2009, între societăţile B. S.R.L. şi A. S.A., în scopul de a-l determina pe acesta să îndeplinească şi să nu îndeplinească acte privitoare la însărcinările avute precum şi să îndeplinească acte contrare acestora, în perioada aprilie 2009 - noiembrie 2013, în calitate de funcţionar (în sensul legii penale), preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televiziune încheiat la data de 08.04.2008 între LPF şi consorţiul constituit din societăţile G. S.A. şi A. S.A. şi în legătură cu încheierea altor contracte prezentate în cuprinsul rechizitoriului, precum şi că, prin reprezentatul său legal inculpatul H. care, acţionând în numele şi în interesul societăţii, în perioada decembrie 2015 - martie 2016 a încheiat şi derulat operaţiunile juridice ce au condus la preluarea afacerii E. de către A., inclusiv cele 4 contracte ce fac obiectul infracţiunii de spălare de bani, contracte care reprezintă operaţiuni juridice complexe şi care constituie în privinţa reglementării în cuprinsul lor a situaţiei şi naturii juridice a sumei de 3.100.000 euro, plătită de A. către societatea B. în baza contractului de asociere din data de 15.08.2009, forme alternative de manifestare de voinţă tipice infracţiunii de spălare de bani, prin stabilirea unor raporturi juridice nereale în parte sub acel aspect, în scopul de a disimula adevărata natură a existenţei sumei de 3.100.000 euro în patrimoniul societăţii B. şi în scopul de a ajuta persoanele care au săvârşit infracţiunile de dare şi laure de mită să se sustragă de la urmărire penală, în condiţiile prezentate în expozitivul rechizitoriului.

Prin sentinţa penală nr. 37 din 15.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, cauza a fost soluţionată pe fond, împotriva acesteia formulând apel parchetul şi inculpaţii.

Prin decizia nr. 1103/A din 01.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii C., F., S.C. B. S.R.L., D., I., D., S.C. J. S.R.L., K., S.C. A. S.A. şi H. împotriva sentinţei penale nr. 37/15.01.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2017, s-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă - Curtea de Apel Bucureşti, judecata urmând a îşi relua cursul începând cu procedura camerei preliminare, conform art. 342 şi următoarele din C. proc. pen.

Ulterior cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2021 la data de 01.11.2021, urmând procedura de cameră preliminară.

La termenul de judecată din data de 13.02.2022, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţia părţilor verificarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen.

S-a reţinut că prin ordonanţa procurorului din data de 19.05.2017 emisă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor aparţinând persoanei juridice S.C. B. S.R.L., până la concurenţa sumei de 16.771.659 RON şi asupra bunurilor aparţinând persoanei juridice S.C. A., până la concurenţa sumei de 13.714.414 RON, iar ulterior, prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din data de 25.07.2017, în baza art. 249 din C. proc. pen. s-a procedat la identificarea şi sechestrarea unui bun imobil aparţinând S.C. B. S.R.L., respectiv imobil situat în Bucureşti, strada x nr. 18 - 20, cu nr. cadastral x, compus din teren în suprafaţă de 792 mp (din măsurătorile cadastrale 789,60 mp) şi construcţiile C1 - bloc în suprafaţă construită la sol 590,60 mp şi regim de înălţime S + P + 5 E + etaj tehnic, având destinaţia de hotel şi C 2 - bloc finalizat în suprafaţă construită la sol de 124,80 mp, cu regim de înălţime P, cu nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x (CF vechi x) a municipiului Bucureşti, sector 1 (valoarea estimată a imobilului sechestrat este de 3.754.000 euro conform raportului de evaluare) şi a unor bunuri imobile aparţinând S.C. A., respectiv imobilul situat în municipiul Craiova, strada x nr. 30, etaj P şi 1, fostă strada x nr. 13 E (fost 41) şi Olteţ nr. 30, 32, judeţul Dolj, cu nr. cadastral x - CI - U 22 (extras carte funciară conform cererii nr. x din data de 20.04.2012, act notarial autentificat sub nr. x/30.06.2011 emis de BNP L., valoarea estimată a imobilului sechestrat este de 2.742.000 euro conform raportului de evaluare) şi imobilul situat în municipiul Iaşi, strada x nr. 63, judeţul Iaşi, cu nr. cadastral x (extras carte funciară conform cererii nr. x din data de 07.09.2011, act notarial autentificat sub nr. x/28.07.2011 emis de BNP L., valoarea estimată a imobilului sechestrat este de 1.091.000 euro conform raportului de evaluare).

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune; (4) măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituţională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite şi neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016), Curtea Constituţională a reţinut că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

În jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei deduse judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în cauză, sunt întrunite exigenţele legale pentru menţinerea măsurilor asigurătorii.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că modificarea legislativă introdusă prin Legea nr. 6/2021 instituie o obligaţie procedural pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în cazurile în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

De asemenea, având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, raţiunea acestei modificări evidenţiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica o dată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare, prin instituirea acestei obligaţii procesuale compensatoare, să efectueze periodic o analiză concretă a testului proporţionalităţii consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe (hotărârea din 9 ianuarie 2009, paragrafele 76-78) şi M. contra Republicii Cehe (hotărârea din 28 septembrie 2010, paragraful 103), în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate.

În acest sens este inclusiv jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 19/2017 privind recursul în interesul legii, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017), instanţa supremă reţinând că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Curtea de apel a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 21.08.2017 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpata S.C. B. S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii în concurs a infracţiunilor de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., iar inculpata SC A. S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii în concurs a infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., existând suspiciunea rezonabilă că acestea ar fi putut comite faptele pentru care au fost trimise în judecată, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie de care acestea beneficiază, potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României.

De asemenea, instanţa a reţinut, în cauză, incidenţa unuia din cazurile de instituire obligatorie a sechestrului asigurător, dat de particularităţile infracţiunilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, dar şi incidenţa art. 32 din Legea 656/2002.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în raport de natura infracţiunilor imputate inculpatelor persoane juridice S.C. B. S.R.L. (art. 289 din C. pen.) şi S.C. A. (art. 255 din C. pen. 1969), şi văzând şi dispoziţiile art. 112 alin. (6) din C. pen., întinderea măsurii asigurătorii este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire o bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale).

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că măsura este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este aplicată în mod nediscriminatoriu şi nu aduce atingere existenţei dreptului de proprietate, imobilele fiind exploatate conform destinaţiei de către proprietari.

Contrar susţinerilor apărătorilor inculpaţilor, curtea a apreciat că valoarea bunurilor supuse sechestrului asigurător nu este disproporţionată în raport de valoarea stabilită de organul de urmărire penală pentru care s-a solicitat a fi confiscarea, iar referitor la trimiterile privind aspectul că autorul infracţiunii predicat nu poate fi tras la răspundere pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, s-a constatat că acestea nu îşi găsesc justificarea în acest moment procesual, acestea fiind chestiuni ce urmează a fi lămurite în urma cercetării judecătoreşti.

Totodată, s-a reţinut că susţinerile apărării, potrivit cărora măsura asigurătorie a fost dispusă faţă de inculpatele persoane juridice după împlinirea termenului de prescripţie pentru cele două fapte de corupţie, nu pot fi analizate în acest moment, aceste apărări urmând a fi invocate după citirea actului de sesizare şi analizate în urma cercetării judecătoreşti.

În contextul factual al cauzei, respectiv în condiţiile în care cercetarea judecătorească nu a început şi nu au fost administrate probe care să argumenteze schimbarea sau încetarea temeiurilor iniţiale avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la nerezonabilitatea termenului de aproape 7 ani scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu impune decât existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit, astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuţie principiul rezonabilităţii, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (în jurisprudenţa precitată), care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei.

În aprecierea termenului rezonabil al procedurii, instanţa de fond a avut în vedere şi comportamentul dilatoriu al inculpaţilor care au comunicat cu întârziere calitatea avută, aspect care a determinat prelungirea procedurii judiciare.

Faţă de aspectele expuse, constatându-se că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor persoanelor juridice inculpate S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.R.L., prin ordonanţa procurorului emisă la data de 19.05.2017, în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum au fost identificate prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din 25.07.2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus menţinerea acestor măsuri.

Împotriva încheierii/F din data de 16 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021 au formulat contestaţii inculpaţii S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.A.

În motivele contestaţiei formulate, inculpata persoană juridică S.C. A. S.A. a susţinut, în esenţă, că cele două imobile asupra cărora este menţinută măsura sechestrului sunt evaluate la suma totală de 3.833.000 euro, reprezentând 19.057.292,70 RON, la cursul comunicat de BNR la 05.03.2024 (1 euro - 4.9719 RON), respectiv 13.632.950 RON (imobilul situat în Craiova) şi 5.424.343 RON (imobilul situat în Iaşi), sumă ce depăşeşte cu mult valoarea pentru care s-a instituit măsura sechestrului în anul 2017 de către procuror.

De asemenea, a precizat că măsura asigurătorie a fost dispusă de către organele de urmărire penală în anul 2017, ulterior împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru săvârşirea pretinsei infracţiuni de dare de mită în forma autoratului, respectiv la 3 ani de zile de la împlinirea acestuia. De altfel, în această situaţie sunt şi măsurile de continuare a urmăririi penale, respectiv de punere în mişcare a acţiunii penale care au fost luate tot în anul 2017, ulterior împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În opinia contestatoarei, pentru constatarea faptului că măsura asigurătorie a fost dispusă de către organele de urmărire penală ulterior împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru săvârşirea pretinsei infracţiuni de dare de mită în forma autoratului, aşadar în mod nelegal, nu este necesară administrarea niciunei probe noi, momentul consumării infracţiunii de corupţie (dare de mită) fiind deja stabilit prin Rechizitoriul întocmit în cauză.

În acest sens, contestatoarea a precizat că termenul de prescripţie generală a început să curgă de la data de 13.04.2009 (infracţiunea consumându-se instantaneu, la data pretinderii şi acceptării) şi s-a împlinit la data de 12.04.2014, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1968).

Or, în condiţiile în care în acest interval de timp, respectiv 13.04.2009 - 12.04.2014, nu s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru nicio faptă de corupţie (nici pentru dare de mită, nici pentru luare demită) faţă de nicio persoană care să dobândească calitatea de suspectă, şi, consecutiv, nu a fost pusă în mişcare nici acţiunea penală, nicio persoană nedobândind calitatea de inculpată în cauză, cu consecinţă neluării la momentul respectiv a vreunei măsuri asigurătorii, luarea unei astfel de măsuri, în prezenta cauză, în anul 2017, apare ca vădit nelegală, pentru că, în anul 2017, exista o cauză care nu permitea punerea în miscare a acţiunii penale şi nici exercitarea în continuare a acţiunii penale faţă de contestatoarea A. S.A. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii de dare de mită menţionate anterior.

În această situaţie, s-a apreciat că, prin punerea în mişcare a acţiunii penale în anul 2017 şi prin instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor contestatoarei A. S.A. în anul 2017, au fost încălcate flagrant dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate ale acesteia, deoarece punerea în mişcare a acţiunii penale şi exercitarea acesteia au fost efectuate de către reprezentantul Ministerului Public în condiţiile existenţei unei cauze care împiedica punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, respectiv art. 16 alin. (1) lit. f), cauză care lipseşte de obiect acţiunea penală.

În continuare, contestatoarea a susţinut că măsura de menţinere a sechestrului asigurător este nelegală si netemeinică şi raportat la criteriile necesităţii şi proporţionalităţii, pentru aceea că în aceeaşi cauză s-a dispus măsura sechestrului şi asupra unui bun imobil al societăţii B. S.R.L. (hotel E., evaluat la 18.664.513 RON), trimisă în judecată pentru pretinsa complicitate la săvârşiŕea infracţiunii de dare de mită.

Or, în opinia contestatoarei, dacă s-ar ajunge în final la o soluţie de condamnare sau de încetare a procesului penal cu privire la pretinsele infracţiuni de corupţie, suma pretins a fi fost dată cu titlu de mită ar trebui confiscată doar de la persoana care a primit-o cu titlu de mită, neputându-se dispune confiscarea şi de la mituit şi de la mituitor dacă pretinsa mită a ajuns la mituitor, aspect recunoscut ca atare şi de către reprezentantul Ministerului Public şi consemnat şi în încheierea de dezbateri din data de 13.02.2024 (pag. 8 par. 3).

Scopul urmărit de lege prin instituirea sechestrului este acela de a asigura posibilitatea confiscării la finalul procesului penal a sumei pretins dată cu titlu de mită, fiind exclus ca aceasta să fie confiscată şi de la mituit şi de la mituitor, ceea ce demonstrează o dată în plus, în opinia apărării, că, raportat la bunurile societăţii A. S.A., această măsură nu este proporţională cu scopul urmărit, fiind, totodată, şi nelegală.

Prin urmare, contestatoarea a apreciat că, sub acest aspect, s-ar impune cel puţin restrângerea sechestrului, eventual până la concurenţa sumei de 655.124 RON, sumă ce ar putea fi confiscată pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii de spălare de bani, în situaţia în care s-ar dovedi că A. S.A. s-ar face vinovată de săvârşirea acestei infracţiuni.

Faţă de aspectele anterior expuse, apărarea a susţinut că măsura sechestrului instituită asupra bunurilor aflate în proprietatea societăţii A. S.A. trebuie ridicată sau, cel puţin, restrânsă până la concurenţa sumei de 655.124 RON, doar pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii de spălare de bani.

În motivele contestaţiei formulate, inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L. a susţinut, în esenţă, că judecătorul fondului nu a realizat un examen de proporţionalitate a valorii obiectului măsurilor asigurătorii menţinute cu valoarea estimată a sumei totale a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri, omiţând faptul că, la data prezentei, sunt instituite măsuri asigurătorii a căror valoare depăşeşte cu mult valoarea pretinsă atât a prezumtivului "folos infracţional" cât şi valoarea sumei de 4.367.493 RON ce constituie profitul realizat al asocierii pentru perioada 2009-01.04.2016 şi care poate constitui obiect al măsurii asigurătorii în vederea dispunerii unei eventuale măsuri de siguranţă a confiscării speciale prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. a) din C. pen. raportat la acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor.

În acest sens, a învederat că, potrivit acuzaţiilor existente, sumele care pot reprezenta obiect al măsurilor de siguranţă prevăzute de normele de drept material general şi special, sunt în cuantum total de 19.774.493 constituită din 15.407.000 RON produsul pretins infracţional (3.100.000 euro x 4,97 RON/euro = 15.407.000 RON) şi 4.367.493 RON reprezentat de profitul realizat în perioada 2009 -01.04.2016 de către asocierea constituită de către societăţile B. S.R.L. şi A. S.A..

Or, contestatoarea a susţinut că, în prezenta cauză, sunt instituite şi menţinute măsuri asigurătorii a căror valoare totală cumulată însumează 37.707.390 RON (18.657.380 RON în cazul societăţii B. S.R.L. + 19.050.010 RON în cazul societăţii A. SRL) în condiţiile în care nu s-a reţinut faptul că tranzacţiile dintre cele două societăţi ar fi avut ca obiect suma totală de 37.707.390 RON. Aceasta deoarece valoarea actuală a imobilului proprietatea societăţii B. S.R.L. este de 15.407.000 RON (3.754.000 euro x 4,97 = 15.407.000 RON), iar valoarea cumulată a celor două imobile aparţinând societăţii A. S.A. este de 19.050.010 RON [(2.742.000+1.091.000)x4,97].

În aceste condiţii, s-a apreciat că valoarea obiectului măsurilor asigurătorii este cu mult mai mare decât valoarea estimată a produsului pretins infracţional, precum şi decât valoarea sumelor reţinute a fi dobândite prin activitatea apreciată de organele judiciare ca fiind circumscrisă infracţiunii de spălare a banilor.

Un simplu calcul aritmetic relevă că există o diferenţă de 17.932.897 RON dintre valoarea totală a sumei pe care pot fi formulate pretenţii în sensul instituirii măsurii de siguranţă a confiscării şi valoarea totală a măsurilor asigurătorii instituite şi menţinute la data prezentei.

Din această perspectivă, în opinia societăţii B. S.R.L., s-a constatat o restrângere excesivă a dreptului de proprietate al părţilor asupra unor bunuri imobile până la concurenţa sumei de 17.932.897 RON, ingerinţă care nu poate fi omisă, nici justificată, considerentele instanţei de judecată a fondului în sensul că valoarea bunurilor supuse sechestrului asigurător nu este disproporţionată în raport de valoarea stabilită de organul de urmărire penală pentru care s-a solicitat fi confiscarea fiind contrazise de calculele aritmetice prezentate anterior.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Examinând hotărârea contestată, atât potrivit susţinerilor contestatoarelor, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că sunt nefondate contestaţiile formulate de inculpatele persoane juridice pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a evaluat judicios particularităţile cauzei şi a constatat că sunt îndeplinite, în continuare, condiţiile pentru menţinerea măsurilor asiguratorii.

Astfel, se observă că, potrivit art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

De asemenea, conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Rezultă, aşadar, că luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal este, în principiu, facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există şi situaţii în care s-a prevăzut, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora (cu titlul de exemplu: art. 20 din Legea nr. 78/2000, art. 32 din Legea 656/2002).

De asemenea, măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen. reglementând verificarea periodică a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea acestora. În cadrul acestui examen trebuie avute în vedere însă, atât prevederile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, cât şi jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se observă că, prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura, prin durata şi scopul urmărit, să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Verificând, în aceste coordonate de principiu, temeiurile care au determinat luarea, în cursul urmăririi penale, a măsurilor asigurătorii în privinţa inculpatelor persoane juridice S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.A., Înalta Curte reţine că acestea au fost dispuse avându-se în vedere, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor persoanelor cercetate în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse şi respectiv, în vederea garantării executării pedepsei amenzii sau a plăţii cheltuielilor judiciare.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpata S.C. B. S.R.L. a fost trimisă în judecată şi pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de complicitate la luare de mită (prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.) şi spălare de bani (prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.), iar inculpata S.C. A. S.A. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de dare de mită (prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.) şi spălare de bani (prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.).

De asemenea, la dispunerea măsurilor asigurătorii (prin ordonanţa nr. 326/P/2016 din 19.05.2017) s-au avut în vedere, următoarele:

"În perioada 18.08.2009 - 10.05.2011 societatea A. a plătit societăţii B., cu titlu de mită în 27 de tranşe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 RON). În temeiul disp. art. 289 C. pen. în privinţa societăţii B. şi respectiv art. 33 din Legea 656/2002 în privinţa societăţii A. această sumă face obiectul confiscării speciale.

În perioada 15.08.2009 - 01.04.2016 inclusiv, asocierea dintre A. şi B. a înregistrat un profit de 4.367.493 RON din care 3.712.369 RON (85 %) a revenit societăţii B. iar 655.124 RON (15 %) a revenit societăţii A.. În temeiul disp. art. 112 alin. (6) C. pen., rap. la art. 289 C. pen., în privinţa societăţii B. şi respectiv art. 112 alin. (6) C. pen., rap. la art. 255 C. pen., în privinţa societăţii A. aceste sume fac obiectul confiscării speciale." (pagina 37 ordonanţa nr. 326/P/2016 din 19.05.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie)

Înalta Curte reţine, aşadar, că pentru infracţiunile pentru care au fost trimise în judecată inculpatele persoane juridice, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie. În acest sens, se observă că, potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.

Mai mult, art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cuprins în Secţiunea a 2-a a Capitolului III al legii) intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 (cuprins în Secţiunea a 5-a a Capitolului III al legii), potrivit cărora "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie".

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii decurge din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii (respectiv dacă întinderea măsurii - valoarea sechestrată - este proporţională cu scopul urmărit: înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale). În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători (Hotărârile nr. 29 din 03.04.2023, nr. 26 din 27.03.2023, nr. 3 din 17.01.2023, nr. 28 din 07.03.2022).

Evaluând, aşadar, măsurile dispuse în cauză, în limitele anterior menţionate, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că, la acest moment procesual, măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor inculpatelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.A. sunt proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi valoarea prejudiciului reţinut prin rechizitoriu, iar consecinţele pe care le produc nu depăşesc efectele normale ale unor astfel de măsuri, aşa încât, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii în cursul urmăririi penale.

În acest sens, raportat la data luării măsurilor asigurătorii, valoarea estimată a produsului pretins infracţional, respectiv valoarea estimată a sumelor reţinute a fi fost dobândite prin activitatea apreciată de organele judiciare ca fiind circumscrisă infracţiunii de spălare a banilor, valoarea bunurilor sechestrate, precum şi stadiul procesual în care se află cauza (judecata în fond), Înalta Curte reţine că se păstrează justul echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul inculpatelor persoane juridice de a-şi exercita neîngrădiţi dreptul de proprietate asupra bunurilor care au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri nu pare a fi, cel puţin la acest moment procesual, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive. În acest sens, trebuie menţionat că, deşi de la momentul instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatelor persoane juridice au trecut aproximativ 7 ani, Înalta Curte, raportându-se şi la celelalte criterii de analiză, la care s-a făcut anterior referire şi care trebuie avute în vedere din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., constată că, şi la momentul procesual actual, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora, fiind în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., şi anume pentru a se asigura înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, în vederea garantării executării pedepsei amenzii sau a plăţii cheltuielilor judiciare.

Astfel, evaluând în mod coroborat complexitatea ridicată a cauzei, generată de numărul mare al persoanelor trimise în judecată (respectiv 10 inculpaţi), comportamentul inculpaţilor şi cel al autorităţilor judiciare implicate (din perspectiva căruia, având în vedere vasta activitate de cercetare desfăşurată atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii în prima instanţă, nu se identifică perioade de stagnare a procedurii judiciare din culpa autorităţilor), natura acuzaţiilor pentru care inculpatele persoane juridice au fost trimise în judecată, respectiv infracţiunile de spălare de bani, complicitate la luare de mită şi dare de mită, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva ingerinţei statului în dreptul de proprietate al inculpatelor persoane juridice, perioada de timp în care acestea au fost lipsite de posibilitatea de a dispune de bunurile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii la data de 19 mai 2017 răspunde, şi în prezent, criteriului proporţionalităţii măsurilor cu scopul urmărit prin luarea lor, sarcina impusă nefiind una excesivă, context în care se impune menţinerea în continuare a respectivelor măsuri procesuale.

De altfel, contrar susţinerilor apărării, măsurile asigurătorii au fost limitate la cuantumul pagubei produse prin comiterea infracţiunilor, valoarea indisponibilizată nedepăşind valoarea sumei probabile ce ar putea fi folosită pentru acoperirea prejudiciului.

Înalta Curte constată, aşadar, că, în ceea ce priveşte susţinerile inculpatelor S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.R.L. referitoare la instituirea măsurii asiguratorii asupra unor bunuri cu o valoare mult mai mare decât valoarea obiectului infracţiunii de corupţie, că măsura asiguratorie s-a dispus, în cauză, asupra bunurilor inculpatei S.C. A. S.A. până la concurenţa sumei de 13.714.414 RON, şi asupra bunurilor inculpatei S.C. B. S.R.L. până la concurenţa sumei de 16.771.659 RON, neexistând, aşadar, o disproporţie între cuantumul prejudiciului existent şi valoarea măsurilor asigurătorii.

Aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, măsurile asiguratorii s-au instituit asupra bunurilor inculpatei S.C. A. S.A., pe de-o parte, până la concurenţa sumei de 3.100.000 euro (13.059.290 RON), având în vedere că potrivit art. 33 din Legea 656/2002, această sumă face obiectul confiscării speciale, iar pe de altă parte, până la concurenţa sumei de 655.124 RON (profitul de 15% înregistrat de în perioada 15.08.2009 - 01.04.2016 inclusiv, de A.), având în vedere că, potrivit art. 112 alin. (6) din C. pen. raportat la art. 255 din C. pen., această sumă face obiectul confiscării speciale.

De asemenea, măsurile asiguratorii s-au instituit asupra bunurilor inculpatei S.C. B. S.R.L. pe de-o parte, până la concurenţa sumei de 3.100.000 euro (13.059.290 RON), având în vedere că potrivit art. 289 din C. pen., această sumă face obiectul confiscării speciale, iar pe de altă parte, până la concurenţa sumei de 3.712.369 RON (profitul de 85% înregistrat de în perioada 15.08.2009 - 01.04.2016 inclusiv de B. S.R.L.), având în vedere că, potrivit art. 112 alin. (6) din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen., această sumă face obiectul confiscării speciale.

În plus, trebuie subliniat că indisponibilizarea instituită prin măsurile asiguratorii nu afectează substanţa dreptului de proprietate avut asupra bunurilor supuse măsurii, ci afectează doar atributul dispoziţiei juridice şi materiale. Altfel spus, în cazul indisponibilizării unor bunuri imobile, nu se pierde dreptul de proprietate în esenţa sa, inculpatele persoane juridice continuând să folosească respectivele bunuri conform destinaţiei acestora.

În ceea ce priveşte susţinerile apărătorului ales al inculpatei S.C. A. S.A. potrivit cărora nu se justifică dispunerea sechestrului asigurător în ceea ce o priveşte pe aceasta, în condiţiile în care această măsură reprezintă, în realitate, o dublare a sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor inculpatei S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată, aşa cum, de altfel, a menţionat şi în cele ce preced, că, raportat la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei S.C. A. S.A., luarea măsurii asiguratorii este obligatorie.

În plus, trebuie subliniat că în această etapă procesuală nu poate proceda la stabilirea contribuţiei fiecărui participant la săvârşirea infracţiunilor şi nici la examinarea eventualei nevinovăţii a vreunuia pentru a stabili un grad de acoperire mai mic al prejudiciului. Mai mult, acţiunea civilă în procesul penal urmează regulile răspunderii civile delictuale, care duce la obligarea solidară a acelora care au produs prejudiciul.

Înalta Curte reţine, în continuare, că aspectele invocate de inculpata S.C. A. S.A., respectiv că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale cu privire la faptele indicate în cuprinsul ordonanţei de instituire a măsurilor asiguratorii, astfel că nu se impunea luarea acestor măsuri, nu pot fi analizate în acest cadru procesual, întrucât vizează fondul cauzei. De altfel, în raport de scopul măsurilor asigurătorii dispuse, respectiv de a asigura posibilitatea aplicării dispoziţiilor privind confiscarea specială, chiar şi în situaţia în care s-ar constata că a intervenit prescripţia răspunderii penale, în raport de prevederile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., instanţa are obligaţia de a soluţiona latura civilă, aspect ce excedează prezentului cadru procesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.A. împotriva Încheierii/F din data de 16 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.A. împotriva Încheierii/F din data de 16 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2024.