Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 196/2024 AI generated

Admissibility of constitutional review regarding "reasonable indices" for preventive measures during appellate trial

Case Number Decizia nr. 196/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the request to refer the constitutionality of Article 202(1) of the Code of Criminal Procedure to the Constitutional Court. The dispute arose during the appellate review of a criminal case for aggravated sexual aggression in continued form, where the defendant challenged the legality of his judicial control measure and argued that the statutory standard of "reasonable indices" for preventive measures in the trial phase was unconstitutional, contrary to principles of legal certainty and the right to a fair trial. The court held that the unconstitutionality exception was inadmissible because it lacked a direct link to the resolution of the specific procedural issue at hand; the appeal court had verified the maintenance of the judicial control based on existing evidence rather than the contested statutory phrase, rendering the constitutional question moot and non-prejudicial to the outcome. Consequently, the defendant remains bound by the judicial control measures, and was ordered to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 362 alin. (2) C. proc. pen, art. 215 alin. (9) C. proc. pen, art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, art. 202 alin. (1) C. proc. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (2) C. proc. pen; Admissibility of constitutional review regarding "reasonable indices" for preventive measures during appellate trial: The dispute arose during the appellate review of a criminal case for aggravated sexual aggression in continued form, where the defendant challenged the legality of his judicial control measure and argued that the statutory standard of "reasonable indices" for preventive measures in the trial phase was unconstitutional, contrary to principles of legal certainty and the right to a fair trial. The court held that the unconstitutionality exception was inadmissible because it lacked a direct link to the resolution of the specific procedural issue at hand; the appeal court had verified the maintenance of the judicial control based on existing evidence rather than the contested statutory phrase, rendering the constitutional question moot and non-prejudicial to the outcome. Consequently, the defendant remains bound by the judicial control measures, and was ordered to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Keywords

AI generated
judicial review constitutionality right to fair trial code of criminal procedure procedural rights legal certainty

Cited Legislation

AI generated
art. 362 alin. (2) C. proc. pen
x/2022, în baza art. 362 alin. (2) C. proc. pen..
art. 215 alin. (9) C. proc. pen
În baza art. 215 alin. (9) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, cererea inculpatului privind modificarea conţinutului măsurii controlului judiciar.
art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992
În baza art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
art. 202 alin. (1) C. proc. pen
47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen..
art. 35 alin. (1) C. pen
cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 396 alin. (2) C. proc. pen
şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., s-a dispus condamnarea inculpatului A.
art. 67 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen.
art. 66 alin. (1) C. pen
(1), rapt la art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Imposes the obligation on the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Determines that the fees for the legal aid counsel assigned to the appellant remain at the state's expense.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 05 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 362 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 208 alin. (2) şi (5) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul A., măsură ce a fost menţinută pe o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu până la 11.03.2024, inclusiv. A fost respinsă, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, formulată de inculpatul A.. În baza art. 215 alin. (9) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, cererea inculpatului privind modificarea conţinutului măsurii controlului judiciar.

În baza art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.. formulată de către inculpatul A..

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1832 din 16.11.2023 a Judecătoriei Medgidia, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022, printre altele, în temeiul art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) şi alin. (2)1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în varianta agravată, în formă continuată (parte civilă B.). În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., respectiv s-a interzis acestuia exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a exercita profesia de profesor şi a dreptului de a comunica cu partea civilă B., pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. (1), rapt la art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., cu acelaşi conţinut precum pedeapsa complementară, de la rămânerea definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) şi alin. (2)1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în varianta agravată, în formă continuată (parte civilă C.). În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., respectiv s-a interzis acestuia exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a exercita profesia de profesor şi a dreptului de a comunica cu partea civilă C., pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. (1), rapt la art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., cu acelaşi conţinut precum pedeapsa complementară, de la rămânerea definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) şi alin. (2)1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în varianta agravată, în formă continuată (parte civilă D.). În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., respectiv s-a interzis acestuia exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a exercita profesia de profesor şi a dreptului de a comunica cu partea civilă D., pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. (1), raportat la art. 66 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., cu acelaşi conţinut precum pedeapsa complementară, de la rămânerea definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) şi alin. (2)1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în varianta agravată, în formă continuată (parte civilă E.). În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., respectiv s-a interzis acestuia exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a exercita profesia de profesor şi a dreptului de a comunica cu partea civilă E., pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. (1), raportat la art. 66 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., cu acelaşi conţinut precum pedeapsa complementară, de la rămânerea definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) şi alin. (2)1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în varianta agravată, în formă continuată (parte civilă F.). În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., respectiv s-a interzis acestuia exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a exercita profesia de profesor şi a dreptului de a comunica cu partea civilă F., pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. (1), raportat la art. 66 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., cu acelaşi conţinut precum pedeapsa complementară, de la rămânerea definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. (1) şi (2)1 lit. b) C. pen. (parte civilă G.) întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus conform regulilor de la concurs, adăugându-se la cea mai mare dintre pedepse (5 ani şi 8 luni) o treime din totalul celorlalte (7 ani), urmând ca inculpatul să executate o pedeapsă rezultantă de 12 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de profesor şi dreptul de a comunica cu părţile civile B., C., D., E. şi F. pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de profesor şi dreptul de a comunica cu părţile civile B., C., D., E. şi F., care se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A., care va fi verificată cel târziu la 14.01.2024. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore începând cu 15.02.2022, ora 18:00, până la 16.02.2022, ora 18:00, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 14.04.2022 la 28.05.2023. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Baze Genetice Judiciare.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2022, cu primul termen de judecată la 18.01.2024.

La termenul din 05.01.2024, în considerarea dispoziţiilor art. 362 alin. (2) C. proc. pen.. în referire la art. 208 alin. (5) C. proc. pen.., s-a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul A..

Apărătorul ales al inculpatului a solicitat, în principal, revocarea măsurii controlului judiciar, opinând că în cauză au apărut împrejurări noi, întemeiate pe o serie de mijloace de probă cum sunt înregistrările camerelor de supraveghere şi expertizele/evaluările extrajudiciare efectuate de inculpat, prin prisma cărora se impune a fi reanalizat pericolul pe care îl prezintă acesta pentru ordinea publică. În susţinerea acestei cereri, s-a învederat că nu există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune, că măsura controlului judiciar nu mai este necesară realizării scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) C. proc. pen.. şi înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică, precum şi faptul că inculpatul nu poate intra în contact cu persoanele vătămate, care oricum sunt asistate de o ascociaţie de profil, întrucât are contractul de muncă suspendat potrivit dispoziţiilor Codului muncii. În subsidiar, s-a solicitat modificarea conţinutului controlului judiciar, în sensul înlăturării obligaţiei inculpatului de a nu lua legătura cu martora H., director al Liceului Tehnologic "I." din comuna Dobromir, în vederea obţinerii de către inculpat a unor înscrisuri/relaţii cu privire la activitatea sa didactică şi pentru ca acesta să poată fi convocat la şedinţa consiliului de administraţie şi cea a consiliului profesoral din care face parte şi martora indicată.

La acelaşi termen, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., în sensul că sintagma "indicii temeinice" din cuprinsul acestui articol ar fi contrară prevederilor art. 1, art. 15, art. 16, art. 21 şi art. 53 din Constituţia României, întrucât în faza de judecată a unei cauze penale, măsurile preventive se dispun pe bază de probe şi nu de indicii, astfel că legea apare ca fiind lipsită de claritate şi previzibilitate, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A., Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 208 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. pen.., în tot cursul judecăţii, instanţa verifică, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestului preventiv şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse, respectiv luarea controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile art. 207 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

S-a reţinut că, iniţial, în cauză, inculpatul a fost cercetat sub imperiul măsurii controlului judiciar, însă prin încheierea nr. 481/11.04.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Medgidia în dosarul nr. x/2022, definitivă prin încheierea penală nr. 313/14.04.2022 a Tribunalului Constanţa, s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Ulterior, prin încheierea din 13.12.2022 a Judecătoriei Medgidia, pronunţată în dosarul nr. x/2022, modificată prin încheierea penală nr. 16/19.01.2023 a Tribunalului Constanţa, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 19.01.2023 până la data de 17.02.2023, inclusiv, iar prin încheierea din 25.05.2023 a Judecătoriei Medgidia, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022, s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul A. cu măsura controlului judiciar, menţinută până în prezent.

Verificând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor legale mai sus menţionate, Curtea de Apel Constanţa a constatat că se menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul A..

Potrivit art. 211 alin. (1) C. proc. pen.., în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1).

Prin raportare la considerentele teoretice expuse anterior, Curtea de Apel Constanţa a constatat că la dosarul cauzei există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă de existenţă a unor posibile fapte de natură penală, care pot fi încadrate ca infracţiuni, potrivit descrierii reţinute prin rechizitoriu şi sentinţa penală apelată. În acest sens, se evidenţiază atât mijloacele de probe administrate în cursul urmăririi penale (respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu din 11.02.2022 şi anexa foto, declaraţiile persoanelor vătămate D., B., C., G., E. şi F.; declaraţiile martorilor J., K., L., H., H., H., M., N. şi O.; declaraţiile suspectului/inculpatului A.; procesele-verbale de vizionare a înregistrărilor video din 22.03.2022 şi 28.03.2022; procesul-verbal şi planşă fotografică privind convorbirile purtate pe aplicaţia whatsapp din 15.02.2022, privind pe persoana vătămată B.; procesul-verbal şi planşa fotografică privind convorbirile whatsapp din 15.02.2022, privind pe persoana vătămată C.; procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi planşă fotografică din 15.02.2022; procesele-verbale de percheziţie informatică a mediilor de stocare din 15.03.2022 şi 16.03.2022; procesul-verbal date rezultate cu ocazia percheziţiilor informatice din 04.04.2022; procesul-verbal de restituire medii de stocare 25.03.2022; rapoartele psihosociale întocmite de D.G.A.S.P.C. privindu-le pe persoanele vătămate C., B., D., G., E., F. şi minorul K., procesul-verbal ridicare înregistrări 19.02.2022, contract individual de muncă şi fişa postului inculpatului, adresă răspuns Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi acte anexe, procesul-verbal exploatare MST din data de 16.02.2022, CD MST nr. 537/2022, CD percheziţie informatică, HDD înregistrări video camere de supraveghere liceu), cât şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile părţilor civile, declaraţiile martorilor şi proba cu înscrisuri.

Situaţia de fapt reţinută de procuror şi prima instanţă poate fi reevaluată, întrucât apelul devoluează cauza în întregime, iar probelor deja administrate li se poate oferi o altă interpretare, în virtutea regulii prevăzute de art. 420 alin. (9) C. proc. pen.. şi principiului prevăzut de art. 4 alin. (1) C. proc. pen.., potrivit căruia până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana cercetată se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

La fel de adevărat este însă şi faptul că acest din urmă principiu nu este incompatibil cu menţinerea unor măsuri preventive, întrucât legiuitorul a stabilit ca în cazurile prevăzute de lege să poată fi luată şi menţinută una dintre măsurile preventive indiferent de poziţia procesuală a acuzatului, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu dispoziţiile art. 5 şi art. 6 CEDO.

S-a reţinut că menţinerea, şi la acest moment procesual, a măsurii preventive sub imperiul căruia inculpatul se află de aproximativ 7 luni, nu echivalează cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie garantată şi de art. 4 C. proc. pen.., atâta timp cât verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive se efectuează periodic, în conformitate cu dispoziţiile art. 208 C. proc. pen.., iar continuitatea acesteia este justificată din prisma asigurării prezenţei inculpatului la judecată şi a conservării probatoriului.

De asemenea, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că măsura controlului judiciar dispusă în cauză nu a depăşit un termen rezonabil care să justifice prin el însuşi revocarea controlului judiciar şi nici nu a atins limita maximă reglementată de art. 2151 alin. (8) C. proc. pen.. privind durata acestei măsuri preventive.

Este real că inculpatul s-a aflat gradual şi pentru o perioadă semnificativă de timp sub imperiul celor trei măsuri amintite anterior, însă prezenta măsură preventivă nu este excesivă ca durată şi apare, la acest moment procesual, ca fiind proporţională şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, în sensul amintit anterior.

În soluţionarea cererii de revocare a măsurii controlului judiciar, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. pen.., "Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii [...]" şi a constatat, fără a mai relua consideraţiile mai sus expuse, că temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii preventive subzistă şi în cauză nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte că măsura dispusă ar fi lovită de nulitate. Sub acest din urmă aspect, Curtea de Apel Constanţa a constatat că nu au fost identificate cauze care să împiedice exercitarea acţiunii penale şi nici nu au intervenit alte împrejurări necunoscute la momentul dispunerii măsurii preventive din care să rezulte nelegalitatea acestei măsuri.

Deşi în susţinerea cererii de revocare a controlului judiciar apărarea a solicitat a se analiza condiţia stării de pericol concret pe care inculpatul o prezintă pentru ordinea publică din prisma înregistrărilor camerelor de supraveghere şi expertizelor/evaluărilor extrajudiciare efectuate de către inculpat şi depuse la termenul din 05.01.2024, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că această condiţie, reglementată, de altfel, în cuprinsul art. 223 alin. (2) teza finală C. proc. pen.., se circumscrie măsurilor preventive privative de libertate. Or, în cauza dedusă judecăţii, având în vedere că inculpatul se află sub imperiul măsurii controlului judiciar, au fost avute în vedere condiţiile generale prevăzute de art. 211 C. proc. pen.., respectiv ca măsura controlului judiciar să fie necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., condiţie ce a fost analizată anterior.

Aşadar, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii controlului judiciar nu au încetat şi nici nu au apărut temeiuri noi din care rezultă nelegalitatea acesteia, cele enumerate în memoriu fiind circumscrise, în mare parte, unor apărări de fond, Curtea de Apel Constanţa a reţinut necesară în continuare supravegherea inculpatului, alături de obligaţiile impuse, atât în scopul garantării prezenţei inculpatului în faţa instanţei de control judiciar, cât şi din prisma conservării probatoriului, în condiţiile în care, în virtutea efectului devolutiv al apelului, pot fi administrate probe în calea de atac promovată exclusiv de către inculpat.

Mai mult, s-a reţinut că, în actuala fază procesuală, mijloacele de probă pe care apărarea le-a evidenţiat în favoarea inculpatului nu se pot bucura de o interpretare distinctă, iar acestea urmează a fi evaluate alături de celelalte mijloace de probă, prin coroborare, pe fondul cauzei, potrivit normei de interpretare de la art. 103 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea de modificare a conţinutului controlului judiciar, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că nu se impune înlăturarea obligaţiei de a nu mai lua legătura cu martora H., cât timp inculpatul nu a invocat argumente suficient de solide care să justifice încetarea acestei obligaţii, iar motivele de care acesta se prevalează pot fi valorificate în alte modalităţi procedurale. Argumentele invocate în apărare, în sensul obţinerii unor relaţii din cadrul Liceului Tehnologic "I.", nu presupun, în mod obligatoriu, contactul direct cu martora H., ci inculpatul are posibilitatea de a adresa instituţiei în cauză, pe cale administrativă, orice cerere în vederea obţinerii informaţiilor/documentelor privind activitatea sa didactică. De altfel, nu este imperativ ca inculpatul să se prezinte personal, ci aceste informaţii şi cereri pot fi solicitate, formulate/ridicate şi prin intermediul apărătorului ales sau al altor persoane mandatate în acest sens ori prin mijloace de comunicare la distanţă (e-mail, corespondenţă, fax etc.). De asemenea, s-a reţinut că menţinerea acestei obligaţii în cuprinsul măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpat este necesară şi în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, în eventualitatea audierii martorei H. în faţa instanţei de apel.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea de Apel Constanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul A., măsură pe care a menţinut-o pe o perioadă de până la 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu până la 11.03.2024, inclusiv. Totodată, a respins, ca nefondată, atât cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, cât şi cererea inculpatului privind modificarea conţinutului măsurii controlului judiciar.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:

Excepţia de neconstituţionalitate este un mijloc procesual de apărare, prin care partea chemată în faţa unei instanţe de judecată sau de arbitraj comercial, procurorul sau instanţa din oficiu invocă neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Astfel, potrivit prevederilor cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Potrivit alin. (2) al textului de lege, excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial şi de către procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Alin. 3 al articolului prevede că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă şi condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate să aibă ca obiect o lege sau o ordonanţă ori o prevedere dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia de neconstituţionalitate să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei; excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată de către una din părţi (inclusiv de către procuror când acesta participă la proces în condiţiile legii) sau de instanţă de oficiu; excepţia de neconstituţionalitate să nu aibă ca obiect o prevedere legală a cărei neconstituţionalitate a fost stabilită printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Această ultimă condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale.

Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, astfel cum rezultă din actele dosarului, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.. invocată de inculpatul A. nu are legătură cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, ceea ce face ca cerinţele de admisibilitate a sesizării să nu fie întrunite, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Legătura oricărei excepţii de neconstituţionalitate cu cauza implică nu doar identificarea unei text de lege, de care depinde soluţionarea cauzei şi a normei constituţionale cu care textul de lege intră în conflict, ci şi identificarea interesului pe care autorul excepţiei îl afirmă şi care decurge din necesitatea ca soluţionarea cauzei să depindă, în concret, de admiterea excepţiei de neconstituţionalitate invocate. În situaţia în care excepţia invocată nu îşi găseşte utilitatea, fiind lipsită de pertinenţa ei funcţională şi limitându-se la efectuarea unui control de constituţionalitate în abstract, se află în disonanţă cu voinţa neechivocă a legiuitorului, care a urmărit ca pe calea acestei excepţii să se ofere o rezolvare efectivă doar acelor critici privitoare la normele de drept substanţiale sau de procedură cu o înrâurire determinantă asupra procesului civil sau penal.

Inculpatul A. a apreciat că se impune clarificarea, de către instanţa de control constituţional, a modului în care se aplică sintagma "indicii temeinice" din cuprinsul art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., în condiţiile în care, în faza de judecată a apelului, măsura preventivă a controlului judiciar nu poate fi luată pe bază de indicii, ci numai pe bază de probe.

Sub un prim aspect, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că obiectul cauzei îl constituie verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive în cursul judecăţii, reglementată de dispoziţiile art. 208 C. proc. pen.. Având în vedere că inculpatul se află sub imperiul măsurii preventive a controlului judiciar, devin incidente prevederile art. 208 alin. (5) C. proc. pen.., procedură în care instanţa este chemată să verifice, din oficiu, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii controlului judiciar sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri.

Or, inculpatul a făcut trimitere la sintagma "indicii temeinice" din cuprinsul art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., dispoziţii aplicabile, însă, în cazul luării unei măsuri preventive, iar nu în cazul procedurii consacrate de art. 208 C. proc. pen.., obiect al prezentului dosar, astfel încât condiţia legăturii excepţiei cu soluţionarea prezentei cauze nu este îndeplinită.

Mai mult, din modalitatea în care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate transpare ideea că autorul acesteia urmăreşte, de fapt, înlăturarea sintagmei "indicii temeinice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., ceea ce contravine exigenţelor cuprinse în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Nu în ultimul rând, s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză nu este suficient motivată din prisma lipsei de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., autorul excepţiei opinând în mod succint că, în faza de judecată a unei cauze penale, măsurile preventive ar trebui dispuse numai pe bază de probe, şi nu pe indicii temeinice, fără a indica modalitatea în care ar fi fost încălcate în concret dispoziţiile art. 15, art. 16, art. 21 şi art. 53 din Constituţia României.

Aşadar, având în vedere că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât dispoziţiile art. 202 alin. (1) C. proc. pen.. nu au o legătură directă cu obiectul cauzei şi nu ar ajuta la pronunţarea unei soluţii în procedura verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar, în baza art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.. formulată de inculpatul A..

Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., din cuprinsul încheierii din 12 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a formulat recurs inculpatul A..

Prin motivele de recurs, în esenţă, recurentul A. a susţinut că, la data formulării cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale, erau întrunite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv cea a legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei. În acest sens, a învederat că dispoziţiile art. 202 alin. (1) C. proc. pen.. au legătură cu soluţionarea cauzei, învederând că art. 208 C. proc. pen.. stipulează că se verifică dacă subzistă aceleaşi circumstanţe care au fost avute în vedere la luarea măsurii, inclusiv indiciile temeinice (prevăzute de art. 202 C. proc. pen..).

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (nepublicată) s-au reţinut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite următoarele condiţii: excepţia a fost invocată de recurentul inculpat A., într-o cauză aflată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie (dosarul nr. x/2022), are în vedere neconstituţionalitatea prevederilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepţia are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A., în cauza penală având ca obiect apelul formulat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 1832 din 16.11.2023, pronunţată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr. x/2022, având ca obiect agresiunea sexuală (art. 219 noul C. pen.).

În susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul A. a arătat că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., întrucât sintagma "indicii temeinice" din cuprinsul acestui articol ar fi contrară prevederilor art. 1, art. 15, art. 16, art. 21 şi art. 53 din Constituţia României, deoarece în faza de judecată a unei cauze penale, măsurile preventive se dispun pe bază de probe şi nu de indicii, astfel că legea apare ca fiind lipsită de claritate şi previzibilitate, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că, în cauză, la momentul verificării la legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A., Curtea de Apel Constanţa a constatat că se menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurii preventive. Deopotrivă, Curtea de Apel Constanţa a constatat că la dosarul cauzei există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă de existenţă a unor posibile fapte de natură penală, care pot fi încadrate ca infracţiuni, potrivit descrierii reţinute prin rechizitoriu şi sentinţa penală apelată. În acest sens, s-au evidenţiat atât mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale (respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu din 11.02.2022 şi anexa foto, declaraţiile persoanelor vătămate D., B., C., G., E. şi F.; declaraţiile martorilor J., K., L., H., H., H., M., N. şi O.; declaraţiile suspectului/inculpatului A.; procesele-verbale de vizionare a înregistrărilor video din 22.03.2022 şi 28.03.2022; procesul-verbal şi planşă fotografică privind convorbirile purtate pe aplicaţia whatsapp din 15.02.2022, privind pe persoana vătămată B.; procesul-verbal şi planşa fotografică privind convorbirile whatsapp din 15.02.2022, privind pe persoana vătămată C.; procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi planşă fotografică din 15.02.2022; procesele-verbale de percheziţie informatică a mediilor de stocare din 15.03.2022 şi 16.03.2022; procesul-verbal date rezultate cu ocazia percheziţiilor informatice din 04.04.2022; procesul-verbal de restituire medii de stocare 25.03.2022; rapoartele psihosociale întocmite de D.G.A.S.P.C. privindu-le pe persoanele vătămate C., B., D., G., E., F. şi minorul K., procesul-verbal ridicare înregistrări 19.02.2022, contract individual de muncă şi fişa postului inculpatului, adresă răspuns Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi acte anexe, procesul-verbal exploatare MST din data de 16.02.2022, CD MST nr. 537/2022, CD percheziţie informatică, HDD înregistrări video camere de supraveghere liceu), cât şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile părţilor civile, declaraţiile martorilor şi proba cu înscrisuri.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că prevederile art. 202 alin. (1) C. proc. pen.. cu privire la sintagma "indicii temeinice", criticate din perspectiva neconformităţii cu legea fundamentală, nu au o înrâurire asupra soluţionării prezentei cauze, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-un dosar asociat în care se verifica, în cursul cercetării judecătoreşti, în faţa instanţei de apel, măsura preventivă a controlului judiciar, potrivit art. 208 alin. (5) C. proc. pen.., şi s-a constatat că la dosarul cauzei există probe (nu indicii temeinice) din care rezultă suspiciunea rezonabilă de existenţă a unor posibile fapte de natură penală, care pot fi încadrate ca infracţiuni, potrivit descrierii reţinute prin rechizitoriu şi sentinţa penală apelată.

Or, în aceste condiţii, în cauză că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., din cuprinsul încheierii din 12 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen.., din cuprinsul încheierii din 12 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 martie 2024.