Scope of cassation review for homicide conviction: exclusion of legitimate self-defense and non-imputable excess claims under Art. 438(1)(7) CPP

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 178 din 10.04.2023, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în referire la art. 195 C. pen., raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (fapta din data de 16.01.2022).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 399 alin. (9) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 16.01.2022, ora 23:21 la 17.02.2022.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar privind pe inculpatul A..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., după rămânerea definitivă sentinţei, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul A. care la data de 16.01.2022, în jurul orelor 14:00, pe fondul unui conflict spontan cu fiul său, victima B., după ce, aceasta din urmă a lovit cu un bici, i-a aplicat o lovitură cu un cuţit, cauzându-i o leziune incompatibilă cu viaţa, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 195 C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. şi a art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.

II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1089/A din data de 06.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 178/10.04.2023 a Tribunalului Galaţi şi s-a înlăturat dispoziţiile privind condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 C. pen. şi, în rejudecare:

S-a constatat că prin încheierea din data de 14.09.2023 a Curţii de Apel Galaţi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecăţii, din infracţiunea de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 C. pen., raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 8 ani închisoare (conform art. 60 C. pen.) pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. (faptă din 16.01.2022).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A. durata măsurilor preventive, respectiv reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 16.01.2022 la data de 17.02.2022.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 424 alin. (2) în referire la art. 399 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a constatat că la data pronunţării prezentei hotărâri, măsura preventivă a controlului judiciar luată în cauză faţă de inculpatul A. încetează de drept.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 178/10.04.2023 a Tribunalului Galaţi.

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 05 decembrie 2023, inculpatul A., prin avocat C., cu împuternicire avocaţială la dosar prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi, în principal, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal şi, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

În esenţă, s-a arătat că în cauză soluţia de condamnare la o pedeapsa cu închisoarea cu privare de libertate este greşită, indiferent de încadrarea juridică dată faptei (lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen., raportat la art. 199 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., sau infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.), având în vedere că în cauza supusă judecăţii existau probe/indicii temeinice ce rezultă din înregistrarea cu camerele de supraveghere cu privire la o cauză de încetare a procesului penal respectiv cauza justificativă a legitimei apărări (art. 19 C. pen.), cât şi o cauză de neimputabilitate, respectiv aceea a excesului neimputabil (art. 26 C. pen.) ale căror efecte se extind asupra tuturor participanţilor.

Apărarea a arătat că a apelat la starea de fapt privind cauza de neimputabilitate, datorită modului diferit de a stabili dacă apărarea inculpatului era sau nu proporţională cu atacul victimei, respectiv legitimă apărare sau exces neimputabil.

Astfel, în ceea ce priveşte faptul că un cuţit ar crea o disproporţie între cele două părţi, trebuie să se aibă în vedere că victima era o persoană tânără (30 de ani), mult mai puternică constituţie robustă, în stare de ebrietate, înarmată cu un lemn/bici/obiect contondent, iar inculpatul o persoană mult mai în vârstă - de 60 ani, inferioară din punct de vedere fizic, cuţitul echilibrând această disproporţie sau ar justifica tulburarea inculpatului aflat sub impactul unor lovituri puternice cu un obiect contondent, în urma căreia i s-au creat echimoze, hematom, excoriaţii şi fractură fără deplasare orbito-temporal stâng, potrivit raportului de primă expertiză medico - legală nr. 29/A1-D/17.01.2022.

Apărarea a mai criticat faptul că instanţa de apel a respins administrarea de probatorii, respectiv audierea soţiei inculpatului, întrucât aceasta nu a fost audiată nici în primă instanţă, precum şi vizionarea în mod nemijlocit a înregistrării video de pe camerele de supraveghere, întrucât administrarea acestor probe ar fi putut da posibilitatea instanţei de control judiciar de a constata în mod nemijlocit cauza de neimputabilitate, respectiv legitima apărare prevăzută/excesul neimputabil.

De asemenea, potrivit celor anterior prezentate, se poate retine depăşirea legitimei apărări ca fiind circumscrisă excesului neimputabil, nicidecum circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.

În concluzie, a arătat că prevederile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. corespund dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi conferă instanţei de recurs în casaţie posibilitatea de a examina în cadrul cazului de casare menţionat, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor care vizează vinovăţia.

De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

IV. Prin încheierea din 07.02.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1089/A din data de 06 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, fiind respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 07.02.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate din punctul de vedere al laturii obiective; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

De asemenea, nu poate fi invocat acest caz de casare pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi al solicitării de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., vizează, în esenţă, incidenţa cauzei justificative a legitimei apărări, precum şi a cauzei de neimputabilitate a excesului imputabil, respectiv existenţa unei disproporţii de forţe între inculpat (persoană în vârstă, de 60 de ani şi victimă (persoană tânără, de 30 de ani, mult mai puternică, constituţie robustă, în stare de ebrietate, înarmată cu un cu un lemn/bici/obiect contondent), fapt ce ar conduce la existenţa unei tulburări din partea inculpatului, aflat sub impactul unor lovituri puternice.

În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, respectiv că la data de 16.01.2022, în jurul orelor 14:00, pe fondul unui conflict spontan cu fiul său B., în condiţiile în care atât acesta cât şi inculpatul se aflau în stare de ebrietate, imediat după ce B. l-a lovit cu un bici din lemn de trei ori, inclusiv în zona capului, inculpatul A. a lovit cu un cuţit în zona piciorului stâng, ceea ce a provocat o hemoragie externă masivă şi a condus în scurt timp la decesul victimei.

Instanţa supremă, analizând motivele invocate de inculpat, apreciază că în realitate nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii, ci se contestă situaţia de fapt, respectiv se încearcă, contrar celor reţinute de instanţa de apel, să se acrediteze ideea că inculpatul a acţionat în mod justificat sau fără vinovăţie, iar apărarea a fost proporţională cu gravitatea atacului având în vedere circumstanţele producerii evenimentului şi persoanele implicate.

Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că inculpatul pune în discuţie stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza materialului probator administrat în cauză. Practic, pentru a se ajunge la concluzia solicitată de inculpat, este necesară o reinterpretare a probelor cu privire la împrejurările în care a survenit fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. prin raportare la art. 199 alin. (1) C. pen. (violenţa în familie), cu reţinerea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. (circumstanţa atenuantă a legitimei apărări).

Prin urmare, faptele inculpatului vor fi analizate din perspectiva acestei încadrări juridice stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel.

Aşadar, potrivit art. 188 alin. (1) C. pen.: Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen., se constată, în esenţă, că infracţiunea de omor este una de rezultat care constă în suprimarea cu intenţie a vieţii, urmarea imediată fiind moartea victimei, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.

Înalta Curte constată că instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent, pe fondul unui conflict spontan cu fiul său B., în condiţiile în care atât acesta cât şi inculpatul se aflau în stare de ebrietate, imediat după ce fiul său l-a lovit cu un bici din lemn de trei ori, inclusiv în zona capului, inculpatul A. a lovit cu un cuţit în zona piciorului stâng, ceea ce a provocat o hemoragie externă masivă şi a condus în scurt timp la decesul victimei.

În această ordine de idei, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta, deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Or, analizând acţiunea inculpatului, prin raportare la această stare de fapt, contrar celor susţinute de apărare, Înalta Curte reţine că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de omor săvârşite de inculpatul A..

Astfel, prin acţiunea sa, de lovire a victimei cu un cuţit în zona piciorului stâng, s-a produs urmarea imediată cerută de lege, respectiv decesul victimei B., existând legătură de cauzalitate între conduita inculpatului şi urmarea imediată, în sensul în care moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei masive.

Aşadar, în dezacord cu apărarea, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, art. 188 alin. (1) C. pen., fiind realizată corespondenţa dintre fapta concret săvârşită şi elementele de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare.

Practic, se constată că, în realitate, recurentul nu invocă faptul că acţiunea sa nu este tipică, ci că există o presupusă cauză justificativă, respectiv legitima apărare, reglementată de art. 19 C. pen., conform căreia nu constituie infracţiune fapta inculpatului care acţionează pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.

De asemenea, se mai invocă şi existenţa unei cauze de neimputabilitate, prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen., respectiv excesul neimputabil, potrivit căreia nu este imputabilă fapte prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacatului.

Or, aceste critici, pentru a fi examinate, presupun reanalizarea materialului probator şi reinterpretarea situaţiei de fapt, aspecte care nu sunt în căderea instanţei de recurs în casaţie, acestea fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În calea extraordinară a recursului în casaţie, astfel cum s-a reliefat, nu se poate realiza o nouă analiză, o reapreciere a materialului probator pentru a se ajunge la concluzia că inculpatul-recurent nu a realizat acţiunile/inacţiunile reglementate în art. 188 alin. (1) C. pen. şi nici nu se poate, astfel cum anterior s-a precizat, să se constate incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate.

Mai mult, prin reţinerea unei cauze justificative sau de neimputabilitate, nu se poate ajunge la concluzia dorită de apărare, că fapta nu este prevăzută de legea penală pentru a se putea dispune achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte constată că din examinarea hotărârii atacate, se observă că instanţa de apel a analizat aceste argumente ale apărării, înlăturându-le motivat.

Referitor la critica inculpatului vizând respingerea administrării unor probe de către instanţa de apel, precum şi la solicitarea acestuia privind reexaminarea înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, Înalta Curte reaminteşte că legea nu prevede competenţa de a readministra probe sau de a administra probe noi cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, instanţa de recurs în casaţie fundamentându-şi întotdeauna soluţia pe baza faptelor definitiv constatate.

Concluzionând sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, în realitate, aspectele criticate de recurent nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia acestuia în săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus soluţia de condamnare.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului A., care în data de 16.01.2022, în jurul orelor 14:00, pe fondul unui conflict spontan cu fiul său B., în condiţiile în care atât acesta cât şi inculpatul se aflau în stare de ebrietate, imediat după ce B. l-a lovit cu un bici din lemn de trei ori, inclusiv în zona capului, inculpatul A. a lovit cu un cuţit în zona piciorului stâng, ceea ce a provocat o hemoragie externă masivă şi a condus în scurt timp la decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1089/A din data de 06 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1089/A din data de 06 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2024.